Starea generală de rău

Starea generală de rău descrie o senzație de disconfort care afectează capacitatea individului de realizare a sarcinilor zilnice. Resimțită sub forma unui grup de simptome non-specifice, precum oboseala, slăbiciunea, amețeala sau lipsa poftei de mâncare, starea generală de rău poate să apară brusc sau se poate dezvolta treptat și se poate manifesta pentru o perioadă scurtă sau mai lungă de timp. În general, starea de rău persistentă indică o afecțiune a organismului și necesită evaluare de specialitate. (1, 2)

Cauze

Starea de rău constituie unul dintre cele mai comune simptome întâlnite, fiind raportat într-o gamă largă de patologii. Cauzele stării de rău pot varia de la infecții minore, cum ar fi răceala comună sau bronșita acută, la afecțiuni mai grave, cum ar fi cancerul sau ciroza. Unele dintre cauzele comune ale stării de rău includ:

• infecțiile respiratorii (afecțiuni comune, precum răceala sau bronșită, cât și infecții respiratorii mai puțin comune, precum pneumonia sau sinuzita, pot afecta starea generală a organismului);
• infecțiile gastrointestinale (gastroenterita, infecțiile cu norovirus, infecția cu escherichia coli, cât și alte tipuri de infecții gastrointestinale, reprezintă o cauză a stării de rău);
• bolile autoimune (lupusul, artrita reumatoidă, boala Crohn sau sarcoidoza sunt asociate cu simptome precum oboseala, slăbiciunea sau amețeala);
• bolile hepatice (insuficiența hepatică, hepatita virală, boala ficatului gras, ciroza etc). (1, 2, 4)

Alte potențiale cauze ale stării de rău sunt și:

• cancerul (în special leucemia și cancerele solide);
• tulburările de sănătate mintală;
• disfuncția glandei suprarenale;
• diabetul;
• HIV sau SIDA;
• fibromialgia;
• boala Lyme;
• anemia severă. (1, 2, 3)

Tratamentul de lungă durată cu anumite clase de medicamente, în special medicamente anticonvulsivante, antihistaminice, beta-blocante sau medicamente psihotropice (utilizate pentru a trata tulburări psihologice și psihiatrice) poate să determine, de asemenea, o stare generală de rău. (2, 3, 4)

Diagnostic

Starea generală de rău poate fi diagnosticată în funcție de simptomele și de istoricul medical al pacientului. În general, deoarece starea de rău poate semnala numeroase potențiale afecțiuni, pentru a obține un diagnostic precis pot fi necesare multiple analize. Testele de laborator sau testele imagistice care pot fi necesare includ:

• teste sanguine (pentru evaluarea funcției hepatice, a nivelului de nutrienți și a nivelului de hormoni tiroidieni);
• endoscopie (pentru a evalua tractul gastro-intestinal);
• tomografie computerizată sau imagistica prin rezonanță magnetică (RMN). (2, 3)

Tratament

Deoarece starea generală de rău reprezintă un simptom, nu o afecțiune în sine, tratamentul va viza afecțiunea care stă la baza simptomului. Astfel, în funcție de cauză, tratamentul pentru starea de rău poate presupune:

• hidratare și/sau tratament cu medicamente antiemetice (în cazul în care starea generală de rău este o consecință a unei infecții gastro-intestinale) ;
• tratament cu medicamente antiinflamatorii sau imunosupresoare (în cazul unei boli autoimune);
• tratament cu medicamente antibiotice (pentru infecțiile bacteriene);
• modificări ale stilului de viață (pentru bolile hepatice sau pentru afecțiuni precum anemia);
• radioterapie, chimioterapie sau terapii țintite (în cazul în care starea generală de rău este cauzată de cancer). (1, 4)

Când este necesară vizita la medic?

Consultul unui medic specialist se recomandă în cazul în care starea generală de rău este persistentă și nu are o cauză aparentă. De asemenea, se recomandă vizita la medic în cazul în care starea generală de rău este însoțită de următoarele simptome:

• febră persistentă sau fluctuantă, care nu răspunde la tratament sau durează mai mult de câteva zile;
• dureri de cap severe sau migrene frecvente;
• dureri abdominale severe sau durere la urinare;
• diaree sau vărsături care durează mai mult de 24 de ore;
• tuse sau congestie nazală persistentă, care nu răspunde la tratament sau durează mai mult de câteva săptămâni;
• schimbări bruște în greutate;
• senzație de foame sau sete excesivă;
• schimbări de dispoziție, anxietate sau depresie. (2, 4)