Sindromul Peter Pan

Sindromul Peter Pan a fost definit pentru prima dată de către psihologul Dan Kiley în 1983 şi descrie persoane care nu sunt capabile sau refuză să se maturizeze, având o mentalitate de copii în corpul unor adulţi. Aceştia sunt incapabili de a avea responsabilităţi şi, uneori, se îmbracă şi se comportă ca şi adolescenţi deşi au peste 30 de ani. (2) Condiţia poate afecta ambele sexe, dar este mult mai frecventă la bărbaţi. Numele este preluat de la persoajul omonim din povestea lui J. M. Barrie care refuză să se maturizeze şi preferă să se exileze într-o lume a copilăriei.

Momentan, nici Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi nici Asociaţia Americană de Psihiatrie nu recunoaşte sindromul Peter Pan ca fiind o boală psihiatrică în sine, ci mai mult este recunoscută ca fiind o entitate psihopatologică.

Una dintre cele mai frecvente cauze care poate duce la apariţia sindromului Peter Pan este reprezentată de părinţii cu comportanent hiperprotectiv faţă de copii, astfel încât copiii sunt crescuţi într-un „glob de sticlă” şi nu sunt capabili să vadă realitatea vieţii şi, în consecinţă, să se adapteze la aceasta. Tot din această cauză nu sunt capabili să gestioneze diverse probleme sau cerinţe specifice vârstei de adult, glorifică perioada adolescentină şi continuă şi în perioada de adult cu o atitudine asemănătoare, în cele mai multe cazuri din cauza faptului că nu sunt capabili să se adapteze şi să facă faţă tuturor greutăţilor şi responsabilităţilor care vin odată cu vârsta.

Unele dintre cele mai comune tipuri de manifestări ale sindromului Peter Pan pot include: (1)

• Lipsa motivaţiei sau dorinţei de a merge la muncă
• Incapacitatea de a îşi menţine atenţia pentru a rezolva o problemă, cât şi incapacitatea de a devenii foarte bun într-un anumit domeniu, deoarece intervine foarte repede plictiseala
• Lipsa unor discuţii complexe, atât la locul de muncă, cât şi în mediul social
• Abuzul de alcool sau de droguri în încercarea de a se proteja faţă de mediul exterior într-o lume fantastică
• Dorinţa de a avea o carieră de foarte multe ori în domeniul artistic fără a manifesta un talent aparte (dorinţa şi convingerea că într-o zi vor deveni actori, cântăreţi, dansatori de excepţie şi vor putea trăi de pe urma pasiunii lor)
• Greşelile şi eşecurile de la muncă sunt puse pe seama greşelilor altor persoane din mediul apropiat precum părinţi, rude apropiate, colegi, prieteni sau superiorii de la locul de muncă
• Bucurie care se transformă în atacuri de panică
• Predispoziţia către stări depresive, dificultăţi în relaxare, tendinţe manipulative
• Frustrare, sentiment de vinovăţie

Diagnosticul sindromului Peter Pan este foarte dificil de pus, având în vedere că nu există un algoritm propus. Contexul dezvoltării psihologice a individului şi modul de a gândi şi de a acţiona împreună cu interacţiunile psiho-sociale ale acestuia pot fi înalt sugestive pentru sindromul Peter Pan. (3)

Deoarece sindromul Peter Pan nu este recunoscută ca fiind o patologie psihiatrică la acest moment, tratamentul nu este unul tipizat şi nici nu există studii despre eficacitatea vreunei opţiuni terapeutice. Cel mai adesea, vizita la psiholog este necesară şi o terapie de lungă durată poate fi indicată. În anumite cazuri individul poate fi redirecţionat către un consult psihiatric. Poate fi indicată terapia cognitiv-comportamentală, consiliere personală, terapie în familie, etc., în funcţie de particulatităţile individuale. (3)