Suferința fetală

Suferință fetală, numită și hipoxia fetală, reprezintă o tulburare a homeostaziei (diminuarea oxigenării și alimentării) dintre mamă și făt, putând determina moartea intrauterină a fătului, dacă nu este depistată și tratată la momentul potrivit.

Oxigenul devine un element esențial în dezvoltarea fătului începând cu trimestrul al doilea de sarcină.

Suferința fetală poate apărea, în peste 90% dintre cazuri, în timpul nașterii, dar există riscul inițierii acesteia în orice moment al sarcinii. [1]

Clasificare

Suferința fetală poate fi acută sau cronică.

Suferința fetală acută

Suferința fetală acută apare până în momentul declanșării nașterii și are cauze de origine maternă (boli cardioasculare, leziuni ale placentei, toxemie gravidica, insuficientă respiratorie). Acestea devin acute în timpul declanșării nașterii.
Cel mai mare risc este observat la mamele cu boli cardiace (stenoză aortică, coarcație, sindromul Marfan cu dilatarea rădăcinii aortei, insuficiență cardiacă). [1]

Suferință fetală cronică

Suferința fetală cronică apare la o sarcină normală până în momentul declanșării travaliului. Aceasta poate fi provocată de:

• un travaliu lung diskinetic;
• circulația cordonală: în cazul unui oligoamnios sau după amniotomie;
• hematom retroplacentar;
• cardiopatie decompensată maternă.

Cauze

Cauzele apariției suferinței fetale sunt numeroase și acționează atât în timpul sarcinii (suferință fetală acută), cât și în travaliu (suferință fetală cronică), influențând creșterea și dezvoltarea fătului și o vulnerabilitate crescută a acestuia în timpul travaliului.

Suferința fetală acută

Cauze materne:

• hipotensiune arterială, hipovolemie apărute în urma unei hemoragii sau anestezii generale;
• contracțiile uterine pot întrerupe, de asemenea, fluxul de sânge dintre mamă și făt, astfel scade aportul de oxigen necesar dezvoltării fătului;
• diabet, anemie, infecții și intoxicații acute sau cronice.

Cauze placentare:

• desfacerea placentei de peretele uterin și ruperea vaselor de sânge (hemoragie puternică);
• după manevre intrauterine: intervenții obstetricale și chirurgicale traumatizante, brutale.

Cauze fetale:

• comprimarea cordonului ombilical și a arterelor iliace interne pe craniul fetal;
• ruptura vaselor ombilicale cu inserție velamentoasă, anemie fetală acută (sindrom Benckiser).

Suferința fetală cronică

Cauze materne:

• boli respiratorii sau cardiace severe;
• insuficiența respiratorie maternă duce la o insuficiență de oxigen pentru făt, iar în unele cazuri poate fi letală.

Cauze placentare: complicații utero-placentare apărute în timpul travaliului.

Cauze fetale:

• anomalii congenitale;
• existența factorului Rh- în sângele fătului și a factorului Rh+ în sângele mamei duce la apariția bolii hemolitice a fătului;
• hemoragii feto-materne (reduc concentrația hemoglobinei fetale);
• aritmii cardiace. [6]

Simptome

Suferința fetală acută

• modificări ale ritmului cardiac: scade frecvența cardiacă fetală și debitul cardiac fetal;
• din cauza încetinirii ritmului cardiac apar și contracțiile uterine;
• anoxia tisulară produce relaxarea sfincterului anal și eliberarea de meconiu în lichidul amniotic; de cele mai multe ori lichidul amniotic se colorează în verde, din cauza meconiului;
• scăderea Ph-ului: suferința fetală acută poate fi confirmată prin măsurarea Ph-ului sangvin de la nivelul uterului; măsurarea Ph-ului se realizează printr-o incizie în craniul fătului, pe cale vaginală; dacă rezultatul indică o acidoză, adică un Ph mai mic de 7, 2, medicul confirmă suferință fetală.

Suferință fetală cronică

• în timpul mișcărilor respiratorii, fătul inhalează lichid amniotic;
• vasodilatația arterelor cerebrale fetale;
• anoxia tisulară produce relaxarea sfincterului anal și eliberarea de meconiu în lichidul amniotic ;
• hiperlactecemie.

Consecințe

Principala consecință a hipoxiei fetale o reprezintă dezvoltarea anormală a fătului.
Nou-născuții prezintă un risc ridicat de tulburări metabolice, disfuncții cognitive, paralizie cerebrală, anomalii cardiace. Aceste patologii sunt rezultatul oxigenării reduse a organelor vitale. [3]

Diagnostic

Un marker important în diagnosticarea suferinței fetale este concentrația eritropoetinei din sângele ce se află la nivelul cordonului ombilical. În acest caz concentrația eritropoetinei are un nivel crescut. [4]

Primul semn este producerea de meconiu și complicațiile fetale pulmonare. Emisia de meconiu indică hipoxia fetală, dar nu și momentul în care a apărut. Meconiul inhalat de copil irită căile respiratorii, fapt ce duce la blocarea parțială sau completă a acestora. [5]

Eliberarea meconiului înainte de ruperea membranelor nu are o importanță deosebită, dar eliminarea meconiului care apare după ruperea membranelor duce la apariția unui accident hipoxic fetal.

Un alt semn este reprezentat de ritmul cardiac al fătului ce se poate determina prin cardiotocografie. Traseul patologic al cardiotocografiei prezintă un aspect sinusoid, bradicardie și decelerații (se disting pe baza formei undelor) concomitente cu contracțiile uterine.

O metodă de diagnostic este determinarea valorii de oxigen în sângele arteriolar fetal. Acidoza poate fi confirmată prin microdozaje din scalpul fetal (această analiză se poate efectua după ruperea membranelor, prin puncție în scalpul fetal).

Tratament

Prevenirea suferinței fetale este cel mai important obiectiv.

Aceasta se realizează prin:

• monitorizarea corectă a sarcinii;
• corecția unei suferințe fetale cronice;
• utilizarea corectă a oxitocinelor, analgeticelor;
• manevre obstreticale corecte;
• administrarea de oxigen și glucoză hipertona mamei.

Tratamentul suferinței fetale se realizează prin reducerea contracțiilor uterine pentru limitarea hipoxiei, corectarea tensiunii arteriale, creșterea fluxului sanguin uterin, administrarea de oxigen mamei.

În cazul diagnosticării, suferința fetală are o singură consecință: expulzia fătului prin cezariană cu anestezie generală. Nereușita unei intervenții corecte și rapide a medicului în cazul unei suferinței fetale poate avea consecințe fatale asupra fătului și a mamei.