Gîdiuță Adina - Cabinet de Psihologie si Psihoterapie

Ursuleţul trăise toată viaţă împreună cu fratele mai mare,cu mama Urs, tată Urs şi bunicul Urs în pădure. Într-o zi, mama Urs i-a spus Ursuleţului:

-Bunicul Urs a plecat să locuiască alături de Dumnezeu în Raiul urşilor.

Fratele mai mare nu a fost aşa grijuliu.El i-a spus pe ton sec Ursuleţului:

-Bunicul.a murit.

Ursuletul a fugit în dormitor, plângând. Mama lui a venit după el şi l-a luat în braţe.Ochii mamei Urs erau umezi şi roşii; Ursuleţul ştia că şi ea plânsese.

-Nu vreau să fie mort, a soptit Ursuleţul.

-Ştiu, a răspuns mama Urs pe ton calm. Niciunul din noi nu vrea să fie mort bunicul, dar, vezi tu, Ursuleţ, când urşii îmbătrânesc, mor. Nu e un lucru pe care să-l putem schimbă. Cum bine ştii,a continuat ea, bunicul Urs fusese bolnav şi suferea de la o vreme. Acum nu va mai suferi.

Când mama Urs a plecat, fratele mai mare a intrat şi i-a spus:

-Numai prostuţii plâng.

Ursuleţul a văzut că ochii fratelui sau erau umezi şi roşii, aşa că nu s-a putut supără pe el prea tare.De fapt, el nici nu prea ştia ce simte -se simţea oarecum vlăguit şi supărat, uşor trist şi şocat, toate la un loc. Pentru că mama Urs i spusese că era în regulă să plângă, ursuleţul s-a întins pe pat, şi-a îngropat faţă în pernă şi a plâns mult.

            La înmormântare a fost ciudat. Erau acolo unchi şi mătuşi, verişori, prieteni, mulţi urşi cu lacrimi în ochi. Văzându-i, ursuleţul a ştiut că nu trebuie să fie întotdeauna puternic şi curajos, cum spunea fratele mai mare.

-Mulţi urşi l-au iubit pe bunicul, i-a explicat mama Urs în timp ce el se uită în mulţime.

            El nu voia să se gândească la bunicul Urs că fiind într-o cutie de lemn, deşi toţi membrii familiei Urs trecuseră pe acolo, îl văzuseră şi atinseseră, îşi luaseră adio de la Bunul Urs. Nu voia să creadă că nu avea să îl mai vadă în zilele ce vor urmă.

Au trecut zile, săptămâni, luni iar Ursuleţul a continuat să fie trist. Nu avea chef de nimic, nu-i era foame şi nu era interesat să se joace cu prietenii lui că de obicei.

Într-o seară mama Urs s-a aşezat pe marginea patului şi l-a întrebat:

-Când te gândeşti la bunicul Urs, ce îţi vine în minte?

Ursuleţul a răspuns:

-Faptul că e mort şi eu fără el sunt atât de trist!

-Atunci închide ochii pentru o clipă şi gândeşte-te la momentele plăcute trăite împreună cu el . Când ai fost cel mai fericit?

Cu ochii închişi, Ursuleţul a spus:

-Cel mai mult îmi plăcea să stau în poală lui şi să-mi spună poveşti amuzante. Îmi plăcea când mă ajută să fac felicitări pentru ţine, de ziua ta şi de Ziua de 8 Martie. Întotdeauna aprecia ce făceam şi îmi spunea cât de mult mai iubeşte.

-Atunci, a spus mama Urs, când te vei gândi la el pe viitor, ar putea fi de ajutor să închizi ochii şi să-ţi aminesti momentele speciale petrecute cu el.

Asta a şi făcut.

Şi acesta a fost modul în care Ursuleţul a trecut de la tristeţe la bucuria amintirilor fericite cu bunicul Urs.