Stenoza de canal rahidian / vertebral / spinal

Stenoza de canal rahidian, care mai poartă denumirea de stenoză spinală sau vertebrală, reprezintă o afecțiune din sfera neurologiei care se traduce prin îngustarea spațiului ce conține măduva spinării, denumit canal rahidian. Acesta este un spațiu anatomic care se formează prin suprapunerea orificiilor vertebrale și are rol de protecție a măduvei pe toată lungimea sa, începând de la prima vertebră cervicală, până la cea de a doua vertebră lombară.

Care sunt cauzele de apariție a stenozei de canal rahidian?

Stenoza spinală este o afecțiune degenerativă asociată în mod tipic cu procesul fiziologic de îmbătrânire, estimându-se că aproximativ 95% din totalitatea cazurilor survin în cadrul populației cu vârsta de peste 50 de ani. Cauzele care determină îngustarea canalului rahidian au caracter progresiv și sunt în principal reprezentate de următoarele entități:

• • Osteoartrita, care constituie procesul inflamator localizat la nivelul suprafețelor articulare;
• • Osteofitoza, caracterizată prin formarea unor proeminențe osoase, cunoscute și sub denumirea de „ciucuri”, care apar consecutiv pierderii stabilității discurilor intervertebrale;
• • Hipertrofia (îngroșarea) ligamentelor vertebrale;
• • Traumatismele coloanei vetrebrale;
• • Spondilolistezis, afecțiune care presupune modificarea poziției unei vertebre față de vertebrele adiacente;
• • Tumorile vertebrale;
• • Artrita reumatoidă;
• • Cauze iatrogene, reprezentate de diverse proceduri chirurgicale precum laminectomii, discectomii sau fuziuni spinale;
• • Afecțiuni congenitale precum acondroplazia, cifoza toracolombară, maladia Ombredanne sau sindromul Morquio.

Din punct de vedere al genului, se remarcă o predispoziție egală între bărbați și femei pentru stenoza rahidiană dobândită, însă există și noțiunea de stenoză spinală congenitală, a cărei cauză este dezvoltarea deficitară a canalului rahidian în viața intrauterină. Aceasta tinde să afecteze mai frecvent populația masculină, iar simptomatologia apare precoce. (1), (2), (3)

Care sunt manifestările clinice ale stenozei vertebrale?

Simptomatologia determinată de stenoza spinală apare consecutiv îngustării orificiului vetrebral și a găurilor de conjugare care în timp se traduce prin compresiunea măduvei, a nervilor spinali și lichidului cefalorahidian. Prin urmare, pacienții vor prezenta o serie de semne și simptome care alcătuiesc sindromul vertebral:

• Durere locală exacerbată de palparea regiunii și de mișcarea activă sau pasivă;
• Contractura musculaturii paravertebrale;
• Devierea coloanei vertebrale în sens antero-posterior, cu apariția cifozei sau în sens lateral, denumită scolioză; aceste poziții vicioase se dezvoltă în urma efortului pacienților de a reduce simptomatologia dureroasă prin intermediul ajustărilor posturale.

Din punct de vedere al localizării, se pot distinge două tipuri frecvente de stenoză spinală, cervicală și lombară, care vor determina afectarea membrului superior, respectiv inferior. Stenoza cervicală se însoțește de dureri la nivelul membrului superior, cefei sau gâtului, parestezii (furnicături) la nivelul antebrațului sau degetelor și afectarea mobilității mâinii. În cazul stenozei lombare, pacienții vor acuza durere vie, cu caracter de arsură pe traiectul nervului sciatic, pornind la nivelul fesei, coapsei, gambei, până la nivelul degetelor, afectarea sensibilității membrului inferior și dureri în timpul mersului. În cazurile severe, stenoza lombară poate determina apariția sindromului de coadă de cal compus din anestezia regiunii perineale, disfuncție sexuală și tulburări sfincteriene. (2), (3), (4)

Care sunt metodele de diagnostic ale stenozei spinale?

În general, prezentarea clinică a stenozei de canal rahidian este tipică, iar diagnosticul poate fi stabilit pe baza simptomatologiei și a examinării clinice. Explorările imagistice, însă au rolul de a determina cu certitudine cauza de apariție a îngustării și vor orienta conduita terapeutică; dintre acestea, cele mai utile sunt:

• 1. Radiografia poate obiectiva prezența calcificărilor, modifcărilor discale, fracturilor, afecțiunilor congenitale, tumorilor sau spondilolistezisului, însă aceasta și-a restrâns indicațiile în urma apariției metodelor avansate.
• 2. Rezonanța magnetică nucleară (RMN) reprezintă standardul de aur pentru diagnosticul stenozei rahidiene, întrucât este o investigație deosebit de utilă pentru vizualizarea structurilor cu conținut predominant lichidian precum nervii, ligamentele sau discurile intervertebrale.
• 3. Tomografia computerizată (CT) permite vizualizarea modificărilor osoase, precum cele specifice osteoartritei sau caracterizarea tumorilor care prezintă calcificări. (2), (5)

Ce posibilități de tratament există pentru stenoza rahidiană?

Terapia stenozei vertebrale are loc în manieră etapizată, pornind de la metodele conservatoare, până la procedurile chirurgicale.

1. Proceduri non-farmacologice:

• Fizioterapia, care are drept scop consolidarea musculaturii spatelui pentru a prelua din stresul mecanic exercitat asupra coloanei vertebrale;
• Dispozitivele ortopedice de tipul corsetelor care au rolul de a menține coloana în poziție fiziologică și pot ajuta la reluarea mobilității;
• Acupunctura, utilizată pentru menținerea sub control a durerii;
• Chiropractica, metodă bazată pe ajustarea poziției coloanei și structurilor din jur.

2. Terapia farmacologică:

• Medicația antalgică pentru controlul durerii;
• Antiinflamatoarele nesteroidiene pentru reducerea inflamației locale;
• Dispozitivele medicale de tipul unguentelor, gelurilor sau plasturilor;
• Injectarea în spațiul epidural a agenților antiinflamatori.

3. Intervenții chirurgicale:

• Laminectomii, care prespun îndepărtarea osteofitelor sau a unor fragmente vertebrale; în unele cazuri, procedura de laminectomie poate fi completată prin excizia unui fragment discal sau unei fațete articulare;
• Fuziuni spinale cu posibilitatea utilizării grefelor osoase sau a materialelor de osteosinteză prin abord anterior, posterior sau lateral;
• Proceduri minim invazive care presupun incizii mai mici, traumatizare minimă a structurilor adiacente și recuperare mai rapidă. (2), (5), (6)

Recomandări pentru pacienți

• • Alternați perioadele de repaus din timpul episoadelor dureroase cu intervale de activitate fizică susținută, în limita tolerabilității;
• • Acordați atenție activităților care determină durere și limitați-le pe cât posibil;
• • Documentați-vă cu privire la metode alternative de tratament;
• • Conștientizați existența pozițiilor vicioase ale coloanei și încercați să le corectați;
• • Evitați creșterea în greutate pentru a nu îngreuna supllimentar stresul mecanic aplicat coloanei;
• • Utilizați mijloace de asistare a mersului precum baston ortopedic, cârjă, cadru de mers sau rolator ortopedic;
• • Ajustați-vă activitatea zilnică în funcție de simptomatologie, însă nu lăsați durerea să vă limiteze.