Prurit anal (mâncărimi anale)

©

Autor: Badea Mădălina Eugenia

Pruritul anal reprezintă “mâncărimea” resimțită la nivelul anusului și/sau în regiunea perianală, putând avea intensități variabile și fiind uneori însoțită de dorința de scărpinare. (1, 2, 3)

Cauze şi factori de risc

Pot exista numeroase cauze ale apariției pruritului anal, printre cele mai frecvente numărându-se:

• Igiena personală: Extremele, incluzând atât igiena locală deficitară (spălat insuficient, transpirat excesiv), cât și igiena exagerată (cu spălarea în exces, folosirea unor produse cosmetice iritante sau a hârtiei/șervețelelor igienice parfumate și colorate) pot conduce la iritarea zonei anale.
• Afecțiuni dermatologice: În cadrul acestei categorii cel mai frecvent pruritul anal apare la persoanele sedentare ce mențin decubitul prelungit și dezvoltă o dermatită de contact. Dar este posibilă apariția acestui simptom și asociat altor afecțiuni (psoriazis, eczema, dermatita atopică, dermatita seboreică etc).
• Infecțiile: Pruritul anal poate fi asociat infecțiilor bacteriene, virale, parazitare (de exemplu cu oxiuri, scabie) sau fungice (de exemplu cu Candida Albicans), fiind întâlnit mai frecvent asociat cadrul infecțiilor cu transmitere sexuală.
• Alimentația (de exemplu condimente sau mâncăruri condimentate, ardei iuți, produse pe bază de lapte dulce, citrice, roșii, cafea, bere).
• Afecțiuni ale tractului digestiv: diaree cronică, boli inflamatorii intestinale, hemoroizi, fistule sau fisuri anale, cancer anal.
• Boli sistemice: diabetul zaharat, insuficiența renală, limfomul, leucemia, anemia feriprivă, hipertiroidismul.
• Anumite medicamente (antibiotice, supozitoare, creme și loțiuni cu rol medical).
• Idiopatic. (1, 2, 3, 4, 5)

Diagnostic

În primul rând, odată cu prezentarea la doctor, se va efectua anamneza în cadrul căreia pacientului i se vor pune întrebări legate de semnele și simptomele sale în vederea orientării către o anumită etiologie (descrierea semnelor și simptomelor, durata, moment al apariției, intensitatea, aspectul scaunului, obiceiuri legate de igienă și de alimentație, antecedente personale patologice, tratamente utilizate).

Ulterior se va efectua un examen fizic general, cu o examinare mai atentă a zonei anale și un tuseu rectal. Pruritul anal se poate însoți de semne inflamatorii (roșeață, durere, caldură locală) și/sau de leziuni de grataj împreună cu îngroșarea tegumentului în zonele adiacente, vindecate. (1, 2, 4, 5)

Deși în majoritatea cazurilor pruritul anal se remite prin adoptarea unei igiene personale riguroase, există uneori semne de alarmă care ar trebui să determine pacientul să solicite un consult medical :

• prurit anal sever și/sau persistent;
  
• prurit anal asociat cu drenare de puroi (cauze posibile: infecție, fistulă anală, boală inflamatorie intestinală);
  
• prurit anal însoțit de hematochezie sau rectoragie. (1, 2)

Din punct de vedere paraclinic se vor sugera anumite investigații în funcție de posibila etiologie sugerată de anamneză și examenul fizic efectuat anterior:

• În cazul infecțiilor poate fi necesară examinarea microscopică a unor fragmente de tegument exfoliate din zona afectată (de exemplu pentru fungi, scabie) sau pot fi necesare tehnici parazitologice specifice în funcție de agentul implicat (de exemplu pentru oxiur care este cel mai frecvent parazit implicat, mai ales la copii, este necesară examinarea microscopică a unei benzi transparente aplicate in prealabil pe tegumentul afectată în vederea evidențierii ouălelor de oxiur).
• În cazul hemoroizilor și bolilor inflamatorii intestinale este necesară colonoscopia.
  
• În cazul cancerului anal se va efectua biopsia urmată de examenul anatomopatologic. (1, 2, 4, 5)

Tratament

Tratamentul este adecvat fiecărei posibile etiologii (dacă aceasta este cunoscută), fiind asociat întotdeauna cu reguli de igienă personală adecvate.

Din punct de vedere al tratamentului etiologic este necesară tratarea corespunzătoare a infecției, a afecțiunii dermatologice, a bolii de tub digestiv/sistemice identificată sau îndepărtarea alimentului/medicamentului care a condus la apariția pruritului anal. (1, 2, 4)

Dintre regulile de igienă personală care trebuie a fi urmate amintim:

• Spălarea zonei anale după fiecare defecație sau în caz de transpirație excesivă cu apă caldă (dar nu fierbinte), eventual folosind și un săpun special sau apă îmbibată în vată. Scopul este menținerea unei igiene cât mai riguroase a regiunii fără a irita suplimentar prin spălare excesivă sau folosire de produse cosmetice inadecvate.
  
• Uscarea zonei după spălare se va face cu hârtie sau prosop moale și se poate folosi pudra de talc pentru a menține și ulterior zona uscată.
• Zona nu trebuie sa fie iritată în continuare prin scărpinare, spălare inadecvată sau folosirea de produse cosmetice iritante. De asemenea trebuie evitate până la dispariția pruritului alimentele sau medicamentele care produc diaree, dacă este posibil. Dacă diareea nu se remite este necesară creșterea cantității de fibre din dietă sau folosirea unor medicamente antidiareice.
  
• Creme ce conțin oxid de zinc pot fi folosite pentru a crea o barieră de protecție a tegumentului perianal împotriva agenților iritanți.
  
• Se poate aplica o cremă cu hidrocortizon 1% de 2-3 ori pe zi, maxim 2 săptamâni pentru a calma pruritul. De asemenea antihistaminice pot fi prescrise cu același scop.
  
• Lenjeria intimă trebuie sa fie de bumbac și mai largă pentru a nu comprima zona afectată. (1, 2, 4, 5)