Starea vegetativă

Starea vegetativă

Starea vegetativă este definită ca fiind o stare în cadrul căreia remarcăm absenÈ›a unui răspuns din partea individului, cât ÅŸi absenÅ£a stării de conÅŸtienţă datorate unei disfuncÅ£ii masive a emisferelor cerebrale. Leziunile nu afectează diencefalul ÅŸi cerebelul, păstrând astfel refelxele autonome ÅŸi motorii, cât ÅŸi ritmul somn-veghe. PacienÅ£ii pot prezenta reflexe complexe, inclusiv miÅŸcări ale globilor oculari, căscat, miÅŸcări involuntare, dar nu prezintă nici un semn de conÅŸtienţă sau de înÅ£elegere a mediului înconjurător. Diagnosticul se pune pe aspectele clince, iar tratamentul este de tip suportiv. Prognsticul este, în cele mai multe cazuri, unul rezervat. (1)


Termenul de „stare vegetativă” a fost introdus de Jennet ÅŸi Plum în 1972 pentru a descrie o stare în care pacienÅ£ii cu injurii cerebrale importante la care starea de comă a progresat într-o stare de trezire, dar fără conÅŸtienţă prezentă. În 1983 preÅŸedintele comisiei pentru Studiul Problemelor Etice în Medicină ÅŸi Biomedicină ÅŸi Cercetarea Comportamentului (Study of Ethical Problems in Medicine and Biomedical and Behavioral Research) a aceptat definiÅ£ia data de cei doi ÅŸi a definit starea vegetative ca fiind incapacitatea de a „experimenta mediul înconjurător”. (5)

Cauze și factori de risc

Cele mai frecevente cauze sunt reprezentate de leziunile cerebrale traumatice şi de starea de hipoxie cerebrală difuză. Cu toate acestea, orice disfuncţie care rezultă prin injuria ţesutului cerebral poate determina o stare vegetativă. Tipic, starea vegetativă apare datorită revenirii funcţiilor cerebelului şi a diencefalului, dar nu şi a cortexului dintr-o stare de comă. (1)


Activitatea metabolică cerebrală a pacienÅ£ilor aflaÅ£i în stare vegetativă este aproximativ 40% din activitatea cerebrală a unor indivizi fără disfuncÅ£ii neurologice. Acest procent este comparabil cu indivizii aflaÅ£i sub anestezie generală, spre deosebire de cei aflaÅ£i în moarte cerebrală a căror activitate cerebrală metabolică este complet absentă. (2)

Semne și simptome

Starea vegetativă este o condiÅ£ie cronică în cadrul căreia se menÅ£ine capacitatea organismului de a menÅ£ine presiunea arterială, funcÅ£ia respiratorie ÅŸi funcÅ£iile cardiace, dar fără activitate cognitivă. FuncÅ£iile hipotalamusului ÅŸi ale cerebelului sunt păstrate astfel încât pot menÅ£ine funcÅ£iile vitale autonome. Cortexul prezintă leziuni importante (ceea ce determină alterarea funcÅ£iilor cognitive) dar sistemul reticulat activator ascendent este funcÅ£ional. Refelxele pontine pot sau nu să fie prezente. Atacurile de apoplexie pot fi prezente deÅŸi nu sunt evidente din punct de vedere clinic. (1)


Pentru a pune un diagnostic clinic corect trebuie exclusă orice evidenţă a unei stări de conÅŸtienţă, de percepere a mediului înconjurător sau de responsivitate de tip voluntar la stimuli externi (în opoziÅ£ie cu răspunsurile de tip reflex care pot fi păstrate). (2)


Clasic, o stare vegetativă menÅ£inută pentru o durată mai mare de o lună este considerată a fi o stare vegetativă susÅ£inută. Cu toate acestea, diagnosticul de stare vegetativă susÅ£inută nu implică o dizabilitate permanentă deoarece au fost descrise cazuri rare (de exemplu post-traumatice) în care starea pacienÅ£ilor s-a îmbunătăţit, ajungând chiar la o stare minimă de conÅŸtienţă. (1)


Următoarele caracteristici pot fi întâlnite la pacienÅ£ii care se află într-o stare vegetativă: (5)

  • Semne ale unei formaÅ£iuni reticulare intacte (spre exemplu, deschiderea ochilor) ÅŸi ale cerebelului (pupile retractile) care permit susÅ£inerea supravieÅ£uirii cu ajutorul unei asitenÅ£e medicale specializate
  • Lipsa miÅŸcărilor voluntare, susÅ£inute sau reproductibile ca răspuns la orice tip de stimul extern (vizual, auditiv, tactil, nociceptiv)
  • Incontinenţă anală ÅŸi urinară
  • Ritm somn-veghe păstrat, nu neapărat reflectând un ritm circadian specific sau asociat mediului înconjurător
  • Lipsa evidenÅ£ei înÅ£elegerii limbajului sau expresiilor
  • Reflexe complexe ale cerebelului, inclusiv căscatul, mestecatul, înghiÅ£itul
  • Uneori poate fi prezentă umezirea ochilor sau lăcrimatul
  • Uneori prezenÅ£a unui zâmbet sau încruntare
  • MiÅŸcări oculare spontane, de cele mai multe ori lente, de velocitate constantă

 

Diagnostic clinic și paraclinic

Diagnosticul stării vegetative se face pe baza unui examen clinic acompaniat de neuroimagistică. Starea vegetativă este sugerată de anumite caracteristici clinice (lipsa completă a activităţii congnitive) asociate cu semne ale formaÅ£iunii reticulare intacte. De cele mai multe ori starea vegetativă rezultă dintr-o stare de comă secundară unei injurii cerebrale acute. InvestigaÅ£iile imagistice sunt utile în a face un diagnostic diferenÅ£ial. (3)


Este important de realizat un diagnostic diferenÅ£ial între starea vegetativă ÅŸi starea de minimă conÅŸtienţă. Ambele tipuri de afecÅ£iuni pot fi temporare sau permanente ÅŸi în multe cazuri un examen clinic nu poate face o diferenţă foarte clară între cele două. Procentul de cazuri maldiagnosticate din această arie este extrem de mare, cuprins între 37 ÅŸi 43%. Uneori pacienÅ£ii cu boală Parkinson foarte avansată pot fi diagnsticaÅ£i eronat ca având o stare vegetativă. (1), (3)


Computerul tomograf (CT) sau examenul de rezonanţă magnetică nucleară (RMN) sunt importante pentru a putea diagnostica un accident vascular cerebral, o hemoragie cerebrală sau o leziune masivă. Angiografia RMN poate fi utilizată după ce a fost exclusă o hemoragie cerebrală. Examinările de tip PET (tomografia cu emisie de pozitroni) pot fi utile pentru examinarea activităţii cerebrale mai mult decât anatomice ÅŸi pot concretiza diagnosticul de stare vegetativă. Electroencefalograma (EEG) poate fi utilă pentru monitorizare disfuncÅ£iei cerebrale ÅŸi determinarea activităţii unor crize oculte. (1)


Tratament

Tratamentul principal al stării vegetative este de tip suportiv. Acesata inlcude prevenirea complicaÅ£iilor secundare imobilizării (pneumonii, disfuncÅ£ii tromboembolice), asigurarea unui aport alimentar adecvat, prevenÅ£ia ulcerelor de stres, cât ÅŸi asigurarea unei terapii fizice suportive pentru contracturile de la nivelul membrelor. (1)


Nu există o terapie specifică pentru starea vegetativă. Cea mai importantă etapă este stabilirea corectă a diagnosticului.


Prognosticul depinde de cauza care a dus la starea vegetativă, de severitate ÅŸi de localizarea leziunilor neurologice. AnumiÅ£i indivizi pot reveni dintr-o stare de comă într-o combinaÅ£ie de sechele neurologice, fizice ÅŸi intelectuale care pot necesita tratament special. Revenirea este una gradată, la anumiÅ£i pacienÅ£i recuperarea abilităţii de a răspunde voluntar la stimulii externi poate fi mai bună. Unii indivizi pot să nu depăşească niciodată capacitatea de a răspunde complex ÅŸi voluntar la stimulii externi dar pot recăpăta complet percepÅ£ia mediului înconjurător.

Indivizii care revin dintr-o stare de comă necesită asistenţă medicală. Unii pacienÅ£i pot să recapete un anumit grad de înÅ£elegere a mediului înconjurător după o stare vegetativă, iar alÅ£ii pot persista în această stare pentru mai mulÅ£i ani. Cea mai frecventă cauză de deces pentru un pacient care se află în stare vegetativă este de natură infecÅ£ioasă (frecvent penumonie). (4)


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Tratamentul si ingrijirea unei persoane in coma
  • Coma de lungă durată - evoluÈ›ie È™i È™ansele de recuperare
  • Noi dovezi de activitate cerebrală asemănătoare stării de conÈ™tiență în apropierea morÈ›ii
  •