Sindromul de compresiune radiculară

Sindromul de compresiune radiculară reprezintă totalitatea semnelor și simptomelor apărute ca urmare a compresiei rădăcinii nervoase a nervilor spinali.

Pentru o mai bună înțelegere a patologiei sunt necesare unele noțiuni de anatomie ale coloanei vertebrale, ale măduvei și nervilor spinali.

Noțiuni de anatomie

Coloana vertebrală se întinde de la baza craniului, de-a lungul spatelui până la bazin, este formată din 33 de piese scheletice numite vertebre așezate una deasupra celeilalte, separate prin discuri intervertebrale. Prin articularea vertebrelor se formează canalul vertebral ce adăpostește măduva spinării.

Regiunile coloanei vertebrale:

• Regiunea cervicală - compusă din 7 vertebre (primele 2 se numesc atlas și axis);
• Regiunea toracică - 12 vertebre;
• Regiunea lombară - 5 vertebre;
• Regiunea sacrală - 5 vertebre sudate (sacrum);
• Regiunea coccigiană - 4 vertebre (coccis). (1)

Măduva spinării face parte din sistemul nervos central, este formată din celule nervoase și prelungirile acestora numite axoni, mănunchiuri de axoni înveliți în meninge părăsesc canalul vertebral prin găurile intervertebrale formând nervii spinali. Măduva spinării este amplasată în canalul vertebral și se situează de la nivelul vertebrei cervicale C1 până la vertebra lombară L2. De acolo se continuă cu formațiunea terminală numită fillum terminale. Aceasta, împreună cu rădăcinile nervilor sacrali și lombari formează „coada de cal”. Măduva spinării este împărțită după originea nervilor spinali la nivelul găurilor intervertebrale în:

• Zona cervicală - 8 perechi de nervi spinali;
• Zona toracică - 12 perechi de nervi spinali;
• Zona lombară - 5 perechi de nervi spinali;
• Zona sacrală - 5 perechi de nervi spinali;
• Zona coccigiană - o pereche. (1)

Nervii spinali sunt căile de conducere a influxului nervos de la periferie spre măduva spinării și invers. Fiecare nerv spinal conține două rădăcini, una posterioară (senzitivă), una anterioară (motorie), un trunchi și cinci ramuri. Rădăcina este porțiunea inițială a nervului care iese din măduvă, după un scurt traiect rădăcina posterioară și cea anterioară se unesc pentru a forma trunchiul nervului spinal. (1)

Compresiunile pot apărea pe orice rădăcină și la orice nivel, însă cele mai frecvente au loc la nivel lombosacral, mai rar cervical sau toracic.

Cauze

Înaintarea în vârstă se manifestă la nivelul coloanei vertebrale sub forma unor modificări degenerative. Vertebrele devin mai friabile din cauza osteoporozei, spațiile articulare se îngustează, iar reacția de adaptare a țesutului osos la aceste modificări degenerative este formarea pe suprafețele osoase a unor proeminențe numite osteofite ce pot avea efect compresiv pe rădăcina nervilor spinali. Dacă degenerarea devine extrem de severă poate provoca o nealiniere a coloanei vertebrale numită spondilolisteză. (2)

Traumele pot provoca fracturi cu deplasări ale segmentelor osoase, hemoragii prin rupturi ale vaselor sau chiar secționarea prelungirilor nervoase. (4)

Infecțiile, precum meningitele, osteomielite, abcesul epidural, se pot manifesta prin reacții inflamatori cu efect compresiv.

Mișcările bruște ale coloanei, precum și menținerea prelungită a unor poziții anormale ale capului și spatelui pot determina subluxații ale fațetelor articulare, cu blocarea acestora într-o poziție vicioasă.

O altă cauză este hernia de disc, ce se manifestă printr-o prolabare a nucleului pulpos spre exteriorul inelului fibros a discului intervertebral.

Alte cauze ce pot fi luate în considerare sunt fibrozele post-chirurgicale, afecțiuni reumatologice, spondilita anchilozantă, neoplasme, anomalii vasculare și mai rar o hiperostoză scheletică idiopatică difuză. (3)

Semne și simptome

De menționat că nervilor spinali le corespund în periferie anumite dermatoame și miotoame, ceea ce explică localizarea simptomelor. Un dermatom este o zonă a pielii care este inervată de un singur nerv spinal, iar un miotom este un set de mușchi inervați de un singur nerv spinal specific. (1)

Simptomele diferă în funcție de modalitatea de instalare a compresiunii, acută sau cronică, precum și de localizarea acesteia. În cele ce urmează vor fi descrise manifestările clinice corespunzătoare afectării zonei cervicale și lombo-sacrale.

Zona cervicală

• mișcările bruște ale gâtului pot duce la apariția unei dureri acute și severe la nivelul umărului;
• durere în mușchii părții posterioare a zonei scapulare;
• durere la nivelul brațului, antebrațului sau la încheietura mâinii;
• amorțeală și furnicături la nivelul degetelor mic, inelar și mijlociu;
• rigiditate și durere la nivelul gâtului;
• senzație de arsură la baza gâtului;
• slăbiciune la nivelul brațului;
• alterarea sau absența reflexelor la nivelul mușchilor biceps și triceps;
• dureri în piept, „pseudo-angina-pectoris”.

Simptomele se agravează la mișcări ale gâtului de flexie, hiperextensie, îndoire laterală. Acestea se pot accentua și în timpul nopții, ca urmare a flexiei gâtului când capul este pe pernă. (4)

Zona lombo-sacrată

• Dureri de spate care iradiază spre membrele inferioare;
• Amorțeală și slăbiciune a membrelor inferioare;
• Alterarea sau absența reflexelor patelar și ahilian;
• Anomalii de mers. (2)

Diagnostic

Evaluarea pacientului începe cu anamneza care poate releva caracterul durerii și a paresteziilor, contextul apariției acestora, precum și existența altor comorbidități. Examenul fizic amănunțit constă în testarea sensibilității și a reflexelor osteotendinoase, reflexul Babinski. Pe lângă acestea, clinicianul poate efectua o serie de manevre, printre care și testul Lasègue, care se realizează prin ridicarea pasivă a membrului inferior întins până la un unghi de 30 de grade, cu pacientul în clinostatism, testul este pozitiv dacă apare durerea la ridicarea între 30 și 60 de grade și sugerează o compresiune a rădăcinii nervilor L4 până la S1. (3)

Paraclinic standardul de aur îl reprezintă IRM-ul de coloană vertebrală. O altă opțiune, pentru cei care nu pot efectua un IRM este CT-ul, însă acesta nu este la fel de sensibil pentru vizualizarea țesuturilor moi. Radiografia este o opțiune dacă se dorește vizualizarea structurilor osoase, de exemplu în fracturi. (2, 5)

Testele mai avansate, cum ar fi EMG sau studiile de conducere nervoasă sunt prescrise numai dacă simptomele persistă și la neuroimagistică nu s-au identificat cauzele. Aceste teste ajută la localizarea specifică a rădăcinilor nervoase afectate. (3)

Analiza lichidului cefalorahidian se poate recomanda când există suspiciunea unui neoplasm sau a unei inflamații. (3)

Tratament

Tratamentul este individualizat. Acesta depinde de cauză, de gravitate și de alte particularități ale pacientului.

În cazul unor traume cervicale primul ajutor constă în imobilizarea cu gulerul cervical, iar ulterior se poate opta pentru tratament chirurgical sau conservativ.

În cazul radiculopatiilor cervicale durerea poate fi ameliorată prin injectarea de novocaină în zonele mialgice sau medicație orală antialgică. Ameliorarea simptomelor apare și prin corectarea posturii, prin evitarea menținerii gâtului în poziții de flexie și hiperextensie, modificări ergonomice, precum ajustarea biroului și utilizarea unui suport de citit la nivelul ochilor. O altă intervenție benefică este schimbarea pernei convenționale cu una ce menține gâtul drept în timpul somnului. (4)

Durerile de spate se tratează medicamentos cu antiinflamatoare nonsteroidiene, acetaminofen și în cazuri mai severe cu opiacee. Tehnicile intervenționale constau din injectarea epidurală de steroizi, decompresia chirurgicală, realinierea coloanei vertebrale sau extirparea tumorii.

Scăderea în greutate este de asemenea recomandată pentru ameliorarea durerii. (3)