Pierderea poftei de mâncare

Pierderea poftei de mâncare, cunoscută în termeni medicali sub denumirea de inapetență, este frecvent întâlnită în practica medicală și poate fi datorată numeroaselor circumstanțe, precum:

• administrarea anumitor medicamente (citostatice, antibiotice, opiacee - Morfină, Codeină; alcaloide, Chinidină, Hidralazină, Digoxină, Fluoxetină; aici poate fi inclus abuzul de droguri, precum cocaină, amfetamină, heroină)
• regim alimentar monoton
• radioterapia
• o gripă sau o răceală obișnuită
• o stare emoțională precum singurătatea, tristețea, depresia)
• sarcina
• consumul excesiv de alcool
• fumatul excesiv
• pierderea unei persoane dragi
• oboseala extremă
• supraalimentarea.

• Inapetență acută - prezentă în mod fiziologic în cadrul tulburărilor funcționale apărute în organism precum și în cadrul diferitelor afecțiuni acute. În acest ultim context, pierderea poftei de mâncare apare în scopul reducerii aportului de nutrienți, cu inhibarea secundară a creșterii și dezvoltării microorganismelor ajunse în organismul uman.
• Inapetență cronică - prezentă în cadrul tuturor afecțiunilor cronice, care duce la scădere pondrală și poate reprezenta un periol pentru organismul uman.

Pierderea poftei de mâncare poate fi frecvent întâlnită în rândul persoanelor vârstnice și poate apărea, în numeroase cazuri, pe fond funcțional, fără existenței vreunei anumite afecțiuni. Spre deosebire de acestea, pierderea poftei de mâncare în rândul persoanelor tinere poate indica prezența anumitei afecțiuni (a unei tulburări structurale în organismul uman).

Există însă și anumite afecțiuni care pot duce la dispariția poftei de mâncare. De multe ori, celelalte semne și simptome clinice apărute în asocierea dispariției poftei de mâncare pot indica prezența anumitei afecțiuni cauzatoare. [1], [2]

De ce apare pierderea poftei de mâncare?

Pincipalele afecțiuni care pot duce la pierderea poftei de mâncare sunt reprezentate de următoarele aspecte patologice:

• Anemia
• Bolile hematologice neoplazice (leucemiile, limfoamele)
• Bronhopneumonia cronică obstructivă
• Hipotiroidismul
• Infecția cu virusul imunodeficienței umane (virusul HIV)
• Hepatitele virale
• Mononucleoza infecțioasă
• Insuficiența hepatică
• Insuficiența renală
• Afecțiunile psihiatrice (deemența, anxietatea, depresia)
• Afecțiunile cardiace (precum insuficiența cardiacă)
• Afecțiunile digestive (precum gastritele, esofagitele, duodenitele, sindromul de malabsorbție, ulcerul gastroduodenal, iritația gastrointestinală)
• Afecțiunile neoplazice (precum cancerul de stomac, de plămâni, de colon, de ovar, cancerul pancreatic, etc.). [3], [4], [5]

Caracteristici clinice ale afecțiunilor care duc la pierderea poftei de mâncare

• Pierderea poftei de mâncare în anemie poate fi însoțită de astenie, oboseală, paloare tegumentară, dispnee de efort, dureri precordiale, tahicardie, palpitații, slăbiciune generalizată, cefalee, extremități reci, amețeli, stări de confuzie.
• Pierderea poftei de mâncare în afecțiunile maligne hematologice poate fi însoțită de febră, scădere ponderală marcantă, într-un timp relativ scurt și inexplicabilă, transpirații abundente, sângerări multiple, adenopatii, oboseală, infecții frecvente, durere sau sensibilitate osoasă.
• În bronhopneumopatia cronică obstructivă, pierderea poftei de mâncare poate fi însoțită de dispnee, ortopnee, tuse persistentă însoțită sau nu de hemoptizie, respirație șuierătoare (wheezing), durere toracică, scădere ponderală, oboseală, edeme ale membrelor inferioare.
• Pierderea poftei de mâncare în hipotiroidism poate fi însoțită de oboseală extremă, bradicardie, bradipnee, intoleranță la frig, constipație, creștere ponderală, apariția gușei, amenoree, galactoree, uscăciune tegumentară, păr și unghii fragile, tulburări de memorie și de personalitate, etc.
• Infecția cu virusul imunodeficienței umane (HIV) poate fi caracterizată din punct de vedere clinic prin pierderea poftei de mâncare însoțită de febră, adenopatii (tumefierea și umflarea ganglionilor limfatici), erupții cutanate, dureri articulare și musculare, disfagie dureroasă, durere în gât, slăbiciune generalizată, stare generală alterată, frisoane, tuse uscată, transpirații nocturne, diaree, scădere în greutate etc.
• Pierderea poftei de mâncare în hepatitele virale poate fi însoțită de febră, oboseală, insomnie, cefalee, mialgii, durei abdominale (localizate cu predominanță în zona de proiecție a ficatului), constipație sau diaree, balonare, apatie, hepatomegalie, grețuri, vărsături, etc.
• Tabloul clinic specific mononucleozei infecțioase este nespecific și se caracterizează prin pierderea poftei de mâncare însoțită de febră, durere în gât, oboseală, cefalee, dureri musculare și articulare, hepatomegalie, splenomegalie, slăbiciune musuclară generalizată, erupții cutanate, apariția adenopatiilor.
• Insuficiența hepatică este caracterizată prin pierderea poftei de mâncare însoțită de grețuri, diaree, oboseală, somnolență, icter sclero-tegumentar, balonare, ascită, hemoragie ușoară, agitație, confuzie, etc.
• Pierderea poftei de mâncare în insuficiența renală poate fi însoțită de oboseală, anorexie, edeme faciale, ale memelor superioare și inferioare, scădere ponderală innexplicabilă, grețuri, vărsătrui, cefalee, mialgiiprurit tegumentar, durere lombară, creșterea tensiunii arteriale.
• Pierderea poftei de mânacre cauzată de afecțiunile psihice poate fi însoțită de o varietate de manifestări clinice, în funcție de boala cauzatoare, precum tulburări de somn, neliniște, agitație, temei iraționale, tulburări digestive, tensiune musculară, atacuri de panică, lipsa de energie, oboseală excesivă, apatie, letargie, pierderea încrederii în propria persoană, tulburări de concentrare și de memorie, pesimism, nevoia de izolare, tulburări de coordonare, etc.
• Pierderea poftei de mâncare în diferite afecțiuni cardiace poate fi însoțită de durere precordială, tahicardie, plapitații, tulburări de ritm, dispnee de efort sau de repaus, ortopnee, edeme ale membrelor inferioare, turgescență jugulară, hepatomegalie.
• Pierderea poftei de mâncare caracteristică diferitelor afecțiuni digestive este însoțită de dureri epigastrice, pirozis, regugitații, grețuri, vărsături, tulburări de tranzit de tranzit intestinal (diaree sau constipație), etc.
• Pierderea poftei de mâncare în diferite afecțiuni neoplazice poate fi o manifestare clinică de ordin general a acestor afecțiuni și poate fi însoțită de scădee ponderală, transpirații, oboseală, astenie, febră și alte semne și simptome clinice specifice bolii cauzatoare. [1], [2], [3], [4], [5]

Tratament pentru pierderea poftei de mâncare

În cazul persoanelor care acuză frecent pierderea poftei de mâncare, se impune inițial adoptarea și respectarea unor măsuri legate de alimentație și de modul de viață. Aceste măsuri sunt reprezentate de următoarele aspecte:

• Respectarea perioadelor de repaus digestiv aflate între cele trei mese principale ale zilei.
• Evitarea, pe cât posibil la gustările sau la consumarea continuă de alimente între mese.
• Evitarea supraalimentării.
• Hidratare corespunzătoare prin consumul crescut de lichide (în special apă).
• Adoptarea unui regim alimentar divesificat și echilibrat, care să asigure necesarul nutrițional zilnic.
• Evitarea fumatului excesiv.
• Evitarea consumului excesiv de alcool. Renunțarea la consumul de droguri.
• Adoptarea unor mese ușoare, astfel încât să poată avea loc recuperarea completă a apetitului alimentar.
• Adresarea la medic, în cazul administrării unor medicamente care duc la dispariția poftei de mâncare.

De asemenea, pot fi anumite mijloace terapeutice care pot fi adoptate acasă, pentru restabilirea apetitului alimentar. Dintre acestea amintim consumarea suculi de roșii, consumarea crescută de usturoi, efectuarea infuziilor cu dafin, efectuarea și consumarea ceaiului de scorțișoară consumarea de miere, consumarea de polen crud, administrarea suplimentelor alimentare cu rol în stimularea poftei de mâncare (precum complexele de vitamine B și minerale).

În caz de persistență a pierderii de mâncare în ciuda adoptării măsurilor prezentate anterior, se recomandă consult medical; în urma investigațiilor efectuate, medicul va decela cauza care a dus la pierdeea poftei de mâncare.

În cazul lipsei poftei de mâncare secundară anumitor afecțiuni, se impune administrarea precoce a tratamentului de combatere a acestora din urmă.

• Tratamentul de combatere al anemiei constă în administrarea de fier, de acid folic sau de vitamină B12, în funcție de deficitul existent.
• Tratamentul afecțiunilor hematologice neoplazice constă în administrarea de citostatice și în transplantul de celule stem.
• Tratamentul bronhopneumopatiei cronice obstructive este medicamentos și constă în întreruperea fumatului, inițierea antibioterapiei, administrarea vaccinului antipneumococic și a vaccinului antigripal anual, administrarea de bronhodilatatoare (precum betamimetice, anticolinergice și Teofilină retard), corticosteroizi și alte medicamente (antioxidante, fluidificante ale secrețiilor bronșice).
• În cazul hipotiroidismului, se administrează tratamentul substitutiv cu Levotiroxină.
• Combaterea infecției cu virusul imunodeficienței umane (HIV) presupune administrarea tratamentului cu antiretrovirale. Acest tratament presupune utilizarea în combinație a diferitelor medicamente, în funcție de etapa replicării virale. Medicamentele antiretrovirale utilizate în cazul infecției HIV sunt reprezentate de următoarele: antagoniștii receptorilor CCR5 și inhibitorii de fuziune (care acționează în etapa pătrunderii în celula gazdă), inhibitorii de revers transcriptază (care acționează în etapa transcrierii materialului genetic viral), inhibitorii de protează (care acționează în etapa formării proteinelor mature) și inhibitorii de integrază (care acționează în etapa integrării ADN-ului viral în materialul genetic al celulei gazdă).
• Tratamentul hepatitelor virale acute este simptomatic. În cazul hepatitelor virale cronice se administrează Interferon pegylat și analogi nucleozidici/nucleotidici (Entecavir, Tenofovir), agenți antivirali direcți și Ribavirină.
• Bolnavii cu insuficiență renală pot fi supuși hemodializei sau transplantului renal.
• Tratamentul diferitelor afecțiuni cardiace poate fi medicamentos sau chirrugical. Tratamentul medicamentos presupune administrarea dinhibitorilor de conversie ai angiotensinei (Enalapril, Captopril), a blocantelor canalelor de calciu (Amlodipină, Diltiazem), a beta-blocantelor (Propanolol), a diureticelor (Furosemid, Hidroclorotiazidă), a vasodilatatoarelor (Nitroglicerină) și a antagoniștilor receptorilor angiotensinei II (Valsartan, Candesartan). Tratamentul intervențional poate fi reprezentat de implantarea defibrilatorului cardiac, terapia de resincronizare cardiacă, revascularizarea miocardică, înlocuirea sau repararea (plastia) valcelor afectate, montarea dispozitivelor de asistare mecanică circulatorie. Tratamentul chirurgical curativ al insuficienței cardiace este reprezentat de transplantul cardiac.
• Tratamentul diferitelor afecțiuni digestive presupune administrarea medicației specifice cu inhibitori ai pompei de protoni (Omeprazol, Esomeprazol), inhibitori ai receptorilor H2 (Ranitidină, Famotidină), antiacide, protectori ai mucoasei gastrice, etc.
• Tratamentul diferitelor afecțiuni neoplazice constă în administrarea chimioterapiei, radioterapiei și efectuarea tratamentului chirurgical de îndepărtare a formațiunilot tumorale primare, secundare sau metastatice. [1], [2], [3], [4], [5]