Sinuzita maxilară odontogenă (de cauză dentară)

Sinuzita maxilară odontogenă (de cauză dentară) reprezintă inflamația mucoasei sinusului maxilar instalată consecutiv unei infecții dentare netratată la timp sau tratată necorespunzător, aflată în vecinătatea antrului Highmore (sinusului maxilar).

Sinuzita maxilară odontogenă este o complicație frecvent întâlnită la adulți, din cauza particularităților anatomice și a rapoartelor dintre structura dentară și cea sinusală, elemente ce favorizează boala.

Sinuzita maxilară de cauză dentară presupune obligatoriu existența unui focar de infecție la nivelul dinților sinusali (cei mai implicați fiind molarul 1, apoi molarul 2, premolarul 2, molarul 3, premolarul 1, mai rar caninul) și nu poate fi tratată singular, ci doar prin asocierea unei terapii de înlăturare a factorului care a declanșat boala.

Anatomia sinusului maxilar

Sinusul maxilar reprezintă o cavitate inclavată în osul maxilar, situată paramedian de fosele nazale, deasupra apexurilor premolarilor si molarilor superiori și inferior de podeaua orbitei. Dimensiunile sinusului, precum și rapoartele pe care le înregistrează cu aceste elemente anatomice de vecinătate diferă de la o persoană la alta și variază și în funcție de vârstă (la copil sinusul este mult mai mic).

Sub forma unei piramide triunghiulare, are o bază în contact cu peretele lateral al fosei nazale respective și un vârf îndreptat spre procesul zigomatic al osului maxilar. Vascularizația și inervația sunt realizate de către pachetele vasculo-nervoase infraorbitar (planul superior) și cel maxilar (restul sinusului). Pereții sunt acoperiți de mucoasă sinusală prezentată, histologic de un epiteliu pluristratificat, ciliat.

Prin intermediul ostiumului, orificiu localizat în meatul nazal mijlociu, se realizează comunicarea sinusului cu cavitatea nazală, fapt ce permite drenajul eventualelor secreții și a mucusului acumulat în sinus. Formarea sinusului maxilar debutează în perioada de viață intrauterină și este definitivată când organismul ajunge la maturitate.

Funcțiile sinusului maxilar

• Participă la procesul de respirație, epiteliul mucoasei realizează încălzirea, curățarea și umidificarea aerului inspirat;
• Contribuie la echilibrarea presiunii create în cavitatea nazală;
• Reduce greutatea craniului osos;
• Modifică rezonanța vocii;
• Participă la apărarea imună nespecifică a căilor respiratorii superioare;
• Contribuie la dezvoltarea întregului sistem facial;
• Asigură protecția față de forțele traumatice receptate la nivelul etajului mijlociu facial.

Factori predispozanti

Factorii ce predispun la apariția de sinuzita maxilara odontogena:

• Procesele inflamatorii cronice la nivelul mucoasei sinusului sau cele de tip alergic;
• Diminuarea capacității de motricitate a cililor mucoasei, care devin incapabili să elimine mucusul acumulat în cantități din ce în ce mai mari intrasinusal;
• Obliterarea de natură mecanică (polipii) sau inflamatorie (edemul) a ostiumului;
• Fumatul, lucrul în mediu cu noxe sau traiul în condiții de poluare a aerului;
• Scăderea imunității organismului și a capacității sale de aparare în fața infecțiilor.

Cauze

Cauzele apariției sinuzitei maxilare odontogene sunt:

• Existența unor comunicări între cavitatea bucală și sinus, de exemplu, consecutiv unei extracții de dinte sinusal, când osul ce despărțea rădăcina de cavitatea sinusală a fost foarte subțire sau inexistent sau dacă a existat un proces inflamator periradicular care a distrus tabla osoasă din această zonă;
• Împingerea unui dinte sau a unei rădăcini în timpul extracției în sinus;
• Realizarea comunicării oro-sinusale consecutiv chiuretajului alveolei imediat postextracțional;
• Incorectitudinea obturațiilor canalelor dinților sinusali: obturațiile cu depășire, cele incomplete sau absența lor – contribuie la instalarea parodontitelor apicale, a granuloamelor sau chisturilor periapicale;
• Parodontitele apicale la dinți sinusali, date de complicații ale cariilor dentare;
• Suprainfecția unor chisturi radiculare sau foliculare din zonă;
• Parodontitele marginale ce permit difuzarea infecțiilor în profunzimea osului prin intermediul pungilor parodontale;
• Osteita osului alveolar;
• Complicațiile consecutive inserării incorecte a implanturilor dentare;
• Complicații consecutive incluziei unor dinți superiori (frecvent canini și molari de minte).

Incidența sinuzitelor

Sinuzita maxilară odontogenă lipsește, în general, la copii, iar la adolescenți este foarte rară. Studiile efectuate în acest scop au demonstrat prevalența acestei afecțiuni la grupa de vârstă între 26-40 ani, fapt explicat prin frecvența crescută a complicațiilor cariilor dentare în acest interval.

Formele clinice

A. Sinuzita odontogenă acută
B. Sinuzita odontogenă cronică

• reversibilă
• parțial reversibilă
• ireversibilă

Diagnostic

Există o suită de semne caracteristice pentru sinuzita maxilara de origine dentară, clasificate în majore și minore, subiective și obiective.
a. Semnele majore obiective includ manifestări precum durerea de partea afectată (doar de o parte, spre deosebire de sinuzita de natură rinogenă) lateral de fosele nazale, care iradiază la nivelul orbitei, frunții sau occipital și crește în intensitate când capul e poziționat decliv. Aceasta este acompaniată de o scurgere nazală abundentă cu obstrucția căilor respiratorii superioare și febră.
b. Semnele majore subiective se referă la senzația de obraz plin sau percepția unei presiuni în obraz, durerea decelată la palpare, perceperea continuă a unui miros urât sau alterarea simțului olfactiv.
c. Semnele minore pot include o stare generală de rău, tumefierea pielii din regiunea obrazului, respirația urât mirositoare, dureri de dinți și astenie.

În cazul sinuzitelor cronice sunt prezente aceleași semne, doar că acestea sunt mult șterse. O asemenea afecțiune nu poate fi considerată ca fiind cronică dacă nu durează de cel puțin 3 luni. Durerile sunt mai mari dimineața din cauza acumulărilor nocturne în poziție declivă a capului. Pot fi însoțite de laringite sau faringite, tuse. Când există comunicări între cavitatea sinusală și cea orală, este posibil ca lichidele ingerate să se revarse prin nas.

În scopul punerii unui diagnostic corect de sinuzită maxilară de cauză dentară se pot folosi imagini radiologice, rinoscopie anterioară, sinusoscopia, examinări CT sau RMN, puncții sinusale.

Diagnosticul diferențial al sinuzitelor

Acute, se face cu:

• sinuzita de cauză rinogenă acută;
• infectarea unor chisturi maxilare;
• abcesele obrazului;
• rinita produsă prin retenția unui corp străin;
• osteomielita;
• nevralgii sau algii faciale;
• sinuzita hematogenă.

Cronice, se face cu:

• sinuzita cronică de cauză rinogenă;
• unele chisturi de os maxilar sau chistul mucos intrasinusal;
• tumori maligne;
• sinuzitele maxilare de origine micotică sau cele specifice;
• sinuzita produsă consecutiv fracturilor de maxilar.

Tratament

Tratamentul pentru sinuzita maxilara odontogena acuta constă în tratamentul cauzei care a declanșat boala (extracția, rezecția apicală sau chistectomia când este cazul), urmată de drenajul sinusului pentru a se elimina toate secrețiile mucoasei. În acest scop se folosesc decongestionante nazale, uneori puncția sinusului. Se asociază obligatoriu antibiotice (conform antibiogramei, pentru o durată medie de 10 zile), antiinflamatoare și analgezice.

In tratamentul pentru sinuzita maxilara odontogena cronica se asociază, pe lângă cele de mai sus, tratamentul chirurgical ales în funcție de stadiul de afectare reversibilă sau ireversibilă a mucoasei. Pentru determinarea corectă a acestor aspecte este necesară sinusoscopia. Dacă sinuzita este surprinsă în stadiul său reversibil (ceea ce se întâmplă foarte rar), se poate recurge la repermeabilizarea ostiumului sau meatotomie medie. În celelalte cazuri, este necesară cura radicală a sinusului – o intervenție chirurgicală de excizie în totalitate a mucoasei sinusului care este afectată ireversibil.

Complicațiile sinuzitelor

1. Extinderea procesului infecțios la celelalte sinusuri;
2. Abcese în regiunea feței;
3. Boala de focar;
4. Nevralgii faciale;
5. Infecții respiratorii sau digestive;
6. Osteite și osteomielite de os maxilar.