Tifosul exantematic (tifos epidemic)

Tifosul exantematic este o boala infectioasa, cunoscuta si sub denumirea de tifos epidemic, tifos istoric, tifos petiseal sau reactia Weil-Felix. Tifosul exantematic (epidemic) este o boala deosebit de contagioasa, epidemica (determina aparitia unui numar foarte mare de imbolnaviri, pe un areal considerabil de intins, cazurile de boala fiind intr-un fel interconectate) ; infectia este produsa de catre patogenul Rickettsia prowazeki (microbul a fost denumit astfel, dupa numele a doi medici americani care au murit de tifos exantematic), patogen transmis de catre paduche.

Perioada de incubatie a bolii este de maxim trei saptamani ; la debut, pacientul prezinta febra ridicata, exantem rozeoliform difuz la nivelul tranchiului si membrelor, hemoragii subcutanate (petesii), dureri difuze, stare de depresie nervoasa, si chiar stare toxiinfectioasa severa. Exantemul reprezinta o manifestare cutanata, caracteristica unor boli eruptive, precum scarlatina, rujeola sau tifosul exantematic.

Paduchele de corp care transmite aceasta infectie, traieste in hainele infestate ; aparitia si persistenta paduchilor de corp este favorizata de conditiile igienice precare. Patogenii care declanseaza infectia sunt autoinoculati de catre gazda umana, in timpul manevrelor de scarpinarea ; aceasta deoarece, in timpul pranzurilor sanguinolente, paduchele elimina materii fecale care sunt infectate cu Rickettsia prowazeki.

Din fericire, paduchele nu are capacitatea de a transmite infectia pe cale transovariana, insa boala poate fi transmisa de la o persoana bolnava la o persoana sanatoasa, prin intermediul acestui parazit (vector al infectiei) .

Aparitia si dezvoltarea epidemiilor de tifos exantematic, se coreleaza mai ales cu declansarea unor razboaie sau cu manifestarea unor cataclisme naturale ; cele mai afectate regiuni ale globului sunt Africa, America de Sud si Asia. Au fost raportate cazuri de tifos exantematic, transmise de catre veverita zburatoare (vector al infectiei) .

Boala Brill-Zinsser reprezinta o forma relativ usoara de tifos exantematic, cu caracter recidivant ; boala Brill-Zinsser se manifesta la cativa ani dupa episodul acut de tifos exantematic, probabil datorita fenomenelor de imunosupresie, sau datorita varstei inaintate a pacientilor. Boala Brill este cunoscuta si sub denumirea de « tifos resurgent » ; are un caracter benign si se manifesta sporadic ; apare la pacienti care nu gazduiesc nici un fel de parazit in organism. Astfel, Boala Brill trebuie diferentiata de « tifosul recidivant » - in cazul pacientilor cu tifos recidivant, patogenii pot fi izolati (izolarea patogenilor nu este posibila in cazul Bolii Brill) .

De asemenea, patogenul Rickettsia prowazeki a putut fi izolat din prelevatele bioptice de la nivelul ganglionilor limfatici, la pacienti care au suferit anumite interventii chirurgicale, si care au prezentat in antecedente, tifos exantematic. Asadar, retinem faptul ca, patogenii de Rickettia pot persista in organism in stare latenta, timp indelungat, acestia reactivandu-se in perioadele de colaps ale sistemului imunitar.

Semne si simptome
Tifosul exantematic debuteaza brusc ; pacientul prezinta stare de prostratie, cefalee accentuata, si febra ridicata (40 grade Celsius) ; dupa primele cinci zile de febra intensa, la nivelul trunchiului apare rash-ul cutanat (rash - eruptie fugace si pasagera, asemanatoare cu cele din rujeola sau scarlatina, putand aparea in faza de debut a unor boli febrile) ; ulterior, rash-ul se extinde la nivelul intregii suprafete tegumentare, dar nu si la nivelul palmelor, talpilor si fetei.

Daca in fazele incipiente rash-ul se manifesta sub forma unor leziuni maculare, ulterior acesta devine maculopapular si petiseal ; leziunile astfel formate, au un caracter confluent.

Alte manifestari clinice care pot insoti tifosul exantematic: congestie conjunctivala, dureri in regiunea orbitara, sau fotofobie; limba pacientului are o coloratie maronie si aspect uscacios; cazurile severe se pot insoti de fenomene de necroza cutanata si gangrena a degetelor. Evolutia si prognosticul bolii, depind in cea mai mare masura de statusul general al gazbei (boli asociate, stare de imunodepresie, varsta inaintata) .

Netratat in timp util, tifosul exantematic se poate dovedi fatal in mai mult de o treime dintre cazurile de imbolnavire.
De asemenea, boala care avanseaza si nu este tratata, va genera o serie de complicatii neurologice si renale (insuficienta renala), sau va produce atingere multiorganica.

Tifosul exantematic transmis de catre parazitii veveritei zburatoare evoluaza mai putin sever, comparativ cu tifosul transmis de purice – evolutia benigna a infectiei depinde atat de gazda umana (starea anterioara de sanatate), cat si de virulenta agentilor infectiosi (capacitatea acestora de a invada organismul uman si de a se replica in interiorul acestuia) . Din punct de vedere clinic, Boala Brill are o evolutie asemanatoare cu cea a tifosului exantematic, insa nu la fel de zgomotoasa.

Diagnosticul tifosului exantematic va fi stabilit tinand cont de aspectul tabloului clinic, dar si de rezultatele investigatiilor de laborator ; de o reala importanta sunt explorarile serologice – imunofluorescent aindirecta si tehnica ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay).
De asemenea, informatiile obtinute in urma anchetelor epidemiologice (ancheta epidemiologica urmareste identificarea focarelor infectioase si a cailor de transmitere a bolii – informatii necesare pentru adoptarea unor masuri corespunzatoare care sa limiteze extinderea bolii in populatia respectiva) vor fi foarte utile pentru diagnosticul diferential al « tifosului exantematic » (transmis de catre paduche), al tifosului transmis de catre veverita zburatoare si al Bolii Brill-Zinsser. Metodele serologice de laborator, au drept scop evidentierea anticorpilor specifici din plasma sanguina, precum si cuantificarea nivelului acestora.

Tratamentul fitosului exantematic se face cu ajutorul antibioticelor ; doxicilina reprezinta antibioticul de electie pentru aceasta infectie ; doxicilina poate fi administrata in doza unica, 200 mg, pe cale orala ; in alte situatii se recomanda ca doxicilina sa fie administrata pana cand pacientul devine afebril pe o perioada de minim 24 de ore.