Sindromul Asperger

Sindromul Asperger este o tulburare neuropsihică, asemănătoare autismului, ce face dificilă înţelegerea comunicării şi a relaţiilor interpersonale pentru cei care suferă de aceasta. Altfel spus, afectează modul în care persoana percepe lumea, procesează informatia şi relaţionează cu cei din jur. Uneori este denumită „dizabilitate ascunsă”, fiind foarte greu de diagnosticat. Însă, este de evidenţiat faptul că se află la polul pozitiv al tulburărilor din spectrul autist, în sensul că funcţionalitatea persoanei este mai bună.

În populaţia generală, sindromul Asperger este întâlnit în procent de 0,6%, dintre care 70-90% dintre indivizi au capacitatea de învăţare nealterată. Incidenţa bolii pare să fi crescut în ultimii ani, fără a se cunoaşte dacă există un motiv aparte sau dacă din ce în ce mai mulţi clinicieni diagnostichează această tulburare psihiatrică. Sindromul Asperger este întâlnit în orice cultură, mediu social şi religie și pare a fi mai frecvent la bărbaţi decât la femei.

Pentru a sintetiza, sindromul Asperger afectează 3 mari arii de dezvoltare a persoanei:

• comunicarea socială;
• interacţiunea socială;
• imaginarea situaţiilor sociale.

Se deosebeşte de autism prin faptul că indivizii cu sindrom Asperger au mai puţine dificultăţi de comunicare şi au, de regulă, o inteligenţă normală sau chiar peste medie. Pot să nu aibă dificultăţi de învăţare la fel de profunde precum cele din autism, însă acestea există. Dintre cele mai comune se pot enumera: dislexia, dispraxia şi ADHD. Cu încurajare şi suport social, persoanele diagnosticate cu sindrom Asperger pot duce vieţi absolut normale. [1], [2], [3]

Mecanisme de producere

În sindromul Asperger este afectat modul în care creierul procesează informaţia. Devine evident încă din copilărie şi persistă toată viaţa, cu grade variate de dizabilitate. De apariţia simptomelor din această tulburare pare să fie responsabilă alterarea conexiunilor dintre amigdala cerebrală şi alte structuri corticale şi subcorticale. Face parte din categoria tulburărilor de spectru autist şi doi indivizi nu vor avea acelaşi set de caracteristici. Alte afecţiuni neuropsihice incluse în tulburările de spectru autist sunt:

• autismul înalt funcţional;
  
• tulburarea pervazivă de dezvoltare;
  
• tulburarea de învăţare nonverbală.

În familiile în care există un copil cu autism există şi alte rude care au o tulburare de spectru autist, însă fără a fi diagnosticaţi cu aceasta. Se asociază şi cu existenţa în astfel de familii a altor boli psihice sau tulburări comportamentale. [2], [3], [4]

Cauze şi factori de risc

În linii mari, cauzele sunt reprezentate de o combinaţie între factorii de mediu, cei genetici şi cei neurologici. Etiologia bolii a fost pusă şi pe seama factorilor perinatali de tipul: infecţii declanşate în cursul naşterii; hemoragiile vaginale şi preeclampsia. Factorii genetici implicaţi sunt legaţi de modificările care apar la nivelul anumitor cromozomi, în sindromul Asperger cromozomii 3 şi 5 prezentând alterări structurale.

Modul de creştere, circumstanţele sociale sau caracterul unei persoane par a nu fi corelate cu afecţiunea. Din ce se cunoaşte până în acest moment, sindromul Asperger pare să nu fie cauzat nici de: timpul petrecut la televizor în primii ani de viaţă, stilul parental sau alegerile părinţilor, alimentaţie, evenimente familiale sau cutume. [1], [3], [5]

Semne şi simptome

Există anumite caracteristici ale sindromului Asperger:

• preferința ridicată pentru rutină şi ritualuri;
• interesele aparte ale individului ce pot fi considerate bizare;
• deficitele senzoriale.

Preferința pentru rutină se dezvoltă pentru a înlătura confuzia oferită de mediul înconjurător. Spre exemplu, copiii vor avea tendinţa să urmeze întotdeauna acelaşi drum spre şcoală. De asemenea, modificările de orar sau de program îi fac să devină iritabili, iar aranjarea zilei va fi efectuată până în cele mai mici detalii.

Interesele aparte presupun dezvoltarea unei pasiuni, uneori obsesive, pentru un anumit hobby sau pentru colecţionare. Trebuie specificat faptul că dacă sunt încurajaţi, pot performa în domeniile lor de interes.

Dificultăţile senzoriale pot avea legătură cu un anumit simţ sau cu mai multe. Acestea fie sunt hiperdezvoltate, fie subdezvoltate. Astfel, anxietatea şi durerea pot fi declanşate de: lumini puternice, mirosuri pregnante, gustul particular al unui fel de mâncare, textura anumitor materiale. Se întâlnesc şi dificultăţi de conştientizare a propriului corp, dintre care se pot menţiona: menţinerea distanţei adecvate între persoane, evitarea obstacolelor dintr-o cameră, desfăşurarea unor activităţi motorii fine. Pentru diminuarea stresului, pot fi prezente şi tulburările motorii din austim de tipul flectării trunchiului înainte şi înapoi sau dintr-o parte în alta.

În general, comportamentele întâlnite în sindromul Asperger sunt următoarele, fără a fi neapărat necesar ca toate să fie prezente:

• interacţiuni sociale limitate sau inadecvate;
• discurs repetitiv sau robotic;
• dificultăţi de comunicare non-verbală (gesturi, expresii faciale) combinate cu abilităţi verbale medii sau chiar peste medie;
• tendinţa de a discuta despre sine mai multe decât despre ceilalţi;
• incapacitatea de a înţelege aspectele sociale sau emoţionale sau nuanţele în comunicare (metafore, sarcasm);
• absenţa contactului vizual sau a interesului pentru a începe conversaţii;
• obsesia pentru subiecte specifice sau neobişnuite;
• mişcări anormale ale corpului sau manierisme.

Tulburările de comunicare implică dificultăţi de exprimare emoţională şi socială:

• dificultăţi de înţelegere a gesturilor, expresiilor faciale şi a tonului vocii;
• deficite de înţelegere a momentului când trebuie începută sau finalizată o conversaţie sau de alegere a subiectelor de discuţie;
• utilizarea expresiilor, cuvintelor complexe fară a le percepe întru totul însemnătatea;
• literalitate în ceea ce transmit, întâmpinând dificultăţi de înţelegere a glumelor, metaforelor şi a sarcasmului.

Dificultăţile de interacţiune socială presupun dorinţa de a fi sociabili, însă întâlnesc dificultăţi în iniţierea şi susţinerea relaţiilor interpersonale, fapt ce-i poate face foarte anxioşi. Se constată:

• efortul susţinut de menţinere a prieteniilor;
• incapacitatea de a înţelege regulile sociale nescrise (se pot apropia foarte mult de o persoană sau pot alege un subiect de discuţie complet inadecvat);
• consideră celelalte persoane imprevizibile şi, uneori, de neînţeles;
• se retrag şi devin brusc dezinteresaţi de ceilalţi oameni;
• agresivitate şi nervozitate atunci când lucrurile nu se întâmplă după cum îşi propun;
• adoptarea unor comportamente inadecvate.

Dificultăţile de imaginare a situaţiilor sociale implică:

• alterarea capacităţii de imaginare a rezultatelor alternative pentru anumite situaţii şi dificultatea de a prezice ce urmează să se întâmple;
• înţelegerea şi interpretarea gândurilor, acţiunilor şi a sentimentelor celorlalţi (mesajele subtile transmise prin expresiile faciale, limbajul corpului sunt de cele mai multe ori omise);
• adoptarea unei suite limitate de activităţi imaginative care pot fi urmărite rigid şi repetitiv (aranjarea obiectelor şi colecţionarea sau organizarea obiectelor ce se restrâng la sfera de interes a persoanei).

Persoanele cu sindromul Asperger sunt văzute drept ciudate de cei din jurul lor şi nu de puţine ori sunt ţinta ridiculizărilor şi a criticilor celorlalţi. Aceasta ar putea fi una dintre cauzele menite să determine, mai ales la vârsta adolescenţei, tulburări de dispoziţie de tipul depresiei sau anxietăţii. Afectarea gândirii abstracte poate conduce la perturbări legate de înţelegerea unor domenii precum literatura, poezia.

Dintre afecţiunile care însoţesc sindromul Asperger se pot menţiona: anxietatea, depresia, tulburarea obsesiv-compulsivă, alcoolismul, tulburările de relaţie. Mai mult de o treime dintre cei cu sindrom Asperger sunt predispuşi la a dezvolta epilepsie, mai ales dacă boala se corelează cu întârzieri de dezvoltare şi deficit de limbaj moderat până la sever. [1], [2], [3], [5], [6]

Diagnostic 

Diagnosticul este dificil de realizat din cauza variabilităţii crescute a simptomelor şi, din acest motiv, boala poate rămâne nediagnosticată până la vârsta adultă. Iniţial, pacientul este adus sau vine singur la medicul de familie care, observând anumite trăsături specifice tulburării, îl va trimite la un medic psihiatru sau la un psiholog clinician. Dacă simptomele bolii sunt evidente încă din copilărie, medicul pediatru va recomanda consultul de specialitate la un medic specialist în psihiatria copilului şi a adolescentului sau la un psiholog clinician pentru realizarea mai multor investigaţii. În echipa de diagnostic şi, ulterior, de intervenţie, poate fi inclus şi un logoped.

De regulă, consultul este realizat atunci când apar tulburările anxioase sau depresia. În egală măsură, tulburările de învăţare sau cele din viaţa personală îl duc pe individ la medic pentru un consult de specialitate. Procesul de diagnostic se poate extinde pe parcursul mai multor zile şi vor fi evaluate:

• abilităţile sociale şi emoţionale;
• abilităţile de comunicare;
• abilităţile de învăţare;
• abilităţile motorii;
• interesele personale.

Trebuie discutat cu părinţii, prietenii, profesorii, angajatorii referitor la istoricul bolii. Instrumentele de diagnostic folosite sunt reprezentate de: Asperger Syndrome Diagnostic Interview, Autism Diagnostic Interview Revised, Diagnostic Instrument for Social and Communication Disorder, Family History Interview.

Diagnosticul diferenţial trebuie realizat cu: tulburările anxioase, ADHD, schizofrenie, tulburările de personalitate (evitantă, schizoidă, obsesiv-compulsivă, antisocială), boala obsesiv-compulsivă.

Necesitatea diagnosticului se impune din mai multe considerente:

• ajută indivizii, familiile, partenerii, personalul medical, colegii să înţeleagă, să se adapteze şi să gestioneze nevoile şi comportamentul unui astfel de individ;
• deschide calea spre suportul de specialitate. [2], [5], [7], [8]

Tratament

Nu există un tratament specific pentru sindromul Asperger, iar boala va fi prezentă pe tot parcursul vieţii, însă există o multitudine de tehnici prin care existenţa acestor persoane să fie îmbunătățită, dintre care se pot aminti intervenţiile centrate pe comunicare şi terapiile comportamentale. De asemenea, nu trebuie omis nici faptul că simptomatologia se poate ameliora odată cu maturizarea persoanei şi cu dezvoltarea mecanismelor de adaptare.

Terapiile la care se poate apela în sindromul Asperger pentru ameliorarea simptomelor şi pentru o mai bună adaptare socială sunt:

• psihoterapia cognitiv-comportamentală pentru: învăţarea comportamentelor sociale şi pentru controlul emoţiilor, al obsesiilor sau al comportamentelor repetitive;
• terapiile educaţionale şi de susţinere socială unde copiii sunt învăţaţi să adopte, pas cu pas, comportamente adecvate;
• terapiile comunicaţionale şi de grup;
• terapiile fizice şi ocupaţionale;
• medicaţie: antidepresive (inhibitori selectivi de recaptare ai serotoninei), antipsihotice şi stimulante atunci când sindromul Asperger se complică cu: anxietate, depresie, hiperactivitate şi ADHD.

Tehnicile de relaxare (meditaţie, relaxare musculară progresivă, imagerie dirijată) pot fi, la rândul lor, utile şi îşi propun: reducerea stresului, prevenirea anxietăţii, a tulburărilor de panică şi a tulburărilor psihologice. Se recomandă efectuarea acestora de două ori pe zi. De asemenea, trebuie încurajată şi abordarea creativă a părinţilor şi a profesorilor pentru a identifica domeniile de interes ale copilului.

Medicaţia poate interveni în reducerea anumitor simptome din sindromul Asperger. Inhibitorii selectivi de recaptare ai serotoninei se pot administra în situaţia apariţiei: comportamentelor repetitive, impulsivităţii, iritabilităţii, agresivităţii şi depresiei. Dintre acestea se pot menţiona: fluvoxamina, fluoxetina, sertralina, paroxetina.
Atunci când sindromul Asperger se asociază cu ADHD se poate apela la administarea de psihostimulante, atomoxetină şi guanfacină. Iritabilitatea poate fi diminuată prin administrarea de antipsihotice precum: ripseridonă, paliperidonă sau aripiprazol. [1], [3], [6], [9]

 

Metode de suport a persoanei cu sindrom Asperger şi a apropiaţilor acesteia

Pentru a rezuma, atuurile unei persoane cu sindrom Asperger sunt reprezentate de:

• inteligenţa medie sau peste medie;
  
• vocabularul extins;
  
• expertiza într-un domeniu de interes;
  
• memoria factuală excelentă pentru domeniul său de interes;
  
• dedicaţia faţă de slujba pe care şi-o alege atunci când întâlneşte un mediu colegial prietenos sau un loc de muncă potrivit intereselor sale;
  
• impulsul de a performa la şcoală sau la locul de muncă, dacă mediul îi conferă această posibilitate;
  
• originalitate şi creativitate;
  
• onestitate şi ingeniozitate;
  
• atenţie la detalii.

Înţelegerea şi ajutorarea unei persoane cu sindrom Asperger sunt reprezentate de:

• înţelegerea nevoii de rutină, aceasta fiind necesară pentru a-i oferi confortul predictibilităţii şi al controlului asupra evenimentelor; 
• procesarea informaţiilor: restricţionarea numărului de opţiuni oferite şi realizarea unui orar;
• învăţare: prezentarea vizuală în locul celei orale şi ajutarea individului cu sindrom Asperger pentru a deprinde metode eficiente de învăţare;
• abilităţi fizice: atragerea atenţiei asupra deficitelor motorii şi sugerarea unor alternative.

Sugestii pentru cadrele didactice în ajutorarea unei persoane cu sindrom Asperger:

• dezvoltarea unui comportament social corespunzător;
• încurajarea jocurilor în echipă cu implicarea copilului în acestea;
• identificarea unor potenţiali prieteni şi a unor modalităţi de a lega prietenii mai uşor;
• sprijinirea copilului atunci când intervin situaţii mai dificile, supraveghind activităţile întregului colectiv în timpul pauzelor;
• ore suplimentare cu respectivul copil;
• încurajarea observării celorlalţi copii pentru deprinderea unui anumit tip de comportament.

Strategiile de comunicare ce pot facilita deschiderea şi susţinerea unei conversaţii constau în:

• memorarea unor propoziţii specifice deschiderii unei conversaţii;
• cererea persoanelor să repete anumite propoziţii, mai ales dacă acestea au sensuri sau nuanţe neînţelese;
• încurajarea să întrebe atunci când nu înţeleg instrucţiuni;
• explicarea subtilităţilor din comunicare;
• implementarea jocurilor de rol care să vizeze situaţii sociale diverse;
• încurajarea vizualizării.

Scopurile intervenţiilor care să modifice comportamentul social sunt:

• dezvoltarea flexibilităţii, a cooperării şi a altruismului;
• încurajarea lecturii interpretative şi a povestitului;
• identificarea aspectelor negative (psihoterapie individuală) şi deprinderea tehnicilor de adaptarea socială (psihoterapie de grup).

Pentru membri familiei sunt utile grupurile de suport şi consilierea în vederea înţelegerii modului în care să se comporte cu această categorie de persoane astfel încât armonia relaţiilor intrafamiliale să fie păstrată. [2], [4], [5], [7], [9]