Pneumoperitoneu

Pneumoperitoneu este un termen utilizat pentru a descrie acumularea de aer sau gaz în cavitatea peritoneală (spațiul dintre peretele abdominal și organele interne), cu potențiale consecințe grave asupra sănătății pacienților. Pneumoperitoneul necesită evaluare și intervenție medicală imediată, deoarece complicațiile potențiale ale neglijării condiției care a determinat acumularea de gaz în cavitatea peritoneală pot pune viața în pericol. În aproximativ 90% dintre cazuri, pneumoperitoneul este rezultatul perforării unui organ intraabdominal. În general, intervenția chirurgicală este necesară pentru reducerea gradului şi magnitudinea contaminării enterice în cavitatea peritoneală. (1, 2, 5, 6)

Cauze

Există mai multe cauze posibile pentru pneumoperitoneu, dar cel mai frecvent este asociat cu perforația gastrointestinală, care permite aerului să pătrundă în cavitatea peritoneală. Perforațiile gastrointestinale pot să apară din diverse motive, inclusiv:

• ulcere peptice sau duodenale (leziuni deschise care se formează în mucoasa stomacului sau a duodenului);
• diverticulită (inflamația diverticulelor, saci de dimensiuni reduse care se formează pe peretele colonului);
• apendicită acută (în cazuri foarte rare, o apendicită netratată sau tardiv tratată poate cauza ruptura apendicelui și perforația tractului gastrointestinal);
• boală Crohn sau colita ulcerativă (în cazuri grave, bolile inflamatorii intestinale pot provoca o slăbirea peretelui intestinal și apariția perforației gastrointestinale);
• traumatisme abdominale severe (rezultatul unor accidente rutiere, căderi sau lovituri puternice în zona abdominală, traumatismele abdominale pot cauza rupturi sau leziuni ale tractului gastrointestinal);
• ocluzia intestinală (un blocaj la nivelul intestinului poate crea presiune în exces în interiorul tractului gastrointestinal, ceea ce poate duce la perforație). (1, 2, 3)

Pneumoperitoneul poate să apară și în urma unor proceduri medicale, cum ar fi endoscopia, laparoscopia sau chiar radiografia cu substanță de contrast. Ocazional, pneumoperitoneul poate fi indus cu scopul obținerii unui diagnostic, de exemplu în cazul unor tumori abdominale sau a obstrucției intestinale. Prin introducerea aerului sau a substanței de contrast în cavitatea peritoneală, se obțin imagini radiografice sau tomografice mai precise, care pot ajuta la identificarea și localizarea exactă a patologiei. (1, 2)

Factori de risc

Pacienții care au suferit intervenții chirurgicale abdominale în trecut prezintă un risc mai mare de a dezvolta perforații la nivelul intestinului sau al altor organe intraabdominale. De asemenea, persoanele cu boli gastrointestinale (precum ulcer gastric, diverticulită, boală inflamatorie intestinală sau cancer gastrointestinal) sau boli pulmonare severe, cum ar fi boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) sau fibroza pulmonară, pot avea un risc mai crescut de pneumoperitoneu. De asemenea, vârsta înaintată crește riscul de pneumoperitoneu, din cauza slăbirii mușchilor abdominali și a prezenței unor afecțiuni preexistente. (2, 3)

Semne și simptome

Semnele și simptomele asociate cu pneumoperitoneu pot varia în funcție de cauza specifică și de gravitatea afecțiunii și pot include:

• durere la nivelul abdomenului (durerea poate fi severă și acută în cazul unei perforații recente sau mai puțin intensă în cazul unei perforații mai vechi);
• distensie abdominală (aerul acumulat în cavitatea peritoneală poate determina o senzație de plenitudine și umflare a abdomenului);
• sensibilitate la palpare (abdomenul poate fi sensibil la atingere și poate provoca disconfort sau durere);
• tulburări digestive (precum greață, vărsături, flatulență, constipație sau diaree);
• hipotensiune arterială și tahicardie (modificările de ritm cardiac pot indica o sângerare sau o complicație severă asociată cu pneumoperitoneul);
• amețeală sau pierderea stării de conștiență (în unele cazuri, scăderea fluxului sanguin către creier poate provoca amețeli sau leșin).

În cazurile severe de pneumoperitoneu, în care există o contaminare extinsă a cavității peritoneale cu bacterii, pot apărea semne de peritonită, cum ar fi febră, frisoane, modificări ale stării generale și sensibilitate abdominală intensă. (2, 3)

Diagnostic

Radiografia toracică este utilizată în majoritatea cazurilor de urgență, pentru identificarea cu precizie a aerului în cavitatea intraperitoneală. Potrivit studiilor, precizia radiografiei toracice în detectarea gazelor libere este de 100%. Ulterior, pentru identificarea cauzei pentru pneumoperitoneu, pot fi necesare alte teste de imagistică, precum:

• radiografia abdominală simplă în poziție în picioare (investigație imagistică inițială și rapidă care poate evidenția prezența aerului în cavitatea peritoneală și care poate indica perforația gastrointestinală);
• radiografie abdominală în decubit lateral (ajută la vizualizarea mai clară a acumulării de aer sub diafragmă);
• tomografie computerizată abdominală (CT-ul abdominal oferă imagini mai detaliate și precise ale cavității peritoneale și ale organelor abdominale, astfel că poate ajuta la identificarea perforației organelor abdominale sau a altor afecțiuni asociate);
• ecografie abdominală (poate fi mai puțin eficientă în detectarea pneumoperitoneului în comparație cu alte modalități imagistice).

Diagnosticul diferențial pentru pneumoperitoneu este larg, incluzând cancer, infecții și boli ulcerative. Din acest motiv, în anumite cazuri pot fi utilizate alte teste suplimentare, cum ar fi analizele de sânge (hemoleucogramă completă, markeri inflamatori) sau alte investigații specifice, în funcție de cauza suspectată a pneumoperitoneului. (1, 2, 3)

Tratament

Tratamentul pentru pneumoperitoneu depinde de cauza specifică și de gravitatea afecțiunii. În general, în cazul unui pneumoperitoneu, intervenția chirurgicală este adesea necesară pentru a corecta cauza perforației și pentru a preveni complicațiile asociate. Deoarece majoritatea cazurilor de pneumoperitoneu sunt asociate cu peritonită, tratamentul este centrat pe controlul infecției și pe repararea perforației, fie prin laparotomie sau laparoscopie, în funcție de gradul de extindere a leziunii. În cazul pneumoperitoneului asociat cu peritonită sau infecție interabdominală, se va administra un regim adecvat de antibiotice pentru a trata infecția.

În unele cazuri, pneumoperitoneul poate fi asociat cu afecțiuni specifice, cum ar fi diverticulita sau ulcerele perforate. De aceea, tratamentul va fi adaptat în funcție de cauza specifică. Astfel, în cazul în care pneumoperitoneu este cauzat de o diverticulită avansată, tratamentul poate presupune administrarea de antibiotice intravenos și rezecția segmentelor din intestin afectate. (3, 5, 7)

Pneumoperitoneu la nou-născut

Pneumoperitoneul la nou-născuți este în general rezultatul unei perforații gastrointestinale determinată de enterocolita necrozantă, o afecțiune inflamatorie ce implică inflamația și necroza (moartea țesutului) intestinului subțire și/sau gros. Enterocolita necrozantă este considerată una dintre cele mai grave complicații gastrointestinale la nou-născuții prematuri și necesită îngrijire medicală de urgență. Tratamentul pneumoperitoneului la nou-născuți implică, în general, o intervenție chirurgicală (pentru a repara orice perforație sau leziune identificată). În funcție de severitatea afecțiunii și de complicațiile asociate, pot fi necesare măsuri de suport suplimentare, cum ar fi administrarea de antibiotice, hidratare intravenoasă și monitorizarea în unitatea de terapie intensivă neonatală. (5, 6)