Sindromul de stres tibial (durerea tibială, shin splints)

Sindromul de stres tibial este o afecțiune inflamatorie care afectează periostul tibiei, tendoanele, mușchii și tegumentul feței anterioare a gambei. Sindromul de stres tibial (durerea tibială sau shin splints) se caracterizează prin durere localizată în compartimentul intern (sindromul de stres tibial medial) sau extern (sindromul de stres tibial anterior) al gambei, pe fața sa anterioară, ce debutează de obicei odată cu începerea exercițiilor fizice, se ameliorează pe parcursul lor și revin după încetarea acestora.

Sindromul de stres tibial apare în special la sportivii ce efectuează exerciții cu impact mare la nivelul membrelor inferioare (maratoniști, dansatori), dar poate să apară și la persoanele ce merg distanțe mari în ritm alert. Acest sindrom apare la 12-18% dintre alergători. (1, 2, 3, 5)

Etiologie

Mecanismul exact al sindromului de stres tibial nu este pe deplin cunoscut. Cauza principală a durerii tibiale este stresul repetitiv al tibiei care determină inflamația periostului (periostită) cu remodelarea periostului și cu apariția tendinopatiei și a disfuncției musculare a mușchilor tibial anterior, tibial posterior și solear. Stresul excesiv la nivelul tibiei poate să apară mai ales în cazul mișcării de pronație a piciorului, mișcare ce cauzează oboseală musculară suplimentară la nivelul compartimentului medial. (1, 2, 4)

Factorii de risc

• condiție fizică precară
• creșterea în intensitate a exercițiilor fizice
• prelungirea excesivă a exercițiilor fizice
• sporturile realizate pe teren dur sau neregulat
• alergatul în pantă sau în rampă
• exercițiile fizice care au porniri și opriri bruște (ex. dans, baschet, antrenamentul miliatr)
• tehică inadecvată de realizare a exercițiilor fizice
• încălțăminte inadecvată
• afectarea tendonului lui Achille
• picior plat
• picior excavat
• picior în pronație excesivă
• picior în supinație excesivă
• fumat
• obezitate (1, 3, 5, 6)

Simptomatologie

• durere sau senzație de tensiune la nivelul tibiei care inițial debutează odată cu exercițiile fizice și încetează odată cu oprirea acestora, însă în cazurile severe, poate deveni continuă
• durerea poate fi unilaterală sau bilaterală
• durerea poate avea intensități variate, de la ușoară sau foarte severă, fiind necesară oprirea activității fizice respective
• durerea se ameliorează odată cu repausul fizic în formele ușoare sau moderate
• rigiditatea la palpare a compartimentului anterior al gambei
• edeme ale membrelor inferioare
• parestezii ale membrelor inferioare determinate de compresiunea nervoasă determinată de țesuturile edemațiate
• în formele cronice pot fi prezente tumefacții de-a lungul marginii anterioare a tibiei
• în cazurile severe, pot fi prezente zone eritematoase pe fața anterioară a gambei. (1, 2, 4)

Diagnostic diferențial

Principalele condiții cu care se face diagnosticul diferențial în cazul sindromului de stres tibial sunt:

• fracturile de stres ale tibiei (acestea pot coexista cu sindromul de stres tibial, necesitând astfel investigații imagistice pentru diagnosticarea acestora) - simptomatologia este similară
• tendinita
• tromboza venoasă profundă
• neuropatii
• arteriopatia obliterantă a membrelor inferioare
• sindromul de compartiment- reprezintă creșterea presiunii la nivelul gambei, într-un compartiment inextensibil, producând simptome asemănătoare sindromului de stres tibial (1, 2, 4, 5)

Tratament

Principalele măsuri de tratament pentru durerea tibială sunt:

• repausul fizic sau scăderea în intensitate a exercițiilor fizice până la dispariția durerii, care poate dura de la 2-4 săptămâni până la 3-6 luni
• reluarea activității fizice este indicată după minumum 2 săptămâni de absență a durerii, inițial cu exerciții fizice ușoare, a căror intensitate va fi crescută progresiv
• aplicare de pungi cu gheață la nivelul zonei dureroase pentru 15 minute odată la câteva ore
• folosirea șosetelor compresive poate ameliora edemul membrelor inferioare
• menținerea membrelor inferioare în poziție ridicată, pentru ameliorarea drenajului venos și reducerea edemului membrelor inferioare
• adminsitrarea medicamentelor antalgice și antiinflamatoare nesteroidiene precum acetaminofen, ibuprofen, naproxen, aspirină
• fizioterapia poate fi necesară uneori (1, 2, 4)

Prevenție

Măsurile preventive pentru sindromul de stres tibial constau în:

• evitarea exercițiilor fizice repetitive care implică membrele inferioare
• realizarea exercițiilor de întindere și detensionare a musculaturii înainte de exercițiile fizice propriu-zise
• realizarea exercițiilor fizice cu impact la nivelul membrelor inferioare pe o suprafață dreaptă și mai puțin dură
• realizarea unor sporturi cu impact redus asupra membrelor inferioare, precum înot sau ciclism
• realizarea exercițiilor fizice cu intensitate graduală, de la intensitate mică la mare
• utilizarea încălțămintei adecvate pentru tipul de sport realizat și înlocuirea acestora odată cu uzura lor
• folosirea încălțămintei ortopedice în caz de picior plat
• scădere în greutate în caz de obezitate sau supraponderalitate
• realizarea exercițiilor de îmbunătățire a flexibilității
• alternarea exercițiilor cu impact crescut la nivelul membrelor inferioare cu cele cu impact redus (1, 2, 3, 4, 7)