Sindromul Carpenter

Sindromul Carpenter face parte dintr-un grup de boli genetice denumit Acrocefalopolisindactilii.

Sindromul Carpenter este o boală ce poate fi identificată la scurt timp după naştere, aspectul copilului însumând consecinţele unui defect genetic: mutaţiile. Caracterele generale ale bolii sunt reprezentate de acrocefalie: partea superioară a craniului are aspectul ascuţit, proeminent (aspect de con), exces de ţesut între degete - degetele par unite printr-o membrană (sindactilie) şi/sau degete supranumerare (polidactilie).

Sindromul Carpenter este cunoscut ca Acrocefalopolisindactilia tip II. Boala a fost prima dată consemnată de Carpenter la începutul anilor 1900, denumirea fiind în cinstea sa. [1, 2, 3]

Cauze

Sindromul Carpenter este o boală gravă, datorată mutaţiilor la nivelul a două gene: RAB23 sau MEGF8. Mutaţiile duc la producerea unor proteine cu funcţie minimă sau nefuncţionale.

Proteina MEGF8 pare a fi implicată în procesele celulare, cum ar fi adeziunea celulară (apropierea celulelor) şi ajută proteinele să interacţioneze. Este suspicionată a ajuta şi la structurarea normală a organismului: persoanele cu mutaţii genetice MEGF8 sunt mult mai susceptibile de a avea dextrocardie şi alte anomalii de poziţionare de organe iar acrocefalia e mai puţin severă decât in cazul persoanelor cu mutaţii genetice RAB23.

Gena Rab23 are rolul de a forma o proteină cu rol în transportarea de vezicule de membrană celulară în locaţia corectă în interiorul celulei. Aceste procese sunt necesare dezvoltării. Ea reglează o cale de semnalizare importantă în proliferare, specializare celulară şi structurarea de la diferite nivele ale corpului. [4]

Transmitere

Sindromul Carpenter este o boală genetică moştenită în manieră autozomal recesiv. Pentru ca boala să apară, una din condiţii este ca ambii părinţi să fie purtători asimptomatici ai genei (heterozigoţi) iar cea de-a doua condiţie este ca la nivelul materialului genetic al copilului să fie prezent exact cele două gene anormale.

Exemplu
În primul rând, pentru ca această boală să apară este nevoie de 2 părinţi purtători de mutaţie: o genă normală, sănătoasă şi cealaltă afectată.

• Mama: Na
• Tata: Na

Posibilităţile în care poate fi combinată o genă cu transmitere autozomal recesiv:
Copilul:

• 25% NN copilul moşteneşte doar genele normale
• 50% Na copilul va fi şi el, la fel ca şi părinţii- purtător de genă anormală (heterozigot)
• 25% aa- copil bolnav

Deci, şansele unui cuplu heterozigot de a avea un copil bolnav este de 25%. Sunt extrem de puţine cazuri raportate în prezent în lume cu acest sindrom, cele mai multe în Statele Unite ale Americii. Acest lucru este în primul rând datorită modului dificil de diagnosticare, lipsa de informaţie, costul ridicat al testelor genetice şi incidenţa bolii extrem de redusă în populaţia globală. Şansele unui cuplu aleator ales din populaţie de a avea un copil cu sindrom Carpenter sunt practic infime. [7]

Semne şi simptome

Primul element ca relevanţă în ierarhia criteriilor de diagnosticare a sindromului Carpenter este reprezentat de conformaţia craniului. Acesta prezintă o conformaţie caracteristică: conică – acrocefalie sau, în unele cazuri scurt şi lăţit, cu diametrele longitudinal şi transversal aproape egale - brahicefalie. Prezenţa malformaţiilor este determinat de sutura precoce a articulaţiilor craniului cunoscută ca şi craniosinostoză.

Caracteristicile faciale includ:

• urechile malformate
• epicantus - cută mongoloidă
• piramidă nazală plată
• nas lat
• maxilarul (uneori şi mandibula) subdezvoltat.
• Spaţiile interdentare sunt lărgite iar dinţii pot apărea incomplet dezvoltaţi.

Degetele sunt butucănoase şi scurte - brahidactilie şi prezenţa unei membrane interdigitale - (sindactilie) palmate sau fuzionate. Unele persoane pot avea degete suplimentare (polidactilie).

În aproximativ jumătate din cazuri sunt prezente şi defecte congenitale cardiace.

Alte simptome ce pot fi întâlnite sunt:

• prezenţa unui singur rinichi- fuziunea rinichilor = rinichiul în potcoavă
• hernie abdominală
• statura: scund
• retard mental moderat spre sever (aproximativ 75% din cazuri)
• obezitate ce începe din copilărie
• probleme de auz
• probleme legate de văz: cornee mică, retina nu se poate dezvolta normal şi nervul optic din spatele globului ocular poate apărea „înghesuit”; totuşi, impactul asupra vederii trebuie stabilit. De multe ori nistagmusul (mişcarea rapidă, repetată şi necontrolată a ochilor) este prezent, sugerând faptul că vederea este anormală
• existenţa altor probleme osoase: cifoscolioză - deformarea coloanei în sens sagital şi frontal, genu valgum - coapsele şi gambele formează un unghi cu deschidere laterală
• criptorhidism - testicule necoborate
• organele, ţesuturile din abdomen şi torace pot fi situate în oglindă faţă de normal: situs inversus, sau doar a inimii: dextrocardie, uneori a arterelor mari [1, 3, 4, 5, 6]

Diagnostic

Diagnosticul poate fi de certitudine chiar de la naştere, prin prezenţa celor 3 semne caracteristice sindromului Carpenter:

• acrocefalie sau brahicefalie
• sindactilie cu sau fără absenţa polidactiliei
• caracteristicile faciale: includ urechile malformate, epicantus - cută mongoloidă, piramida nazală plată, nas lat, maxilarul (uneori şi mandibula) subdezvoltat.

Prezenţa celorlalte semne şi simptome din tabloul simptomatologiei acestui sindrom efectuat după un examen clinic mai complet pot certifica diagnosticul stabilit anterior. O ecografie neonatală poate fi făcută în timpul sarcinii în cazul în care părinţii suspicionează apariţia sindromului la copil.

Diagnostic diferențial

Semnele şi simptomele sindromului Carpenter sunt similare cu o altă afecţiune genetică numită sindromul Cefalopolisindactilia Greig. Caracteristicile care se suprapun includ craniosinostoza, polidactilia, şi anomaliile cardiace. Pentru a oferi un diagnostic de certitudine sunt necesare teste la nivel molecular-genetice. Alte boli cu elemente similare sunt sindroamele Pfeiffer şi Apert.

Teste genetice sunt cele mai specifice: ex: FISH (Flourescence în situ Hybridization) [3, 4, 5]

Tratament

Nu există tratament curativ pentru sindromul Carpenter.

Tratamentul poate fi considerat măsurile care pot fi luate pentru a încerca să aducem pacientul cât mai aproape de trăsăturile considerate normale şi prelungirea speranţei de viaţă.

Părinţii pot opta pentru copilul lor la o intervenţie chirurgicală la o vârstă fragedă, inainte de a implini un an. Probabilitatea de a obţine un aspect îmbunătăţit al capului creşte substanţial deoarece modificarea osoasă este mult mai facilă atunci când craniul este încă în continuă creştere şi schimbare.

Dacă defectul cardiac congenital poate afecta supravietuirea sau calitatea vieţii pacientului, intervenţia chirurgicală la nivelul cordului este recomandată.

Dacă există posibilitatea, un specialist în chirurgia membrelor poate evalua şansele operaţiei de separaţie a degetelor, de obicei aceasta putând fi efectuată, cu rezultate bune în ceea ce priveşte aspectul dar rezervate din punctul de vedere al funcţionarii. În timpul copilăriei, un logoped şi un asistent specializat (iar mai apoi şcoli speciale) pot interveni în cazul în care copilul are probleme în articularea cuvintelor sau probleme de dezvoltare intelectuală. [5, 6]

Incidenţa şi prognoza

Aproximativ 70 de cazuri au fost descrise în literatura medicală la nivel mondial, astfel încât se estimează că sindromul apare o dată la 1.000.000 născuţi vii. Sindromul Carpenter afectează atât bărbaţii, cât şi femeile.

Prognosticul este foarte variabil, în funcţie de gradul de severitate al malformaţiilor. Cazuri de pacienţi ajunşi la maturitate, adulţi au fost raportate. [2, 5, 7]

Concluzii

• Sindromul Carpenter sau Acrocefalopolisindactilia de tip 2 este o boală genetică, moştenită în manieră autozomal recesiv (doar dacă ambii părinţi sunt purtători ai genei anormale există 25% şanse ca boală să apară).
• Boala este extrem de rară, estimându-se aproximativ un caz la un milion de naşteri.
• Boala este datorată mutaţiilor de la nivelul genelor RAB23 sau MEGF8, având că trăsături specifice: malformaţii ale craniului: acrocefalia – creier în formă de con sau brahicefalia - craniu scurt şi lat, prezenţa unei membrane interdigitale - sindactilie asociată cu degetele groase - brahidactilie iar uneori şi cu degete supranumerare - polidactilie ce pot apărea atât la membrul superior cât şi cel inferior.
• Prognoza acestor bolnavi este în funcţie de gravitatea manifestărilor, fiind raportate şi cazuri de adulţi cu acest sindrom.