Sindromul depresiv major - schimbările patologice de la nivel cerebral

Tulburarea depresivă majoră este o boală din sfera psihiatrică, a cărui diagnostic se pune pe baza unei simptomatologii specifice, cum ar fi: anhedonie (lipsa plăcerii), dispoziție depresivă, sentimente de învinovățire și de lipsă de valoare, scăderea puterii de concentrare, schimbări ale apetitului, tulburări de somn și chiar ideație suicidară. În 2008 sindromul depresiv major a fost catalogat drept a treia cauză de dizabilitate în lume, Organizația Mondială a Sănătății anunțând că în 2030 această patologie va ocupa locul întâi în rândul cauzelor de dizabilitate umană. [1]

La momentul actual diagnosticul acestei patologii se bazează pe manifestările clinice pe care pacientul le prezintă. Experimental, medicii au folosit tehnica de imagistică prin rezonanță magnetică care a adus informații de mare utilitate despre alterările cerebrale care au loc în timpul unui episod depresiv major.

Se cunosc foarte puține informații despre biomarkerii umorali care prezintă modificări patologice în timpul unui episod depresiv major, aceștia neputându-se folosi pentru diagnostic. Imagistica prin rezonanță magnetică rămâne, totuși, de mare interes pentru lumea medicală deoarece este o procedură non-invazivă care poate furniza informații esențiale despre schimbările survenite la nivel cerebral, ajutând astfel la stabilirea unui diagnostic mult mai corect și a unui tratament individualizat.

Schimbările de la nivelul cortexului

Lobul frontal

Lobul frontal pare să fie cel mai afectat de schimbările morfologice apărute în sindromul depresiv major. S-au evidențiat schimbări în volumul unor regiuni cum ar fi aria Brodmann 24, cortexul orbitofrontal sau cortexu prefrontal mijlociu. Studiile au arătat că aceste arii ale cortexului frontal sunt supuse unei reduceri a grosimii substanței cenușii, fapt care semnalează un prognostic nefavorabil.

Lobul parietal

Lobul parietal este implicat în organizare, luarea deciziilor și procesarea emoțiilor. În urma analizei imaginilor de rezonanță magnetică s-a evidențiat îngroșarea stratului de substanță cenușie a girusului parietal inferior stâng.

Talamus

Talamusul este considerat un nod important al căii de conducere a multor tipuri de sensibilități, fiind implicat în reglarea emoțiilor și memorie. S-au observat schimbări de formă și micșorarea volumului în multe regiuni ale talamusului stâng. Având în vedere că nucleii anteriori ai talamusului sunt implicați în reglarea emoțiilor, reducerea volumului acestora este considerată una din cauzele dereglărilor emoționale din sindromul depresiv major.

Striatul

Striatul reprezintă o porțiune importantă a ganglionilor bazali, numiți și nuclei bazali. Un număr mare de imagini de rezonanță magnetică au evidențiat faptul că striatul ventral a suferit schimbări mari ale densității substanței cenușii în rândul pacienților care au comis suicidul. Rezonanța magnetică funcțională a evidențiat, de asemenea, o activitate scăzută a circuitelor de recompensă, fapt corelat cu severitatea tulburării psihice.

Hipocampul

Hipocampul este o structură a sistemului limbic care are rol în memorie și circuitul recompensării. Studiile au arătat că hipocampul își micșorează dimensiunile în timpul unui episod depresiv major. În urma terapiei electroconvulsive și a administrării antidepresivelor, hipocampul revine la dimensiunile inițiale ceea ce sugerează legătura strânsă între depresie și atrofia acestei regiuni. Atrofia hipocampului și reducerea activității acestuia conduce la apariția emoțiilor negative și a afectării funcției cognitive, aceasta fiind cea mai comună schimbare anatomică de la nivel cerebral în rândul pacienților cu depresie majoră. [2]

Schimbările de la nivelul substanței albe

O primă structură la nivelul căreia apar schimbări în timpul unui episod depresiv major este corpul calos, al cărei FA (fractional anisotropy) este mult scăzut, acest parametru fiind corelat cu severitatea și durata episodului depresiv. De asmenea, pacienții care au avut în istoric antecedente de tentativă de suicid au FA mult scăzut față de pacienții care nu au avut nicio tentativă de suicid. [2]

Schimbările structurilor vasculare ale creierului

Se pare că pe lângă structurile nervoase ale creierului, sindromul depresiv major afectează și structurile vasculare. La pacienții în vârstă care au avut în istoric un episod depresiv major s-au observat numeraose leziuni vasculare, cum ar fi microinfarcte sau microangiopatii. [2]

Dereglări funcționale ale creierului

Dereglările morfologice de la nivel cerebral sunt baza dezvoltării anormalităților în funcționarea creierului. Funcționarea defectuoasă a circuitelor cerebrale se traduce prin incapacitatea pacientului de a-și controla emoțiile negative, lipsa concentrării și tendința spre dispoziția depresivă. O activitate anormală s-a evidențiat la nivelul sistemului limbic (amigdala și hipocampul) și în cortexul prefrontal, activitate care a revenit la normal în urma tratamentului cu antidepresive. [2]

Teoria celor trei rețele cerebrale (triple network model)

În creierul uman neuronii formează adevărate rețele între diferite structuri prin care informația este comunicată de la un nivel la altul. Aceste rețele sunt afectate în cursul unui sindrom depresiv major. În anul 2011, Menon a propus teoria celor trei rețele neuronale (triple network model) care cuprinde rețeaua de execuție centrală (CEN), rețeaua de proeminență (salience network-SN) și rețeua automată (default mode network-DMN), rețele care ar fi corelate cu diverse boli psihice.

• DMN este cea mai studiată rețea în ceea ce privește depresia. Ea este activă când persoana se odihnește, rememorează amintiri sau se gândește la viitor. Se consideră că există o conectivitate neuronală anormală în DMN în timpul unui episod depresiv major, care dispare odată cu începerea tratamentului antidepresiv.
• CEN este reprezentat de cortexul prefrontal dorsolateral, o parte din cortexul cingulat și de cortexul parietal posterior. S-a observat că în rândul celor cu depresie severă, conexiunile dintre CEN și DMN sunt defectuoase, dar conexiunile dintre CEN și SN sunt crescute, acest fapt ducând la ruminațiile specifice din depresie.
• SN este responsabilă de comunicare și comportamentul social. Conexiunile aberante dintre cortexul cingulat, insulă și amigdală sunt elemente cheie în depresia majoră. S-a descoperit că în rândul adolescenților și adulților conexiunile dintre amigdală și hipocamp sunt scăzute, ceea ce predispune la apariția unui episod depresiv major. [2]

Alte schimbări cerebrale

Inflamația

Nu se știe exact dacă inflamația cauzează depresia sau este vice versa. Studiile arată că o persoană care suferă timp de 10 ani de depresie majoră prezintă cu 30% mai multă inflamație a țesutului cerebral față de o persoană sănătoasă.

Scăderea aportului de oxigen

Celula nervoasă (neuronul) este cea mai sensibilă celulă din organism la hipoxie (scăderea aportului de oxigen), astfel depresia, prin scăderea aportului de oxigen de la nivel cerebral, poate crea probleme de concentrare și memorie. [3]

Concluzii

Având în vedere multitudinea de modificări morfologice și funcționale ale creierului în sindromul depresiv major, putem considera depresia ca boală de organ, asemenea celoralte boli somatice. Există și markeri bio-umorali a căror concentrație sangvină se modifică în funcție de severitatea depresiei, dar dozarea lor se realizează doar la nivel experimental. Cele mai importante structuri care sunt afectate sunt sistemul limbic și cele trei rețele neuronale (DMN, CEN, SN).