Stresul traumatic secundar

În ultimii ani s-au realizat multe cercetări cu privire la simptomele specifice stresului post-traumatic. Recent, unii cercetători au început să investigheze modul în care experiențele și relatările persoanelor care suferă de stres post-traumatic îi afectează pe partenerii și copiii acestora, pe prietenii și îngrijitorii lor (terapeuți, medici, asistenți sociali etc.). (3)

Se pare că specialiștii care lucrează cu persoanele traumatizate pot fi afectați de relatările și experiențele acestora într-un mod în care să le fie amenințate atât activitatea profesională, cât și calitatea vieții personale. Astfel, au fost studiate concepte precum stresul traumatic secundar, trauma vicariantă, sindromul de burnout și sindromul de oboseală a compasiunii. (1), (2)

Cauze și factori de risc

Stresul traumatic secundar reprezintă un set de simptome care pot apărea ca urmare a expunerii traumatice indirecte, simptomele fiind similare cu cele ale persoanelor care au experimentat un eveniment traumatic (de exemplu: evitare, gânduri intruzive, stare de alertă etc). (4)

Stresul traumatic secundar rezultă din experimentarea indirectă a traumei, prin interacțiunile cu persoanele care s-au confruntat direct cu evenimentul traumatic respectiv și presupune un transfer al simptomelor de la persoanele care suferă de stres post-traumatic către persoana îngrijitoare (de exemplu, aceasta din urmă are coșmaruri, devine mai agitată, evită anumite ativități). Prin expunere traumatică indirectă înțelegem răspunsul unei persoane care a fost expusă la evenimentele traumatice prin intermediul interacțiunii cu victime ale traumelor sau prin intermediul știrilor din mass-media. (1)

Cei care dezvoltă un stres traumatic secundar sunt profesioniștii care lucrează cu persoane aflate în situații critice, aceștia fiind în general supuși la descrieri ale evenimentelor traumatice, ale abuzurilor, ale manifestărilor de cruzime, precum și a emoților puternice a persoanelor traumatizate. Principalele categorii profesionale care prezintă risc ridicat de dezvoltare a stresului traumatic secundar îl reprezintă psihoterapeuții, medicii, asistentele medicale, forțele de ordine, jurnaliștii de teren, asistenții sociali, specialiștii din domeniul protecției copiilor, preoții sau orice alte categorii profesionale care interacționează direct sau indirect cu cei care au trecut printr-un eveniment traumatic. În același timp, familia și prietenii apropiați persoanei traumatizate pot dezvolta simptome de stres traumatic secundar prin interacțiunile dese cu aceasta. (1), (3)

Adesea confundat cu sindromul de burnout, stresul traumatic secundar diferă de acesta prin spontaneitatea sa: în timp ce burnout-ul reprezintă o epuizare emoțională și fizică graduală, stresul traumatic secundar poate apărea spontan, după o simplă interacțiune cu persoana traumatizată și prezintă simptome asociate cu sindromul de stres post-traumatic. (3)

Simptome

Stresul traumatic secundar reprezintă un răspuns natural la experiențele traumatice ale individului care suferă de stresul post-traumatic, dar care se poate agrava dacă nu este gestionat din timp. Așadar, stresul traumatic secundar este definit ca o formă de stres post-traumatic în care simptomele sunt asemănătoare, dar etiologia se plasează în cadrul relației traumatice empatice cu clienții traumatizați. Persistența stresului traumatic secundar, împreună cu acumularea unor stări de epuizare emoțională poate duce la apariția tulburării stresului traumatic secundar, acesta reprezentând în fapt o formă a tulburării de stres post-traumatic. (1), (2), (3)

Printre cele mai comune simptome asociate cu stresul traumatic secundar menționăm următoarele:

• hipervigilența;
• lipsa de speranță;
• inabilitatea de a procesa elementele complexe ale mediului;
• evitarea pacienților/clienților;
• incapacitatea de a-i asculta pe clienți;
• niveluri sporite de furie și de cinism;
• insomnie;
• frică;
• epuizare cronică;
• fragilitate fizică;
• sentimente de vină și gânduri negative. (2)

Persoanele afectate pot avea și sentimente de inadecvare profesională, se pot simți mai puțin eficiente în relație cu pacienții și se pot simți epuizați pe plan profesional. (2)

Figley (1) enumeră 4 aspecte care expun profesioniștii la risc crescut de dezvoltare a stresului traumatic secundar:

• empatia celor care lucrează cu victime ale traumelor;
• evenimente traumatice personale;
• traumele personale nerezolvate, care vor fi activate de traumele similare ale clienților/pacienților și
• traumele copiilor, care sunt cele mai provocatoare pentru persoanele care îi îngrijesc.

Dezvoltarea stresului traumatic secundar este asociat cu riscurile profesiilor ce presupun lucrul cu persoanele traumatizate, fiind considerat o consecință a îngrijirii. De exemplu, unele studii arată că între 6% și 26% dintre terapeuții care lucrează cu persoane traumatizate și aproximativ  50% dintre specialiștii din domeniul protecției copilului prezintă riscuri ridicate de a dezvolta stres traumatic secundar, simptome asociate stresului post-traumatic sau traumă vicariantă. De asemenea, alte studii arată că existența unui nivel scăzut de satisfacție profesională în rândul cadrelor medicale prezintă un risc mai mare de a suferi de stres traumatic secundar. (1), (2), (3), (4)

Prevenție

Cele mai eficiente strategii de prevenție sunt acelea bazate pe o abordare multidimensională, ce include individul, supervizorii și politicile organizației. Astfel, cele mai importante strategii de prevenție le reprezintă psihoeducația, training-urile de formare continuă și supervizarea, acestea având următoarele scopuri:

• acumularea unor cunoștințe despre stresul traumatic secundar și despre efectele acestuia;
• dezvoltarea unor competențe de reducere a riscului de a dezvolta stresul traumatic secundar și
• creșterea nivelului de reziliență.

Alte strategii preventive utile pot fi următoarele:

• realizarea de autoevaluări periodice;
• participarea la grupuri de suport la locul de muncă;
• echilibrarea programului de lucru;
• repartizarea unui număr optim de cazuri pentru fiecare specialist (pentru a evita riscul supraîncărcării);
• realizarea de activități de detensionare și dezvoltarea unui stil de viață sănătos. (2)

Intervenție

Printre cele mai utilizate strategii de intervenție pentru persoanele care suferă de stres traumatic secundar enumerăm următoarele:

• elaborarea unor strategii de evaluare a stresului traumatic secundar (prin scale, chestionare, rapoarte etc.);
  
• metodele de antrenament de tip mindfulness;
  
• terapiile cognitiv-comportamentale;
  
• supervizare din partea unui specialist (consilier sau psihoterapeut), în care se vor discuta aspecte legate de cazurile preluate, de nivelul de stres resimțit și de consecințele stresului asupra funcționării personale și profesionale;
  
• reducerea numărului de cazuri preluate;
  
• co-supervizarea în grupuri profesionale;
  
• participarea la întruniri informale după un eveniment traumatic, întruniri ce permit discuțiile voluntare și spontane despre subiectul respectiv;
  
• apelarea la suportul social informal (familie, prieteni), unii cercetători afirmând că factorii de suport social precumafecțiunea , sprijinul afectiv, încurajarea sau dezvăluirea acționează ca o barieră sau ca un andidot împotriva tulburărilor de stres. (2) (3)