ROmedic Cabinete medicale Braila Cabinete Psihologie Psihologie Braila

Depresia

Depresia
Autor: Psihoterapeut Adina Gidiuta

Ai crezut că ai învins fiara asta. Viață ta era destul de buna. Ambele tale fiice au plecat la facultate și se descurca foarte bine. Soția ta părea fericita. Iar tu nu ai mai lipsit nicio zi de la serviciu în ultimii doi ani. Atunci de ce te trezești înspăimântat în fiecare dimineața, fiecare zi fiind tot mai rea, fară nici un viitor? Se pare că n-ai fost niciodată cu adevărat fericit, ci doar te mințeai.
Noaptea trecuta n-ai putut dormi absolut deloc. Ai stat întins pe pat, facandu-ți griji pentru toate. Când a răsărit soarele, ai tras draperiile și te-ai întors înapoi în pat.Ți-ai petrecut întreagă zi în pijama. Apartamentul tău e în dezordine, vesela mai are puțin și da pe-afara din chiveta…Abia te atingi de mâncare, chiar daca n-ai mâncat aproape nimic țoață ziua. Mâncarea pare să nu aibă niciun gust. Te gândești că poate ești bolnav de cancer, dar n-are nici un rost să mergi la doctor și să verifici.Daca ai cancer, tot o să mori.
Ai încercat să lucrezi o vreme.Familia ta are nevoie de bani și, cel puțin, mersul la serviciu te-a mai sos din casa. Dar mintea ta e tot rătăcită. Uneori ai fost nevoit să închizi ușa ca nimeni să nu te vadă cum stai degeaba, cu capul în mâini, plângând fară nici un motiv. În cele din urma, seful tău ți-a spus să pleci acasă decât să stai acolo și să pierzi vremea. Ai plâns tot drumul spre casa și nu i-ai spus nimic despre asta soției tale.
Viața trebuie să fie atât de nenorocita? Nu realizează nimeni că viața asta n-are nici un rost? Poate că doar tu ești așa; poate te gândești prea mult la toate cele. Dar cum poți să ignori faptul că ai realizat atât de puține lucruri în viață și că aceasta nu iți mai rezerva nimic?

 

 

Oricine a fost trist la un moment dat în viață. Atunci când suntem stresați sau ni se întâmplă ceva rău, ne suparăm. Ne dorim că lucrurile să fi stat altfel. Ne facem griji în ceea ce privește viitorul. Plângem sau înjuram. Prietenii nu reușesc să ne binedispună.
Acestea sunt reacții normale și, în general, ne revenim suficient de repede, dar ne arata într-o oarecare măsură ce simte cineva care e deprimat.

 

Cuvântul depresie poate însemnă multe lucruri. Poate fi folosit că sinonim pentru tristețe, caz în care e doar un simptom. Psihiatrii îl folosesc într-un sens mai larg pentru a identifica sindromul de tristețe, disperare și inerție însoțite de tulburări de somn, apetit și interes sexual. Doctorii considera acest sindrom că fiind episod depresiv, depresie majora sau depresie clinica, pentru a face distincția dintre acesta și o tristețe fireasca pe care o trăiește toată lumea la un moment dat. Spre deosebire de tristețe, depresia majora dureza săptămâni, luni sau ani și nu te lasă să iți mai trăiești viață în mod obișnuit. Daca tristețile sunt precum gropile pe drum, depresia e un sânt.

 

Caracteristica principala a depresiei consta în modificarea copleșitoare și pervaziva a stării într-un sentiment de tristețe care este atât de grav și apăsător, încât nici nu poate fi descris. Am auzit mulți oameni cu depresie descriind tristețea ca mai rea decât orice fel de durere pe care au avut-o vreodată. Durerea e vizibila; mușchii faciali sunt laaați, ochii plecați în jos și umerii căzuți. Izbucnești în lacrimi pe neașteptate. Tristețea e aproape contagioasa. Când stau de vorba cu cineva care este deprimat, încep să mă întristez și aproape îmi vine și mie să plâng..

 

Oamenii trăiesc și manifesta depresia în feluri diferite.Unii par lipsiți de bucurie și irascibili.  Aceste manifestări sunt obișnuite mai ales în rândul adolescenților și al celor în vârstă.Unii oameni par mai mult anxioși decât triști. Alții chiar își ascund emoțiile și chiar se deschid puțin atunci când sunt în compania cuiva. Vei afla cu suprindere despre un prieten care nu părea a fi trist când erați împreună că, de fapt, era deprimat.Oamenii care nu se simt în largul lor să-și exprima tristețea, mai ales bărbații, își vor transforma sentimentele de disperare în furie și comportamente autodistructive. Cineva care era înainte deschis și prietenos devine ursuz și începe să înjure, renunță la ce voia să facă sau se ia la cearta din motive neînsemnate. Pentru alții, tristețea este trăita că o durere fizica vaga-care pare a nu avea vreo cauza medicala. Depresia te face să te simți gol atât din punct de vedere afectiv, cât și fizic.

 

Atunci când ești deprimat, tristețea iți acapareaza toate gândurile. Simți că lumea te-a împins. Crezi că nu se mai poate face nimic. Că viață ta e irosita. Daca ești o persoana religioasa, vei simți că Dumnezeu te-a părăsit și a uitat de tine. Crezi că tu ești de vina pentrui toate, chiar și pentru depresia ta. Crezi că, daca ai fi fost o persoana mai buna, ai fi fost în stare să-ți depășești letargia și tristețea. La urma urmelor, exista oameni care au o viață grea cu adevărat și care nu se dau bătuți. Te întrebi de ce ești atât de slab. De asemenea, pnetru că depresia nu este foarte bine înțeleasă, unii oameni se întreabă de ce nu reușești să te pui pe picioare și să te înveselești.

 

Adesea, oamenii deprimați cred că sunt o povara pentru familia și prietenii lor. Am tratat mulți depresivi care voiau să se sinucidă pentru a-și scapă nevasta sau copiii de grija lor. O persoana deprimata este incapabila să realizeze că moartea să i-ar rani mult mai mult pe cei dragi decât orice neplăcere temporara cauzata de boala. Din cauza depresiei, iți pierzi obiectivitatea și nu iți mai dai seama de nevoile și îngrijorarea celor din jur.

Ai uitat cum e să fii fericit, chiar daca ai avut o viață fericita în urma cu o luna sau doua. Începi să te îndoiești că te mai poate ajuta cineva, inclusiv doctorul, terapeutul sau familia. Odată ce-ți pierzi speranță, te întrebi daca viață mai merita trăita….

 

Vestea buna este că depresia este tratabila. Medicația antidepresiva este foarte eficienta iar psihoterapia te poate ajuta pe parcursul unui episod depresiv, indiferent daca iei medicamente sau nu. În orice caz, ar trebui să fii consultat de un medic pentru a face analize amănunțite și a primi un diagnostic. În cea mai mare parte, psihoterapia este un tratament eficient pentru depresiile ușoare și moderate. În cadrul terapiei, vei afla mai multe despre depresie și vei fi încurajat să te faci bine. Vei fi asigurat că nu iți pierzi mintilesi că te vei simți mai bine. ..
Ar trebui să nu faci schimbări majore atunci când ești deprimat. Depresia iți poate întuneca judecata, astfel încât probleme minore iți par de nerezolvat. Atunci când te simți mai bine, serviciul, mariajul și stresul de a fi părinte par mai puțin problematice decât atunci când erai deprimat.

 

Daca tii la cineva care suferă de depresie, unul dintre cele mai importante roluri ale tale este de a-l susține pe cel drag atunci când se simte atâta de deprimat încât începe să aibă gânduri suicidare. 

Chiar daca persoana iubita iți sune că relația voastră s-a răcit, tine minte că depresia îi afectează în general modul de a privi viață. Poți să mergi la doctor împreună cu cel deprimat și să-l încurajezi să își ia medicamentele in fiecare zi. 

 

 

Să fii sanatos, vesel si voios, drag cititor, caci o schimbare de moment poate remodela realitatea in forme nebanuite!

Nu aduce anul ce aduce clipa, nu-i asa?

 

Psihoterapeut integrativ/Psiholog clinician Adina Gîdiuţă

Telefon: 0748225151

 

Sursa: James Withey Hicks-50 de semne ale tulburarilor psihice

 

 
Programare