Paralizia nervului trigemen
Autor: Redacția ROmedic
Din cele trei ramuri ale nervului trigemen, oftalmic, maxilar si mandibular, doar ultimul contine fibre motorii.
Ramul mandibular este un ram mixt, continand atat fibre senzitive cat si fibre motorii.
Radacina motorie are originea in nucleul masticator, situat in partea laterala a calotei pontine.
Ramul mandibular, din punct de vedere motor, inerveaza muschii temporali, maseter, pterigoidian extern si intern, milohioidian, portiunea anterioara a digastricului, peristafilinul extern si muschiul ciocanului din urechea medie.
Cauze
Exista o multitudine de cauze ce pot duce la paralizia nervului trigemen (paralizia ramurilor motorii ale nervului trigemen).
La nivelul trunchiului cerebral paralizia nervului trigemen poate fi determinata de un proces vascular (de obicei o afectiune trombotica), de tumori si de encefalite ale trunchiului cerebral.
La nivelul ganglionului Gasser paralizia poate fi determinata de tumori infiltrative ale bazei craniului sau tumori ale unghiului ponto-cerebelos, gome sifilitice, tuberculoame, meningite de diverse etiologii, supuratii ale celulelor etmoidale sau ale urechii medii si nu in ultimul rand de fracturile de baza de craniu.
Paraliziile mai pot aparea si in cazul unor poliradiculonevrite. Paralizia bilaterala apare in cursul siringomielobulbiei si in scleroza laterala amiotrofica.
Manifestari clinice
In cazul in care paralizia nervului trigemen este unilaterala, bolnavul prezinta o diminuare a miscarilor de masticatie, de lateralitate si de proiectie anterioara a mandibulei. In cursul miscarilor de deschidere/inchidere a gurii mandibula deviaza de partea bolnava prin actiunea muschiului pterigoidian extern de pe partea opusa.
Muschii temporal si maseter de pe partea afectata sunt atrofiati. Se pot observa fasciculatii in muschiul maseter si temporal.
Tot ca un rezultat al tulburarilor trofice este aparitia unei ulceratii corneene, cu opacifierea corneei, fenomen numit keratita neuroparalitica. In zona oftalmica apar vezicule caracteristice bolii la nivelul corneei si tegumentelor inervate de ramul oftalmic.
Reflexul corneean este diminuat sau abolit de partea afectata. Si reflexul maseterin este abolit. Percutia mandibulei la nivelul barbiei determina un raspuns contractil al muschiului maseter numai de partea neafectata.
In leziunile bilaterale ale fasciculului geniculat din cursul aterosclerozei cerebrale, a sindromului bulbar sau a sclerozei laterale amiotrofice, reflexul maseterin este exagerat bilateral.
In cazul in care paralizia nervului trigemen este bilaterala, atunci se observa caderea mandibulei, iar incercarea de ridicare a ei este diminuata sau abolita in functie de intensitatea leziunii. De asemenea, bolnavul nu poate realiza actul de masticatie.
Tratament
Tratamentul pentru paralizia de trigemen este medicamentos si similar cu cel al nevralgiei trigeminale.
intră pe forum