O porţie de iertare, vă rog!
-TREBUIE să-l iert, e fratele meu! –strigă tânăra din faţă mea, referindu-se la abuzul fizic care i-a marcat întreagă existenţa.
-Mă înţelegeţi? E fratele meu! Alcoolic, violent, fără control asupra propriei persoane, dar e sângele meu..
-Ai reuşit să îl ierţi, Amalia?(nume fictiv)
-Cred că da.
După o tăcere adâncă revine cu glas şoptit:
-Mă mint mereu că pot, dar furia revine.
- Nu, nu îl voi ierta niciodată!
Privesc tânăra fragilă din faţă mea şi constat o dată în plus cum se simte o viaţă sub imperativul lui „trebuie”.
Iertarea
Oamenii au obligaţia morală să ierte orice?
Nu toţi suntem de acord că iertarea înseamnă să dăruieşti agresorului un cadou nemeritat.
Howard McGary, profesor de filozofie la Universitatea Rutgers afirmă că intenţia de a renunţă la resentimente este de fapt mecanismul iertării.
Nu, oamenii au obligaţia morală să fie, pe cât posibil, drepţi şi să nu facă rău semenilor săi,
nu au obligaţia să fie miloşi, iertători şi nici să înghită furia transformând-o în somatizări şi boală.
Este normal şi sănătos să clocoteşti de furie după ce ai fost supus unei nedreptăţi şi nimeni nu are motive temeinice să se simtă vinovat pentru ce simte.
În consecinţă, nu trebuie nimic, ci alegi să ierţi, conştient, asumându-ţi durerea, transformarea, evoluţia la momentul potrivit pentru viaţă ta.
Ce fac însă când furia devine stăpână pe viaţă mea şi îmi afectează întreg sistemul de relaţii?
Cum să fac să nu devin eu însumi agresor, permiţând agresorului real să devină stăpânul a ceea ce visez noaptea, a ceea ce consum ziua( alcool,mâncare, tutun,etc), al relaţiei de cuplu şi al interacţiunilor mele la locul de muncă?
Spun asta pentru că multe din cauzele exceselor noastre sunt legate de incapacitatea noastră de a ierta, amânarea sau convingerea că e destul să afirm cu glas tare” l-am iertat” şi problemele se rezolva.
Câţi dintre noi conştientizează că un copil care refuză să comunice, nu doarme bine şi are tulburări de alimentaţie poate fi victima unui abuz/ hărţuire?
Cum să pretinzi unui copil să ierte asta pentru că este sănătos pentru el, la vârstă la care nu ştie să numere?
Există persoane care la 80 de ani încă au resentimente legate de nedreptăţi suferite în copilărie, deşi cei care le-au determinat durerea au murit demult.
Nu e de mirare faptul că, după un divorţ, de exemplu, sentimentele recurente ce îşi fac apariţia în absenţa iertării partenerului pot să se regăsească şi în viaţă emoţională a copiilor acestei familii.
Cum?
Copiii vor învaţă să se plaseze în rolul de victima ,să critice, să condamne , vor deprinde neasumarea.
Iertarea este un proces dificil, adesea dureros şi presupune o muncă grea, cu atât mai mult în familiile în care există o tradiţie în ceea ce priveşte mania, amărăciunea.
Nimeni însă nu este obligat să transmită mai departe copiilor şi nepoţilor săi modelele comportamentale autodistructive care însoţesc acest tip de sentimente.
De ce avem nevoie totuşi să iertăm?
Iată câteva argumente la care te invit să reflectezi:
- Pentru că ai obosit să simţi durere şi ai hotărât să pui capăt suferinţei
- Pentru că nu m ai doreşti să îi dai persoanei control asupra ta, rănindu-te din nou
- Pentru că starea fizică şi psihică a celui care iartă se îmbunătăţeşte surprinzător
- Pentru că nu vrei să dai persoanei care te-a jignit/abuzat/ rănit satisfacţia de a-ţi fi invadat viaţă emoţională
- Ierţi pentru a te elibera de povara furie
- Pentru a transformă gândurile distructive în unele sănătoase şi liniştite
- Ierţi pentru a îmbunaţi relaţia cu familia/prietenii, relaţii afectate şi ele de evenimentele traumatizante din viaţă ta.
- Iertarea ta îl poate ajută pe cel care ţi-a greşit să conştientizeze dimensiunea faptei lui şi să devină un om mai bun.
Faptul că Amalia a reprimat furia unui abuz în copilărie nu i-a fost de mare ajutor, însă a creat doar o masca socială acceptabilă pentru cei din familia ei.
Pe ea, ulcerul gastric şi migrenele, depresia şi nevoia de izolare au determinat-o să aleagă psihoterapia.
Nu, Amalia, nu trebuie nimic acum!
Va veni vremea când fructele mâniei nu-şi vor mai avea rostul şi vei alege să fii liberă.
Va fi medalia ta pentru că încă nimeni nu a primit răsplată strigând :
„-O porţie de iertare,va rog! Dublă, dacă se poate…”
Să fim buni, să iertăm, pentru ca şi noi, cândva, să putem privi în ochii celor cărora le-am greşit şi să primim cu bucurie în dar iertarea lor.
Psihoterapeut Adina Gîdiuţă
Tel. 0748225151