Scarlatina (infecție cu Streptococ beta-hemolitic grup A)

Scarlatina este o boală infecto-contagioasă frecvent întâlnită în rândul copiilor din orice categorie de vârstă (20-40% din cazurile pediatrice de faringită), dar și în rândul adulților care prezintă o incidență a bolii mai scăzută (5-15% cazuri).

Grupa de vârstă preponderent afectată este reprezentată de 5-15 ani. (2)

Streptococcus pyogenes sau streptococul beta-hemolitic de grup A este germenele bacterian care declanșează apariția manifestărilor caracteristice afecțiunii, acestea fiind reprezentate de febră, erupție tegumentară și angină. (1)

Transmiterea se realizează pe baza contactului inter-uman, fiind considerat un agent patogen adaptat organismului uman. Animalele de companie nu sunt considerate focare de infecție, deși microorganismul a fost decelat ocazional în cadrul acestora. (6)

Prognosticul bolii este favorabil în prezența implementării tratamentului antibiotic specific, complicațiile fiind o raritate, iar rata de mortalitate semnificativ scăzută. (1), (2)

Cauze și factori de risc

Streptococcus pyogenes (streptococ beta-hemolitic grup A), agentul patogen incriminat pentru dezvoltarea scarlatinei, este una dintre speciile bacteriene adesea asociată cu epidemiile. Apariția scarlatinei în cadrul comunitățiilor familiale, a centrelor de îngrijire, a creșelor, grădinițelor sau școlilor, precum și în cadrul instituțiilor medicale și diversitatea sindroamelor clinice sunt factori specifici episoadelor epidemice. (6)

Modalitatea de transmitere a germenilor este contactul inter-uman, prin intermediul secrețiilor eliminate prin strănut sau tuse sau contactul direct cu obiectele contaminate. (5), (6) Streptococcul beta-hemolitic grup A eliminat pe cale respiratorie pe diverse obiecte prezintă viabilitate aproximativ 4 săptămâni. În acest context, dezinfecția și igiena corespunzătoare reprezintă elementele de siguranță esențiale în cadrul prevenției apariției acestei afecțiuni.

Alimentele contaminate reprezintă o altă sursă importantă de infecție. Cazurile de scarlatină rezultate prin acest mecanism prezintă o perioadă de incubație mai scurtă și o rată de răspândire în cadrul populației supusă la risc de 50% până la 90%. (6)

Riscul de contactare a infecției este puternic corelat cu durata de expunere. Astfel, riscul este semnificativ mai crescut dacă expunerea este îndelungată, mai mult de 24 ore pe săptămână, față de expunerea pe o perioadă scurtă, 12-24 ore pe săptămână.

De asemenea, atât cazurile simptomatice, cât și cele asimptomatice pot reprezenta un potențial risc de transmitere a agenților patogeni în comunități. Conform unui studiu realizat în septembrie 2010, infecția faringiană asimptomatică cu Streptococcus pyogenes a fost detectată în 3%-26% cazuri pediatrice și 3%-17% cazuri copii cu vârsta mai mică de 5 ani. Cazurile simptomatice au prezentat infecția cu acest microorganism în proporție de 23%-58%, iar 17%-24% reprezintă procentele atribuite categoriei de vârstă mai mică de 5 ani. (6)

Mecanisme patogenice

Agentul patogen bacterian implicat este Streptococcus pyogenes, cunoscut și sub denumirea de streptococul beta-hemolitic grup A. Odată contactată infecția, se remarcă inflamația supurativă a amigdalelor și a pereților faringieni. Erupția cutanată caracteristică prezintă drept substrat patogenic eliberarea unei toxine streptococice. (1)

În principal, colonizarea microbiană are loc la nivelul orofaringelui, însă tractul gastrointestinal poate fi, de asemenea, implicat. Mucoasa reprezintă principala suprafață compromisă, tegumentul fiind colonizat într-o proporție mai redusă. (6)

Producția bacteriană de streptolizină O (SLO) și NAD-glicohidrolază, enzimă translocată la nivelul citosolului celulelor epiteliale, s-a dovedit a fi implicată în facilitarea supraviețuirii agenților patogeni la nivelul celulelor epiteliale și persistența coloniilor bacteriane la nivelul faringelui. (2)

Spre deosebire de alte afecțiuni specifice copilăriei, agentul microbian implicat în patologia scarlatinei nu deține capacitatea de a oferi imunitate organismului; episoadele multiple în copilărie pot fi prezente. (1)

Semne și simptome

Manifestările clinice specifice își fac apariția într-un interval de 24-72 ore de la contactarea infecției bacteriene. Tabloul clinic inițial este conturat de prezența cefaleei, anginei, sindromului febril (temperatura corporală ≥ 38,3 C⁰) și starea generală alterată. (1), (3)

Erupția tegumentară nepruriginoasă este decelată după o perioadă de 24-48 ore de la debutul simptomatologiei. Leziunile cutanate pot fi descrise prin papule de mici dimensiuni care pot conflua. Acestea sunt localizate preponderent la nivelul regiunii gâtului și pieptului, iar ulterior se pot râspândi la nivelul membrelor superioare și spatelui. În majoritatea cazurilor, punctul de plecare al leziunilor tegumentare este reprezentat de regiunea pieptului și a abdomenului. (1), (3), (5)

La atingere pielea este ușor rugoasă, iar în anumite cazuri în care tegumentul este închis la culoare acesta poate reprezenta semnul clinic neîndoielnic de apariție a rash-ului cutanat scarlatiform. Aspectul roșiatic al exantemului variază de la o regiune anatomică la alta, însă zonele de flexie afectate sunt caracterizate prin apariția leziunilor roșiatice mai estompate.

Semnul cardinal al erupției tegumentare este reprezentat de dispariția acesteia prin compresiune și reluarea aspectului tipic la eliberarea presiunii exercitate.

Rezoluția erupției tegumentare poate fi observată după o perioadă de 2 până la 7 zile. Tegumentul, în special la nivelul membrelor, se descuamează. (3)

Congestia feței, în special regiunea obrajilor și excluderea zonei periorale, este un semn caracteristic scarlatinei. Aspectul este asemănător arsurilor solare.

La debut, poate fi evidențiată o peliculă albicioasă la nivelul limbii, care ulterior este îndepărtată, rezultând „limba zmeurie”, a cărei conotație derivă din congestia și edemațierea acestei porțiuni anatomice. (3), (4)

De asemenea, tabloul clinic poate îngloba o varietate de semne și simptome precum greață, vărsături, dureri abdominale (în special în rândul copiilor mici), fatigabilitate, pierderea apetitului, edemațierea amigdalelor și a nodulilor limfoizi regionali. (1), (4)

Diagnostic

Diagnosticul scarlatinei este realizat adesea pe baza elementelor clinice. Cu toate acestea, exudatul faringian poate fi util pentru certitudinea diagnosticului de infecție bacteriană.

Diagnosticului diferențial la pacientul pediatric se realizează cu diverse afecțiuni tegumentare:

• rujeolă (boală infecto-contagioasă declanșată de infecția cu virusul rujeolic, ce face parte din familia Paramyxoviridae, genul Morbillivirus);
• rubeolă (boală infecto-contagioasă provocată de un virus rubeolic, ce aparține familiei Togaviridae, genul Rubivirus);
• meningită (exantemul prezent în cadrul acestei afecțiuni nu dispare la compresiune) . (3)

Evoluție și prognostic

Evoluția scarlatinei implică rezoluția semnelor tegumentare într-o perioadă de aproximativ 7 zile. Cu toate acestea, descumarea cutanată poate fi observată un timp mai îndelungat, câteva săptămâni.

Prognosticul este favorabil sub tratament, însă în lipsa acestuia repercusiunile asupra unor organe vitale sunt severe (afectare cardiacă, renală, hepatică). Complicațiile afecțiunii sunt rare, riscul dezvoltării pneumoniei sau otitei fiind scăzut, însă prezent. (3), (5)

Tratament

Tratamentul etiologic este reprezentat de antibioterapie, fiind tratamentul de elecție. De primă intenție sunt recomandate penicilinele, administrate o perioadă de aproximativ 10 zile. (1)

Caracterul contagios al bolii se remarcă încă înainte de apariția simptomatologiei tipice, precum și în decursul manifestărilor clinice și până la 24 ore după administrarea terapiei. În lipsa tratamentului, caracterul molipsitor al bolii este prezent timp de 2-3 săptămâni. (3)

Tratamentul simptomatic, care vizează sindromul febril și angina, implică administarea antalgicelor și a antipireticelor.