Sindromul Chilaiditi

Semnul Chilaiditi este o observaţie radiologică a interpoziţiei unei porţiuni a colonului între ficat şi hemidiafragmul drept. El reprezintă o anomalie rară, descoperită întâmplător la radiografiile toracice sau abdominale, cu o incidenţă între 0,025 și 0,28%, întâlnită mai frecvent în rândul sexului masculin (în raport de 4:1 barbaţi: femei). Acesta poate fi asimptomatic sau acompaniat de o serie de elemente clinice, incluzând simptome digestive, de la dureri abdominale moderate până la abdomen acut. (1, 2)

Sindromul Chilaiditi este o condiţie medicală rară, în care semnul radiologic este acompaniat de simptomatologie. (1, 2)

Cauze şi condiţii asociate

Cauza axactă a apariţiei sindromului Chilaiditi nu este cunoscută. (3)

În mod normal, ligamentele suspensoare ale colonului împiedică interpoziţia acestuia între ficat si diafragm. Cu toate acestea, sindromul Chilaiditi poate apărea din cauza unor variaţii anatomice ce includ absenţa, laxitatea sau elongaţia ligamentelor suspensoare ale colonului transvers sau ale ligamentului falciform hepatic, dar şi dolicocolonul (intenstin lung congenital) sau malpoziţia congenitală. (1)

Există şi alţi factori ce pot juca un rol important în apariţia semnului Chilaiditi, cum ar fi: constipaţia cronică, aerofagia, reducerea dimensiunilor ficatului, paralizia de nerv frenic (ce inervează diafragmului), obezitatea sau sarcinile multiple. (1, 3)

Sindromul Chilaiditi apare frecvent asociat cu diverse alte afecţiuni precum boala pulmonară cronică, ciroza, ascita, retardul mental sau schizofrenia. (1, 3, 4)

Simptome

Interpoziţia colonului este de regulă asimptomatică, descoperită la examenele radiologice.
Durerile abdominale recurente sunt însă cel mai frecvent întâlnite. Acestea pot fi atât moderate şi intemitente, cât şi severe, determinând prezentarea pacientului la camera de gardă. (3)

Există şi simptome adiţionale ce pot fi prezente în cadrul sindromului Chilaiditi, cele mai comune fiind cele gastrointestinale precum:

• Greaţa
• Vărsăturile
• Constipaţia
• Sindromul dispeptic
• Disfagia (1, 3)

În unele cazuri se pot asocia şi probleme respiratorii sau dureri toracice asemănătoare anginei pectorale. (1, 5)

Diagnostic paraclinic

Pe imaginea radiologică, semnul Chilaiditi apare ca prezenţă de gaz între ficat şi diafragm, cu pliuri la nivelul acestuia, fapt ce sugerează exitenţa lui în interiorul intestinului şi nu liber, în cavitatea peritoneală. (6)

Semnul Chilaiditi este foarte important deoarece poate simula radiologic un pneumoperitoneu. De asemenea, existenţa concomitentă a pneumoperitoneului este dificil de diagnosticat şi astfel poate deveni necesară şi o investigaţie CT. (4)

Examinarea prin CT se realizează doar în cazurile în care există suspiciune de perforaţie viscerală, pentru a clarifica prezenţa sau absenţa pneumoperitoneului. (6)

Diagnosticul sindromului Chilaiditi se stabileşte în urma examenului radiologic, prin confirmarea poziţionării anormale a colonului în asociere cu prezenţa simptomatologiei. (3)

Complicaţii

Complicaţiile sindromului Chilaiditi pot include: volvulus de cec, de flexură splenică sau colon transvers, perforaţie cecală şi, rareori, apendicită subdiafragmatică perforată. (1)

Sindromul Chilaiditi trebuie considerat o cauză rară a obstrucției intestinale. Cu toate acestea, pseudo-obstrucția colonică (sindromul Ogilvie) a fost observată la pacienţii cu sindrom Chilaiditi. În plus, sindromul Chilaiditi a fost asociat cu o varietate de malignităţi pulmonare sau gastro-intestinale, care implică colonul, rectul sau stomacul. (1)

Precauţii

Atunci când se evaluează un pacient simptomatic cu obstrucție a intestinului subțire, clinicienii ar trebui mai întâi să excludă starea mai gravă a pneumoperitoneului. Pe de altă parte, un diagnostic greşit de perforaţie intestinală poate duce la intervenţii chirurgicale inutile. (1)

În plus, este important să se identifice semnul Chilaiditi pentru a preveni apariţia complicaţiilor în timpul unei proceduri transhepatice percutanate sau a unei biopsii hepatice, în special la pacienţii cu ciroză, care sunt predispuşi la dezvoltarea semnului Chilaiditi. (1)

Un segment intercalat al intestinului poate, de asemenea, face foarte dificilă efectuarea unei colonoscopii. Colonoscopia trebuie efectuată cu mare atenţie din cauza riscului de acumulare progresivă a aerului într-un intestin angulat şi intercalat, care ar putea duce la perforaţie. (1)

Tratament

Pacienţii asimptomatici nu necesită tratament specific. (6)

Tratamentul sindromului Chilaiditi este îndreptat către simptomele individuale fiecărui pacient. Acest lucru poate fi realizat prin măsuri conservatoare ce vizează durerea, constipaţia, distensia abdominală, etc. (5)

Gestionarea inițială a sindromului Chilaiditi trebuie să includă odihnă la pat, terapie cu fluide intravenoase, decompresie intestinală, clisme şi laxative. (1)

În unele cazuri, dacă pacientul nu răspunde la managementul iniţial conservator şi simptomatologia persistă sau apar complicaţiile, poate fi necesară intervenţia chirurgicală. Tehnicile chirurgicale care au fost utilizate pentru a trata persoanele cu sindrom Chilaiditi includ îndepărtarea unei porțiuni a colonului (rezecţie segmentară: colectomie transversală sau hemicolectomie dreaptă) sau ancorarea unui ficat deplasat la peretele abdominal (hepatopexie). (2, 3, 5, 6)

Segmentele gangrenoase sau ischemice ale intestinului ar putea fi eliminate dacă există volvulus colonic asociat. În caz contrar, colopexia poate fi suficientă pentru a preveni repetarea viitoare a simptomelor. (6)

În ultimii ani, intervenția chirurgicală a fost din ce în ce mai utilizată pentru a gestiona simptomele durerii abdominale cronice, intermitente. Abordarea chirurgicală adecvată depinde de natura segmentului intercalat al colonului. Cecopexia poate fi adecvată pentru a elimina posibilitatea recidivării unui volvuls cecal necomplicat, cu excepția cazului în care gangrena sau perforaţia necesită rezecție chirurgicală. (1)

Concluzie

Sindromul Chilaiditi este frecvent subdiagnosticat, din cauza rarităţii sale, dar, deși este o entitate rară în ansamblu, acest diagnostic provocator ar trebui luat în considerare atunci când un pacient prezintă simptome abdominale şi/sau respiratorii şi are aspectul radiologic mai sus descris. (1, 2)

Studiul prezent permite medicilor să se familiarizeze cu acest sindrom și cu managementul acestuia, pentru a evita un diagnostic eronat sau intervenţii chirurgicale nenecesare. (2)