Tulburări psihice în avitaminoze

Vitaminele sunt substanţe organice complexe, indispensibile creşterii şi întreţinerii organismului uman. Deoarece acesta nu produce o cantitate suficientă pentru a-şi acoperi necesităţile sau pentru că unele vitamine nu pot fi complet sintetizate, este necesară o suplimentare prin alimentaţie sau, la nevoie, printr-o medicaţie corespunzătoare. [1], [2]

Lipsa din organism a unei sau mai multor vitamine, avitaminoza, are consecinţe grave asupra sănătăţii.

Cele mai comune avitaminoze sunt:

• Avitaminoza A - tulburări oculare: slăbirea sau pierderea vederii în lumină de intensitate scăzută, diminuarea transpareţei corneei şi conjunctivei;
• Avitaminoza B1 - expresie majoră a bolii Beri-Beri, întâlnită la populaţiile subalimentate din ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare;
• Avitaminoza B2 - fotofobie şi leziuni ale buzelor;
• Avitaminoza B12 - Boala lui Biermer, caracterizată de absenţa absorbţiei de B12;
• Avitaminoza C - determină apariţia scorbutului, boală caracterizată prin formarea unor pete pe piele, hemoragii, alterări ale gingiilor şi rezistenţă scăzută la infecţii;
• Avitaminoza D - determină rahitism la copii, iar la adulţi afecţiuni osoase (osteomalacie);
• Avitaminoza K - determină hemoragii;
• Avitaminoza PP - duce la apariţia Pelagrei, boală caracterizată prin afecţiuni cutanate, gastrointestinale şi nervoase. [1], [2]

Avitaminoza D

Lipsa vitaminei D are puternice consecinţe psihologice. Vitamina D, sau calciferol, formată din grupul D1, D2, D3, D4, este singura vitamină, alături de B12 şi K, care este sintetizată în organism. Pe lângă rolul pe care îl joacă în creşterea şi modelarea osoasă, vitamina D activează gene care secretă neurotransmiţători precum dopamina şi serotonina, cu influenţă asupra funcţiei şi dezvoltării creierului.

Vitamina D şi depresia

Cercetările au pus în evidenţă existenţa unor receptori ai vitaminei D în zone ale creierului care sunt asociate cu depresia. [3]

Depresia este o stare patologică caracterizată prin tristeţe aparent nemotivată, asociată cu o reducere a activităţii psihomotorii. Cauzele sunt multiple şi variate, depresia putând să apară în urma unui eveniment neplăcut sau traumatizant, să fie declanşată de o boală psihică, schimbări hormonale sau de inabilitatea pacientului de a se adapta la situaţii noi. Depresia de sezon apare în anotimpurile puţin însorite (depresia de toamnă şi de iarnă), iar studiile arată că simptomele sale pot fi asociate cu fluctuaţiile nivelului de D3. Vitamina D3 este produsă după expunerea la lumina solară sau la surse artificiale cu ultraviolete B şi influenţează cantitatea de serotonină din creier.

Pentru a demonstra legătura dintre avitaminoza D şi depresie, a fost realizată o serie de studii şi experimente care au conchis că optimizarea nivelului de vitamina D în organism duce la o stare psihologică mai bună. În diferite zone ale creierului se găsesc receptori ai vitaminei D, inclusiv în cele implicate în dezvoltarea depresiei. Pentru a determina importanţa vitaminei în combaterea depresiei, cercetătorii au realizat studii bazate pe diferite metode de administrare a vitaminei D:

• administrarea unor cantităţi diferite de vitamină D, în perioade diferite de timp;
  
• administrarea vitaminei D cu frecvenţă variabilă (pacienţi care luau zilnic suplimente vs. pacienţi cărora le erau administrate o dată pe săptămână);
  
• teste cu administrare de placebo;
  
• teste cu eşantioane diferite ca vârstă, sex, etnie. [4]

Studiul realizat de un grup de cercetători, în anul 2013, pentru British Journal of Psychiatry, a vizat eficienţa administrării de vitamina D în cazul depresiei adulţilor. Participanţii la experiment au fost aleşi în funcţie de riscul dezvoltării depresiei şi a simptomelor depresive (femei în perioada postpartum, femei la menopauză, pacienţi cu tulburări ale somnului, persoane obeze etc). Acestora li s-au administrat suplimente alimentare de vitamina D, în cantităţi diferite şi pe durate de timp oscilante, în opoziţie cu placebo. Un criteriu al investigaţiei l-a constituit şi stabilirea diferenţelor în administrarea de vitamina D la bărbaţi şi femei.

Concluzia studiului a fost că lipsa vitaminei D este legată de depresie şi că sporeşte riscul dezvoltării acesteia, iar administrarea suplimentelor alimentare cu vitamina D poate duce la o stare psihică îmbunătăţită. De asemenea, s-a observat că bărbaţii erau mai predispuşi la depresia cauzată de lipsa de vitamina D, deoarece la femei nivelul de serotonină este stimulat de secreţia de hormon estrogen. Pacienţii care au primit placebo nu au înregistrat ameliorări ale simptomelor depresive. [5]

Un studiu olandez, efectuat pe un eşantion de 1282 de persoane cu vârste cuprinse între 65 şi 95 de ani, a pus în evidenţă la persoanele cu depresii minore şi majore un nivel al vitaminei D3 cu aproximativ 14% mai mic faţă de cel înregistrat la persoanele care nu sufereau de depresii. [6] De asemenea, a fost demonstrat faptul că lipsa vitaminei D din organism prelungeşte şi îngreunează perioada de recuperare a pacienţilor depresivi.

În ţările unde lumina solară este în mare parte absentă (de exemplu Norvegia, Finlanda), pacienţilor depresivi li se recomandă terapia prin lumină. Aceştia sunt expuşi la o lumină filtrată, lipsită de radiaţii UV, care pot provoca leziuni cutanate şi oculare, dar care asigură asimilarea unui necesar minim de vitamina D. [7] Studiile indică faptul că simptomele depresive ale pacienţilor care urmează terapia prin lumină sunt vizibil diminuate, iar perioada de recuperare este scăzută.

De asemenea, o cercetare efectuată în Toronto, a arătat că pacienţii cărora li s-au administrat doze mari de vitamina D au simţit o îmbunătăţire a simptomelor depresive după 2 luni de la începerea tratamentului, comparativ cu cei care au primit doze mici sau placebo. [8]

Vitamina D şi autismul

Un studiu realizat de cercetătorii Rhonda Patrick şi Bruce Ames în 2014 a evidenţiat legătura dintre lipsa vitaminei D şi comportamentul social asociat cu autismul.

Autismul este definit de psihiatrul elveţian Eugen Bleuler ca o „ruptură a activităţii mentale de realitatea exterioară şi retragerea mai mult sau mai puţin totală în lumea imaginară” şi este caracterizat prin inadaptare socială şi tulburări de comportament.

Cercetătorii demonstrează că serotonina, oxitocina şi vasopresina, trei hormoni care influenţează comportamentul social, sunt activaţi de hormonul vitaminei D. În cazul avitaminozei D, gena care produce triptofan hidroxilaza, enzima cu rol important în metabolismul serotoninei, este inhibată şi acest hormon cu rol neurotransmiţător nu mai este secretat în cantităţi normale. Nivelul scăzut de serotonină induce un nivel scăzut al norepinefrinei, neurotransmiţător care influenţează starea de alertă, atenţia. De asemenea, lipsa serotoninei este asociată cu anxietatea, obsesia şi compulsiile, afectând reţeaua şi structura creierului. Şi secreţia de dopamină, substanţă implicată în controlul mişcărilor musculare, dar şi cu funcţie antidepresivă şi cognitivă, cu rol important în atenţie şi concentrare, este influenţată prezenţa vitaminei D în organism.

Rata cazurilor de autism a crescut în perioada în care s-au înregistrat scăderi drastice ale nivelului mediu de vitamina D. [9], [10]

Surse alimentare de vitamina D: ficatul peştelui slab, peştele gras, gălbenuşul de ou, ficatul, produse lactate nedegresate, în special untul.

Avitaminoza B12

Vitamina B12 sau cobalamina este una dintre vitaminele esenţiale din organism, singura care conţine în molecula sa un metal, un atom de cobalt. Lipsa de B12 determină tulburări digestive, sanguine, neurologice, dar provoacă şi stări anxioase, agitaţie, confuzie, iritabilitate, insomnie. [2]

În cazurile grave, lipsa vitaminei B12 a fost asociată cu tulburarea bipolară, depresia, atacurile de panică şi demenţa. În prezent, majoritatea persoanelor afectate sunt persoane trecute de vârsta a doua, cazurile pediatrice fiind rar întâlnite. [11]

Vitamina B12 şi tulburarea bipolară

Deşi nu a fost amănunţit studiată importanţa vitaminei B12 în cazul tulburării bipolare, s-a demonstrat fapul că în cazul tratamentului cu litiu (standard pentru această condiţie), pacienţii prezintă adesea un nivel scăzut al acidului folic, iar suplimentarea cu vitamina B12 îmbunătăţeşte efectele litiumului.

Avitaminoza B12 poate fi responsabilă pentru episoadele maniacale ale tulburării bipolare. Deoarece joacă un rol considerabil în producerea unor neurotransmiţători care influenţează stările psihice (precum GABA, serotonina şi dopamina), vitamina B12 este recomandată în tratamentul tulburării. [12]

De asemenea, şi celelalte vitamine din complexul B sunt recomandate în cazul tulburărilor bipolare sau pentru ameliorarea simptomelor asociate cu aceasta. Vitaminele B1 şi B6 ajută pacienţii cu tulburare bipolară în cazul anxietăţii, iritabilităţii, coşmarurilor. [13]

Vitamina B12 şi sănătatea mentală a vârstnicilor

O cercetare publicată în jurnalul medical American Academy of Neurology a făcut legătura dintre vitamina B12 şi luciditatea şi sănătatea mentală a persoanelor de vârsta a treia. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 107 persoane cu vârste cuprinse între 61 şi 87 de ani. Participanților li s-au prelevat probe de sânge pentru a verifica nivelul de B12 şi apoi au fost supuşi unor teste de memorie şi tomografii. Testele au fost refăcute după cinci ani şi s-a descoperit că persoanele cu un nivel ridicat de B12 în sânge aveau de 6 ori mai multe şanse să-şi păstreze luciditatea şi să menţină o activitate mentală normală. [14]

Surse alimentare de vitamina B12: în toate produsele animale, în special în ficat.

Avitaminozele B şi PP

Vitamina PP (acid nicotinic) sau B3 este implicată în reacţiile de oxidoreducere ale celulei.

Vitamina PP şi Pelagra

Pelagra este o boală provocată de lipsa vitaminei PP, asociată şi cu o carenţă de vitamine din complexul B. Vitamina PP este supranumită şi „antipelagroasă”.
Simptomele sale includ dermatite, tulburări digestive, tulburări nervoase şi psihice: astenie, depresie, insomnie, dureri de cap, confuzie, tulburări de memorie. În cazurile grave, simptomele evoluează până la psihoze cu tulburări de conştienţă, halucinaţii, delir acut cu febră, transpiraţie, tahicardie. În cazurile de alcoolism, frecvent asociate cu Pelagra, încetarea consumului de alcool contribuie la starea depresivă, accentuază gândurile suicidale şi sevrajul. [15]

Administarea de vitamina PP reduce şi vindecă tulburările, pacientul simţind o îmbunătăţire a stării psihice generale la câteva zile după începerea tratamentului.
Surse alimentare de vitamina PP: ficat, peşte, ouă, drojdia de bere, cereale, ciuperci, fasole, linte, orez.

Avitaminoza E

Vitamina E joacă un rol important în încetinirea îmbătrânirii celulelor. Lipsa sa duce la tulburări neurologice, neuromusculare, hematologice. [1]

Vitamina E şi boala Alzheimer

Un studiu din 2013, publicat în Journal of American Medical Association, a arătat că o doză zilnică de vitamina E încetineşte progresul bolii Alzheimer.

Alzheimer este o afecţiune neurologică, cu evoluţie progresivă şi inevitabilă, caracterizată printr-o alterare ireversibilă a intelectului, care ajunge la o stare de demenţă. Cercetătorii au administrat vitamina E pacienţilor cu cazuri severe de Alzheimer şi cu demenţă în stadii incipiente şi au ajuns la concluzia că suplimentele de vitamină încetinesc progresia bolii, iar pacienţii îşi păstrează o perioadă mai îndelungată de timp luciditatea.

Cercetătorul Maurice W. Dysken a condus un experiment efectuat pe un eşantion de 613 pacienţi, împărţiţi în patru grupe: prima grupă a primit Memantină, medicament administrat în general în cazurile de demenţă, a doua grupă a primit vitamina E, pentru a treia s-a folosit o combinaţie a celor două tratamente, iar cea de-a patra grupă a primit un tratament placebo. În următorii doi ani, pacienţii cărora le-a fost administrată vitamina E au înregistrat o scădere cu 19% a progresului bolii, comparativ cu cei care au primit placebo. De asemenea, rata mortalităţii a fost de 7. 3 procente la pacienţii care au primit vitamina E, comparativ cu 9. 4 procente la grupul placebo. Studiul a mai arătat că nici memantina, nici combinaţia dintre cele două nu aduc un beneficiu notabil. [16]

Surse alimentare de vitamina E: fructe uscate oleaginoase, uleiuri şi margarine vegetale bogate în acizi graşi, germeni de cereale, legume verzi, ficat, gălbenuş de ou, unt.