Viroza respiratorie

Viroza respiratorie reprezintă apariția unei infecții la nivelul căilor respiratorii superioare de etiologie virală, cu localizarea cea mai frecventă la nivelul rinofaringelui și a amigdalei faringiene.

Boala este foarte frecvent întâlnită la copii, dar și la adulți, în timpul sezonului rece. La copii, infecțiile respiratorii nu sunt localizate doar la un anumit segment de organ precum la adulți (rinită, faringită, amigdalită, laringită), ci cuprind mai multe porțiuni (precum rinofaringita, faringolaringita etc).

Infecțiile virale ale căilor respiratorii superioare pot apărea sub forma unui proces de sine-stătător în urma expunerii la frig și umezeală (specific virozelor întâlnite în copilărie) sau pot apărea pe fondul unor boli infecțioase de ordin general (virozele respiratorii apărute în rândul persoanelor adulte diagnsticate cu diferite boli infecțioase precum tuberculoză, pneumonie, difterie, rubeolă etc).

Virozele respiratorii sunt foarte rar întâlnite sub vârsta de 1 an, incidența maximă fiind înregistrată la copiii cu vârsta între 5 și 12 ani.
În țara noastră virozele respiratorii sunt foarte frecvente, în fiecare an înregistrându-se sute de mii de cazuri de boală. [1], [2], [4]

Cauze și factori de risc

Factorul etiologic care determină apariția virozelor respiratorii este reprezentat de diferite tipuri de virusuri:
-adenovirusuri;
-rinovirusuri;

-coronavirusuri;

-mixovirusuri;

-ecovirusuri;

-virusuri gripale şi paragripale:

• virusul Coxsackie de tip B;
• virusul sincițial respirator;
• virusul Herpes simplex;
• virusul Epstein-Barr;
• virusul citomegalic;
• rheovirusuri.

De asemenea, pot fi descrişi anumiți factori de risc care prin prezență pot favoriza apariția infecției virale la nivelul tractului respirator:

• scăderea rezistenței imunitare a organismului;
• temperaturile scăzute;
• microclimatul rece şi umed;
• fumatul;
• intrarea în contact cu o persoană cu viroză respiratorie. [1], [2], [4]

Morfopatologie

La examinarea macroscopică (cu ochiul liber) a mucoasei rinofaringiene, în cazul rinofaringitelor virale, se poate observa prezența edemului și a vasodilatației, cu descuamarea țesutului epitelial și prezența mucusului, inițial de consistență fluidă, iar mai apoi purulentă. La examinarea microscopică a infiltratului inflamator prezent la nivelul mucoasei rinofaringiene poate fi identificată prezența unui număr crescut de celule mononucleare și polimorfonucleare.

În caz de localizare a procesului infecțios la nivel amigdalian, la examinarea macroscopică și microscopică pot fi observate edemațierea și congestia mucoasei adenoidiene cu hipertrofia țesutului limfatic și obstruarea orificiilor posterioare ale foselor nazale.   [1], [2]

Semne și simptome

Tabloul clinic general al virozelor respiratorii este reprezentat de febră sau subfebrilitate, frisoane, alterarea profundă a stării generale, mialgii, cefalee și tuse inițial seacă, iar mai apoi productivă. Perioada de incubație a bolii este cuprinsă între 1 și 4 zile. Severitatea manifestărilor clinice este invers proporțională cu vârsta bolnavului: tabloul clinic este cu atât mai accentuat cu cât vârsta bolnavului este mai mică.

Manifestările clinice apărute în cadrul virozelor respiratorii sunt specifice segmentului de căi respiratorii implicate în procesul infecțios. 

• În caz de implicare a rinofaringelui la sugari și la copiii mici poate apărea febră, alterarea profundă a stării generale; rinoree inițial seroasă, apoi sero-mucoasă, iar în cele din urmă purulentă; agitație, tuse seacă, iritativă; durere la nivelul urechilor (otalgie), vărsături și diaree. La copilul mare și la adult pot apărea febră sau subfebrilitate (mai frecvent), senzația de uscăciune a mucoasei nazale, crampe musculare, rinoree seroasă și obstrucție nazală.
• În caz de localizare a procesului infecțios la nivelul amigdalei faringiene, linguale sau palatine, bolnavii pot prezenta febră 39-40 grade Celsius, alterarea profundă a stării generale, agitație, rinoree, obstrucție nazală, respirație zgomotoasă, sforăitoare; tuse productivă.
• Localizarea procesului infecțios la nivel faringian se manifestă prin febră sau subfebrilitate, adenopatie cervicală, disfagie, tuse, alterarea stării generale, vărsături, cefalee, amețeli.

La examinarea clinică a bolnavului, medicul poate decela la nivelul palatului moale și a amigdalelor prezența unor microvezicule, hiperemia mucoasei faringoamigdaliene și prezența aftelor linguale. La palparea regiunii subangulomandibulare se poate observa creșterea în dimensiuni a ganglionilor.

În caz de infecție respiratorie cu virusul Coxsackie, aspectul mucoasei faringiene este puțin diferit: pe suprafața mucoasei și a vălului palatin se poate observa prezența unor vezicule perlate, iar mucoasa este hiperemiată, lucioasă, de culoare roz-roșiatică.

În caz de suprainfecție bacteriană, pe suprafața amigdalelor pot apărea depozitele pultacee, fapt care necesită instituirea antibioterapiei.
Durata manifestărilor clinice apărute în cadrul virozei respiratorii este în medie cuprinsă între 5 și 7 zile, cu remiterea spontană a tabloului clinic. [1], [2], [3], [4]

Diagnostic

Diagnosticul de viroză respiratorie se pune pe baza simptomatologiei clinice descrise anterior și pe baza investigațiilor paraclinice efectuate (hemoleucogramă cu biochimie, imunofluorescență, test ELISA, determinarea titrului de anticorpi în dinamică).

Diagnosticul diferențial al virozei respiratorii trebuie efectuat cu următoarele afecțiuni:

• rinofaringita acută apărută în evoluția bolilor infectocontagioase (difterie, rubeolă, rujeolă);
• rinita alergică;
• rinofaringita de etiologie bacteriană;
• atrezia coanală;
• rinita cronică atrofică;
• adenoidita bacteriană;
• mononucleoza infecțioasă;
• faringita streptococică;
• angina Plaut-Vincent;
• faringita apărută în cadrul bolii difterice (angina exudativă cu Corynebacterium diphteriae).

Investigații paraclinice:

• Hemoleucograma poate indica în cazul infecției respiratorii virale leucopenie (scăderea numărului de leucocite) cu limfocitoză (creșterea numărului de limfocite) și monocitoză (creșterea numărului de monocite).
• Examenul biochimic al sângelui poate indica prezența sindromului inflamator prin creșterea valorilor vitezei de sedimentare a hematiilor (VSH), a fibrinogenului și a proteinei C reactive (PCR).
• Testul ELISA și imunofluorescența sunt două investigații utilizate în cazul bolnavilor cu viroză bacteriană care permite depistarea precoce a virusului care a determinat apariția infecției respiratorii.
• Determinarea titrului de anticorpi serici în dinamică este o investigație utilă în cadrul virozelor respiratorii, care permite identificarea în serul bolnavului a unui nivel crescut de anticorpi antivirali. Se recomandă ca investigația să fie efectuată în momentul debutului afecțiunii și la 10-14 zile de la evoluția bolii.

În cazul în care tusea persistă mai mult de 2 săptămâni sau în cazul în care febra își face apariția după 7 zile de evoluție (semn de suprainfecție bacteriană) se recomandă efectuarea unor investigații suplimentare:

• radiografia toracică se recomandă pentru excluderea diagnosticului de pneumonie;
• examenul bacteriologic al sputei (exsudat faringo-amigdalian) se efectuează pentru identificarea agentului patogen care a determinat apariția suprainfecției bacteriene. [1], [2], [3], [4]

Tratament

În cazul virozelor respiratorii nu poate fi vorba despre un tratament etiologic, deoarece accesibilitatea la medicamentele antivirale în farmacii este redusă. Cu toate acestea, boala se remite spontan în aproximativ 5 sau 7 zile sub tratament igieno-dietetic, patogenic și simptomatic.

Tratamentul profilactic presupune efectuarea vaccinărilor recomandate de către medicul de familie, alimentație corespunzătoare, odihnă, mișcare fizică regulată, evitarea circulației în zonele focarului de boală (evitarea aglomerațiilor din mijloacele de transport în comun în perioada epidemică, evitarea contactului cu persoanele bolnave, izolarea bolnavului).

Tratamentul igieno-dietetic presupune plasarea bolnavului cu viroză respiratorie într-o încăpere cu microclimat cald și umed, repaus la pat (repaus fizic şi psihic, odihna fiind foarte importantă), alimentație bogată în vitamine și lichide, ceaiuri calde și igiena zilnică a mucoasei nazale, inhalațiile cu abur cald fiind foarte utile.

Tratamentul patogenic presupune ameliorarea congestiei nazale și a rinoreei prin administrarea locală de vasoconstrictoare (Adrenalină, Efedrină). Aceste medicamente nu trebuie utilizate mai mult de 5 zile deoarece pot determina hemoragii nazale sau congestie nazală secundară utilizării vasoconstrictoarelor (efect de rebound).

Tratamentul simptomatic presupune administrarea de antiinflamatoare pentru ameliorarea disconfortului local și reducerea febrei (Aspirină, Aminofenazonă, Ibuprofen, Paracetamol) și anticonvulsivante, pentru a preveni apariția sindromului convulsiv care poate apărea la febră de peste 39 grade Celsius.

Pentru stimularea sistemului imunitar și creșterea rezistenței organismului se recomandă administrarea de vitamină C injectabil. Aceasta este eficientă atât pentru reducerea infecției respiratorii, cât și pentru creșterea rezistenței imunitare față de infecții. De asemenea, pot fi administrate suplimente alimentare care conțin vitamină C sub formă de tablete pe cale orală.

În caz de apariție a suprainfecției bacteriene în timpul celor 7 zile de evoluție a bolii (suprainfecție caracterizată prin reapariția febrei la câteva zile de la aparenta vindecare a bolii, aspect purulent al secrețiilor nazale, apariția depozitelor pultacee pe suprafața amigdalelor) se recomandă instituirea antibioterapiei. Dintre antibioticele utilizate amintim: Ampicilină, Amoxicilină (Augmentin, Amoksiklav), Biseptol, Claritromicină, Eritromicină, Neomicină, Penicilină G. [1], [2], [3], [4]

Evoluție. Prognostic. Complicații

Viroza respiratorie prezintă un prognostic favorabil cu evoluție spre vindecare în aproximativ 5-7 zile.

Cu toate că evoluția bolii este favorabilă, unii bolnavi pot dezvolta anumite complicații pe parcursul evoluției bolii, precum:

• diaree parenterală;
• otită medie acută;
• adenită;
• sinuzită;
• sindrom convulsiv;
• adenopatie subangulomandibulară;
• abces retrofaringian;
• mastoidită. [1], [4]