Timiș: Lansarea proiectului HEPASKIN - un pas pentru îmbunătățirea accesului la îngrijirea afecțiunilor cutanate și hepatice
Data publicării: 27-02-2025
Prin investiții în echipamente de ultimă generație și instruirea cadrelor medicale, proiectul își propune să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții pacienților din regiune, arată un comunicat al UMF ''Victor Babeș'' Timișoara.
Proiectul HEPASKIN se adresează unui număr de 4.000 de pacienți din zona transfrontalieră România - Serbia, prin screening pentru cancer de piele și hepatic (1.500 de pacienți vor fi investigați pentru cancer de piele și 1.000 pentru cancer hepatic); diagnostic și tratament precoce (pacienții depistați pozitiv vor beneficia de tratament chirurgical adecvat); îmbunătățirea infrastructurii medicale prin achiziționarea de echipamente moderne, inclusiv videodermatoscoape cu inteligență artificială, ecografe de ultimă generație și dispozitive pentru chirurgie laparoscopică și rezecție hepatică.
De asemenea, va crește capacitatea personalului medical (40 de furnizori de servicii medicale vor participa la sesiuni de instruire în dermatologie, chirurgie, chirurgie plastică și gastroenterologie) și se vor crea două registre regionale pentru monitorizarea pacienților diagnosticați cu cancer hepatic și de piele.
Un aspect esențial al proiectului constă în organizarea unor cursuri specializate de pregătire pentru medicii din Serbia, dar și pentru alți specialiști din domeniul sănătății. Aceste sesiuni se vor desfășura la Centrul de Training și Chirurgie Experimentală ''Pius Brînzeu'' al Universității de Medicină din Timișoara, un centru modernizat printr-un proiect anterior finanțat prin Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului este de 2.042.000 euro, din care valoarea totală a asistenței financiare nerambursabile din partea Uniunii Europene (IPA III CBC - Instrumentul de asistență pentru preaderare III din perioada 2021-2027) este de 1.735.632 de euro. Contribuția din bugetul național al României este de 194.777 de euro, iar valoarea cofinanțării eligibile a partenerilor de proiect este de 111.510 euro. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni.
Manager de proiect este conf. univ. dr. Blidișel Alexandru.
Proiectul ''Promovarea rezilienței sistemelor de sănătate și a accesului egal la îngrijirea afecțiunilor cutanate și hepatice prin soluții româno-sârbe de screening și tratament'' (HEPASKIN).
Sursa: Agerpres,
27-02-2025, Vizualizari 133
