Tipuri de leziuni nervoase

Leziunile nervilor periferici pot apărea în contextul unei afectări de tip mecanic cum este în cazul compresiilor, tracţiunilor sau rănirii directe, sau în alte contexte cum ar fi bolile metabolice, injurii determinate de curentul electric, radiaţii sau noxe. Secundar afectării nervoase se pierde complet sau parţial capacitatea de conducere nervoasă, astfel încât dispare comunicarea cu organele periferice inervate. Aceste leziuni au fost descrise pentru prima dată de H. J. Seddon în 1943 şi împărţite în trei categorii: neurotmesis, axonotmesis şi neurapraxia. (3) (4)

Neurotmesis

Acest tip de leziune este definită prin distrugerea completă a structurii nervoase, atât a tecii de mielină cât şi a axonului împreună cu structurile înconjurătoare, respectiv ţesut conjunctiv, fiind cel mai grav tip de leziune nervoasă. Deşi structurile externe de susţinere pot rămâne intacte iar macroscopic fibrele nervoase pot părea integre, efectul este identic cu al unei întreruperi anatomice a fibrelor nervoase. Seddon defineşte acest tip de leziune ca fiind secundară fie unei întreruperi mecanice a traiectului nervos, cum este în cazul unei lovituri de cuţit, fie în cadrul unei dezorganizări complete a structurii nervoase secundar formării unui ţesut cicatricial, astfel încât regerenerarea spontană să nu mai fie posibilă.

Datorită imposibilităţii de regerenare spontană, acest tip de leziune necesită întotdeauna tratament chirurgical pentru refacerea integrităţii structurii nervoase. Semnele de regenerare apar o dată cu refacerea integrităţii traiectului nervos, calitatea procesului de reconstrucţie nefiind niciodată perfect. Din punct de vedere funcţional fibrele nervoase îşi pierd funcţia distal de punctul de secţionare, astfel încât clinic apare paralizia şi grupele musculare inervate degenerează şi se atrofiază progresiv. (1), (2)

Axonotmesis

Acest tip de leziune implică secţionarea tecii de mielină şi a axonului. Din punct de vedere morfologic şi funcţional ţesutul conjuctiv ce înveleşte aceste structuri rămâne intact. Acest tip de leziune este caracterizată prin păstrarea continuităţii traiectului nervos prin intermediul unei mase de ţesut. Secundar aceste particularităţi lezionale, procesele de regenerare spontană sunt prezente.

Continuitatea structurală păstrată este triggerul degenerării de tip wallerian care succede acest tip de leziune. Sucesul regenerării depinde de gradul de afectare al structurilor din jur, respectiv endonerv şi perinerv. Păstrarea integrităţii învelişurilor nervoase are rolul de a dirija procesul de regenerare, astfel încât noul traiect va coincide în totalitatea cu cel iniţial. Timpul necesar unei regenerări nervoase, în condiţiile în care structurile de susţinere sunt intacte, variază între câteva săptămâni până la câteva luni. Un exemplu de astfel de leziune apare în cadrul fracturii de humerus, care poate fi complicată printr-o paralizie de nerv radial şi unde apare o recâştigare a funcţiei nervoase complete. De multe ori, leziunile nervoase te tip axonotmesis sunt secundare unei fracturi complete în cadrul căreia fragmentele osoase rezultate exercită o presiune direct pe traiectul nervos. (1), (2)

Neurapraxia

Este cel mai puţin severă afectare nervoasă şi este caracterizată printr-o blocare a conducerii nervoase focale. Leziunea este localizată strict la nivelul teci de mielină, axonul păstrându-şi integritatea în totalitate, astfel încât apare o deficienţă în transmiterea potenţialului de acţiune de-a lungul fibrelor nervoase. Datorită afectării limitate, acest tip de leziune are un prognostic foarte bun, regenerarea completă şi spontană începând după 2 sau 3 săptămâni şi având o durată de aproximativ 6 săptămâni (deşi există cazuri în care regeneraea survine după câteva ore de la injurie).

Această afectare este descrisă sub forma unui sindrom clinic fiind reprezentată de: paralizie predominant de tip motor, responsivitatea normală la stimuli electrici a fibrelor musculare din teritoriul de inervaţie, alterarea sensibilităţii-exprimate subiectiv (senzaţie de arsură, furnicături, amorţeală), afectarea sensibilităţii nervoase obiectivabilă (minimă în ceea ce priveşte sensibilitatea termică, tactilă şi dureroasă, pierderea sensibilităţii posturale şi vibratorii fiind mult mai importante).

Acest tip de leziune este una de tip disociativ, deoarece este caracterizată printr-o afectare preponderent a fibrele de tip motor şi proprioceptiv. Leziunile de tip neurapraxia apar în urma unor traumatisme minore, fapt care permite păstrarea unui număr variabil de fibre nervoase funcţionale. Acest tip de leziune poate să apară în urma păstrării unei poziţii nenaturale de somn care exercită o presiune suplimentară pe fibrele nervoase pentru o durată mai lungă de timp. (1), (2)