Schizofrenia la copil şi la adolescent

Schizofrenia este o boală psihică cronică în care persoana afectată pierde contactul cu realitatea. Schizofrenia la copil şi la adolescent are aceleaşi simptome ca la adult, numai că impactul asupra comportamentului copilului este unul major.

Schizofrenia este întâlnită sub vârsta de 12 ani la 1,5 - 4/10.000 de copii, iar la adulţi la 0,7 - 7,1/1.000 de adulţi. Există aproximativ 10 milioane de bolnavi de schizofrenie pe întreg globul, iar în fiecare an sunt depistate câte 2 milioane de cazuri noi.

Schizofrenia la copil şi la adolescent include halucinaţii, iluzii, comportament şi gândire distorsionate, la care se adaugă şi dificultăţi în realizarea sarcinilor de zi cu zi.

Etiologie şi factori de risc

S-a observat o creştere a incidenţei de schizofrenie la copiii ai căror părinţi sunt schizofreni, acest lucru fiind posibil datorită implicării genetice. S-a identificat o genă specifică ce poartă codul pentru producerea unei substanţe necesare circuitului creierului, ce lipseşte sau este în cantitate mai scăzută la pacienţii cu schizofrenie.

De asemenea sunt incriminate şi complicaţiile obstetricale, sexul, dezvoltarea puerperală, anumite boli cronice precum epilepsia focală, disfuncţia cerebrală cu tulburări de mişcare, slaba integrare senzorială, alterarea coordonării, întârziere sau eşec în maturare.

Factori de risc

Deşi cauza exactă ce determină apariţia schizofreniei nu este cunoscută, se pare că există anumiţi factori ce cresc riscul apariţiei acestei boli precum:

• Antecedente heredocolaterale de schizofrenie;
• Infecţii virale în timpul vieţii intrauterine;
• Hipotrofia fetală;
• Condiţiile de stress;
• Vârsta înaintată a părinţilor;
• Administrarea de medicamente psihoactive la adolescent.

Schizofrenia cu debut precoce (early onset schizophrenia) apare anterior vârstei de 18 ani, iar schizofrenia cu debut foarte precoce (very early onset schizophrenia) apare anterior vârstei de 13 ani.

Simptomatologie

Schizofrenia cu debut foarte precoce

Schizofrenia cu debut foarte precoce sau schizofrenia infantilă propriu-zisă are o evoluţie lent progresivă începând cu vârsta de 3-5 ani, dar înainte de 12 ani.

Tabloul clinic se caracterizează printr-o dezvoltare psihică anterioară normală asociată cu o adaptare satisfăcătoare.
Aceşti copii sunt liniştiţi, cu preocupări intelectuale şi tendinţa de a-şi dezvolta cunoştinţele în special în domenii precum astronomia, geografia, istoria. Ulterior se instalează insidios un comportament bizar, interesul de joc diminuă, aceştia retrăgându-se în mediul lor. Frecvent se instalează şi mutismul.

Debutul poate fi uneori asociat cu apariţia unui frate în familie, necesitatea realizării unor intervenţii chirurgicale sau prezenţa unor boli somatice intercurente.

Tabloul clinic prezintă următoarele caracteristici:

• Apariţia tulburărilor ȋn ceea ce priveşte relaţia cu familia, anturajul;
• Instalarea lipsei de interes asociată cu retragere, izolare;
• Activitate stereotipică;
• Tulburări ale gândirii - de obicei apare o lentoare a ritmului ideativ la care se adaugă scăderea performanţelor şcolare;
• Pierderea capacităţii de diferenţiere a realului de imaginar;
• Ideile delirante se instalează de obicei după vârsta de 6 ani şi prezintă un polimorfism marcat;
• După vârsta de 10 ani se instalează ideile de persecuţie, de otrăvire;
• Apariţia tulburărilor percepţiei precum halucinaţiile sunt mai rar întâlnite;
• Pot fi prezente halucinaţiile auditive sau vizuale;
• Pot aparea tulburări ale conştiinţei propriului eu - fenomene de depersonalizare-derealizare (idei de transformare a corpului ce sunt resimţite ca o fragmentare sau ca o transformare într-un animal);
• Se instalează şi tulburări de vorbire precum mutismul, ecolalia, stereotipiile;
• Vorbirea este monotonă, artificială;
• Prezenţa tulburărilor în sfera afectivă - este prezentă anxietatea ce se exprimă prin ţipete, sterotipii gestuale;
• Sunt prezente fricile şi fobiile, de cele mai mai multe ori nejustificate (ex: frica de păpuşi);
• Modificări în ceea ce priveşte jocul - iniţial scade activitatea jocului, a jocului cu ceilalţi copii, după care jocul are caracter autist, copilul jucându-se singur.

Schizofrenia cu debut precoce

Schizofrenia cu debut precoce apare de obicei ȋn perioada pubertară şi adolescenţă - la această vȃrstă mai frecvent ȋntȃlnită este forma cu debut acut şi evoluţie remitentă. Pot fi identificate şi forme intermediare cu debut subacut şi evoluţie continuă.

Debutul este determinat cel mai frecvent de o maladie somatică, dar poate fi declanşat şi de o traumă psihică sau o intervenţie chirurgicală.
Simptomatologia de debut este reprezentată de apariţia de frici nejustificate, de obsesii cu caracter absurd la care se adaugă agitaţie psihomotorie şi delir incoerent.
De asemenea, bolnavul poate prezenta la examenul fizic febră oscilantă, transpiraţii, constipaţie, diaree, modificări ale frecvenţei cardiace şi tensiunii arteriale, limbă saburală. La aceste cazuri de obicei simptomatologia se remite.

La debutul insidios apar tulburări psihice precum derealizarea, depersonalizarea, tulburări afective sau uneori adolescentul este irascibil, impulsiv, cu tendinţe agresive. Pot fi prezente şi excese precum consumul de alcool, furtul, vagabondajul, excesurile sexuale. La acestea se pot asocia ideea sau tentativele de suicid.
Adolescentul ajunge să refuze să mai frecventeze şcoala, se retrage, nu se mai ȋngrijeşte, nu mai mănȃncă.

Tabloul clinic este de obicei similar cu cel al adultului, doar că simptomatologia este mai variabilă, bufeurile halucinatorii şi delirante pot fi ȋnsoţite adesea de tulburări de conştiinţă.
La forma lent progresivă apar tulburări ale gȃndirii disociative, trăiri de depersonalizare, pierderea identităţii.

Diagnosticul diferenţial pentru schizofrenia la copil ȋn acest caz se face cu schizofrenia adultului.

Diagnostic

Diagnosticul de schizofrenie la copil si adolescent este unul minuţios deoarece un asemenea diagnostic este foarte sever, cu consecinţe marcante asupra evoluţiei ulterioare.

Examenul fizic va cuprinde măsurarea ȋnălţimii, greutăţii, a semnelor vitale şi a temperaturii, la care se adaugă examenul pe aparate şi sisteme.

Examenele paraclinice vor cuprinde:

• Teste de screening pentru consumul de alcool şi drogurilor;
• Teste tiroidiene;
• RMN pentru identificarea unor anomalii cerebrale;
• Encefalograma pentru identificarea epilepsiei temporale.

Testele psihologice - un psihiatru va vorbi cu copilul despre gȃndurile şi sentimentele sale. Părinţii vor fi ȋntrebaţi despre momentul apariţiei simptomelor, cȃt de severe sunt, cum ȋi afectează activitatea de zi cu zi.
Copilul va fi evaluat şi ȋn ceea ce priveşte gȃndirea şi corespondenţa dezvoltării acesteia cu vȃrsta lui. De asemenea, se vor aplica chestionare ce vor evolua anxietatea, starea psihică şi prezenţa sau nu a simptomelor psihotice.

Diagnosticul de schizofrenie la copil şi adolescent se pune de obicei dificil datorită suprapunerii simptomatologiei cu cea a altor patologii precum:

• depresia;
• abuzul de substanţe;
• tulburarea bipolară.

De asemenea, de multe ori doctorii evită să se grăbească ȋn stabilirea unui diagnostic atȃt de grav.

Diagnosticul pentru schizofrenia cu debut foarte precoce se pune pe baza criteriilor DSM IV:
A. Defect marcat şi susţinut al relaţiilor sociale ca de exemplu lipsa răspunsului afectiv, lipsa empatiei;
B. Cel puţin unul dintre cele trei criterii:
1. Anxietate bruscă şi excentrică, reacţii exagerate faţă de evenimente obişnuite, momente de panică neexplicate.
2. Afecte reduse şi neadecvate, reacţii de mânie neexplicate, labilitate extremă a dispoziţiei.
3. Opoziţie la schimbarea mediului înconjurător sau insistenţa de a executa acte în aceeiaşi manieră.
4. Posturi particulare, mişcări ale mâinilor şi degetelor, mers pe vârfuri, pe călcâie.
5. Anomalii de vorbire, modulaţie anormală a vocii, voce monotonă.
6. Hiper sau hiposensibilitate la stimuli senzoriali.
7. Automutilare.
C. Debutul sindromului după 30 de luni şi înainte de 12 ani.
D. Absența ideilor delirante şi a halucinaţiilor propriu-zise şi a unei marcate pierderi a asociaţiilor logistice.

Complicații

Netratată, schizofrenia determină apariţia a numeroase complicaţii precum:

• Depresie;
• Gânduri suicidale sau tentative de suicid;
• Abuz de droguri şi alcool;
• Incapacitatea de a se autoîngriji: îmbrăcat, încalţat, spălat;
• Incapacitatea de a merge la şcoală;
• Incapacitatea de a fi independent de un adult;
• Tulburări de comportament;
• Scăderea performanţelor şcolare.

Tratament

Schizofrenia copilului şi adolescentului este o boală cronică ce persistă şi ȋn timpul vieţii de adult. Tratamentul trebuie realizat toată viaţa, chiar şi atunci cȃnd simptomatologia dispare.
Tratamentul este direcţionat de un psihiatru specializat ȋn psihiatria infantilă.
Etapele curpind tratamentul farmacologic, individual şi psihoterapia, spitalizare ȋn crize.

Tratamentul farmacologic

Medicaţia utilizată ȋn tratarea schizofreniei infantile cuprinde medicaţia antipsihotică - sunt similare cu cele utilizate la adulţi;
Antipsihoticele atipice sau de generaţia a doua - sunt utilizate la copii deoarece au mai puţine efecte secundare - aprobate sunt Risperidona şi Aripiprazolul (Abilify).
Antipsihoticele atipice sunt utilizate ȋn special pentru ameliorarea simptomatologiei precum halucinaţiile, pierderea motivaţiei, aplatizarea emoţională.

Efectele secundare sunt reprezentate de:

• Creştere ȋn greutate;
• Diabet;
• Hipercolesterolemie;
• Simptome extrapiramidale.

Antipsihoticele convenţionale sau de primă generaţie sunt la fel de eficiente ca şi cele de generaţia a doua ȋn controlul halucinaţiilor, ȋnsă prezintă efecte secundare neurologice severe precum diskinezia tardivă ce se manifestă prin mişcări involuntare ale feţei, pleoapelor, limbii, membrelor.

Deşi atȃt cele de primă generaţie cȃt şi cele de a doua generaţie au riscul de apariţie a diskineziei tardive, cele de primă generaţie determină mai frecvent apariţia ei.

Efectele secundare ale medicaţiei
Toate antipsihoticele au efecte secundare serioase cu riscuri asupra sănătaţii şi chiar a vieţii. Efectele secundare la copil şi adolescent nu coincid cu cele de la adult.
Copii şi adolescenţii nu au de obicei capacitatea de a ȋnţelege şi de a comunica despre problemele lor medicale (apariţia unor eventuale efecte secundare).
De asemenea, antipsihoticele interacţionează cu alte medicamente, de aceea pentru orice medicament nou administrat trebuie verificată compatibilitatea cu acestea.

Psihoterapia

Psihoterapia este foarte importantă pentru tratamentul schizofreniei şi cuprinde:

Terapie individuală ce va educa copilul cum să se adapteze la stres şi la provocările determinate de prezenţa bolii ȋn viaţa de zi cu zi. Terapia poate fi benefică pentru diminuarea simptomatologiei şi adaptarea copilului ȋn mediul social. De asemenea psihoterapeutul ȋi va explica ce este schizofrenia, ce simptome prezintă şi cum să urmeze cȃt mai corect tratamentul.
Terapia familială - implicarea membrilor familiei ȋn terapie poate ajuta la ȋmbunătăţirea comunicării dintre membrii acesteia.

Spitalizarea copilului cu schizofrenie

Copilul va fi spitalizat ȋn timpul crizelor, asigurȃnd astfel siguranţa lui, dar şi a celor din jurul lui.