SIDA

SIDA (Sindromul Imunodeficientei Umane Dobandite) este ultima faza a infectiei cu virusul HIV (Virusul Imunodeficientei Umane). Boala se manifesta prin infectii grave care determina pierderea accentuata in greutate, afectiuni ale creierului si ale sistemului nervos central.

 

SIDA este o boala grava ce ataca sistemul imunitar al organismului, care devine incapabil sa lupte impotriva infectiilor.

 

Sida este o boala a sistemului imun uman cauzata de virusul HIV. Conditia reduce progresiv eficacitatea sistemului imun permitand dezvoltarea infectiilor oportuniste si a tumorilor. HIV este transmis prin contact direct prin mucoase sau sange printr-un mediu fluid care contine virusul precum:

• sangele,
• sperma,
• fluidul vaginal,
• fluidul preseminal si
• laptele matern.

Aceasta transmitere implica:

• sexul vaginal, anal sau oral,
• transfuziile de sange,
• acele hipodermice contaminate,
• schimbul dintre mama si fat din timpul sarcinii,
• transplantul de organe si tesuturi de la donori infectati sau
• alte expuneri la fluidele corporale mentionate.

SIDA este astazi pandemica. In 2007 a fost estimat ca 33,2 milioane de persoane traiesc cu boala in intreaga lume, incluzand 330.000 de copii. Peste trei sferturi dintre acestia se afla in Africa sahariana.

Cercetarile genetice indica faptul ca virusul HIV origineaza in Africa vest-centrala in perioada secolului 19. A fost recunoscuta pentru prima data in America in 1981 la un homosexual, iar cauza sa identificata inca din 1980.

Desi tratamentele pentru SIDA si HIV pot incetini cursul bolii, nu exista inca un vaccin sau vindecare. Tratamentul antiviral reduce mortalitatea si morbiditatea infectiei cu HIV, dar acesti agenti sunt scumpi iar accesul de rutina la antiretrovirali nu este disponibil in toate tarile. Datorita dificultatii tratarii bolii, prevenirea infectiei este importanta in controlul raspindirii SIDA pandemica, prin organizatii de sanatate care promoveaza sexul protejat si unica folosinta a acelor de seringa in incercarea de a incetini raspandirea virusului.

Contaminarea cu HIV

Teoretic este posibila detectarea viurusului in saliva, lacrimile si urina persoanelor infectate, dar nu exista inca cazuri inregistrate de infectare prin aceste secretii, iar riscul de infectare este neglijabil.

Contactul sexual

Majoritatea infectiilor HIV sunt dobindite prin relatii sexuale neprotejate intre parteneri, din care unul este infectat. In timpul unui contact sexual, doar prezervativele masculine sau feminine pot reduce riscul de infectie HIV. Prezervativul clasic reduce riscul heterosexual de transmitere a HIV cu 80%. Prezervativul masculin din latex, daca este folosit corect fara lubrifianti pe baza de ulei este sangura tehnologie disponibile eficienta pentru a reduce transmiterea sexuala a HIV si a altor BTS. Se recomanda ca lubrifiantii ca petroleum, untul si vaselina sa nu fie folosite deoarece dizolva latexul, facand prezervativul poros. Daca sunt necesari se recomanda lubrifianti pe baza de apa. Lubrifiantii cu ulei pot fi folositi la prezervativele din poliuretan.
Prezervativele feminine sunt o alternativa la cele masculine si sunt facute din poliuretan. Prezervativele reprezinta o strategie de preventie importanta pentru HIV.

Studiile efectuate arata ca circumcizia masculina scade riscul de infectie HIV la barbatii heterosexuali pana la 60%. Aceasta procedura este promovata activ in unele tari afectate de HIV.

Femeile sunt infectate cu HIV mai usor decat barbatii:
Femeile sunt de doua pana la patru ori mai predispuse la infectia cu HIV pri sexul vaginal neprotejat decat barbatii, datorita:

• reprezinta recipiente pentru sperma, sunt expuse la sperma pentru o perioada mai lunga
• concentratia de virusuri din sperma este mult mai mare decat din fluidele vaginale
• femeile prezinta o suprafata mucoasa mai mare de contact
• multe femei prezinta diferite conditii vaginale si cervicale cum sunt alte BTS, eroziuni care faciliteaza infectia
• multe femei practica sexul „uscat” si lezeaza sau infecteaza peretii vaginali
• transmiterea este ridicata imediat inainte, in timpul sau dupa menstruatie, deflorare
• femeile tinere sunt mai predispuse la infectie deoarece organele lor sexuale interne nu sunt pe deplin dezvoltate, secretiile vaginale sunt diminuate si sunt predispuse la laceratii
• femeile practica frecvent sexul anal pentru a preveni sarcinile, pentru a-si mentine virginitatea sau alte motive, iar mucoasa rectala si anala este de 20 de ori mai predispusa la infectie HIV

Expunerea la fluide corporale infectate

Persoanele care lucreaza in domenii medicale pot reduce expunerea la HIV prin reducerea expunerii la sangele contaminat. Aceste precautii cuprind bariere cum sunt manusile, mastile, ochelarii de protectie si robele care previn expunerea cutanata si mucoasa. Spalarea frecventa si energica a pielii imediat dupa contaminare poate reduce sansa de infectie. Deoarece abuzul si medicatia intravenoasa este un factor important in transmiterea HIV in tarile dezvoltate, programele de unica folosinta a acelor de seringa sunt importante.

Transmiterea de la mama la copil

Mamele infectate cu HIV trebuie sa evite alaptarea la san a copilului.
HIV poate fi transmis de la mama infectata la copil prin:

• placenta in sarcina
• contaminare sanguina la nastere
• alaptare la san.

Transmiterea HIV de la mama la copil depinde de numerosi factori, cum este incarcatura virala din sangele mamei la momentul sarcinii sau alaptarii. Incarcatura virala este foarte mare imediat dupa infectie si in stadiul final de SIDA. O femeie insarcinata transmite virusul la fetus in timpul sarcinii daca devine infectata inainte sau in timpul sarcinii sau daca are SIDA.
Incarcatura virala din laptele matern este de asemenea ridicata in aceste faze. HIV poate fi transmis usor la copil prin alaptare daca mameloanele mamei sunt fisurate sau copilul are fisuri orale.
Femeile insarcinate cu HIV trebuie sa folosesca prezervative pentru a preveni reinfectia.

SIDA - Semne si simptome

Sistemul de stadializare al Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru infectia HIV

In 1990 OMS a grupat infectiile si conditiile determinate de HIV prin introducerea unui sistem de stadializare pentru pacientii infectati cu HIV-1:

• stadiul I - infectia HIV este asimptomatica si nu reprezinta SIDA
• stadiul II - include manifestarile mucocutanate minore si infectii recurente ale tractului respirator
• stadiul III - include diaree cronica inexplicabila pentru mai mult de o luna, infectii bacteriene severe si tuberculoza pulmonara
• stadiul IV - cuprinde toxoplasmoza cerebrala, candidoza esofagiana, traheala, bronsica sau plumonara si sarcom Kaposi, aceste boli indica SIDA.

Superinfectia HIV

Este o conditie in care o persoana cu infectie HIV deja stabilita dobandeste o a doua tulpina virala HIV. A doua tulpina determina progresia rapida a bolii sau rezistenta la medicamente. Pana in 2005 au fost detectate 16 astfel de cazuri in toata lumea. Persoanele cu HIV prezinta risc de superinfectie daca continua sa imparta acele sau nu folosesc prezervative cu alti parteneri sexuali HIV.

Tratament

Terapia antivirala in SIDA

Terapia HAART (Highly Active Antiretroviral Therapy) este foarte eficienta pentru multi pacienti infectati cu HIV de la introducerea sa in 1996 cand au devenit disponibile pentru prima data inhibitorii de proteaza virala. Optiunile actuale HAART constau intr-o combinatie cu trei medicamente dezvoltate din cel putin doua tipuri sau clase de agenti antiretrovirali. Regimurile tipice constau din inhibitorii de revers transcriptaza analogi nucleozidelor-NARTI plus un inhibitor de proteaza sau un inhibitor de revers transcriptaza non-nucleozidic-NNRTI.

Deoarece progresiei bolii la copii este mai rapida decat la adulti, iar parametrii de laborator sunt mai putin predictivi pentru riscul de progresie al bolii, mai ales pentru copiii mici, tratamentul este mai agresiv la copii decat pentru adulti.

Terapia HAART amelioreaza calitatea vietii pacientului, reduce complicatiile si viremia HIV sub limita de detectie, dar nu vindeca boala si nu previne reaparitia simptomelor, odata ce s-a oprit tratamentul. Un pacient cu terapie HAART necesita o durata a tratamentului mai lunga decat insasi viata sa pentru a scapa de viremia HIV.
In ciuda acestor incoveniente numerosi pacienti au expermentat ameliorari remarcabile in sanatatea lor generala. In absenta terapiei HAART progresia de la infectie la SIDA apare la 9-10 ani, iar rata de supravietuire dupa dezvoltarea SIDA este de 9 luni. Terapia creste supravietuirea la 4-12 ani.

Efectele adeverse ale terapiei cuprind:

• lipodistrofia
• dislipidemia
• diareea
• rezistenta la insulina
• cresterea riscului cardiovascular
• defecte congenitale.

Drogurile antiretrovirale sunt scumpe, iar majoritatea bolnavilor din intreaga lume nu au acces la medicatie.

Terapii experimentale

Dupa 30 de ani de cercetari infectia HIV-1 ramane o tinta dificila pentru descoperirea unui vaccin. Cateva studii arata ca masurile pentru prevenirea infectiilor oportuniste sunt benefice pentru pacientii cu HIV. Vaccinarea impotriva hepatitei A si B este indicata pentru pacientii care inca nu sunt infectati cu aceste virusuri. Pacientii cu imunosupresie substantiala trebuie sa primeasca terapie profilactica pentru pneumonia cu Pneumocystis jiroveci, toxoplasmoza si meningita cu Cryptococcus.

Cercetatorii au descoperit o abzima care distruge proteina gp120. Aceasta proteina este comuna toturor variantelor HIV si este punctul de atasare pentru limfocitele B si compromiterea secundara a sistemului imun.

In Germania, o pacienta cu leucemie infectata cu HIV pentru mai mult de o decada a primit experimental transplant de maduva osoasa cu celule care contineau o varianta naturala neobisnuita de receptor de suprafata CCR5. Acest receptor da persoanelor care se nasc cu el proprietatea de rezistent la infectia cu anumite tulpini de HIV. La doi ani de la transplant si dupa incetarea terapiei cu antiretrovirale pacienta nu a mai prezentat virusul in sange.

IAVI (Initiativa Internationala de Vaccinare impotriva SIDA)

Vaccinul experimental consta din fragmente de AND care poarta genele pentru proteinele descoperite in HIV. Vaccinul doreste invatarea sistemului imun sa recunoasca si sa distruga celulele care au fost infectate cu HIV. Anii de cercetare pe modele animale au aratat ca AND-ul injectat direct in muschi nu este preluat eficient de catre celul, dar electroporatia - o forma de formare a unor pori mici in membrana celulelor ca raspuns la pulsurile de electricitate mareste captarea vaccinului la 1.000 de ori.
In acest studiu au fost captati 40 de subiecti pentru a compara tolerabilitatea, siguranta si raspunsul imun la vaccin. Se folosesc doi anticorpi noi impotriva HIV. Pana acum patru anticorpi neutralizanti au fost izolati de la persoane HIV pozitive din America, Europa si Australia. Cei mai noi sunt izolati de la o sangura persoana din Africa. Acesta este de 10 ori mai puternic decat cele deja descoperite.

Virusul HIV

Virusul HIV face parte din familia retrovirusurilor - un virus cu ARN, capabil sa-l copieze in ADN proviral datorita unei enzime, numite revers transcriptaza. Primul virus HIV (HIV1) a fost izolat la Institutul Pasteur din Paris si este prezent in intreaga lume. Ulterior un al doilea virus a fost descoperit (HIV2), localizat in special in Africa de Vest si a carui structura este apropiata de cea a HIV 1.

 

Fiecare din aceste doua grupe sunt divizate la randul lor, continand o multitudine de virusi diferiti. Intre HIV1 si HIV2 exista o diferenta de 50% in materialul genetic, iar intre virusurile din aceeasi grupa diferenta este de 5-10%. In plus, virusurile evolueaza in organism, caci revers transcriptaza este responsabila pentru unele erori in copierea ARN-ului, determinand mutatii. In concluzie, o persoana poate fi purtatoare de mai multe subtipuri diferite de virusuri.

Mutatiile diminueaza eficacitatea tratamentului, iar introducerea altor virusuri in organism (recontaminarea) creste activitatea celulelor infectate si deci multiplicarea virusului.

 

Virusul HIV distruge unele globule albe - limfocitele T4 sau CD4 - care constituie baza imunitatii antiinfectioase.

 

Sistemul imunitar este o retea de celule, organe si molecule care apara organismul impotriva microorganismelor potential daunatoare: bacterii, virusuri, paraziti sau fungi.

Limfocitele (globulele albe) - celule ale sistemului imunitar - sunt de doua tipuri:

• limfocite B, al caror rol este de a sintetiza anticorpii care neutralizeaza antigenele si
• limfocitele T, care ataca si distrug celulele infectate din organism.

Unele limfocite T contin molecula CD 4, de aceea sunt numite limfocite T 4 (sau CD4), altele contin molecula CD 8 si sunt numite limfocite T8.

 

Cand virusul HIV este introdus in organism, acesta invadeaza celulele, se multiplica, infectand si alte celule sanatoase. Virusul HIV nu poate fi distrus si este prezent in organism fara a fi depistat luni sau ani inainte ca semnele bolii sa apara. Din moment ce limfocitele T sunt inactive, alte virusuri, paraziti sau celule canceroase, care nu ar fi fost capabili sa treaca de apararea organismului, se multiplica fara a mai fi neutralizate.

Contaminarea cu virusul HIV

Transmiterea virusului HIV se poate face prin trei modalitati principale:

 

• Calea sexuala - cel mai raspandit mod de contaminare cu virusul HIV este la nivelul mucoaselor genitale: prin sperma sau secretii vaginale.
• Calea sangvina - prin folosirea in comun a seringilor sau acelor contaminate.
• Virusul HIV poate fi transmis de la mama la copil (fat) in timpul sarcinii sau a alaptarii.

 

Virusul HIV nu poate fi transmis prin majoritatea activitatilor vietii cotidiene:

• strangerea mainii,
• sarutul pe obraz,
• contactul cu unele obiecte (vesela, pahare, clanta usii),
• prin stranut sau tuse.

De asemenea, frecventarea locurilor publice (scoala, piscina, restaurante, transportul in comun, sali de spectacol, toalete publice, etc.) precum si intepaturile insectelor nu prezinta niciun risc de contaminare.

 

Doar ustensilele care pot taia pielea sau provoca sangerarea (acele pentru acupunctura, seringi, piercing-urile, tatuajele, lamele de ras, obiectele utilizate pentru tratamentul dentar sau pentru manichiura) trebuie sa fie de unica folosinta sau trebuie sa fie dezinfectate dupa fiecare utilizare.

Evolutia infectiei cu virusul HIV

Dupa ce patrunde in organism, virusul HIV se multiplica rapid, determinand sinteza de anticorpi specifici. Acesti anticorpi sunt dovezi ale infectarii cu virusul HIV, dar ei nu pot neutraliza virusul. Dar, in primele trei luni care urmeaza contaminarii acesti anticorpi anti-HIV nu pot fi depistati in serul sangvin. La sfarsitul perioadei de seroconversie, adica dupa 3 luni de la momentul contaminarii, prezenta anticorpilor poate fi decelata in serul sangvin.

 

Odata infectata, persoana se numeste seropozitiva pentru HIV.

Primo-infectia este etapa infectiei care survine in primele 15 zile pana la 3 luni dupa contaminare la 20 -50% din persoanele infectate. Aceasta etapa ia aspectul unei mononucleoze infectioase, traducandu-se prin:

• febra prelungita
• dureri musculare si articulare
• tumefactia ganglionilor limfatici
• eruptii cutanate care evoca o rujeola sau o urticarie
• dureri abdominale
• diaree
• disfagie (dificultate in deglutitie)
• (posibil) candidoza sau ulceratii bucale

 

Aceste simptome dispar in 4 saptamani.

 

Infectia cronica dureaza de la 1 la 7 ani si corespunde unei perioade de multiplicare a virusului. Aceasta etapa poate sa nu prezinte niciun simptom (asimptomatica). In 50% din cazuri, infectia cronica se manifesta prin adenopatii (cresterea in volum a ganglionilor limfatici).

 

SIDA declarata este faza grava si tarzie a infectiei cu virusul HIV si cuprinde forme variabile.

Intrucat organismul este lipsit de aparare, virusurile, parazitii sau celulele canceroase, care ar fi fost in mod normal neutralizate de sistemul imunitar, se dezvolta. Vorbim in acest caz de infectii sau boli oportuniste pentru a desemna infectiile care apar in conditiile deprimarii sistemului imunitar.

Simptomele infectiei cu virusul HIV si SIDA

Unele persoane infectate cu virusul HIV nu prezinta simptome, in timp ce la altele semnele infectiei se pot manifesta chiar si dupa 15 ani de la contaminare:

• oboseala marcata
• pierdere accentuata a greutatii fara o cauza identificata
• umflarea ganglionilor limfatici la nivelul gatului si axilelor
• dificultati in respiratie, insotite de o tuse seaca, care nu se datoreaza unei alergii sau fumatului
• diaree persistenta
• febra intermitenta si transpiratii nocturne
• aparitia unor pete pe piele, la nivelul cavitatii bucale sau a anusului
• pierderi de memorie, confuzie si alte semne de deteriorare mentala

Intre data contaminarii cu virusul HIV si declararea SIDA poate dura intre 1 an si 10-15 ani.

Numele de SIDA este dat formelor grave ale deficientei imunitare, atunci cand numarul limfocitelor T4 scade sub 200 pe milimetru cub de sange (valorile normale variaza intre 500 si 1.500 limfocite T4 pe milimetru cub), sau in cazul aparitiei uneia dintre formele majore ale bolii:

• candidoza
• cancer cervical
• Coccidioidomicoza, criptosporidioza, criptococcoza
• infectii cu citomegalovirus
• encefalopatie
• herpes simplex (infectie severa)
• histoplasmoza
• sarcomul lui Kaposi
• diferite tipuri de limfoame
• pneumonie cu Pneumocystis carinii
• pneumonii recurente
• leucoencefalita multifocala progresiva
• septicemie cu Salmonella
• toxoplasmoza
• tuberculoza

Testele de depistare a infectiei cu virusul HIV

Diagnosticarea infectiei cu virusul HIV se face prin punerea in evidenta in sange a anticorpilor anti-HIV. Prezenta acestor anticorpi in sange dovedeste infectarea cu virusul HIV, caz in care persoana se numeste seropozitiva. Daca anticorpii anti-HIV nu sunt depistati in serul sangvin, persoana este seronegativa.

 

Testul ELISA (Enzyme-Linked-Immuno-Sorbent-Assay) este primul test efectuat, datorita avantajelor pe care le prezinta, dar poate da si rezultate fals-pozitive. Din acest motiv, el este urmat de testul de confirmare Western Blot.

 

Diagnosticul nu poate fi stabilit cu precizie decat dupa 3 luni de la data contaminarii, adica la sfarsitul perioadei de seroconversie - momentul in care apar anticorpii specifici in sange.

Testele de depistare sunt obligatorii pentru donatorii de sange sau de organe, dar pot fi efectuate si de femeile insarcinate, de cuplurile care isi doresc un copil, sau de persoanele expuse in mod special riscului (toxicomani, prostituate).

 

Depistarea trebuie facuta in urma asumarii riscului de contaminare:

• relatie sexuala neprotejata,
• ruperea prezervativului,
• folosirea in comun a seringilor sau acelor,
• ranirea cu un obiect murdar de sange.

 

In toate aceste cazuri, se recomanda prezentarea de urgenta la spital sau la medic, deoarece exista un tratament de urgenta aplicat in 24 ore (maxim 48 ore) de la data posibilei contaminari cu HIV. Acest tratament de urgenta are o durata de 28 zile, poate avea efecte secundare (varsaturi, diaree, oboseala) si nu garanteaza protectia impotriva virusului HIV. Pana in prezent, nu exista niciun vaccin impotriva virusului care provoaca SIDA.

Tratament

Tratamentele de inhibitie a replicarii virusului

Tratamentele impotriva virusului (antivirale) utilizeaza inhibitorii de revers transcriptaza. Aceastea impiedica actiunea unei enzime (revers transcriptaza) ce copiaza ARN-ul virusului in ADN viral, infectand ADN-ul celulei gazda. Aceste medicamente au fost primele utilizate in lupta impotriva replicarii virusului in organism in anii 80 si 90: zidovudina (AZT) si didanozina (DDI).

 

Ulterior au aparut si antiproteazele, substante care intervin in alt stadiu al replicarii virusului, atacand proteazele - enzime virale care permit virusului sa produca proteine necesare supravietuirii sale.

 

Asocierea acestor medicamente duce la cresterea eficacitatii globale a tratamentului. Astfel, asocierea unei antiproteaze cu doi inhibitori de revers transcriptaza este utilizata in triterapie.

 

Utilizarea unor medicamente din ce in ce mai puternice se justifica prin capacitatea virusului de a suferi mutatii si de a deveni rezistent la diferitele tratamente care isi pierd astfel eficacitatea.

In timpul copierii ARN-ului viral in ADN, revers transcriptaza produce o serie de erori, determinand mutatii ale virusului, care sunt mai rezistenti fata de tratamente. Intrucat virusul de multiplica de cateva miliarde de ori pe zi, scopul acestor terapii este de a reduce pe cat posibil replicarea virusului, limitand astfel posibilitatea mutatiilor si fenomenele de rezistenta.

 

Tratamentele diverselor afectiuni dezvoltate ca urmare a deprimarii sistemului imunitar (infectii oportuniste si tumori) se bazeaza pe antibiotice, antifungice, chimioterapie, radioterapie sau chirurgie.

Prevenirea infectiei cu virusul HIV

Riscul contaminarii cu virusul HIV poate fi redus la minim:

• evitand raporturile sexuale neprotejate cu persoane necunoscute sau care prezinta un risc crescute de contaminare
• nefolosind periute de dinti, lame de ras, sau alte obiecte ce pot fi contaminate cu virusul HIV
• dand dovada de prudenta in cazul unor proceduri, precum acupunctura, piercing-uri, tatuaje, etc., in care acele sau alte instrumente nesterilizate pot fi folosite in mod repetat. Aceste proceduri nu implica riscuri atunci cand se iau toate masurile de sterilizare sau cand sunt utilizate ace de unica folosinta. Intrebati ce masuri de precautie sunt adoptate inainte de a apela la aceste proceduri.

Pentru utilizatorii de droguri intravenoase:

• apelati la ajutor profesional pentru a renunta la dependenta de droguri
• nu folositi in comun ace sau seringi. Unii traficanti de droguri vand acele utilizate pretinzand ca sunt noi.
• sterilizati acul inainte de utilizare

 

Unele persoane nu prezinta simptome dupa infectarea cu virusul HIV. Cu toate acestea, daca nu se iau toate masurile de precautie in timpul contactului sexual sau al utilizarii de droguri intravenoase, aceste persoane sunt seropozitive si deci susceptibile de a transmite virusul.