Pulpita acută

Pulpita acută reprezintă inflamația pulpei dintelui – organul complex care îi asigură vitalitatea, inervația și vascularizația. Este componenta cea mai vulnerabilă, protejată de straturile dure: smalțul și dentina. Dacă microorganismele își creează o cale de acces ajungând la nivelul ei, se declanșează o reacție inflamatorie. Deoarece pacienții nu se prezintă la timp pentru depistarea și tratamentul precoce al cariei dentare, sunt foarte frecvente situațiile în care leziunile instalate devin ireversibile, iar tratamentul nu mai poate conserva pulpa.

Cauzele apariției pulpitelor acute

• Microorganismele din caria dentară și toxinele pe care le eliberează;
• Factori ce țin de prepararea mecanică a cavităților: folosirea instrumentarului rotativ fără răciri intermitente, toxicitatea materialului de obturație (când nu se asigură o bază de protecție a dentinei), lipsa închiderii marginale corecte (când între obrurație și dinte există un spațiu), deshidratarea dentinei;
• Traumatismele dinților, fisuri, fracturi coronare, radiculare, bruxismul, eroziunea dentară;
• Infectarea pulpei pe cale retrogradă în osteomielită, pungi parodontale sau propagarea infecțiilor acute de vecinătate;
• Stresul, altitudinea geografică, scufundările la adâncime, boala hipertonică.

Caria dentară are tendința de a infiltra consecutiv straturile dure ale dintelui. Odată ajunsă în dentină, bariera ce o desparte de pulpă diminuează progresiv, iar riscul infectării ei devine iminent. Dacă procesul nu este stopat la timp prin curățirea strictă a cavității carioase, dezinfecția și obturația ei, microorganismele înaintează până în momentul în care, pătrunzând în canaliculele dentinare (formațiuni tubulare în structura dentinei), ajung să excite cele mai mici ramuri ale nervului dintelui. Acest proces este continuu, iar terminațiile nervoase sunt într-o stare de stres și devin hiperexcitabile. Din aceste considerente, apare o ușoară durere, cu o durată de maximum câteva minute, la rece și la dulce - stimuli care, în mod normal, nu declanșează disconfort. Acest stadiu care precede inflamația este numit hiperemie preinflamatorie și se poate instala după o obturație recentă la care stratul de dentină rămas este subțire sau căldura emisă de instrumentarul rotativ nu a fost controlată cu răcire permanentă și pauze în cursul preparării cavității. În asemenea caz, se intervine pentru înlăturarea factorilor iritativi, se efectuează un coafaj pulpar indirect cu ciment oxid de zinc-eugenol pentru protecție, antisepsie și insensibilizare. Este singura etapă în care, sub tratament, pulpa are cele mai mari șanse de a reveni la parametrii săi normali de funcționare, în caz contrar complicându-se cu o formă cronică sau acută de inflamație.

Pulpita acută seroasă parțială

Este inflamația porțiunii coronare a pulpei (pulpa rădăcinii dintelui nu este afectată) caracterizată de o durere mai intensă, care poate dura și câteva ore. Este provocată de stimuli termici reci, însă nu încetează după îndepărtarea lor. Poate să apară de la sine, în special noaptea. Cu o durată de câteva zeci de minute, pot fi intermitențe, între crize existând perioade și de câteva ore în care durerea cedează. Spre deosebire de formele mai grave, pacientul poate indica cu exactitate dintele care doare. Camera pulpară nu este deschisă, însă există riscul deschiderii ei accidentale în timpul îndepărtării țesuturilor distruse de carie.

Unii autori sunt de părerea că acest stadiu nu poate fi depistat clinic decât foarte rar, din cauză că durata expresiei sale clinice nu depășește 24-48 de ore, timp în care pacientul nu se prezintă la medic, iar inflamația reușește să cuprindă foarte rapid și pulpa rădăcinii dintelui, generalizându-se. Dacă este depistată și diagnosticată corect, încă mai există șansa ca prin tratament corespunzător, să se păstreze pulpa vie. În caz contrar, se indică amputația sau extirparea vitală.

Pulpita acută seroasă difuză

Supranumită și „turbarea dinților” datorită crizelor de durere greu de suportat, pulpita acută seroasă difuză se instalează pe măsura afectării pulpei radiculare. Un stimul din exterior (chimic, fizic sau termic), declanșează o suferință astringentă, o durere lancinantă care apare dintr-odată sau crește gradat. Pe acest fundal, intensitatea poate fi augumentată de excitanți sau poate ceda ușor pentru câteva minute. O caracteristică importantă este imposibilitatea aprecierii, de către pacient a dintelui cauzal, el având impresia că îl dor și dinții vecini, iar uneori și dinții de pe cealaltă arcadă sau ochii, capul, însă întotdeauna de pe aceeași parte, (daca inflamația e pe dreapta, durerea nu va fi niciodată pe partea stângă, din cauza dispoziției fibrelor nervoase). Frecvent, tabloul clinic poate fi mascat de întrebuințarea de medicamente analgetice. Trebuie diferențiată de nevralgia trigeminală (noaptea, durerea exacerbează într-o pulpită, în nevralgie diminuează), în cazul căreia și palparea punctelor de emergență nervoasă va fi dureroasă. Tratamentul constă în înlaturarea pulpei afectate.

Pulpita acută purulentă parțială

Poate fi o complicație a pulpitei seroase totale sau, dacă microorganismele au pătruns direct, nu este necesară succesiunea descrisă mai sus, producându-se per primam. Durerea, la fel de violentă ca și la pulpita descrisă anterior, are o caracteristică importantă: pulsatilitatea. Orice mișcare prin care sângele este dus spre cap (poziția culcat) sau duce la încălzirea sa, crește intensitatea durerii. Pe de altă parte, recele calmează durerea prin efectul său vasoconstrictor.

Pulpita purulentă totală

Cuprinde toată pulpa într-un proces distructiv, transformand-o într-o masă de puroi. Dintele poate fi dureros la atingere, iar simptomele descriu o durere continuă, cu perioade de remisiune foarte mici sau absente. Este pulsatilă și iradiază, iar medicația analgetică nu ameliorează suferința bolnavului, doar apa rece fiind benefică pentru îmbunătățirea stării lui. Pacientul își poate pierde capacitatea de muncă și este foarte importantă intervenția la timp a medicului, pentru a nu permite difuzarea procesului prin spațiul periapical cu instalarea unei parodontite apicale acute. Există mai multe posibilități de tratament, scopul fiind îndepartarea țesuturilor distruse și dezinfecția strictă a canalelor radiculare.

Diagnosticul

Diagnosticul pulpitelor nu se bazează doar pe simptomatologia descrisă mai sus. Este absolut necesar ca medicul stomatolog să examineze și să ia în calcul toate datele clinice, paralel cu acuzele pacienților. Durerea fiind o manifestare subiectivă, pentru unii pacienți poate părea insuportabilă chiar dacă situația clinică denotă doar o preinflamație și invers. Datorită suprapunerii simptomelor, poate fi dificilă stabilirea diagnosticului, toate formele de pulpită trebuie diferențiate între ele, dar și cu o serie de afecțiuni cum ar fi parodontitele apicale, nevralgiile trigeminale, sinuzitele, migrena și altele. Prezentându-vă la medic, este important să detaliați toate caracteristicile durerii, începând cu momentul în care a debutat, localizarea, durata, dacă este sau nu continuă, dacă luați medicamente și în ce situații intensitatea scade sau crește.

Stabilirea corectă a cauzei pulpitei acute este primul pas în instituirea unui tratament adecvat, menit să îmbunătățească starea de sănătate, dar și să evite complicațiile ce pot fi destul de grave, având în vedere că infecția este localizată în teritoriul cranio-facial.