Tiroidita cronica cu tireotoxicoza tranzitorie

Tiroidita cronică cu tireotoxicoză tranzitorie este o  afecţiune a glandei tiroide, care din punct de vedere histologic are acelaşi substrat ca tiroidita limfocitară cronică.

 

De-a lungul timpului, tiroidita cronică cu tireotoxicoză tranzitorie a fost denumită în mai multe moduri, printre care:

  • Tiroidita silenţioasă
  • Tiroidita nedureroasă
  • Hipertiroidită
  • Tiroidita cronică cu vindecare spontană a hipertrofiei. (1)

 

Cauze şi factori de risc

Cauzele apariţiei tiroiditei cronice cu tireotoxicoză tranzitorie sunt încă incerte, la fel ca şi patogeneza şi fiziopatologia.

 

Incidenţa

Tiroidita cronică cu tireotoxicoză tranzitorie poate să apară la orice vârstă. Este mai puţin frecventă la femei. Din punct de vedere geografic, în zonele lipsite de un aport optim de iod se întâlnește o mai mare incidenţă a acestei afecţiuni.  

 

Semne şi simptome

Tiroidita cronică este mai frecventă la femei. Debutează cu o formă uşoară de tireotoxicoză tranzitorie (cu durată de 1-3 luni). Este urmată de o fază de eutiroidie, apoi hipotiroidie (care poate dura câteva luni) şi apoi reajunge la recuperarea funcţiei tiroidiene.

Nu se descrie sensibilitate dureroasă la nivelul lojei tiroidiene, dar aceasta este mărită difuz în volum, iar VSH-ul este uneori moderat crescut.

 

Termenul de tireotoxicoză se referă la manifestarile clinice ale excesului cantitativ de hormoni. Este o condiție cu risc vital declanșată de:

  • stres psihic/traumă emoțională,
  • afecțiuni intercurente (infecții pulmonare),
  • cetoacidoza diabetică,
  • intervenții chirurgicale.

 

Se manifestă prin:

  • simptomatologie caracteristică sistemului cardiovascular (tahicardie, angină) și sistemului cerebral (agitație extremă, delir),
  • febră,
  • vărsături,
  • diaree (stare hipermetabolică).

Este o urgență medicală, din fericire, rară actual.

 

În cadrul tiroiditei cronice cu tireotoxicoză tranzitorie, glanda tiroidă este mărită în partea mijlocie, simetrică, fermă, nedureroasă. (2)


Diagnostic

Analizele de laborator

De obicei, dacă se suspicionează prezenţa tiroiditei cronice cu tireotoxicoză tranzitorie, se va cere măsurarea concentraţiilor hormonilor tiroidieni: T3 şi T4, valorile lor serice.

În urma analizelor, se va observa creşterea ambilor hormoni tiroidieni: T3 şi T4, direct proporţional cu gradul de instalare a tireotoxicozei tranzitorii.

De asemenea, se va observa scăderea drastică a RAIU (test de absorbţie al iodului radioactiv).

RAIU foloseşte un trasor radioactiv şi o sondă specială pentru a marca ce cantitate de trasor preia glanda tiroidă din sânge.

Testul este folosit pentru a arăta cât trasor absoarbe glanda tiroidă din sistemul circulator.


De cele mai multe ori, testul RAIU se realizează împreună cu o scanare tiroidiană, care arată dacă trasorul se absoarbe uniform sau nu la nivelul glandei tiroide. Acest lucru va ajuta medicul să ştie dacă funcţia glandei tiroide este corespunzătoare sau nu. De cele mai multe ori, trasorul radioactiv folosit în acest test este reprezentat de iod.

Un test de absorbţie a iodului radioactiv este realizat pentru a determina o eventuală eroare în funcţia glandei tiroide, cum ar fi hipertiroidismul.

Un alt studiu de laborator ce se poate utiliza este măsurarea anticorpilor antitiroidieni. Aceştia ori sunt absenţi, ori prezenţi într-un titru mult prea redus.

Excreţia urinară a iodului nu este mult crescută, de unde putem deduce faptul că este suprimată secreţia TSH-ului, ceea ce ar explica şi valoarea scăzută a RAIU.

 

O altă metodă de diagnostic este cea de măsurare a RAIU după administrarea TSH-ului exogen. Dacă există un grad de malfuncţie tiroidiană, atunci răspunsul RAIU este insuficient la stimularea cu TSH-ul exogen.

 

De asemenea, valoarea VSH-ului poate fi normală sau uşor crescută. Aceasta doar rareori poate depăşi valori de 50-55 mm/h.

 

Cea mai evidentă componentă a acestei afecţiuni poate fi reprezentată de hipotiroidia ce ar putea surveni după încetarea fazei tireotoxice, care poate fi scurtă. Hipotiroidia, însă poate fi autolimitativă.

Biopsia tiroidiană

Diagnosticul final de prezenţa sau nu a tiroiditei cronice cu tireotoxicoză tranzitorie este pus prin interpretarea rezultatului biopsiei tiroidiene.

Această biopsie se va realiza cu un ac fin, de unde şi numele de biopsie aspirativă tiroidiană cu ac fin (FNAB).

Efectuarea aspiraţiei cu ac fin la nivelul nodulilor tiroidieni dominanţi sau cei la care există doar o suspiciune, are ca scop excluderea bolilor maligne sau prezenţa unui limfom tiroidian în guşa tiroidiană cu creştere rapidă, din lista de posibile diagnostice.

Interpretările histologice

Fiind un diagnostic histologic, tiroidita cronică cu tireotoxicoză tranzitorie se prezintă pe preparatul histologic cu difuzie de limfocite şi infiltraţie de celule plasmatice cu formare de foliculi limfoizi din hiperplazia foliculară şi deteriorarea membranei bazale foliculare. Atrofia parenchimului tiroidian este, de obicei, evidentă pe un preparat histologic. (3, 4)

Diagnostic diferenţial

  • Boala Graves poate fi deosebită de tiroidita cronică cu tireotoxicoză tranzitorie prin intermediul testului RAIU şi prin analiza excreţiei iodului urinar.
  • Tiroidita subacută

 

Complicaţii şi alte forme

Criza tireotoxică sau furtuna tireotoxică reprezintă o exacerbare rară, dar ameninţătoare de viaţă a manifestărilor tireotoxicozei. Tabloul clinic include:

  • Febră – aproape invariabil prezentă, la o valoare de 39-40 grade C, poate creşte peste 41 de grade
  • Deshidratare cauzată de transpiraţia abundentă, polipnee, vomă sau diaree frecvent severă
  • Tahicardie marcată de origine sinusală sau ectopică
  • Aritmii
  • Edem pulmonar
  • Insuficienţă cardiacă congestivă
  • Hipertensiune sistolică, cu o presiune a pulsului crescută
  • Hipotensiune posturală, ortostatică, din cauza scăderii volumului lichidian, ce poate progresa până la colaps vascular, şoc şi moarte.
  • Manifestările gastro-intestinale pot include: dureri abdominale, hepatomegalie, abdomen acut, splenomegalie
  • Tremorul şi agitaţia sunt prezente
  • Poate să apară delirul şi psihoza francă
  • Moartea poate surveni din cauza aritmiei cardiace, insuficienţei cardiace globale, hipertermiei sau a altor factori neidentificaţi. (5)

Dacă, tiroidita cronică cu tireotoxicoză tranzitorie apare după sarcină, atunci aceasta poartă numele de tiroidită postpartum.

Este deseori asociată cu un istoric familal de boli tiroidiene şi cu depresia postpartum.

 

Ca simptomatologie se întâlnesc:

  • Oboseala
  • Palpitaţii
  • Labilitatea emoţională
  • Intoleranţa la căldură


În urma investigaţiilor paraclinice se observa:

  • creşterea nivelului seric de T3 şi T4
  • creşterea homonului de stimulare tiroidiană
  • creşterea anticorpilor antitioidieni. (6)

 

Tratament

Tratamentul pentru tiroidita cronică cu tireotoxicoză tranzitorie priveşte, în special, tratarea tireotoxicozei. Până când aceasta este tratată şi eliminată din tabloul clinic, se va administra propanolol.

Faza tireotoxică poate necesita reducerea manifestărilor periferice prin utilizarea beta-blocantelor. Cel mai des utilizat medicament în acest scop este Prednisonul (20 până la 40 mg-zi). Acesta poate reduce durata fazei tireotoxicozice, dar nu este necesară administrarea lui decât în cadrul formei cu manifestări dureroase. Dacă faza de hipotiroidism este de intensitate minoră şi de scurtă durată, nu este necesară administrarea tratamentului. Dacă este necesară administrarea unui tratament pe bază de levotiroxină, aceasta ar trebui să fie retrasă din tratament încet, încet, în aproximativ 6 luni, deoarece hipotiroidismul este de multe ori tranzitoriu. (7, 8)

 

Prognostic

Majoritatea pacienţilor se vindecă spontan, fără necesitatea unui tratament, însă unii au episoade recurente. De cele mai multe ori, administrarea tratamentului este utilizată doar în scopul scoaterii din schema de patologie a tireotoxicozei tranzitorii.

Tireotoxicoza tranzitorie asociată tiroiditei cronice dispare după aproximativ 2-5 luni.


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Arsenicul din pește și fructele de mare ar putea afecta sănătatea tiroidei
  • Fumatul și patologia tiroidiană
  • Semne că ai putea avea probleme cu tiroida
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum