Tahipneea tranzitorie a nou născutului

Tahipneea tranzitorie a nou- născutului este o afecţiune benignă, autolimitantă, care se poate întâlni la sugarii de orice vârstă gestatională, la scurt timp după naştere.

Tahipneea tranzitorie neonatală este cauzată de întârzierea eliminării lichidului pulmonar fetal după naştere, ceea ce duce la un schimb de gaze ineficient, la suferinţă respiratorie şi la tahipnee.

Factori de risc

Factorii de risc materni includ:

• naşterea înainte de finalizarea a 39 de săptămâni de gestatie;
• operaţia cezariană fără travaliu;
• diabet gestational;
• astmul matern.

Factorii de risc fetali includ:

• - sexul masculin;
• asfixia perinatală;
• prematuritatea;
• restricţia de creştere intrauterină;
• postmaturitatea. [1] [2]

Incidenţa este invers proporţională cu vârsta de gestaţie şi afectează aproximativ 10% dintre sugarii născuţi între 33 şi 34 de săptămâni, aproximativ 5% dintre sugarii născuţi între 35 şi 36 de săptămâni şi mai puţin de 1% dintre sugarii la termen.

Semne și simptome

Afecţiunea apare în primele câteva minute până la câteva ore după naştere.

Rezultatele examenului fizic includ de obicei semne de suferinţă respiratorie:

• Tahipnee (frecvenţa respiratorie mai mare de 60 respiraţii/minut);
• Bătăi ale aripilor nazale;
• Tiraj intercostal, subcostal, suprasternal;
• Raluri bronşice, murmur vezicular diminuat la auscultaţie;

Alte semne clinice mai rar întâlnite sunt:

• Tahicardie;
• Cianoza;
• Torace în formă de butoi datorat hiperinflaţiei pulmonare.

Durata suferinţei respiratorii este principalul factor determinant pentru diagnosticarea tahipneei tranzitorii a nou născutului. Dacă suferinţa respiratorie se rezolvă în primele câteva ore de la naştere, aceasta poate fi etichetată ca tranziţie întârziată la viaţa extrauterină. Şase ore reprezintă o decizie arbitrară între tranziţia întârziată şi tahipneea tranzitorie a nou născutului.

Tahipneea tranzitorie neonatală este de obicei un diagnostic de excludere. Prin urmare, orice tahipnee care durează mai mult de 6 ore necesită diagnostic diferenţial pentru a exclude alte cauze ale suferinţei respiratorii.

Complicaţii:

• Pneumotorax;
• Pneumomediastin;
• Hipertensiune pulmonară. [3]

Diagnostic

Paraclinic:

• Saturaţia preductală şi postductală pentru a face diagnosticul diferenţial al cianozei;
• Hemoleucograma, hemocultură, proteina C reactiva, lactatul pentru a exclude septicemia neonatală;
• Astrup: poate evidentia hipoxemia şi hipocapnia datorate tahipneei;
  - Radiografia toracică: poate prezenta hiperinflaţie pulmonară;
• Se mai pot lua în considerare nivelul de amoniac seric în caz de instalare a letargiei şi a acidozei metabolice pentru a exclude erorile înnăscute ale metabolismului;
• Ecocardiografie – pentru a exclude defectele cardiace congenitale la pacienţii cu cianoza sau tahipnee persistentă timp de peste 4-5 zile;

Diagnostic diferenţial:

• Pneumonie;
• Sindrom de detresă respiratorie;
• Sindrom de aspiraţie: meconiu, sânge sau lichid amniotic;
• Pneumotorax;
• Hipertensiune pulmonară persistentă;
• Infecţii sau afecţiuni ale sistemului nervos central: hemoragie subarahnoidiană, encefalopatie hipoxic ischemică;
• Erori înnăscute ale metabolismului;
• Malformaţii congenitale: hernie diafragmatică congenitală, malformaţii chistice adenomatoide;

Tratament

La două ore după apariţia suferinţei respiratorii, dacă starea nou născutului nu s-a îmbunătăţit sau s-a agravat, dacă FiO2 necesară >0, 4 sau radiografia toracică este anormală, luaţi în considerare transferul sugarului către un centru cu un nivel mai ridicat de îngrijire neonatală. Sunt necesare monitorizarea cardiopulmonară continuă, menţinerea mediului termic neutru, asigurarea abordului venos, verificarea glicemiei. [1] [2]

Oxigenoterapia este necesară dacă pulsoximetria sau Astrup-ul relevă hipoxemie. Un nou născut care primeşte oxigen suplimentar, dar care încă prezintă efort respirator, ar putea avea nevoie de ventilaţie cu presiune pozitivă continuă a căilor respiratorii (CPAP) pentru a împiedica colapsul plămânilor. Intubaţia endotraheală şi necesitatea utilizării oxigenării prin membrana extracorporeală sunt rar întâlnite în această afecţiune dar trebuie luate în considerare întotdeauna la pacienţii cu declin al funcţiei respiratorii. Analiza gazelor de sânge arterial ar trebui repetată, iar monitorizarea pulsoximetriei ar trebui continuată până când semnele de suferinţă respiratorie vor fi rezolvate.

Starea respiratorie a nou-născuţilor este determinantul obişnuit pentru gradul de sprijin nutriţional necesar. Tahipneea >80 respiraţii/minut, asociată cu creşterea efortului respirator face imposibila primirea alimentaţiei orale, pentru nou născut. Aceşti pacienţi ar trebui să fie ţinuţi fără aport oral şi să li se instituie o perfuzie intravenoasă cu 60 ml până la 80 ml/kg/zi de fluide.

Când are loc rezoluţia simptomatologiei respiratorii şi frecvenţa respiratorie < 80 respiraţii/minut se poate începe alimentaţia enterală progresiv: inţial cu cantităţi mici ale volumului care vor creşte lent.

Deoarece tahipneea tranzitorie a nou născutului este greu de distins de septicemia neonatală şi penumonie, tratamentul empiric cu antibioterapie (ampicilină cu gentamicină) trebuie luat în considerare.

Studii de control randomizate care au studiat eficacitatea furosemidului sau a epinefrinei în tahipneea tranzitorie neonatală nu au arătat vreo diferenţă semnificativă în durata tahipneii sau a spitalizării comparativ cu cei care nu au primit această medicaţie.

S-a demonstrat că salbutamolul reduce durata simptomelor şi a spitalizării. Cu toate acestea, mai sunt necesare studii cu dovezi concludente pentru a confirma eficacitatea şi siguranţa acestuia.

Prognostic

Prognosticul general este excelent, majoritatea simptomelor rezolvându-se în aproximativ 48 de ore de la debut. [2]

În unele cazuri, s-a raportat tahipnee neonatală tranzitorie malignă în care nou născuţii dezvoltă hipertensiune pulmonară persistentă datorită unei posibile creşteri a rezistenţei vasculare pulmonare datorită reţinerii lichidului pulmonar şi pot necesita oxigenare prin membrană extracorporeală (ECMO). [1] [3]

Unele studii au demonstrat o asociere între tahipneea tranzitorie neonatală şi dezvoltarea ulterioară a astmului bronşic. [3]