Sindromul Lucey-Driscoll

Sindromul Lucey-Driscoll, cunoscut și sub denumirea de „icterul laptelui matern”, este o afecțiune rară care determină un icter cu caracter tranzitoriu, reprezentat de un nivel crescut al valorii bilirubinei indirecte la nou-născuți. (1)

Etiologie și epidemiologie

Boala poate apărea ca urmare a prezenței unei enzime în sângele nou-născutului care interferă cu mecanismul de metabolizare al bilirubinei. O altă cauză care determină declanșarea acestui tip de icter este o mutație la nivelul genei UGT1A1 de pe perechea de cromozomi 2. (2)

Din punct de vedere epidemiologic, nu există suficiente date despre incidența sau prevalența sindromului la nivel global.

Fiziopatologie

Pentru a putea înțelege semnele și simptomele din cadrul sindromului Lucey-Driscoll, este important de menționat metabolismul bilirubinei.

În primul rând, hematiile au o durată medie de viață de 120 de zile, timp în care circulă în fluxul sanguin. După această perioadă, hematiile adulte care nu mai pot îndeplini funcțiile eficient vor fi fagocitate de către macrofage. În urma acestui proces, prin descompunerea hemului din hemoglobină, se obține bilirubina. Aceasta se va lega de albumină, o proteină serică, urmând să se deplaseze la nivelul ficatului, unde va fi preluată de către hepatocite și supusă unui proces de conjugare, rezultând bilirubina directă. (3)

Bilirubina directă va fi eliminată din hepatocite în bilă. Prin stimularea neuroendocrină a contracției vezicii biliare, bila ajunge în intestin. Intestinul subțire și colonul dispun de o floră microbiană vastă, care contribuie la transformarea bilirubinei directe în bilirubină indirectă și ulterior în urobilinogen. Dacă rămâne în colon, urobilinogenul este transformat în stercobilină (principalul pigment al materiilor fecale), iar dacă este absorbit din intestin în sânge acesta va fi convertit la urobilină și va fi eliminat renal prin urină, conferindu-i culoarea gălbuie. (3)

În cazul acestui sindrom, în laptele matern se pot găsi beta-glucuronidază sau un izomer de pregnandiol în cantități crescute. Beta-glucuronidaza ajunsă la nivel intestinal acționează prin transformarea bilirubinei directe în bilirubină indirectă, însă prezența sa în cantități crescute în lapte va duce la creșterea nivelului de bilirubină indirectă. Izomerul de pregnandiol are efect inhibitor asupra unei enzime implicate în conjugarea bilirubinei în hepatocite (uridindifosfoglucuroniltransferaza), ceea ce va duce de asemenea la creșterea nivelului de bilirubină indirectă.

Mutația la nivelul genei UGT1A1 determină sinteza de UDP-glucuroniltransferază cu modificări conformaționale, care nu va putea să conjuge o cantitate suficientă de bilirubină, având aceeași consecință ca în primele 2 situații.

Semne și simptome

• colorare galbenă a tegumentelor și mucoaselor
• convulsii, letargie
• afecțiuni neurologice date de nivelul crescut de bilirubină la nivel cerebral (kernicterus) (1)

Investigații paraclinice

• determinarea nivelului seric de bilirubină totală, bilirubină directă și bilirubină indirectă
• examen neurologic amănunțit
• testare genetică (pentru depistarea prezenței mutației la nivelul genei UGT1A1). (1, 4)

Tratament

Fototerapia cu raze ultraviolete albastre poate fi folosită pentru a reduce nivelul crescut de bilirubină. De asemenea, dacă bilirubina are valori foarte ridicate, se pot efectua transfuzii sanguine, cu scopul de a preveni afectarea neurologică. (4)

Prognosticul este favorabil dacă sindromul este depistat precoce și se instituie un tratament eficient, diagnosticul fiind stabilit de cele mai multe ori imediat după naștere. În lipsa tratamentului, nou-născutul poate dezvolta complicații severe (precum leziuni ale sistemului nervos central) cu prognostic nefavorabil, rareori putând duce chiar și la decesul pacientului.