Pedofilia

Pedofilia este conditia psihiatrica in care un adult sau un adolescent experimenteaza o atractie sexuala primara sau exclusiva pentru copiii prepuberi, in general de 11 ani sau mai mici, desi criteriile diagnostice specifice ale tulburarii extind varsta la 13 ani. Din punct de vedere medical, pedofilia este o conditie psihiatrica manifestata la persoanele de peste 16 ani. Un adolescent care are 16 ani sau este mai mare trebuie sa fie cu cel putin 5 ani mai in varsta decat copilul prebuber inainte ca atractia sa fie diagnosticata drept pedofilie. (2)

Termenul are mai multe definitii. Clasificarea Internationala a Bolilor (ICD) defineste pedofilia drept „o conditie a personalitatii si comportamentului adult” in care exista o preferinta sexuala pentru copiii de varsta prebubertara sau pubertara timpurie. Tulburarea este denumita „conditie pedofilica” in Manualul Diagnostic si Statistic al Tulburarilor Mentale (DSM), definindu-l ca o parafilie in care adultii sau adolescentii de peste 16 ani au dorinte sexuale intense, recurente si fantezii despre copiii prepuberi, pe care le-au manifestat deja sau care le cauzeaza frustrari sau dificultati interpersonale. (1)

In limbajul popular, cuvantul „pedofilie” este adesea folosit incorect pentru a defini orice interes sexual sau abuzul sexual fata de copii. Acest mod de a gandi confunda uneori interesul sexual si contactul sexual cu minori puberi sau postpuberi. Cercetatorii recomanda evitarea acestor utilizari imprecise deoarece, desi persoanele care comit abuz sexual fata de copii prezinta si tulburarea, un numar mare dintre acestea nu intrunesc criteriile diagnostice clinice pentru pedofilie. (2)

Pedofilia a fost recunoscuta si denumita pentru prima data la sfarsitul secolului 19. Din 1980 si pana astazi s-au descoperit multe despre aceasta tulburare. Desi este raportata mai ales la barbati, exista si femei care manifesta tulburarea, iar cercetatorii sustin subestimarea numarului de pedofili femei. Nu s-a descoperit o vindecare pentru pedofilie, dar exista terapii care pot reduce incidenta comiterii abuzului sexual fata de copii. (3) (1)

In prezent, cauza exacta a pedofiliei nu a fost stabilita. Studiile sugereaza ca pedofilia ar fi corelata cu cateva anomalii neurologice, adesea coexistand cu alte tulburari ale personalitatii si patologii psihologice. In contextul psihologiei criminalistice, au fost sugerate cateva tipologii care impart pedofilii in functie de comportament si motivatie. (5)

Dezvoltarea si orientarea sexuala

Pedofilia a fost descrisa ca o tulburare a preferintei sexuale, fenomenologic similara orientarii heterosexuale sau homosexuale, deoarece se dezvolta inainte sau in timpul pubertatii si este stabila in timp. Aceste observatii insa nu exclud pedofilia din grupul tulburarilor mentale deoarece actiunile sale fac rau iar pedofilii pot fi uneori fi ajutati de catre psihiatri pentru a se abtine de a actiona in functie de impulsurile lor. (4)

Psihopatologie si modele de personalitate

Mai multi oameni de stiinta au raportat asocieri intre pedofilie si anumite caracteristici psihologice, precum:

• lipsa respectului de sine si
• aptitutini sociale putine.

Studiul pedofililor arata ca acestia prezinta:

• disfunctii interpersonale
• agresivitate pasiva crescuta
• autoconceptie anormala.

Fata de modelele dezinhibitorii, pedofilii demonstreaza:

• o psihopatie crescuta si
• o propensitate pentru distorsiunile cognitive.

Pedofilii sunt caracterizati de psihoticism, introvertism si neuroticism, fiind dificila separarea cauzei de efect. Nu se poate spune cu exactitate daca pedofilii se indreapta spre copii deoarece, fiind foarte introvertiti, gasesc compania copiilor mai putin amenintatoare decat cea a adultilor sau daca izolarea sociala determinata de introvertirea lor este un rezultat al al izolarii sustinute de preferinta lor, fiind constienti de ostilitatea sociala pe care o evoca. (5)

Studiind molestatorii de copii, o revista de cercetare a publicat o concluzie care sustine ca pedofilii isi folosesc distorsiunea cognitiva pentru a-si permite nevoile personale, justifica abuzul prin gasirea de scuze, redefinindu-si actiunile drept dragoste si mutualitate si exploatand dezechilibrul puterii dintr-o relatie adult-copil. Alte distorsiuni cognitive cuprind idea de „copil ca o jucarie sexuala” si „incontrolabilitatea sexualitatii”.

Desi nu sunt cauze ale pedofiliei, abuzul in copilarie de catre adulti sau tulburarile psihiatrice comorbide (tulburari de personalitate, abuz de droguri) sunt un factor de risc pentru actionarea in functie de nevoile pedofilice. (3) (10)

Cauzele si asocierile biologice

Cauzele pedofiliei nu sunt inca cunoscute, totusi inca din 2002 cercetatorii au inceput sa raporteze o serie de descoperiri care leaga pedofilia de structura si functia creierului. Barbatii pedofili au:

• un IQ mic
• scoruri mici la testele de memorie
• calificative foarte bune la indemanarea non-dreptace
• o rata crescuta a abandonului scolar
• o inaltime mica
• o probabilitate crescuta de a fi suferit traumatisme craniene in copilarie si
• cateva diferente ale structurii cerebrale detectate la IRM.

Date care sustin transmisibilitatea familiala, sugereaza dar nu dovedesc factorii genetici responsabili de dezvoltarea pedofiliei. (6)

Un alt studiu folosind IRM arata ca barbatii pedofili au un volum mai mic de materie alba fata de grupul de control si o activare redusa a hipotalamusului cand vad poze excitante sexual cu adulti. Un studiu functional efectuat in 2008 observa ca procesarea centrala a stimulilor sexuali la pacientii heterosexuali poate fi afectat de o anomalie a retelei prefrontale care poate fi asociata cu comportamentele stimul-controlate, precum compulsiile sexuale.

S-a studiat si aspectul hormonal al pedofiliei, existand date care arata un nivel scazut al testosteronului la barbatii pedofili.

Un studiu care a analizat fanteziile sexuale a 200 de barbati heterosexuali a raportat ca barbatii cu un grad pronuntat de interes parafilic (incluzand pedofilia) au mai multi frati mai mari, un raport digital 2D:4D (indicand o expunere excesiva prenatala la estrogen) si o probabilitate ridicata de a fi stangaci, sugerand ca lateralizarea anormala hemisferica a creierului poate juca un rol in atractiile deviante. (5) (6)

Prevalenta si molestarea copiilor

Prevalenta pedofiliei in populatia generala nu este cunoscuta, dar este estimata a fi sub 5% printre barbati. Majoritatea molestatorilor sexuali ai copiilor sunt barbati, desi cazurile de femei pot numara pana la 4% dintre molestatorii pedepsiti. Se pare ca numarul pedofililor femei este subreprezentat, motivul incluzand o „tendinta sociala de a nega impactul negativ a relatiilor sexuale intre baietii tineri si femeile adulte, cat si datorita accesului mai mare a femeilor la copiii foarte mici care nu pot raporta abuzul”. (8)

Modele ale bolii

Termenul „pedofilia erotica” a fost stabilit de un psihiatrul austriac Krafft-Ebing intr-o carte a acestuia „Psihopatia sexuala”. Termenul defineste un aspect al persoanelor care abuzeaza sexual copiii in general, in cadrul psihiatriei criminalistice. Psihiatrul descrie cateva tipologii ale acestei persoane, impartindu-le in origini psihopatologice si non-psihopatologice si teoretizand cativa factori cauzali care pot conduce la abuzul sexual al copiilor. (4)

Tipuri de pedofil erotic

• individul este tentat sexual in fata copiilor
• atractia primara a individului este copilul, fata de adult
• actele comise de catre individ nu cuprind actul sexual, ci mai degraba atingerea inadecvata sau manipularea copilului pentru a efectua un act asupra sa.

Psihiatrul a mentionat cateva cazuri de pedofilie printre femeile adulte si considera ca abuzul baietilor de catre barbatii homosexuali este extrem de rar, iar cazurile adultilor cu o conditie medicala sau neurologica care abuzeaza un copil baiat nu sunt pedofilie adevarata. De asemenea, a stabilit termenul de pseudopedofilie, o conditie in care „unii indivizii care si-au pierdut libidoul fata de adulti prin masturbatie se intorc spre copii pentru multumirea apetitului lor sexual”, conditie mult mai frecvent intalnita.

Neurologul autriac Sigmund Freud a comentat aceasta carte, sustinand ca pedofilia absoluta este rara iar copiii prepuberi sunt doar ocazional obiecte exclusive. A scris despre pedofili ca fiind subiectul unei dorinte, avand caracter slab si cu un instinct incontrolabil care isi cauta multumire imediata si nu reuseste sa gaseasca un obiect adecvat pentru aceasta.

In 1908, neuroanatomistul si psihiatrul elvetian Auguste Forel a comentat fenomenul, propunandu-i un alt termen: „pederosis”. Acesta a facut diferenta intre abuzul sexual accidental de catre o persoana cu dementa sau alte conditii organice ale creierului si dorinta sexuala uneori exclusiva si cu adevarat preferentiala pentru copii.

Termenul „pedofilie” a devenit general acceptat pentru tulburare la inceputul secolului 20. Mai tarziu tulburarea a fost inclusa ca un subtip de deviere sexuala. Ultimele criterii diagnostice au fost stabilite in 1987. (10)

Criterii diagnostice

ICD-10 defineste pedofilia ca o preferinta sexuala pentru copii, baieti sau fete sau ambele, de obicei prepuberi sau de varsta pubertara timpurie. DSM-5 are o definitie mult mai larga pentru pedofilie. Criteriile diagnostice pentru tulburarea pedofilica se aplica indivizilor care manifesta liber aceasta parafilie cat si indivizilor care neaga orice atractie sexuala fata de copiii prepuberi, in ciuda dovezilor obiective substantiale. Criteriile speciale de includere cuprind: prezenta fanteziilor sexuale, a comportamentelor si a nevoilor care implica un fel de activitate sexuala cu un copil prepuber pe o durata de 6 luni sau mai mult sau daca individul actioneaza fata de aceste nevoi sau sufera frustrari ca rezultat al acestor sentimente. Criteriile mai includ si ca individul trebuie sa fie de 16 ani sau peste iar copilul fata de care are fantezii sa fie cu cel putin 5 ani mai mic decat acesta. Diagnosticul mai specifica sexul copilului fata de care este atras individul, daca impulsurile sau actiunile sunt limitate la incest si daca atractia este exclusiva sau nonexclusiva. (9)

Criteriile diagnostice ale pedofiliei cuprind

• (A) Intrunirea criteriilor generale pentru tulburarile preferintelor sexuale F65.
• (B) Preferinta persistenta sau predominanta pentru activitatea sexuala cu un copil prepuber.
• (C) Persoana are cel putin 16 ani si este cu cel putin 5 ani mai in varsta decat copilul.

Au fost folositi multi termeni pentru a diferentia „pedofilul adevarat” de indivizii care abuzeaza non-pedofilic sau pentru a diferentia intre tipurile de persoane care abuzeaza copiii in functie de exclusivitatea interesului pedofilic si motivatia abuzului. Pedofilii exclusivi sunt uneori denumiti pedofili adevarati. Acestia sunt atrasi doar de copiii prepuberi. Nu prezinta interes erotic fata de adultii de varsta lor si se pot excita doar cand au fantezii sau se afla in prezenta unor copii. Pedofilii non-exclusivi pot fi uneori denumiti non-pedofilici, dar cei doi termeni nu sunt intotdeauna sinonimi. Pedofilii non-exclusivi sunt atrasi de copii si de adulti si pot fi excitati de catre ambii, desi exista o preferinta sexuala intre cele doua categorii. (8)

Niciunul dintre criteriile diagnostice nu necesita activitatea sexuala cu un copil prepuber. Astfel diagnosticul se poate baza pe prezenta fanteziilor si a nevoilor sexuale chiar daca acestea nu au fost puse in practica niciodata. Pe de alta parte, o persoana care actioneaza in functie de aceste nevoi si nu are niciun resentiment fata de fanteziile sau nevoile sale se poate de asemenea califica in diagnostic. Actiunea in functie de nevoile sexuale nu este limitata la actul sexual clasic pentru diagnostic, ci poate uneori include: expunerea indecenta, comportamente voyeuristice sau frotteuristice sau masturbarea in fata pornografiei cu copii. Adesea aceste comportamente trebuie sa fie considerate in contextul unei judecati clinice inainte de a se pune un diagnostic. De asemenea, cand pacientul este un adolescent matur, diferenta de varsta nu este specifica, fiind necesara o considerare atenta a situatiei.
Orientarea sexuala ego-distonica include persoanele care recunosc ca au o preferinta sexuala pentru copiii prepuberi, dar doresc sa se schimbe datorita asocierii cu problemele psihologice sau comportamentale. (5) (4)

Dezbaterile fata de criteriile DSM

Criteriile DSM-IV-TR au fost criticate pentru extra-includere cat si pentru sub-includere. Desi majoritatea cercetatorilor fac diferenta intre molestatorii de copii si pedofili, cativa comenteaza caracterul larg al criteriilor deoarece toate actiunile molestatorilor de copii garanteaza diagnosticul. Un molestator de copii satisface criteriul A datorita comportamentului care implica activitate sexuala cu un copil prepuber si criteriul B deoarece individul a actionat in functie de nevoile sale. Mai mult, acestia argumenteaza modul sub-includerii criteriilor in cazul indivizilor care nu actioneaza si nu sunt stresati in functie de nevoile lor sexuale. Ultimul punct a fost subliniat si de alti oameni de stiinta care au remarcat ca asa-numitul „pedofil retinut” - un individ care are fantezii despre relatiile sexuale cu un copil si se masturbeaza la aceste fantezii, dar nu abuzeaza sexual copilul si nu are resentimente dupa aceea, nu intruneste criteriile DSM-IV-TV.

Un sexolog canadian a propus o solutie general aplicabila tuturor parafiliilor, o distinctie intre parafilie si tulburarea parafilica. Ultimul termen identifica tulburarea mentala diagnosticabila care intruneste criteriile A si B, in timp ce individul care nu intruneste criteriul B poate fi suspectat dar nu diagnosticat drept parafilic. (8) (4)

Pornografia cu copii

Acest tip de pornografie este colectionata de obicei de catre pedofilii care folosesc imaginile intr-o varietate de scopuri, variind de la folosirea sexuala privata, schimbul cu alti pedofili, pregatirea copiilor pentru abuzul sexual sau pentru exploatare sexuala si prostitutie.

Pedofilii care vizioneaza pornografie cu copii sunt adesea obsesivi fata de colectionarea, organizarea, categorisirea si catalogarea colectiei lor in functie de varsta, sex, act sexual si fantezie. (10)

Tratament

Desi nu exista o vindecare a pedofiliei sunt disponibile cateva terapii care doresc reducerea sau prevenirea expresiei comportamentului pedofilic, reducand prevalenta abuzului sexual la copii. (8)

Terapia cognitiv-comportamentala

Terapia cognitiv-comportamentala cunoscuta si drept preventia recaderilor s-a dovedit a reduce recidivismul in abuzul sexual. Aceasta terapie tinteste atitudinile, credintele si comportamentele considerate a creste probabilitatea abuzului sexual fata de copii. Tehnicile se bazeaza pe principiile folosite pentru tratarea dependentelor.

Interventiile comportamentale

Interventiile comportamentale tintesc excitarea sexuala fata de copii, folosind tehnicile de aversiune pentru a suprima excitarea si reconditionarea masturbanta pentru a creste excitarea sexuala fata de adulti. (8) (3)

Terapiile farmacologice

Au fost folosite medicamente pentru a diminua dorinta sexuala la pedofili prin interferenta cu activitatea testosteronului, asa cum este medoxiprogesteron acetatul, ciproteron acetatul si leuprolid acetatul. Analogii hormonului eliberator de gonadotropina, cu efect mai lung si efecte adverse mai putine sunt de asemenea eficienti in reducerea libidoului. Aceste tratamente, denumite „castrare chimica”, sunt adesea folosite in abordurile non-medicale. Tratamentul anti-androgenic trebuie asociat cu monitorizarea atenta si consilierea intr-un plan de tratament. (10)