Paralizia în timpul somnului

Paralizia în timpul somnului (sleep paralysis) reprezintă una din manifestările frecvente ale narcolepsiei, o tulburare a somnului care se caracterizează printr-o somnolență excesivă pe timpul zilei, însoțită de cele mai multe ori și de pierderea bruscă a tonusului muscular (cataplexie). Pacienții care suferă de narcolepsie pot manifesta periodic și halucinații cu caracter hipnagogic (se produc în perioada întermediară între veghe și somn) sau hipnopompic (se produc la trezirea din somn). [1, 3, 7]

Paralizia în timpul somnului este caracterizată de o perioadă variabilă (cuprinsă între câteva secunde până la zeci de minte), în cadrul căreia persoanelor le este imposibil să efectueze mișcări voluntare, însă sunt complet conștiente. Este asociată frecvent cu halucinații vizuale și/sau auditive, deseori terifiante, structurate sau nestructurate. În majoritatea cazurilor, pacienții relatează că simt o prezență străină în cameră, observă umbre sau siluete în apropierea lor sau/și aud zgomote bizare, de diferite intensități (de la sunete asemănătoare cu cele făcute de mișcarea vântului sau a valurilor până la zgomote deranjante, de tipul unor țiuituri puternice). De asemenea, în anumite cazuri au fost raportate și halucinații tactile, precum senzația atingerii unor părți ale corpului de către prezențe stranii. [1, 2, 4, 6]

Persoanele care manifestă astfel de trăiri acuză aproape întotdeauna senzația de sufocare (explicată prin „paralizia” musculaturii toracice, singura excepție fiind reprezentată de diafragm) și de greutate care le apasă pe piept. Aceasta poate fi amplificată de teama și anxietatea declanșate de fenomen în sine. [1, 5]

Epidemiologie

Aproximativ 8% din populație a suferit sau va suferi cel puțin o dată în viață un episod de paralizie în timpul somnului. Persoanele susceptibile se regăsesc în cadrul următoarelor categorii:

• copiii și adulții tineri
• studenții și indivizii supuși la stres în mod constant
• persoanele care muncesc în ture de noapte
• pacienții cu afecțiuni psihiatrice (ex: anxietate, atacuri de panică, sindromul de stres posttraumatic - PTSD - post-traumatic stres disorder - sau alte tulburări de somn (ex: insomnii)
• Anumite studii au demonstrat legătura dintre paralizia în somn și alte boli precum hipertensiunea arterială sau afecțiuni care implică declanșarea unor crize convulsive [1, 2, 8]

Clasificare

În funcție de timpul în care este declanșată, paralizia în timpul somnului poate fi împărțită în:

• Paralizia hipnagogică – în timp ce adoarme, persoana rămâne conștientă, însă corpul se relaxează, iar aceasta devine incapabilă să vorbească sau să se miște.
• Paralizia hipnopompică – se petrece în cadrul perioadei de tranziție între somnul non-REM și cel REM. Dacă perosoana se trezește în această fază, trăiește senzații asemănătoare viselor, fiind însă incapabilă să se miște sau să vorbească. Acest tip de paralizie este mai frecvent decât cel hipnagogic.

Considerată ca fiind o afecțiune auxiliară narcolepsiei (30-50% din pacienții cu narcolepsie au manifestat de-a lungul timpului cel puțin un episod de paralizie în timpul somnului), Clasificarea Internațională a Tulburărilor de Somn (International Classification of Sleep Disorders, ICSD, 1990) a definit tipurile de paralizie în somn în funcție de gradul de severitate. Astfel, afecțiunea se poate prezenta ca fiind:

• severă – episoade de paralizie în somn care apar cel puțin o dată pe săptămână
• moderată – episoade care apar cel mult o dată pe săptămână, dar cel puțin o dată pe lună
• ușoară – episoadele succed la mai mult de un an diferență
• narcolepsie fără episoade de paralizie în timpul somnului [2, 4, 8]

Fiziopatologie

Paralizia în timpul somnului apare în perioada de tranziție între somn și trezire, caracterizată de prezența undelor rapide (somnul paradoxal, rapid eye movement, REM), ceea ce explică prezența halucinațiilor, foarte asemănătoare viselor declanșate în cadrul fazei REM.

În cursul perioadei REM, de la creier sunt transmise semnale spre măduva spinării astfel încât este creată inabilitatea temporară de control al musculaturii, mai ales în cazul membrelor (așa-zisa paralizie), doar în somnul REM relaxarea musculaturii fiind completă. Acesta reprezintă un mecanism de apărare al organismului, împiedicând o eventuală rănire în timpul viselor din cadrul REM. La trezire, în mod normal, sunt transmise semnale care opresc această paralizie autoindusă. Atunci când pacientul se trezește în timpul REM, aceste semnale nu mai sunt transmise: este incapabil să se miște sau să vorbească, însă experimentează halucinații multisenzoriale, care nu reprezintă altceva decât visele care se derulează în mod normal în timpul REM, alăturindu-li-se un puternic sentiment de teamă caracteristic coșmarurilor. [1, 2, 4, 8]

Ce e de făcut?

Persoanelor care au exprimentat măcar un episod de paralizie în somn le este recomandat să adopte anumite comportamente care s-a demonstrat că sunt eficiente în scăderea incidenței paraliziei în somn, sau care pot determina chiar stoparea apariției acesteia:

• să se asigure că dorm destul de mult noaptea (este necesar ca un adult să doarmă 7-8 ore pe noapte pentru a se odihni)
• să reducă situațiile stresante din viața cotidiană
• să adopte alte poziții de somn în afara dormitului pe spate
• să evite mesele hipercalorice înainte de a se așeza seara în pat
• să reducă accentuarea sau precipitarea unor afecțiuni psihice preexistente
• să evite sau să stopeze consumul de droguri, deoarece acestea predispun la declanșarea episoadelor de paralizie în somn
• să se adreseze medicului specialist dacă afecțiunea este una recurentă și are un impact negativ asupra vieții de zi cu zi a pacientului [1, 2, 6]

Concluzii

Paralizia în somn reprezintă un subiect controversat, constituind, de-a lungul timpului, originea multor mituri și legende, mai mult sau mai puțin mistice. Însă ceea ce trebuie înțeles este faptul că paralizia în somn este o afecțiune frecventă în rândul populației active, neletală și complet tratabilă, în contextul în care sunt adoptate un comportament și un tratament adecvat.