Răceala la copii

Răceala este cea mai frecventă infecție respiratorie a copiilor de toate vârstele. Cu toate că simptomele nu durează mai mult de o săptămână, acestea sunt deranjante și debilitante pentru copil, nepermițându-i să își desfășoare nestingherit activitățile și cauzându-i disconfort.

Răceala comună reprezintă infecția virală a tractului respirator superior. Există mai mult de 200 de virusuri care pot determina infecția căilor aeriene superioare, însă rinovirusul este cel mai frecvent întâlnit. Deoarece răceala comună este o infecție virală, antibioticele, care tratează doar infecțiile bacteriene, nu pot fi utilizate în tratamentul răcelii comune.

Cu excepția răcelii la nou-născuți, răceala la copiii anterior sănătoși nu prezintă un pericol. Răceala trece în general după maximum 10 zile fără instituirea unui tratament specific. Datorită numărului foarte mare de virusuri implicate și datorită faptului că mereu apar virusuri noi, copiii nu pot dezvolta rezistență imună la toate aceste virusuri, de aceea frecvența răcelilor comune este atât de mare. O răceală cauzată de un virus se poate suprainfecta bacterian, caz în care este nevoie de tratament antibiotic. Acest articol pune accentul pe răceala comună cauzată de virusurile respiratorii deoarece virusurile sunt de departe cea mai frecventă cauză de răceală la copil, iar însăși termenul de „răceală” este asociat de către medici cu o infecție virală a căilor aeriene superioare. [1], [2]

Etiologie

Răceala comună are etiologie virală, existând la momentul actual peste 200 de virusuri capabile de a induce simptomele unei infecții de căi respiratorii superioare. Cel mai frecvent agent etiologic este rinovirusul, însă foarte frecvente sunt și coronavirusul, virusul parainfluenza, adenovirusul, enterovirusul și virusul sincițial respirator.

Odată ce un virus a intrat în organismul copilului cauzează o reacție de răspuns a sistemului imunitar care începe să lupte împotriva invaziei agentului străin. Această reacție imunitară ce va avea ca rezultat final înlăturarea virusului din căile aeriene determină simptome precum:

• creșterea producției de mucus (nas înfundat și rinoree),
• congestia mucoasei nazale ce determină dificultăți în respirație,
• strănut (datorită iritației mucoasei nazale)
• tuse (datorată faptului că mucusul ajunge înspre posterior, la nivelul faringelui).

Pentru a dezvolta simptomele răcelii comune, copilul trebuie să intre în contact cu unul dintre virusurile ce cauzează răceala prin contactul direct cu o persoană afectată. Virusul ce determină răceala poate fi transmis în următoarele moduri:

• pe cale aeriană (contact indirect): în cazul în care o persoană care este deja răcită tușește sau strănută, mici particule de mucus ce conțin virusul sunt eliberate în aer. Copilul care respiră acel aer va contacta virusul care va adera la nivelul mucoasei nazale.
• prin contact direct: copilul a atins direct o persoană deja infectată cu virusul respectiv. Este foarte ușor ca o răceală comună să se propage la copiii mici deoarece ei își ating foarte frecvent nasul, gura și ochii și ating și alte persoane infectând astfel toți contacții. Este foarte important pentru părinți să știe că virusurile nu se transmit doar prin contact direct cu persoana infectată ci și prin contactul cu obiectele personale ale copilului și jucăriile care au fost atinse de o persoană răcită. [3], [4], [5]

Simptomatologie

Simptomele răcelii comune încep la 1-3 zile după ce copilul a luat contactul cu virusul infectant. În general simptomele durează puțin, în jur de o săptămână, dar durata simptomelor variază de la copil la copil, în funcție de sistemul imunitar al fiecăruia și uneori pot dura chiar și două săptămâni. Ameliorarea simptomelor are loc la câteva zile, în general 5 de la debutul răcelii, primul simptom care dispare fiind în general rinoreea, urmată de congestie, ultimul simptom care dispare fiind tusea.

Simptomele răcelii pot să difere de la copil la copil însă cele mai întâlnite sunt:
La nou-născut:

• insomnia și incapacitatea de a adormi deși mediul este liniștit și a fost agitat toată ziua
• iritabilitate
• congestie nazală
• refuzul alimentației la sân
• uneori vărsături
• diaree
• febră.

La copilul mai mare:

• nas înfundat și rinoree
• ochi apoși
• dureri în gât
• strănut
• tuse
• congestie nazală
• dureri la deglutiție
• dureri musculare și osoase
• cefalee
• febră scăzută
• frisoane
• oboseală
• astenie
• lipsa poftei de mâncare.

Simptomele răcelii comune pot să semene cu simptomele altor afecțiuni de aceea, de fiecare dată când copilul este răcit acesta trebuie dus la medic pentru ca acesta să efectueze un control clinic amănunțit și să realizeze un diagnostic diferențial. [2]

În primul stadiu al răcelii, copilul poate fi foarte agitat și iritabil și se poate plânge de dureri de cap și congestie nazală. Pe măsură ce răceala avansează, secreția de mucus de la nivelul sinusurilor se poate îngroșa și deveni mai închisă la culoare. Copilul poate de asemenea dezvolta o tuse de intensitate medie, nedebilitantă, ce poate dura câteva zile.

Diferența dintre răceală și gripă

Răceala comună este diferită de gripă, cu toate că ambele sunt determinate de virusuri.
Răceala comună este o afecțiune care nu este deloc periculoasă și în general se remite de la sine după o anumită perioadă de timp, cu toate că infecția virală se poate suprainfecta bacterian sau se poate complica cu o infecție secundară precum o infecție auriculară (otită virală). [3]

Gripa, pe de altă parte poate determina complicații grave precum pneumonia. Există diferențe de simptomatologie între răceala comună și gripă și anume:

Simptomele răcelii comune:

• febră redusă sau lipsa febrei
• uneori cefalee
• nas înfundat și rinoree
• strănut
• tuse de intensitate medie ce nu deranjează foarte mult
• dureri ușoare musculare și articulare
• oboseală ce nu afectează foarte mult efectuarea activităților zilnice
• gât inflamat cu dureri în gît
• nivel normal de energie.

Simptomele gripei:

• febră înaltă, întotdeauna însoțită de cefalee
• rinoreea nu este foarte frecventă
• strănutul nu apare la toți pacienții
• tusea este în general severă și debilitantă
• apar dureri severe musculare și articulare
• oboseala musculară este deranjantă și are o durată mult mai lungă (chiar și săptămâni)
• uneori apar dureri în gât
• nivelul de energie nu este păstrat, copilul este în general epuizat. [5], [6]

Copiii sunt în general mai predispuși la răceala comparativ cu adulții datorită sistemului imunitar care este încă imatur și datorită faptului că aceștia realizează mult mai mult decât adulții un contact strâns cu ceilalți copii de la grădiniță sau de la creșă.

Complicațiile răcelii comune sunt:

• infecțiile auriculare (otitele)
• infecțille sinusale
• pneumonia
• infecțiile faringiene și laringiene.

În general acestea sunt rare și apar mai frecvent în cazul în care infecția virală ce a cauzat răceala este complicată cu o suprainfecție bacteriană, caz în care febra crește și este necesară administrarea de antibiotice și supravegherea atentă în cazul copiilor mici. [7]

Prevenția răcelii comune

Majoritatea părinților administrează copiilor cantități mari de vitamina C odată cu venirea sezonului rece deoarece consideră că aceasta poate preveni răceala sau ameliora simptomele răcelii. Cu toate acestea, până la ora actuală nu există în că studii care să arate că administrarea vitaminei C poate preveni debutul unei răceli sau poate ameliora simptomele. În plus, administrarea unor cantități crescute de vitamină C un timp îndelungat poate fi periculoasă, determinând diaree, modificări ale sumarului de urină și ale testelor sanguine. [1]

Cu toate acestea însă exista măsuri preventive eficace, care pot reduce riscul copilului de a contacta o răceală:

• Astfel copilul va fi ținut izolat de celelalte persoane din casă care sunt răcite sau nu va fi dus la grădiniță pe perioadele în care există epidemie de răceală comună.
• Copilul va fi încurajat să-și spele mâinile frecvent și să nu își atingă ochii, gura sau nasul cu mâinile murdare. Spălatul pe mâni trebuie să devină un ritual după fiecare excursie la baie și după fiecare episod de joacă acasă sau la școală precum și înainte de fiecare masă. Este obligatorie folosirea săpunului deoarece spălarea mîinilor doar cu apă nu ajută la înlăturarea virusurilor respiratorii de pe tegument. [3]

Părinții trebuie să se asigure că jucăriile și locul de joacă al copilului sunt bine curățate, în special în cazurile în care mai mulți copii se joacă împreună în același loc. Foarte multe obiecte pot fi purtătoare ale virusurilor ce determină răceala comună, cea mai frecventă metodă de contact a răcelii comune nefiind contactul direct cu persoana infectată ci contactul cu obiecte ce au fost atinse de persoana infectată. Virusurile pot contamina mânerele ușilor, cărțile, creioanele, telecomenzile și tastatura și mouse-ul calculatorului. Virusul răcelii comune poate supraviețui pe acele obiecte o o perioadă lungă, de câteva ore, în acest timp copilul având timp să se joace cu aceste obiecte pentru ca apoi să își atingă ochii, nasul sau gura, oferind astfel calea de acces pentru declanșarea infecției virale. [5]

Contrar credinței populare, nu există nicio legătură între vremea rece și expunerea la frig și răceala comună. Această afirmație este emisă de către National Institute of Allergy and Infectious Disease. Cu toate acestea, copiii sunt mai predispuși răcelii în timpul sezonului rece (toamna târzie și iarna) datorită unor varietăți de factori precum:

• crește riscul de expunere la virusurile ce determină răceala comună deoarece școlile și grădinițele sunt în plină activitate,
• copilul stă mai des în casă și în spații închise fiind mai expus proximității altor persoane care ar putea fi infectate viral
• scăderea nivelului de umiditate din anotimul rece determină uscăciunea mucoasei nazale ceea ce determină creșterea susceptibilității în contactarea virusurilor ce dau răceala comună. [8, [7]

Statisticile arată că frecvența răcelii comune la copiii preșcolari este de aproximativ 9 episoade pe an, în timp ce copiii care merg regulat la grădiniță pot avea chiar și 12 episoade pe an. La adolescenți și la adulți frecvența răcelii comune scade odată cu maturarea sistemului imunitar, ajungând la 7 episoade pe an. Sezonul rece durează din Septembrie până în martie sau aprilie, răcelile apărând cel mai frecvent în această perioadă de timp. [4]

Diagnostic

Răceala comună este în general diagnosticată clinic, pe baza anamnezei preluate de la părinți în cazul copilului mic sau de la copilul mare și pe baza simptomelor acuzate de bolnav. Cu toate acestea medicul trebuie să fie atent la faptul că simptomele răcelii comune pot mima simptomele anumitor infecții bacteriene și alergii.

Există anumite simptome care dau de înțeles că răceala comună determinată de virusuri s-a complicat printr-o suprainfecție bacteriană, caz în care este necesar obligatoriu un tratament antibiotic.

Semnele care sugerează suprainfecția bacteriană sunt:

• apariția problemelor de respirație (creșterea frecvenței respiratorii, apariția stridorului și/sau a wheezing-ului)
• incapacitatea de a înghiți sau dificultăți la deglutiție
• confuzie și amețeală
• iritabilitate sau plânsul neîncetat la un bebeluș sau refuzul alimentației la sân
• apariția de erupții cutanate
• dureri la nivelul toracelui
• creșterea temperaturii și persistența febrei cu temperaturi mai mari de 38 de grade celsius
• cefalee persistentă
• dureri auriculare
• limfadenopatii și gât iritat
• o tuse ce persistă pentru mai mult de 2-3 săptămâni
• simptome care nu se ameliorează deloc după 5 zile de tratament simptomatic al răcelii
• apariția de expectorații de culoare verde, galbenă sau brună. [2], [3], [4], [5]

Tratamentul răcelii la copii

Nu există tratament curativ pentru răceala comună, ci doar tratament simptomatic. Antibioticele nu sunt deloc de ajutor într-o infecție virală, prin urmare este interzisă administrarea lor deoarece administrarea fără motiv a antibioticelor poate duce la rezistență. Scopul tratamentului simptomatic este reprezentat de ameliorarea disconfortului cauzat de simptomele răcelii comune. Administrarea medicamentelor simptomatice va ameliora doar simptomele dar nu va micșora durata bolii prin urmare, indiferent de intensitatea tratamentului simptomatic și de doză, răceala va avea același curs și aceeași durată dispărând în aceeași perioadă de timp în care ar fi dispărut și fără tratament. Tratamentul simptomatic se face doar pentru a ameliora intensitatea simptomelor și facilita efectuarea activităților zilnice. Pe durata tratamentului copilul este încă contagios. [2]

Medicul va recomanda creșterea aportului de fluide deoarece administrarea unei cantități mai mari de fluide copilului va ajuta la menținerea hidratării și umidității mucoasei nazale și faringiene, mucoasele fiind o poartă de apărare a organismului împotriva invaziei microorganismelor patogene.

Se va evita contactul cu fumul de țigară și fumatul pasiv deoarece acestea cresc gradul de iritație al mucoasei nazale și faringiene, deja vătămate. [7]

În vederea ameliorării congestiei nazale și a rinoreei pot fi utilizate picături nazale sau soluții saline. În cazul în care copilul este prea mic și nu este capabil să-și sufle singur nasul părintele va desfunda nasul copilului cu ajutorul unei pompițe speciale ce poate fi achiziționată de la farmacie. În cazul în care este posibil se va plasa un umidificator de aer în cameră, pentru a preveni uscarea rapidă a mucoaselor nazală și faringiană.

Analgezicele precum acetaminofenul (paracetamolul) sunt uneori utile în ameliorarea disconfortului produs de simptomele răcelii. Cu toate acestea, deși paracetamolul este un medicament care se eliberează fără rețetă, înainte de a administra orice medicament unui copil, în special în cazul celor cu vârste sub 12 ani trebuie să vă adresați medicului de familie sau medicului pediatru. [8]

Nu se va administra aspirină unui copil înainte de a cere sfatul medicului de familie sau medicului pediatru. Administrarea aspirinei la copiii sub 15 ani a fost asociată cu apariția sindromului Reye, o afecțiune foarte gravă. Prin urmare se recomandă în general să nu se administreze aspirină la copil și nici medicamente din aceeași clasă cu aspirina cu excepția cazurilor în care aceste medicamente sunt strict prescrise de către medicul pediatru. Poate fi administrat însă ibuprofenul (antiinflamator non-steroidian) în cazul în care copilul se plânge de dureri musculare și/sau articulare.

Copilul răcit va fi ținut acasă și va fi scutit de școală pentru câteva zile, pe de o parte datorită faptului că este mult mai vulnerabil în această perioadă și poate dezvolta complicațiile răcelii și pe de altă parte deoarece este un purtător al virusului și poate contamina și alte persoane. Copilul va fi încurajat să-și acopere gura în momentul în care strănută și să utilizeze un șervețel de hârtie de unică folosință pentru a-și sufla nasul. Copilul răcit va fi de asemenea învățat să-și spele mâinile de fiecare dată după ce și-a suflat nasul, a tușit sau a strănutat. [5], [6]

Când apar motivele de îngrijorare?

Trebuie apelat medicul în momentul în care după câteva zile de tratament simptomatic copilul nu se simte mai bine. De asemenea mergeți la medic în momentul în care copilul are febră mare, varsă, are frisoane, tușește mereu și se plânge de dureri articulare și musculare debilitante. Acestea pot fi simptomele unei gripe sau ale unei infecții bacteriene prin urmare va fi necesar un alt tratament. În cazul în care copilul este bolnav de astm, diabet sau prezintă alte patologii cronice peste care se suprapune o răceală comună, medicul va fi apelat imediat pentru a discuta interacțiunile medicamentoase care pot să apară. La copilul bolnav de diabet răceala comună poate avea de asemenea o gravitate mai mare și simptome mai accentuate decât în cazul celorlalti copii, deoarece diabetul este o boală asociată cu scăderea capacității de apărare a sistemului imunitar. [1], [2]

Astmul poate să fie o problemă majoră în momentul în care se suprapune cu o răceală. Copiii cu astm resimt o răceală mai mult și au simptome mai accentuate față de ceilalți copii. Acest lucru se întâmplă deoarece în răceală căile aeriene sunt inflamate și apare mult mai ușor bronhoconstricția. În cazul în care copilul are astm se va lua legătura cu medicul imediat ce acesta manifestă primele simptome ale unei răceli pentru a se adapta tratamentul.

Pneumonia virală reprezintă infecția și inflamația plămânilor șie ste una dintre cele mai serioase complicații ale gripei și uneori poate complica și răceala comună. Simptomele pneumoniei virale debutează cu o febră de intensitate mică (sub 38 grade celsius), cu tuse productivă, dureri musculare și articulareși oboseală.

Sindromul Reye este o boală rară dar foarte gravă care poate să apară la copil. Cauzele sindromului Reye sunt necunoscute însă acesta apare după administrarea de aspirină în vederea tratării simptomelor infecțiilor virale. Se manifestă cu edem cerebral și cu afectare hepatică gravă și efectele acestor afectări devastează întregul organism. SImptomele sindromului Reye sunt:

• confuzie
• amețeală
• convulsii
• comă
• în cazurile severe acesta poate duce la deces. [3], [4]

Ce este crupul?

Crupul este un termen utilizat pentru a descrie tusea aspră, rugoasă ce acompaniază o infecție respiratorie. Crupul este în ansamblu o infecție respiratorie ce afectează copiii mici cu vârste sub 5 ani în timpul lunilor anotimpului rece, toamna și iarna. Simptomele sunt mult mai severe la copiii sub 3 ani. Crupul poate să dureze 5-6 zile, durata acestuia depinzând de severitatea infecțiiei respiratorii. Acesta se poate complica cu infecții auriculare sau cu pneumonie. [2]

Crupul este cel mai frecvent cauzat de virusuri precum influenza, parainfluenza, virusul respirator sincițial și adenovirusul. Rareori crupul este cauzat de bacterii. Infecția determină congestia căilor aeriene superioare, determinând dificultate în respirație. [1]

Simptomele crupului sunt următoarele:

• o tuse aspră, rugoasă și „lătrătoare” care se agravează în general pe timpul nopții nelăsând copilul să doarmă asociată cu
• stridor, un zgomot aspru, vibrator care apare în momentul în care copilul inspiră și care este datorat îngustării calibrului căilor aeriene datorită constricției și congestiei mucoasei.
• Apar dificultățile în respirație și febră mare, peste 38 grade celsius.

Copilul devine irascibil și nervos în perioadele în care nu poate să respire bine, de aceea părintele trebuie să fie atent, întrucât copilul mic nu are alte metode de a se manifesta în momentul în care simte un disconfort și nici nu poate explica foarte bine ce îl deranjează. Odată ce copilul manifestă primele simptome ale crupului, trebuie contactat medicul deoarece simptomele se pot agrava imediat, crupul fiind foarte grav tocmai datorită restricției în respirație pe care o provoacă. [3]

Tratamentul și prevenția crupului

După revenirea de la medic i se vor adminstra copilului toate medicamentele prescrise și se va ține legătura cu doctorul în cazul în care simptomele se agravează. Nu se va permite sub nicio formă accesul copilului într-o zonă în care se fumează deoarece bronhoconstricția cauzată de fum agravează și mai tare dificultățile în respirație. Se va instala dacă este posibil un umidificator în camera copilului pentru a se evita uscăciunea mucoasei nazale și faringiene iar copilul va fi scutit de la grădiniță sau de la școală câteva zile, recomandându-i-se odihnă. Medicamentele antitusive sunt în general inutile în cazul crupului însă util poate fi tratamentul cu aerosoli.

Prevenția crupului se face similar cu prevenția răcelii comune, prin evitarea contactului cu persoanele răcite și igienă riguroasă atât a mâinilor copilului cât și a obiectelor și veselei cu care acesta vine în contact în mod frecvent. [5]

Infecția cu rinovirus

Este cea mai frecventă infecție de căi respiratorii superioare la copii și la adulți și cauza principală a răcelii comune. Rhin=nas, ceea ce sugerează că afectează în principal mucoasa nazală, manifestându-se cu rinoree și cu congestie a mucoasei nazale însă rhinovirusul poate de asemenea cauza infecții faringiene, infecții auriculare (otite), infecții ale sinusurilor și, mult mai rar, pneumonie sau bronșiolită (infecție a căilor aeriene mici).
În medie copilul poate avea 8-10 infecții cu rinovirus în primii 2 ani de viață, frecvența acestora crescând odată cu expunerea copilului la colectivitate (mersul la creșă sau la grădiniță).

Rinovirusurile se răspândesc foarte ușor ca urmare a contactului direct cu persoana infectată. În momentul în care un copil infectat cu rhinovirus prezintă rinoree, secrețiile nazale ajung pe mâinile acestuia apoi pe mese, jucării și alte suprafețe. Copilul poate atinge cu mâinile tegumentul unui alt copil sau jucăriile acestuia și îl poate infecta. De asemenea are loc și răspândirea virusului pe cale aeriană prin strănut sau tuse.
Infecțiile cu rinovirus sunt mai frecvente primăvara și toamna, cu toate că acesta poate fi contactat pe tot parcursul anului. [7], [8]

Semnele și simptomele infecției cu rinovirus sunt similare cu cele descrise mai sus, specifice răcelii comune. Debutul are loc cu apariția unei secreții nazale apoase și cu aspect clar și limpede. Apoi secreția se îngroașă și devine uneori colorată maroniu, gri sau verde. Această colorație a secreției nazale este normală în ultimele zile ale infecției și va dispărea odată ce răceala s-a vindecat. Apar și simptome precum strănut, febră redusă, cefalee, durer în gât, tuse, dureri musculare și pierderea apetitului. Rinovirusul se poate complica uneori cu o suprainfecție bacteriană, cel mai frecvent cu streptococ, moment în care apar depozite albe de puroi vizibile pe amigdale.

Perioada de incubație pentru rinovirus este în general 2-3 zile. Simptomele persistă în general 10-14 zile dar diminuarea intensității lor este clară după 7 zile. Uneori răceala poate dura mult mai puțin.

Tratamentul este similar răcelii comune, mare atenție la copiii mici deoarece la aceștia infecția de căi respiratorii superioare se poate complica mai frecvent cu bronșiolita (infecție de căi respiratorii inferioare). [8]

Infecția cu adenovirus

Adenovirusurile sunt un grup de virusuri care pot să infecteze mucoasele, nu numai mucoasele tractului respirator ci și mucoasa oculară, mucoasa intestinală și mucoasa tractului urinar. Adenovirusurile sunt o cauză frecventă a infecțiilor de tract respirator superior la copii și reprezintă de asemenea și o cauză frecventă de diaree.

Infecțiile cu adenovirus afectează mult mai frecvent copiii mici și nou-născuții comparativ cu afectarea adulților și a copiilor mari. Grădinițele raportează frecvent epidemii de infecții respiratorii superioare și diaree determinate de adenovirus. [8], [1], [2]

Infecția cu adenovirus poate să apară în orice perioadă a anului însă problemele respiratorii cauzate de acesta apar mai frecvent în ultimele două luni de iarnă, în primăvară și la începutul verii. Conjunctivita și febbra faringoconjunctivală cauzate de adenovirus afectează în general copiii mari, pe perioada verii.

Majoritatea copiilor au avut cel puțin o infecție cu adenovirus până la vârsta de 10 ani, afectați de acest virus fiind în general copiii mici și foarte mici. Există mai multe tipuri de adenovirus de aceea copiii pot prezenta infecții repetate cu diferite tulpini. [8]

Simptome

Adenovirusurile determină infecția căilor aeriene superioare asociată cu febră redusă, sub 38 grade celsius. Debutul infecției este asemănător cu debutul unei gripe, cu simptome de faringită (inflamația faringelui, gât roșu, iritat și dureros), simptome de rinită (inflamația mucoasei nazale cu congestie și rinoree), tuse și limfadenopatie submandibulară și cervicală laterală. Uneori infecția respiratorie superioară poate fi complicată de otita medie acută, o infecție a urechii medii. [8]

Adenovirusul poate afecta și tractul respirator inferior determinând bronșiolită, crup sau pneumonie virală. Pneumonia virală este o boală rară dar posibilitatea existenței acestei complicalții trebuie tratată cu seriozitate, întrucât acest tip de pneumonie este foarte gravă. Adenovirusul poate determina și apariția unei tuse rugoase și aspre care poate semăna cu tusea determinată de bordetella pertusis.

Febra faringoconjunctivală apare în general la copiii de vârstă școlară și apare atunci când adenovirusul afectează atât mucoasa conjunctivală cât și mucoasa tractului respirator superior. Simptomele se caracterizează prin apariția ochilor roșii și un gât iritat asociat cu disfagie și dureri la deglutiție. Uneori aceste simptome sunt asociate cu febră scăzută, rinită și limfadenopatie în zona cervicală. [8]

Adenovirusul este foarte contagios, prin urmare majoritatea cazurilor apar ca urmare a contactului direct cu persoana infectată în creșe, grădinițe, școli, spitale și tabere școlare.

Tipurile de adenovirus care determină infecțiile respiratorii și intestinale se răspândesc de la persoană la persoană fie prin secrețiile respiratorii (tuse și strănut) fie pe cale fecal-orală prin contaminarea apei, alimentelor și prin igiena precară a mâinilor înainte de masă sau după folosirea toaletei.

Infecția se face și indirect ca în cazul celorlaltor virusuri ce cauzează răceala comună, prin contactul cu obiecte infectate sau prin contactul cu tegumentele unei persoane infectate. Adenovirusurile pot supraviețui pe obiecte și suprafețe pentru perioade foarte lungi de timp, prin urmare transmiterea indirectă a infecției apare prin expunerea la suprafețele contaminate precum mobila și alte obiecte.
Odată ce copilul a luat contact cu adenovirusul, simptomele se dezvoltă într-o perioadă ce poate să dureze între două zile și două săptămâni de la primul contact cu virusul infectant. [5]

Simptomele infecției respiratorii cu adenovirus au o durată între câteva zile și o săptămână. Infecțiile respiratorii severe pot să dureze mai mult și să cauzeze simptome ce persistă o durată îndelungată precum tusea. Pneumonia cu adenovirus durează între două și 4 săptămâni. Conjunctivita cu adenovirus durează de la câteva zile până la o săptămână iar diareea determinată de adenovirus durează maximum două săptămâni. [6], [8]

Tratamentul infecției cu adenovirus

Simptomele infecției cu adenovirus pot să semene foarte bine cu simptomele unei infecții bacteriene, infecția bacteriană fiind obligatoriu tratată cu antibiotice în timp ce infecția cu adenovirus este tratată doar simptomatic, antibioticele fiind interzise. Pentru a avea siguranța existenței unei infecții virale nesuprainfectate bacterian, medicul poate cere testarea secrețiilor respiratorii și/sau conjunctivale, o coprocultură și/sau o urocultură.

Infecția cu adenovirus nu necesită spitalizare, însă copiii mici și nou-născuții care sunt reticenți la hidratarea pe cale orală și nu sunt capabili să bea suficiente lichide care să le asigure o stare satisfăcătoare de hidratare, vor trebui spitalizați pentru a se preveni deshidratarea. De asemenea orice copil cu complicații grave ale infecției virale precum pneumonia cu adenovirus trebuie spitalizat. [7], [8]

Sfaturi pentru părinți

În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă simptomele tipice unei răceli comune nu trebuie să vă îngrijorați. Încurajați copilul să bea multe lichide cu preferință băuturi calde și ceaiuri și o cantitate suficientă de apă. În cazul în care copilul prezintă congestie nazală îl puteți ajuta să respire mai bine prin încurajarea acestuia să-și sufle nasul într-un șervețel și desfundarea manuală a nasului prin aspirație cu o pompiță la copiii mici care nu își pot sufla nasul singuri. Ajută și ridicarea nivelului capului copilului și dormitul pe mai multe perne.

Siropul ce conține paracetamol și/sau ibuprofen ajută la scăderea febrei și a durerilor musculare și articulare. Nu se administrează niciodată aspirină unui copil sub 15 ani datorită riscului de apariție a sindromului Reye.

O atmosferă caldă și umedă în camera în care stă copilul ajută la menținerea umidității mucoasei nazale și faringiene și la descongestia nazală. În cazul în care copilul are nasul foarte înfundat și mucoasele foarte uscate, ajută o baie fierbinte în aburi, care să nu dureze mai mult de 5 minute. O pompiță nazală specială ce poate fi achiziționată de la farmacie este foarte utilă în aspirația secrețiilor nazale la copilul mic ce nu își poate sufla singur nasul. Se folosesc și picăturile cu soluții saline ca terapie pentru nasul înfundat.

Temperatura camerei trebuie să fie între 20 și 23 de grade. Atât frigul cât și căldura excesivă determină uscarea mucoaselor și agravarea congestiei.

În cazul în care apar simptomele și semnele de alarmă descrise mai sus, simptome și semne asociate cu suprainfecția bacteriană sau apariția de complicații precum pneumonia virală sau otita medie acută trebuie contactat cât mai rapid medicul. Suprainfecția bacteriană se tratează cu antibiotice, în rest antibioticele sunt interzise în răceala comună deoarece nu au niciun efect iar administrarea frecventă de antibiotice fără un anume scop duce la dezvoltarea rezistenței la antibiotice.

Nu se vor administra medicamente copilului fără a se consulta medicul pediatru sau medicul de familie înainte de administrare deoarece pot să apară reacții alergice.   [2], [3], [4]