REPORTAJ Arad: Izvoarele, tot mai căutate pentru a se evita consumul de apă îmbuteliată din comerț
Data publicării: 09-04-2025
Izvoarele din județul Arad, unele cu apă minerală carbogazoasă, sunt tot mai căutate, mai ales în weekend, când oamenii stau la cozi în fața fântânilor amenajate să-și facă stocuri pentru toată săptămâna, evitând astfel să mai cumpere apă îmbuteliată din comerț.
În județul Arad sunt în monitorizarea Direcției de Sănătate Publică (DSP) 50 de fântâni publice din mediul rural, conform informațiilor transmise de instituție la solicitarea AGERPRES. Acestea sunt monitorizate prin rotație în fiecare an, însă și primăriile au obligația de a face cel puțin un set de analize anual.
Potrivit DSP, în 2024 au fost declarate sigure pentru consumul de apă doar 16 fântâni publice din cele 50 testate, la restul fiind depășiți unii parametri, fie cei care indică încărcătura bacteriană, fie cei care arată concentrațiile unor substanțe chimice dăunătoare.

Totuși, conform DSP, cele mai cunoscute surse de aprovizionare din mediul rural, cum sunt fântânile Șiria și Mocrea, au o apă sigură pentru consum. În mediul urban, cele mai cunoscute fântâni publice sunt la Lipova și Chișineu-Criș, acestea fiind testate de autoritățile locale, care garantează că apa este bună pentru consum.
Locuitorii din municipiul Arad au două surse mai apropiate pentru aprovizionare cu apă de izvor. Prima este o fântână amenajată în centrul localității Șiria, aflată la aproximativ 25 de kilometri, iar a doua este la Lipova, la circa 30 de kilometri.
Fântâna din Șiria este la marginea drumului județean și are o parcare generoasă în apropiere, dar care mai tot timpul este ocupată de șoferii care opresc pentru a-și umple bidoanele cu apă de izvor.
'Apa este foarte bună, nu conține calcar, este foarte curată și o folosim mai ales la aparatele de cafea, pentru că nu se fac depuneri de piatră și nu se strică aparatul. Înainte cumpăram apă din magazin, până să descoperim fântâna', a spus un bărbat din Arad.
Un cuplu de pensionari vine în fiecare sâmbătă la Șiria cu zece bidoane de cinci litri.
'Noi folosim apa și la gătit, mâncarea are alt gust. Fasolea, de exemplu, fierbe mult mai repede în apa de izvor', spune doamna în timp ce așteaptă la coadă pentru a-și umple bidoanele.
Mulți locuitori din împrejurimi vin la Șiria pentru a evita să mai cumpere apă îmbuteliată.
'Apa plată sau minerală s-a tot scumpit în ultimul an, mai ales acum și cu taxa asta pe ambalaje. Noi nu mai cumpărăm, venim la izvor și ne aprovizionăm. Este chiar mai bună decât cea din magazin, este purificată natural de straturile de rocă', a spus un bărbat din localitatea Ghioroc.

Primarul comunei Șiria, Valentin Bot, spune că fântâna este veche de peste 100 de ani și a fost modernizată în 2014.
'Oamenii vin în număr mare pentru că apreciază apa de izvor de aici, valorificată încă din 1884, când a fost construită prima fântână publică, de către un baron local', a declarat edilul pentru AGERPRES.
La Lipova, apa minerală este considerată cea mai importantă resursă a orașului, fiind cunoscută de turiști mai ales datorită stațiunii Băile Lipova. În 1928, a primit medalia de aur la o expoziție de apă minerală de la București, când orașul a devenit furnizorul Curții Regale sub brandul 'Borvizul de Lipova'.
Apa minerală carbogazoasă din stațiunea de interes local este cea mai râvnită de arădeni, dar fântânile nu mai funcționează permanent în ultimii ani. Vizitatorii pot să-și facă provizii de apă minerală doar dacă au norocul să găsească robinetul deschis, pentru că forajul este în concesiunea unei fabrici care îmbuteliază apa pentru a o comercializa.
Primarul orașului, Florin Pera, a declarat, pentru AGERPRES, că la fântânile din parc curge apa doar când firma folosește un debit mai mic.
'Forajul este concesionat de societatea comercială care îmbuteliază apa, dar există și conducte care duc către locurile din care vizitatorii își iau apă minerală. În aceste locuri nu mai curge permanent. În perioadele în care comenzile firmei sunt mai mari și se exploatează mai mult, e necesar să se asigure debitul din foraj și robineții pentru conductele din parc sunt închiși', a spus primarul.
La Chișineu-Criș, în centrul orașului, lângă Primărie, este amenajată o altă fântână cu succes la localnici. De aici se pot aproviziona gratuit cu apă minerală plată captată de la adâncime. Puțul este vechi de un secol, iar în urmă cu zece ani administrația locală a investit în modernizarea fântânii. Reprezentanții Primăriei spun că fântâna a devenit tot mai căutată atât de locuitorii din împrejurimi, cât și de cei care se află în trecere prin oraș.

Apa de la Mocrea, în schimb, este căutată pentru că ar avea proprietăți terapeutice. În fața celor două fântâni amenajate la marginea drumului județean care leagă Aradul de orașul Ineu este mereu coadă. În weekend, sute de oameni opresc pentru a-și umple bidoanele cu o apă gazoasă care are gust și miros neplăcute, din cauza conținutului de sulf.
'Estimăm că peste 200 de oameni opresc zilnic la cele două fântâni aflate una lângă alta. Este o apă foarte cunoscută pentru efectele terapeutice, mai ales asupra sistemului digestiv', spune primarul orașului Ineu, Călin Abrudan.
Proprietățile apei au fost observate în perioada interbelică, iar autoritățile au amenajat un puț cu acces public în 1979 și au instalat un panou informativ în care arătau că apa este benefică în cazul unor afecțiuni digestive, în cure de diureză, pentru litiaze biliare, infecții urinare sau în cazul sechelelor de după operații pe căile urinare. Apa a mai fost recomandată în cazul diabetului zaharat compensat.
În urmă cu 20 de ani, apa de la Mocrea a fost o afacere pentru unii localnici, care o vindeau în bidoane peste graniță în Ungaria celor care o foloseau în diferite cure.
