Timpanoscleroza

Timpanoscleroza este o afecțiune în cadrul căreia pot fi identificate plăci de calciu depuse la nivelul urechii medii. Acest proces afectează mobilitatea structurilor de la acest nivel, scăzând, astfel, transmiterea vibrației către urechea internă.

Depozitele calceroase sunt regăsite atât la nivelul membranei timpanice, cât și la nivelul lanțului de oscioare și a osului mastoid. Este importantă diferențierea timpanosclerozei de miringoslecroză, patologie în care este afectată doar membrana timpanică, fără alterarea auzului. (1, 2)

În funcție de severitate, timpanoscleroza poate varia de la ușoară până la gravă, cu pierderea senzației auditive. Din acest motiv, diagnosticul precoce al timpanosclerozei este esențial pentru asigurarea unei evoluții favorabile. (1)

Cauze și factori de risc

Procesul prin care se dezvoltă timpanoscleroza nu este complet elucidat, existând teorii și studii menite să investigheze cauza acestei afecțiuni.

În cele mai multe cazuri, s-a descoperit cum, în urma unei otite medii acute sau cronice, procesul de vindecare evoluează cu inflamație la nivelul urechii medii, inflamație care pare să fie responsabilă pentru îngroșarea structurilor urechii medii.

Celulele inflamatorii, odată ajunse din circulația sangvină la locul infecției, în urechea medie, determină transformarea colagenului în țesut hialin și depunerea plăcilor de calciu, cu scăderea mobilității membranei timpanice și a lanțului de oscioare. Astfel, se consideră că timpanoscleroza este, de cele mai multe ori, o complicație sau o sechelă a otitei medii, mai ales în cazurile netratate sau neglijate. (1, 3)

Factorii de risc pentru dezvoltarea otitelor medii sunt (4, 5):

• infecțiile respiratorii, fie virale sau bacteriene – acestea determină o inflamare a trompei lui Eustachio, cu blocarea acesteia și acumularea de lichid în urechea medie; trompa lui Eustachio reprezintă comunicarea urechii medii cu nazofaringele, facilitând reglarea presiunii și eliminarea secrețiilor auriculare;
• alergiile, cu inflamarea structurilor auditive și acumularea excesivă de lichid;
• sinuzita acută sau cronică;
• expunerea copilului în colectivități în sezonul de gripă;

Alături de otita medie, există și alte situații care au fost frecvent asociate cu dezvoltarea timpanosclerozei (3, 6, 7):

• formarea de cicatrici pe membrana timpanică în urma unei intervenții chirurgicale la nivelul urechii medii;
• utilizarea tuburilor de drenare a secrețiilor patologice în infecțiile urechii medii la copii – aceste tuburi se mai numesc aeratoare transtimpanice sau grommets și au fost corelate cu un risc crescut, de până la 37%, de dezvoltare a timpanosclerozei;
• existența unei predispoziții genetice – a fost stabilită o corelație între afectarea cardiovasculară și dezvoltarea timpanosclerozei; anumite modificări celulare responsabile de creșterea nivelurilor de colesterol LDL, colesterol total și trigliceride au fost identificate la pacienții cu ateroscleroză care asociau timpanoscleroză;

Semnele și simptome

Timpanoscleroza reprezintă o afecțiune cu debut insidios, întrucât nu există un tablou clinic evident, care să alarmeze pacientul. În stadii inițiale, simptomele pot lipsi. Odată cu avansarea depunerilor calceroase, elementele urechii medii devin din ce în ce mai imobile, determinând o pierdere variabilă a auzului. (2, 6)

Hipoacuzia apărută în cadrul otitei medii poate varia, cu o pierdere de aproximativ 20 până la 30 dB. În cazul timpanosclerozei, hipoacuzia poate ajunge până la o valoare de 50 dB, cu limitarea accentuată a senzației auditive a pacientului. (8)

Diagnostic

Anamneza, alături de istoricul pacientului și de examenul clinic reprezintă etape esențiale în diagnosticul timpanosclerozei, realizat de către medicul ORL-ist.

Anamneza și istoricul pacientului oferă informații despre posibilele cauze ale hipoacuziei, despre afecțiunile asociate ale pacientului, despre anumiti factori de risc și despre tratamente medicamentoase utilizate. Pacientul trebuie să informeze medicul despre orice infecție respiratorie apărută în trecut, despre alergii existente sau episoade alergice, despre intervenții chirurgicale sau simptome alarmante existente. (2)

Examenul clinic presupune examinarea conductului auditiv extern și a membranei timpanice de către medicul ORL-ist utilizând otoscopul. În cazul în care pacientul prezintă timpanoscleroza, la nivelul membranei timpanice vor fi observate atât pete albe, corespunzând depunerilor calceroase, cât și scăderea mobilității membranei, cu limitarea conducerii vibrației către urechea internă.

Pentru evaluarea severității afecțiunii, în urma examenului otoscopic, medicul poate solicita investigații suplimentare sub forma audiometriei și a timpanometriei. Audiometria evaluează gradul de hipoacuzie, în timp ce timpanometria oferă informații sub forma unui grafic despre capacitatea timpanului de a vibra în timpul stimulării auditive a pacientului. (9)

Este foarte important de realizat diagnosticul etiologic al hipoacuziei prin observarea și raportarea de către pacient a evoluției și a simptomatologiei apărute (8, 10, 11):

• otita medie prezintă, deseori, o reducere progresivă a senzației auditive, lipsită de durere;
• otita externă prezintă o reducere bruscă a senzației auditive, asociată cu apariția de durere locală;
• ocluzia canalului auditiv extern, fără infecție sau inflamație, cu formarea unui dop de cerumen, prezintă o reducere bruscă a senzației auditive, însă fără durere locală;
• otoscleroza, o afecțiune în cadrul căreia sunt afectate elementele urechii interne prin displazie metabolică cu caracter genetic, asociază simptome vestibulare, cu amețeală, pierderea tranzitorie a echilibrului, în cauri severe chiar cu nistagmus;
• colesteatomul, o afecțiune caracterizată prin colecții anormale de țesut la nivelul urechii medii, care determină eroziuni în osul temporal și care poate asocia simptome de vertij, afectarea nervului facial cu pareză facială, dureri de cap;

Tratament

Formele ușoare de timpanoscleroză nu necesită un plan de tratament. Hipoacuzia din aceste cazuri poate să fie evidentă doar prin intermediul unei audiometrii, fără să limiteze senzația auditivă a pacientului. Dacă un pacient cu timpanoscleroză ușoară dorește o îmbunătățire a auzului, acestuia i se poate recomanda un aparat auditiv.

Pentru formele moderate și severe de timpanoscleroză, în cadrul cărora limitarea senzației auditive atinge valori de aproximativ 40-50 dB și este perceptibilă de către pacient, există numeroase proceduri chirurgicale. Intervențiile chirurgicale pentru timpanoscleroză s-au dovedit a fi extrem de eficiente pentru recăpătarea auzului (2, 6).

Protocolul intervenției chirurgicale este stabilit de către medicul ORL-ist pentru fiecare pacient, întrucât depunerea de calciu și afectarea structurilor urechii medii nu este omogenă, fiind variabilă pentru fiecare caz. Cu toate acestea, principiul rămâne același: zonele imobile, cu depuneri calceroase sunt eliminate prin excizie, urmând ca acestea să fie înlocuite prin reconstrucție, utilizând proteze artificiale. (6)

Există anumite situații severe, în care afectarea urechii medii include și imobilizarea scăriței. Scărița reprezintă unul dintre cele trei oase din cadrul lanțului de oscioare, responsabil pentru transmiterea vibrației de la nivelul membranei timpanice către urechea internă. Calcificarea scăriței impune înlocuirea acesteia utilizând o proteză specială, însă au fost raportate numeroase cazuri de eșec al operației, cu hipoacuzie recurentă. (12)

Operația pentru timpanoscleroză nu prezintă riscuri majore pentru pacient. Cu toate acestea, în funcție de experiența medicului curant și de gradul de extensie al afecțiunii, intervenția chirurgicală se poate complica prin lezarea urechii interne, cu hipoacuzie completă (surditate) . (6)

Recomandări pentru pacienți

Prevenția apariției timpanosclerozei reprezintă cea mai eficientă formă de protejare a aparatului auditiv din acest caz. Prevenția presupune atât evitarea dezvoltării afecțiunilor cu risc crescut de timpanoscleroză secundară, cât și tratarea eficientă, în timp util a acestora. Educarea pacienților în acest sens este esențială, aceștia putând semnala foarte devreme instalarea hipoacuziei.

Evitarea infecțiilor auriculare se poate realiza prin (4):

• tratarea riguroasă a oricărei forme de gripă sau răceală prin spălarea adecvată a mâinilor, evitarea locurilor aglomerate în sezonul de gripă, evitarea mersului la școală sau la serviciu în caz de simptomatologie severă a colegilor sau a pacientului;
• vaccinarea copiilor și a membrilor familiei împotriva microorganismelor patogene responsabile pentru gripele sezoniere, cum ar fi pneumococul sau virusul A (H1N1);
• promovarea imunității bebelușilor prin hrănirea cu lapte matern, direct de la sân, și evitarea produselor care înlocuiesc acest obicei de la o vârstă fragedă;
• evitarea utilizării antibioticelor fără prescipția medicului, deoarece utilizarea excesivă de antibiotic promovează selecția tulpinilor patogene rezistente, limitând drastic metodele de tratament ulterioare și agravând simptomatologia pacientului;

 

De asemenea, pacienții trebuie să recunoască simptomele unei infecții auriculare și să solitice consult de specialitate pentru (13, 14):

• febră (peste 37,3°C);
• scurgerea de lichid anormal de la nivelul urechii afectate;
• durere la nivelul urechii afectate;
• afectarea stării generale cu iritabilitate și pierderea apetitului;
• dificultate în menținerea echilibrului, cu apariția stărilor de greață, vomă, amețeală;
• hipoacuzie instalată progresiv;