Sindromul vertiginos

Sindromul vertiginos constituie o tulburare ce poate aparține atât neurologiei, cât și sferei ORL ale cărei caracteristici principale sunt reprezentate de perceperea unor mișcări de rotație ale obiectelor din mediul înconjurător alături de pierderi ale echilibrului, cu căderea corpului de partea afectată. Este important de stabilit diferența dintre sindromul vertiginos (vertij) și amețeală, aceasta din urmă manifestându-se prin nesiguranță la adresa poziției corporale sau a obiectelor din jur și nu este însoțită de senzația de mișcare rotatorie.

Cauze

Vertijul poate prezenta drept punct de plecare două sisteme principale: aparatul vestibular sau sistemul nervos, clasificându-l astfel în funcție de origine drept periferic, respectiv central. Astfel, sindromul vertiginos este compus din punct de vedere fiziopatologic din următoarele entități:

• Vertijul paroxistic pozițional benign: este o afecțiune frecventă cauzată de poziționarea necorespunzătoare a receptorilor aflați la nivelul urechii interne, denumiți otoliți și apare de obicei după efectuarea unor mișcări bruște ale capului, iar atacurile au o durată de câteva minute;
• Boala Menière: reprezintă o tulburare de etiologie necunoscută ce afectează urechea internă și cauzează crize paroxistice vertiginoase cu durată vaziabilă de ordinul minutelor sau orelor;
• Migrena vestibulară: este o entitate care asociază crizele migrenoase cu episoade concomitente de vertij;
• Sindromul vestibular central: constituie un termen care reunește totalitatea manifestărilor vertiginoase cauzate de leziuni ale cerebelului sau ale trunchiului cerebral precum accidentul vascular cerebral ischemic, tumorile cerebrale (neurinomul acustic) sau afecțiuni neurologice degenerative. (1), (2), (3)

Semne și somptome

Termenul de sindrom vertiginos desemnează totalitatea simptomelor experimentate de pacient, respectiv a semnelor relevate în mod obiectiv la examenul clinic care se asociază în jurul simptomului cardinal reprezentat de vertij.

Vertijul este definit drept percepția subiectivă de mișcare în sens rotator fie a subiectului în jurul obiectelor înconjurătoare, fie a elementelor din mediu asupra subiectului. Alături de această senzație, crizele caracteristice sindromului vertiginos pot fi însoțite de următoarele acuze sau simptome:

• Hipoacuzie;
• Cefalee sau migrenă;
• Tinitus (zgomot de „țiuit în ureche”);
• Tulburări ale echilibrului static sau dinamic;
• Greață însoțită sau nu de vărsături;
• Transpirații;
• Paloare;
• Otoree (secreție exteriorizată la nivelul urechii);
• Diplopie (vedere dublă);
• Nistagmus (mișcări involuntare ale globilor oculari în sens vertical, orizontal sau rotator);
• Senzație de plenitudine auriculară (ureche înfundată);

Este important de menționat faptul că în cazul sindromului vertiginos de tip central se pot regăsi diverse semne și simptome neurologice precum prezența deficitului motor, ataxie, dizartie, disfagie, parestezii etc. (1), (2), (4)

Diagnostic

Diagnosticarea sindromului vertiginos se realizează în principal pe baza criteriilor clinice, iar pentru identificarea cauzei determinante se va apela la investigații de ordin imagistic. În cadrul anamnezei se vor puncta următoarele aspecte care au rolul de a orienta clinicianul:

• Modul de instalare a vertijului (acut sau cronic);
• Durata (minute, ore, zile);
• Factori agravanți sau amelioranți (poziția capului/corpului, efectuarea unor activități etc.);
• Simptome de însoțire.

Stabilirea unui diagnostic preliminar în cazul sindromului vertiginos este bazat pe diferențierea din punct de vedere clinic dintre tipul central si cel periferic prin evaluarea tipului de nistagmus și a reflexului vestibulo-ocular. De asemenea, se pot efectua manevre clinice de evidențiere a echilibrului dinamic prin evaluarea mersului sau static prin efectuarea probei Romberg: pacientul este poziționat cu picioarele lipite unul de celălalt, apoi fiind rugat să închidă ochii; în cazul existenței unei tulburări centrale sau periferice, pacientul nu va putea să mențină poziția verticală.

De asemenea, în cadrul consultului clinic pacientul va fi întrebat despre medicația pe care o urmează, întrucât unele medicamente precum analgezicele sau unele antibiotice (gentamicină, streptomicină) pot determina vertijul ca efect advers.

Din punct de vedere paraclinic, pentru diagnosticul de certitudine al sindromului vertignos se pot efectua următoarele proceduri:

• Audiometrie;
• Videonistagmografie;
• Examen CT sau RMN;
• Analize de laborator (hemoleucogramă, ionogramă, glicemie etc.); (1), (3), (5)

Tratament

Mijloacele terapeutice utilizate în cadrul pacienților care se confruntă cu sindrom vertiginos sunt specifice fiecărei entități clinice, astfel:

• Vertijul paroxistic pozițional benign este tratat prin manevre de repoziționare a otoliților; practic, pacientul va fi mobilizat în diverse direcții pentru a readuce receptorii în poziție fiziologică. În majoritatea cazurilor această manevră este singurul tratament necesar pentru rezolvarea simptomatologiei.
• Boala Menière din nefericire nu poate beneficia de tratament specific, însă administrarea corticoterapiei topice la nivelul timpanului și a betahistinei pe cale orală s-au dovedit eficiente în menținerea sub control a simptomatologiei specifice (greață, hipoacuzie, tinitus).
• Migrena vestibulară beneficiază de aceleași mijloace terapeutice precum alte tipuri de migrenă începând de la antiinflamatoarele nesteroidiene obișnuite până la sumatriptan în cazul atacurilor paroxistice, respectiv beta blocante sau medicație antidepresivă în cazurile cu manifestări de tip cronic.
• Sindromul vestibular de tip central necesită o abordare individualizată pentru fiecare cauză în parte, mergând de la terapie fibrinolitică în cazul accidentelor vasculare cerebrale până la intervenții chirurgicale de extirpare a tumorilor cerebrale. (1), (6), (7)

Recomandări

• În timpul atacurilor de vertij poziționați-vă într-o încăpere liniștită, cât mai puțin luminată și mențineți o poziție confortabilă până la ameliorarea sau dispariția senzației de rotație.
• Acordați atenție factorilor declanșatori ai crizelor (ridicarea rapidă în șezut sau în poziție verticală, zgomotele sau lumina puternică etc.) și evitați pe cât posibil expunerea la aceștia.
• Practicați activități fizice în limita tolerabilității pentru îmbunătățirea echilibrului.
• Evitați efectuarea manevrelor de alungire a regiunii cervicale întrucât acestea pot declanșa sau înrăutăți vertijul.
• Cereți medicului dumneavoastră informații cu privire la terapia de reeducare vestibulară. (8)