Tulburarea de depersonalizare

Tulburarea de depersonalizare este o afecțiune ce presupune persistența senzației de deconectare față de corp și minte. Contactul cu realitatea nu este pierdut complet, însă pacientul se simte de parcă se observă din exteriorul corpului.

Depersonalizarea face parte dintr-un grup de mai multe afecțiuni numite disociative. Acestea presupun pierderi de memorie și conștiință și alte probleme legate de percepție. [1]

Senzația de depersonalizare nu este atât de rară - multe persoane o pot resimți pe fondul stresului și a oboselii. Doar atunci când aceste senzații revin sau nu trec în totalitate, atunci se poate discuta despre tulburarea de depersonalizare. Un episod de depersonalizare poate dura câteva secunde, minute sau mai mulți ani. [2]

Unele studii arată ca până la 50% din oameni au simțit la un moment dat senzația de depersonalizare, însă doar 3% suferă de sindromul de depersonalizare.

Tulburarea de depersonalizare are simptome care apar și dispar destul de abrupt, iar când sunt mai puțin severe ar putea fi confundate cu simptomele anxietății.

Incidența tulburarii este dublă la bărbați față de femei și apare foarte rar la persoanele cu vârstă peste 40 de ani. [3]

Simptome. Semne. Diagnostic

Principalul simptom al depersonalizării îl reprezintă percepția distorsionată față de propriul corp. Persistă senzația că pacientul este în afara corpului și se observă pe sine. Există senzația de pierdere a controlului acțiunilor și vorbirii iar pacientul se simte ca într-un vis sau altă realitate.
Se observă senzația de distorsionare a picioarelor și a mainilor, acestea sunt percepute ca fiind mărite sau micșorate.
Pacientul simte că propriul corp este ireal și se dizolvă sau transformă. [1] [2]

Tulburarea de depersonalizare este experimentată diferit de fiecare pacient în parte, de la senzația de plutire și observare din exterior, la senzația de visare sau senzația că este un robot sau o mașinărie.
Aceste simptome pot fi inofensive dacă durează o perioadă mică de timp și nu se repetă. Însă, în unele cazuri, această afecțiune devine cronică și persistentă și cauzează sters emoțional puternic, ce interferează cu activitațile zilnice. În acest caz se impune un consult medical și administrarea unui tratament potrivit. [4]

Așadar cele mai importante simptome pentru diagnosticarea tulburarii de depersonalizare sunt percepția distorsionată a propriei persoane, a corpului și felul în care se prezintă viața.

Alte simptome importante sunt detașarea de realitate și a percepției lucrurilor în general.

Diagnosticul de tulburare de depersonalizare este, în general, pus în urma excluderii altor afecțiuni. Acest diagnostic nu poate fi atribuit unei persoane ce are episoade de depersonalizare asociate doar unui atac de panică. În acest caz este considerat un simptom al anxietății.

Medicul va avea în vedere istoricul medical al pacientului și avea loc o examinare clinică și una paraclinică (teste de urină și sânge) pentru a exclude alte afecțiuni ca epilepsia sau abuzul de substanțe, efectele adverse ale unor medicamente sau deprivarea de somn. Se va adresa un set de întrebări pentru a deosebi sindromul de depersonalizare de celelalte afecțiuni disociative sau stres posttraumatic.

Cauze. Factori de risc.

Nu se cunosc foarte multe despre cauzele ce duc la apariția acestei tulburări. Totuși, factorii biologici și cei de mediu sunt considerați cei mai importanți.

Tulburarea de depersonalizare poate fi cauzată de stres sau o traumă puternică și este adesea asociată cu alte afecțiuni precum anxietatea, depresia sau schizofrenia. [3]

Depersonalizarea este pusă în legătură cu un dezechilibru chimic al neurotransmițătorilor.

Studii din anul 2002 au arătat o legătură dintre abuzul emoțional din copilărie și tulburarea de depersonalizare la muturitate, dar și depersonalizarea ca un simptom al altor afecțiuni psihice. Acești pacienți prezintă dificultăți în concentrare, în memorie vizuală și auditivă pe termen scurt și percepția spațială.

Nu s-au găsit rezultate care să confirme că tulburarea de depersonalizare se transmite pe cale genetică.
Orice persoană ar putea dezvolta acest sindrom însă riscul crește odată cu suferirea unei traume emoționale puternice. Astfel este cazul dacă ați fost implicat într-un accident de mașină, ați fost martor sau ați fost afectat de orice experiență ce amenință viața.

Depersonalizarea este adesea asociată cu alte afecțiuni psihice:

• anxietate
• depresie
• schizofrenie
• personalitate multiplă
• șoc post-traumatic
• atacuri de panică.

Acestea cresc riscul experimentării senzațiilor de depersonalizare în cadrul sindromului.

Vârsta este un alt factor de risc. Depersonalizarea este rar întâlnită la copii sau la adulții de vârsta a treia.

Un alt factor de risc pentru tulburarea de depersonalizare îl constitue consumul de cannabis, alcool și alte substanțe halucinogene.
Senzația de depersonalizare este adesea percepută în timpul consumului de cannabis. Însă, nu se cunoaște cu siguranță dacă duce la dezvoltarea sindromului de depersonalizare. Totuși, asociat cu alte tulburări disociative, se consideră că este un factor de risc declanșator al acestui sindrom. [5]

Tratament

În multe dintre cazuri simptomele se vindecă de la sine. Însă, în cazul în care pacientul suferă de simptome persistente și recurente ce afectează desfășurarea activităților zilnice, atunci se impune adoptarea unui tratament potrivit.

Fiecare pacient reacționează diferit în cadrul tratamentul și nu există doar o singură formă de psihoterapie sau un medicament care să fie eficient în vindecareaa tuturor cazurilor.

Este foarte important ca tratamentul medical să fie prescris de un medic specialist. Există numeroase medicamente pentru tratarea sindromului de depersonalizare, dar în majoritatea cazurilor, acestea vindecă doar simptomele și nu afecțiunea. Tratamentul medicamentos este necesar doar în cazurile mai severe ce sunt însoțite de atacuri de anxietate ce afectează calitatea vieții pacientului. [6]

Tratamentul psihodinamic se bazează pe inducerea sentimentelor puternice din trecut pentru a trece peste anumite amintiri neplăcute și tulburătoare. Adesea, unele evenimente sunt blocate în memorie. Acestă terapie presupune ca pacientul sa-și amintească evenimentele traumatice și să treacă peste ele la timpul prezent.

Tratamentul cognitiv încearcă să schimbe felul în care pacientul răspunde la anumiți stimuli cum ar fi anxietatea sau stresul. Depersonalizarea are adesea și alte simptome asociate cum ar fi pierderea controlului fricii în situații inconfortabile. Tratamentul cognitiv intenționează să modifice modul în care pacientul reacționează la situații de panică și anxietate, modificând astfel și felul în care se manifestă depersonalizarea. [7]

Terapia familială va încerca să educe întreaga familie să înțeleagă ce înseamnă această afecțiune și să ofere un suport moral potrivit.

Terapia prin artă oferă un mediu de exprimare a gândurilor și sentimentelor intense, printr-o modalitate sănătoasă, sigură și creativă. Este un mediu potrivit pentru socializare, pentru a trece peste stres dar și pentru a explora identitatea personală. Chiar dacă un asemenea curs are scopul de a dezvolta anumite abilități și tehnici artistice, cel mai adesea accentul este pus pe exprimarea sentimentelor și trăirilor persoanei. Procesul creativ ajută la rezolvarea unor conflicte și traume interioare, la reducerea stresului și ținerea sub control a sentimentelor, creșterea respectului față de sine. Această terapie este folosită adesea împreună cu o altă formă de terapie. [8]

Hipnoza și autohipnoza sunt metode de tratament ceva mai controversate. Acestea funcționează prin inducerea unei stări caracterizate de activitate cerebrală periferică redusă dar și de un nivel de atenție crescut în același timp.

Prognostic

Prognosticul pentru tulburarea de depersonalizare este unul bun chiar și fără adoptarea unei fome de tratament. Cel mai adesea, simptomele dispar odată cu tratarea stresului și anxietății, ce sunt, de cele mai multe ori, factorii ce cauzează episoadele de depersonalizare. În unele cazuri, pacienții pot dezvolta o formă cronică a sindromului de depersonalizare, însă și în acest caz episoadele sunt strâns legate de evenimentele stresante la care iau parte. [9]