Eşti diferit? Ce încântare!Metaforă terapeutică pentru momente în care vrei să te pierzi în mulţime
A fost odată ca niciodată un câmp plin cu flori magnifice, sălbatice, strălucitoare.
Nimeni nu le plantase acolo, unele au germinat din seminţe purtate de vânt iar altele din seminţe scăpate de păsările cerului.
Cât vedeai cu ochii, câmpul era împânzit cu flori frumoase: narcise albe, flori mici violet, ruji galbeni şi flori albastre de nu-mă-uita.Toate creşteau în pace de-a lungul pârâului ce străbătea câmpia.
Călătorii rămâneau uimiţi de frumuseţea locului şi respirau cu nesaţ parfumul neasemuit al florilor.
Într-o zi, o pasăre venită de departe a scăpat doua seminţe. Ceva mai târziu ele au devenit două flori roz, cum nicio alta nu mai exista pe-acolo.
Privind în jurul lor, florile şi-au spus:
-Suntem diferite, pe tot câmpul nicio altă floare nu seamană cu noi.
Celelalte flori, observând şi ele diferenţa, au început să le tachineze:
-Ah, nu sunteţi ca noi, ceva este în neregulă cu voi!
-Nu aveţi culoarea potrivită!
-Ce formă ciudată! Iar frunzele voastre sunt prea verzi!
Cele două flori roz au simţit că cerul se prăbuşeste peste ele. Dacă până atunci îşi admirau petalele scăldate în roua dimineţii, după o vreme au început să creadă toate cuvintele răutacioase ce li se adresau.
Curând, ele au început să îşi repete reproşurile:
-Suntem îngrozitoare!
- Doamne, cât suntem de diferite! Nici frumoase, nici parfumate precum celelelate flori, ce deziluzie!
Percepeau diferenţa ca pe ceva condamnabil, urât, de neconceput.
Într-o zi , o profesoară de Ştiinţele Naturii şi-a adus elevii pe câmp; fiecare dintre ei avea ca temă identificarea a cât mai multe variaţiuni florale.
Cele doua flori tremurau de frică.
Ascunse printre ierburi, priveau speriate cum copiii se apropie de ele.
Glasul unei fetiţe a răsunat uimit:
-Priviţi ce am găsit, priviţi!
Ce flori frumoase şi rare! Condurii Doamnei nu cresc aici, ce noroc am sa le descopăr!
Copiii au alergat sa vadă minunea:
-Uau! Chiar o bucurie sa le vedem aici! Ce flori rare şi valoroase!
Nu au cules cele doua flori roz, ştiau că din seminţele lor vor răsări alte şi alte minuni ale naturii. Au facut însa fotografii, ca dovadă pentru momentul special trăit.
Dupa plecarea copiilor,cele doua flori s-au privit îmbujorate:
-Tu ai auzit ce au spus copiii? Suntem rare şi valoroase, draga mea!
Degeaba una din florile de câmp a încercat să le spulbere bucuria spunând:
-Nu a spus nimeni aşa prostie, încetaţi! Voi rare şi preţioase? Ha ha!
Dar florile au înţeles, nu mai aveau nevoie de confirmarea nimănui: erau speciale.
Erau diferite şi tocmai de aceea, minunate.
Curând au început să aibă cu totul altă percepţie despre ele însele; creşteau tot mai semeţe scăldate în razele blânde ale soarelui şi tot mai conştiente că au motive de bucurie.
În primăvara ce a urmat, o nouă şi timidă floare a răsărit pe câmpie.
Dar soarta ei a fost alta, pentru că alături îi stăteau cele doua flori speciale. Au protejat-o de răutăţi amintindu-i mereu:
-Să fii diferit nu este deloc un minus, ci chiar puterea ta.
-Îndrăzneşte să fii diferit, e darul tău nepreţuit!
În diferenţe stau evoluţia, bucuria unui nou început şi energia vieţii.