Pneumonia francă lobară

Pneumoniile sunt boli pulmonare inflamatorii acute, care prezintă o etiologie diversă, iar din punct de vedere anatomopatologic au ca principale caracteristici alveolita exudativă și/sau infiltratul inflamator peribronhovascular.  

În funcție de localizare, pneumoniile se clasifică astfel:

• pneumonia lobară – întregul lob este afectat, inflamația are localizare lobară sau segmentară;
• bronhopneumonia –  este o formă de pneumonie lobulară, caracterizată prin leziuni inflamatorii bronșice și alveolare care cuprind mai mulți lobuli și bonșiolele corespunzătoare acestora;
• pneumonia interstițială – este afectat interstițiul, spațiul peribronhovascular, putând include și afectarea alveolară. (4)

 

Formă particulară a pneumoniilor, pneumonia francă lobară este o afecțiune pulmonară întâlnită mai ales în rândul adulților de vârstă medie, poate determina o afectare uniformă a mai multor segmente sau lobi pulmonari în întregime, cel mai frecvent poate fi localizată la nivelul  plămânului drept și în lobii inferiori. În proporție de 90% este determinată de Streptococcus pneumoniae, dar poate avea și alți agenți etiologici la bază.

 

Cauze și factori de risc

Pneumococul este principala cauză de producere a pneumoniei. În mod normal,  la nivelul aparatului respirator, acesta se poate găsi în mucoasa nazală, faringiană, la nivelul bronhiilor și în cavitatea bucală, făcând parte din flora bacteriană protectoare a organismului. Pneumonia lobară ce are drept cauză pneumococul poate apărea ca urmare a infectării externe cu Streptococcus pneumoniae sau ca urmare a unei autoinfectări (inflamație declanșată în urma invadării alveolare) apărute pe fondul unei imunități alterate, care favorizează acțiunea nocivă a pneumococului ce avea rol în apărare. În cazul pneumoniei, pneumococul poate fi identificat în spută, în salivă, în secreția nazală, dar și în vasele mici de sânge în cazul efectuării necropsiei. (3)

O altă cauză mai puțin comună a acestei afecțiuni  este reprezentată de infectarea cu meningococ - Neisseria meningitidis. Pe lângă aceasta, alte câteva microorganisme ce pot fi implicate în declanșarea pneumoniei lobare sunt: Klebsiella pneumoniae, Legionella pneumophila, Haemophilus influenzae, Mycobacterium tuberculosis. (1)

 

Producerea pneumoniei lobare este favorizată de factori precum:

• deprimarea imunității - defecte imune congenitale sau dobândite (HIV/SIDA);
• bolile cronice existente - bronhopneumopatie obstructivă cronică, insuficiență cardiacă congestivă;  
• afectarea funcției splenice (splenectomie);
• diminuarea producției de mucină;
• expunere la gaze iritante;
• alterarea funcției macrofagelor alveolare;
• pierderea reflexului de tuse;
• frigul, umezeala, oboseala fizică și psihică, terenul tarat (alcoolici, diabetici). (4)

 

În cazul pneumoniei lobare, transmiterea pneumococului se poate face foarte ușor de la o persoană la alta, pe cale aerogenă. Infectarea depinde însă foarte mult de statusul imun al organismului la momentul expunerii, nu toți cei care intră în contact cu un pacient cu pneumonie vor dezvolta boala. Această boală apare frecvent la bărbați, vârstele des afectate fiind între 1-4 ani și 20-40 de ani. (4)

 

Semne și simptome

În funcție de severitatea bolii și de dezvoltarea complicațiilor, simptomele caracteristice pneumoniei lobare pot varia. Debutul este de obicei brusc în plină stare de sănătate, iar principalele simptome ale pneumoniei de cauză pneumococică sunt:

• febră înaltă (39-40 grade Celsius);
• frison unic, intens, prelungit;
• tuse iritativă inițial, apoi productivă (cu spută ruginie sau cu sânge, vâscoasă, aderentă);
• dificultăți în respirație, dispnee;
• durere toracică (junghi toracic) accentuată la tuse;
• herpes nazo-labial; 
• facies vulturos sau semnul Jaccoud (roșeața obrazului pe partea bolnavă);
• convulsii, în special la copii;
• pot apărea hiperemie faringiană, hepatosplenomegalie și limfadenită la copil (provoacă vărsături);
• stare de confuzie sau chiar pierderea cunoștinței. (3), (4), (6)

 

Din punct de vedere histologic, fără tratament, pneumonia francă lobară trece prin patru stadii evolutive:

1. Congestia și dilatarea vaselor de sânge (prehepatizația, zilele 1-2) – stadiul de alveolită seroasă

Lobul pulmonar are volumul și consistența crescute, prezintă crepitații scăzute, culoare roșie violacee, la secționare se scurge lichid parțial aerat, sanguinolent. Microscopic se poate observa hiperemia septală, exudat seros intraalveolar cu bacterii și rare leucocite (neutrofile).

2. Hepatizația roșie (zilele 3-4) – stadiul de alveolită fibrinoasă

Lobul pulmonar apare mărit, de culoare roșie brună, este ferm, având consistența asemănătoare cu cea a parenchimului hepatic, fără crepitații, aspect rugos și uscat. Microscopic se identifică hiperemia septală, rețeaua capilară este congestionată, iar alveolele sunt încărcate cu exudat fibrinos. Fibrina formează o rețea în care sunt prinse hematii, bacterii, neutrofile și eventual celule alveolare descuamate.

3. Hepatizația cenușie (zilele 5-7) – stadiul de alveolită fibrino-leucocitară

Lobul este mărit și are consistență crescută, dar de data aceasta are o tentă cenușie. La secționare se elimină un lichid tulbure. Microscopic se pot observa capilarele hiperemiate, iar alveolele conțin granulocite, macrofage și resturi de fibrină, fără agenți patogeni.

4. Rezoluția – vindecarea (începând cu ziua a opta)

În final exudatul este lizat și resorbit, iar în zece zile structura lobului lezat se reface și boala începe să se remită. (5)

Din cauza evoluției nefavorabile, a lipsei de tratament și a complicațiilor ce pot apărea, pneumonia lobară poate fi o cauză frecventă de deces. Complicațiile pneumoniei lobare includ: empiemul (colecții purulente la nivelul cavității pleurale), pericardita (inflamația pericardului), endocardita, pleurita sau pleurezia, fibroza pulmonară ș. a (6)

 

Având în vedere simptomele penumoniei lobare prezentate mai sus, prin efectuarea examenului obiectiv vor putea fi evidențiate următoarele:

• pe partea bolnavă poate fi observată diminuarea amplitudinii mișcărilor respiratorii;
• la palpare vibrațiile se descriu fie accentuate dacă bronhia de drenaj este liberă, fie abolite dacă bronhia este obstruată;
• prin percuție se poate evidenția matitate sau submatitate;
• auscultator – murmurul vezicular poate fi înlocuit de un suflu tubar sau poate fi abolit; pot fi identificate raluri crepitante. (4)

 

Importantă în evoluția pneumoniei pneumococice este criza pneumococică, care apare cu aproximație în zilele 7-9 de boală. Aceasta constă în apariția transpirațiilor profuze, scăderea temperaturii și ameliorarea stării generale. (4)

 

Diagnostic

Pentru stabilirea diagnosticului de pneumonie, pe lângă realizarea corectă și completă a examenului clinic, este nevoie de o serie de investigații medicale care să confirme sau să nege existența acestei afecțiuni.

De mare ajutor în cazul unei patologii pulmonare este examenul radiologic. În pneumonia francă lobară pe radiografie plămânii au ca principală caracteristică opacitatea. Aceasta poate fi densă (evidențiată subcostal), poate avea formă triunghiulară (cu baza la periferie și vârful spre hil), limite precise și fără caracter retractil. (4)

Testele de laborator sunt de asemenea importante în stabilirea unui diagnostic de certitudine. Pe hemoleucogramă o pneumonie pneumococică va determina următoarele schimbări: leucocitoză cu neutrofilie, VSH crescut, anemie ușoară, fibrinogen peste 400mg%. (4)

Examenul sputei este și acesta important mai ales pentru stabilirea agentului etiologic al bolii. În cazul infectării cu Pneumococ, pe lângă leucocite, polimorfonucleate (PMN) mucus și eventuale hematii, se va putea diferenția și un număr mare de pneumococi. (4)

În vederea efectuării diagnosticului diferențial, se vor lua în considerație formele de limfom pulmonar care pot afecta un întreg lob sau formele de cancer pulmonar care de asemenea pot determina afectare lobară în totalitate (carcinom bronhoalveolar). (1)

 

Tratament

Tratamentul recomandat pentru pneumonia francă lobară este cel cu antibiotice (Penicilina V, Penicilina G), durata bolii reducându-se considerabil. Este foarte importantă stabilirea corectă a etilogiei pneumoniei și a eventualei rezistențe la antibiotice (efectuarea antibiogramei). Fără tratament, evoluția naturală, spontană, către vindecare este în jur de 15-20 zile, desigur, dacă nu apar complicații. (4)

 

Pentru a evita această afecțiune care poate să creeze mari probleme stării de sănătate a organismului, o altă posibilitate este prevenția. Cea mai la îndemână metodă de apărare împotriva infectării este și în cazul pneumoniei lobare, respectarea normelor de igienă. Astfel, se recomandă :

• spălarea mâinilor cu apă și săpun și dezinfectarea cu soluții corespunzătoare;
• evitarea substanțelor aerogene iritante și evitarea fumatului (pasiv sau activ);
• evitarea spațiilor închise unde se află persoane infectate sau luarea unor măsuri de protecție la contactul cu acestea;
• abordarea unui stil de viață activ (exerciții fizice) și a unei diete sănătoase pentru menținerea imunității organismului.

De asemenea, pentru a evita împrăștierea infectării pneumococice (sau de alt fel), celor cu  pneumonie lobară le este recomandat să restrângă contactul cu cei din jur sau să poarte o mască care să le acopere nasul și gura pentru a evita împrăștirea agentului microbian pe timpul strănutului sau tusei. (2)

O metodă mai eficientă de prevenție constă în efectuarea vaccinurilor. Pentru pneumonia pneumococică un vaccin poate oferi în jur de 5 ani de protecție, fiind indicat la persoanele trecute de 65 de ani sau la copii (mai mici de 5 ani), la bolnavii cronici ce suferă de afectarea sistemului imun (astm, HIV/SIDA, cancer), la fumători și la lucrătorii din medii toxice, cu potențială afectare pulmonară. În cazul prevenției pneumoniei ce are drept cauză Haemophilus influenzae (Hib), în SUA se recomandă efectuarea unui vaccin la copiii mai mici de 5 ani, acesta administrându-se uneori chiar în primele două luni de viață. (2)

Comparativ cu absența vaccinului, eficiența acestei metode preventive constă în :

• diminuarea cazurilor de dezvoltare a infecției;
• dacă totuși apare pneumonia, va dura mai puțin;
• diminuarea sau eradicarea complicațiilor secundare pneumoniei. (2)

 

Concluzii 

Caracterizată în special prin afectarea în totalitate a unuia sau a mai multor lobi pulmonari, după cum indică și denumirea, pneumonia francă lobară este o afecțiune pulmonară care se poate remite spontan după o anumită perioadă (mai greu), se tratează medicamentos sau poate să evolueze nefavorabil, putând conduce chiar către deces. Este de menționat că evoluția bolii este dependentă de unicitatea organismului implicat și de eventualele afecțiuni aferente.