ROmedic Cabinete medicale Vatra Dornei Cabinete Nutriție și dietetică Nutriție și dietetică Vatra Dornei

Dieta perfectă după Sărbători

Dieta perfectă după Sărbători
Autor: Mihaela Prisacă - Nutriționist
Nu există dieta perfectă, dar ce spuneți de un stil de viață care să fie… como se dice ….pentru toată viața?
 
Vreți mâncare care să vă bucure?
Vreți ca această mâncare să vă mențină sănătatea, să vă amelioreze eventualele patologii cardio-vasculare sau să vă întărească imunitatea?
 
Această dietă există, a trecut de mult testul timpului, iar anul acesta, pentru al cincilea an consecutiv, a ieșit fruntașă în cursa anuală pentru cea mai bună dietă.
 
Dieta mediteraneană, căci despre ea este vorba, este mai mult decât o dietă, reprezintă un stil de viață sănătos, care s-a dezvoltat natural, în țările din jurul Marii Mediteraneene, având ca principale puncte de referință țări precum Grecia, Italia, Spania.
 
Care sunt principiile dietei mediteraneene?
 
Cu înmiresmatul climat, oamenii din aceste zone își construiesc mesele în mare parte în jurul mâncărurilor din plante, folosind verdețuri, legume și leguminoase elemente principale în cadrul meselor, iar preparatele de carne sunt servite în porții mici, mai puțin de 120 gr, drept acompaniament.
 
Cerealele integrale, fructele întregi și legumele de sezon incluse în dietă aduc organismului cantități adecvate de vitamine, minerale, antioxidanți și fibre, contribuind la menținerea stării de sănătate și a greutății, la nivele optime.
 
Măslinele, uleiul de măsline, fructele oleaginoase și semințele, reprezintă surse de grăsimi sănătoase.
Peștele și fructele de mare asigură aportul de acizi grași omega-3, iar lactatele se consumă în cantități moderate, de minim 2 ori pe săptămână, de preferat cu conținut redus de grăsime.
Ouăle reprezintă o sursă concentrată de vitamine, minerale și proteine cu valoare biologică înaltă și sunt incluse în alimentație de 2-4 ori pe săptămână.
 
Consumul de dulciuri concentrate și alcool este preferabil a fi limitat, deoarece reprezintă surse suplimentare de calorii.
 
Ceea ce face distinctivă această dietă este utilizarea ierburilor aromatice și a condimentelor, adăugând arome deosebite preparatelor, ceea ce pare puțin intimidant pentru majoritatea persoanelor obișnuite doar cu sare și piper.
 
Fiind la început de an, avem oportunitatea perfectă de a restarta obiceiurile alimentare în favoarea sănătății noastre, iar paternul dietei mediteraneene este ușor de urmat, fără a avea prea multe restricții.
 
Sfatul nutriționistului:
 
-alegeți fructele și legumele după sezonul acestora și asigurați-le locul cuvenit în farfurie,
-concentrați-vă pe cereale integrale, fructe întregi și legume,
-alegeți pește sau fructe de mare de două ori pe săptămănă,
-savurați carnea roșie o dată, cel mult de două ori pe săptămână,
-alegeți produse lactate cu conținut redus de grăsime,
-dacă consumați alcool, țineți cont de “sfânta” porție,
-hidratați-vă corespunzător,
-mențineți nivelul de activitate fizică,
- și nu uitați că convivialitatea, importanța timpului și servirea meselor în familie sau cu prietenii, stau la baza piramidei dietei mediteraneene.
 
Poftă bună la sănătate și viață bună!
 
Programare