Parafiliile (tulburările parafilice)

O definiție a parafiliei este dificil de furnizat din cauza faptului că nici până în zilele noastre nu s-a putut trasa o linie de demarcație clară între normal și patologic când vine vorba despre comportamentul sexual. Acest neajuns este reprezentat de evoluția intereselor sexuale de-a lungul timpului și de diversitatea culturală. [1]

Totuși, în mod clasic, parafilia reprezintă interesul sexual față de obiecte, situații, ținte atipice sau extreme. Se poate constitui în jurul unui obiect (copil, animal, lenjerie intimă) sau al unui act (provocarea durerii sau autoexpunerea). Focusul parafiliilor este, de obicei, specific și de nemodificat. [1], [2], [3]

Conform DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Bolilor Mintale, ediția a V-a) și ICD-10 (Clasificarea Internațională a Bolilor, ediția a 10-a), cele mai comune forme de parafilie sunt reprezentate de:

• voyeurism;
• exhibiționism;
• frotteurism;
• fetișismul transvestic;
• sadism;
• masochism;
• pedofilie. [4], [5]

În noua ediția a DSM s-a încercat o delimitare clară a comportamentului sexual atipic, fără nicio implicație psihopatologică, și a comportamentului care ar trebui privit ca tulburare psihiatrică. [1], [2], [3]

În acest mod, anumite activtăți sexuale ce pot părea ciudate pentru un observator extern, indiferent că deține sau nu cunoștințe medicale sau psihologice, pot să nu constituie o tulburare parafilică numai prin prisma faptului că lui i se par neobișnuite. De asemenea, unele persoane pot avea interese parafilice fără a îndeplini criteriile pentru o tulburare psihiatrică. [1], [6]

Specific pentru o tulburare parafilică este că:

• persoana cu un comportament sexual parafilic simte un disconfort personal accentuat legat de interesul său, disconfort ce nu este legat neapărat de neacceptarea socială a unui asemenea comportament;
• persoana are o dorință sau un comportament sexual ce presupune afectarea psihologică, rănirea sau moartea unui individ sau nevoia de a practica un anumit comportament sexual fără consimțământul celeilalte persoane implicate. [7]

În egală măsură, criteriul temporal și tendința la recidivă sunt factori care pot conduce spre diagnosticul de tulburare parafilică. Pentru a se considera ca atare, principalele criterii enunțate anterior trebuie să fi avut o durată de minimum 6 luni, iar tendința la recidivă să fie cunoscută. [3], [6], [7]

După cum a fost deja amintit, intenția specialiștilor care au stabilit aceste criterii a fost aceea de a construi o distincție clară între parafilie și forma patologică a parafiliilor. Scopul urmărește reducerea stigmei și clarifică faptul că tendința de excitare sexuală singulară, nemanifestată în mod agresiv față de semeni, nu este superpozabilă psihopatologiei. Cu alte cuvinte, numai implicațiile legale ale comportamentelor sexuale neobișnuite vor fi luate în calcul. A fost cercetat și observat faptul că stigma a împiedicat multe persoane deranjate de dorințele lor sexuale să apeleze la medicul psihiatru. [4], [8]

În majoritatea culturilor, bărbații sunt mai predispuși la apariția comportamentului sexual parafilic, însă cercetătorii nu au ajuns la un consens privind motivele acestei tendințe. A fost sesizat că vârsta de debut se înregistrează în intervalul 8-12 ani. Din cauza diferențelor culturale apărute, ratele de prevalență sunt dificil de raportat. [1]

În formele grave de parafilie, ce necesită îngrijire medicală, pot fi constatate capacitatea de afecțiune redusă sau total inexistentă, afectarea intimității sexuale sau absența empatiei față de semeni. Pot fi periclitate și aspecte ale ariilor personale sau emoționale. Din observația clinică, de regulă, parafiliile se asociază între ele. [6]

Dintre parafiliile menționate în DSM-5, respectiv, ICD-10, câteva au consecințe legale: voyerismul, exhibiționismul, frotteurismul, pedofilia. [8]

În acest articol se va încerca o explicare a tulburărilor parafilice, fără a se urmări patologizarea parafiilor văzute doar ca un comportament sexual atipic.

Mecanisme psihopatologice

Din punct de vedere psihodinamic, tiparul de excitație sexuală atipică se dezvoltă, de regulă, înainte de pubertate, fiind implicate cel puțin 3 procese:

• anxietate sau traume emoționale timpurii care interferează cu dezvoltarea psihosocială considerată normală;
  
• înlocuirea tiparului de excitație erotică privit a fi normal cu un tipar sexual alternativ, uneori prin expunerea timpurie la experiențe cu încărcătură erotică, menite să clădească nevoia persoanei de a căuta plăcere sexuală în acestea;
  
• tiparul excitator capătă conotații simbolice și elemente de condiționare (spre exemplu, fetișul simbolizează elementul capabil să genereze excitatația, însă s-ar putea să fi fost selectat din cauză că a fost asociat accidental cu o curiozitate sexuală, dorință sau excitație). [6]

Cercetările mai recente au avut ca scop stabilirea unei corelații între modelul psihodinamic și modelul neurocognitiv, considerând fanteziile parafilice drept comportamente dezvoltate cu rol defensiv împotriva tulburărilor de personalitate subiacente, anxietății sau conflictelor. Din această perspectivă, parafilia ar fi un antidot al sentimentului de neputință, lipsă de putere sau de inadecvare. [5]

Aceste mecanisme generale de producere a parafiliilor au fost observate, în special, la persoanele cu tulburări parafilice internate în centre specializate sau în unități de corecție. De asemnea, trebuie avut în vedere și faptul că procesele psihodinamice enunțate anterior rămân la stadiul de ipoteze când vine vorba despre apariția parafiliilor și a formele psihiatrice ale acestora. Astfel, studiile mai recente pun accentul pe modificările funcționale cerebrale sau, în cazul pedofiliei, pe elemente de anatomie funcțională. [6]

Există și cercetători care consideră că premisele dezvoltării parafiliilor și, mai ales a formelor grave ale acestor comportamente, ar fi definite prin dificultățile de construcție a relațiilor interpersonale. [2]

Modelul comportamentului învățat încearcă să explice apariția tulburărilor parafilice și se axează pe internalizarea experienței trăite la un moment dat de un copil care a fost victima sau a fost expus la un comportament sexual inadecvat. El va învăța să-l repete și va fi influențat de acesta în cursul dezvoltării sale. [2], [3]

Modelul compensației este o altă ipoteză de avansare a unui comportament parafilic spre o tulburare parafilică și indică faptul că persoana privată de contact sexual firesc caută gratificarea prin mijloace sexuale mai puțin acceptate social. [2]

Este important de menționat faptul că nivelul pornirilor sexuale nu este totuși în relație de directă cauzalitate cu comportamentul parafilic și nici nu s-a observat că o concentrația mai mare de testosteron să predispună un bărbat la dezvoltarea unui comportament sexual atipic. [2]

De asemenea, nu toate persoanele care au o tulburare psihică pornită din parafilie comit acte criminale cu încărcătură sexuală, studiile arătând că mulți indivizi care întrunesc criteriile clinice pentru acestea nu acționează sub imboldul orientării sexuale. Astfel, persoanele care ajung să-i agreseze pe ceilalți prin comportamentul lor deviant asociază și alte comorbidități, precum: tulburări dispoziționale, tulburare de anxietate socială, tulburarea de spectru autist, ADHD, tulburări neurologice. De cele mai multe se consideră că tulburarea parafilică nu este decât o consecință a patologiilor enumerate anterior, fapt pentru care tratarea lor va determina măcar diminuarea comportamentului parafilic, dacă nu chiar extincția lui. [6]

Principalele parafilii și tulburări parafilice

Fetișismul

Implică utilizarea unor obiecte neumane ca principală metodă pentru a produce excitație sexuală. De multe ori, în limbajul comun, sub umbrela acestui termen pot fi incluse preferințe de rol, preferințe pentru diferite părți ale corpului, altele decât organele genitale, sau preferințe pentru obiecte ce pot stimula libidoul. [3], [6], [7]

Tulburarea fetișistă implică excitația sexuală intensă, recurentă prin folosirea unor obiecte inanimate sau a unei atenții exagerate față de anumite părți ale corpului ce provoacă distres semnificativ sau tulburări în funcționarea de zi cu zi. Această tulburare trebuie să fi persistat cel puțin 6 luni. [3], [6], [8]

Există multe fetișuri, iar dintre cele mai comune se pot aminti: obiectele vestimentare din piele sau latex, șorțuri, încălțăminte, lenjerie intimă feminină. [3], [6]

Fetișurile minore, obținute cu consimțământ din partea partenerului, nu intră în categoria psihopatologiei, deoarece nu provoacă distres, dizabilitate sau disfuncții semnificative. [3], [6]

Fetișismul transvestic

În forma de tulburare psihiatrică, reprezintă tendința sexuală recurentă și intensă de a purta haine tipice celuilalt sex. Tulburarea apare atunci când induce niveluri semnificative de dizabilitate și distres. Persoanele cu această parafilie poartă denumirea de cross-dresser. [3], [5], [6]

Multe dintre persoanele preocupate de acest obicei nu ating criteriile pentru a intra în sfera patologicului (perioade de minimum 6 luni de prezență a comportamentului). Este o parafilie care apare într-o mai mare proproție în rândul bărbaților. Cu toate acestea, noua ediție a DSM include atât bărbații homosexuali cât și femeile. [3], [4], [6]

Debutul tulburării fetișist transvestice are loc în copilărie. În cazul în care partenerul de viață nu dorește să accepte acest comportament, persoana poate dezvolta tulburări psihologice sau psihiatrice de tipul vină, anxietate, depresie sau rușine. [3], [6]

Exhibiționismul

Este definit ca excitarea sexuală produsă prin expunerea organelor genitale în fața unei persoanei necunoscute. Se poate manifesta și prin dorința de a fi privit de alții în timpul unui act sexual. [3], [6]

Forma clinică a acestei parafilii implică practicarea acestui comportament cu un partener, care nu și-a oferit consimțământul, sau trăirea unui nivel ridicat de distres secundar, precum afectarea funcționalității sociale sau ocupaționale. [3], [6]

Este o parafilie mai frecventă în rândul bărbaților. Unii exhibiționiști se pot masturba în timp ce desfășoară acest act și, de asemenea, pot fi conștienți de impactul pe care îl are exprimarea nevoilor lor asupra celorlalți indivizi. Contactul sexual este arareori prezent, iar agresivitatea fizică este improbabilă, în ciuda faptului că exhibiționismul poate determina consecințe legale grave pentru unii practicanți. [3], [6]

Se poate asocia cu tulburări de personalitate sau cu alte tulburări psihiatrice. De cele mai multe ori, persoanele nu sunt afectate de comportamentul lor și în cazuri extrem de rare este necesar consultul psihiatric. În egală măsură, mulți se îndreaptă spre pornografie sau show-uri pentru adulți. [3], [6]

Voyeurismul

Reprezintă plăcerea sexuală de a privi nuduri, oameni dezbrăcându-se sau fiind implicați în actele sexuale. Acest tip de parafilie poate fi nucleul dificultăților în relația de cuplu sau îi poate provoca individului probleme cu legea. [6]

Puțini dintre cei despre care se consideră că sunt voyeuriști întrunesc criteriile clinice pentru a intra în această categorie. Tentația de a-i privi pe ceilalți implicându-se în acte sexuale este comună și, în puține cazuri, este considerată drept comportament anormal. Statisticile au indicat faptul că debutează în adolescență sau la începutul maturității și devine patologică atunci când persoana alocă mult timp căutării obiectului plăcerii sale, implicând, astfel, și negarea sau excluderea responsabilităților importante din viața sa. [6], [7]

Cu alte cuvinte, este necesar ca persoana care primește un diagnostic psihiatric trebuie să aibă o vârstă mai mare de 18 ani. Comitetul psihiatric care a adoptat în DSM-5 această particularitate, consideră că adolescența și pubertatea implică în mod normal o curiozitate sexuală mai crescută, riscurile absenței acestei clarificări fiind reprezentate de patologizarea unor comportamente sexuale normale. [6]

Orgasmul este atins prin masturbare odată cu urmărirea actului sexual, fără a-și dori să aibă contact sexual cu cei pe care-i privesc. [6]

Frotteurismul

Reprezintă excitația sexuală produsă de contactul fizic (de obicei prin frecare) cu alte persoane în spații publice. Manifestarea comportamentului apare, de obicei, în spații publice aglomerate, astfel încât, persoana agresată să considere că a fost un accident. [9]

Majoritatea celor care au o formă psihiatrică de parafilie sunt bărbați cu vârste cuprinse între 15-25 ani, putând fi identificată și la: vârstnici, indivizi timizi, persoane inhibate social sau sexual. Atingerea este privită ca o legătura cu victima. Asemenea celorlalte parafilii, părerile legate de punctul de plecare sunt împărțite, considerându-se că fundamentul ar fi reprezentat de un comportament învățat, de tulburări de control al impulsului sau de experiențe negative trăite în copilărie. [9]

În relația de cuplu, poate fi văzut ca un preludiu de către cel care practică frotteursimul. [9]

Masochismul

Reprezintă participarea intenționată în acte sexuale care presupun umilință, abuz fizic, legare sau orice altă formă de abuz adresată propriei persoane pentru experimentarea plăcerii sexuale. Fanteziile masochiste, practicate de doi adulți ce și-au oferit consimțământul, sunt destul de frecvent întâlnite. De cele mai multe ori, participanții conștientizează că nu este decât un joc și vor respecta limitele sale. Însă, în anumite situații, unele persoane masochiste vor avea tendința să exagereze, fapt ce poate determina rănirea sau chiar decesul. [2], [3], [6]

Cele mai comune metode la care apelează masochiștii sunt: legarea, înțeparea pielii, aplicarea de șocuri electrice, arderea, lovirea, umilirea prin defecație sau urinat, recurgerea la travestism sau simularea unui viol. [6]

Autoasifixia erotică (asfixiofilia) este un subtip al tulburării masochiste. De regulă, se produce la momentul sau imediat înaintea atingerii orgasmului. Pentru a se strangula, persoana folosește, de obicei, articole vestimentare. Pierderea conștienței se poate instala rapid din cauza blocării întoarcerii venoase de la nivel cerebral. Aceasta determină tulburări importante de perfuzie cerebrală, iar dacă nu se renunță imediat, pot apărea leziuni cerebrale severe sau se poate instala decesul. [6]

Sadismul

Se caracterizează prin dorința de a induce suferința fizică sau psihologică unei alte persoane pentru excitare deplină sau pentru atingerea orgasmului. [6]

Formele ușoare de sadism nu întrunesc criteriile clinice pentru a fi necesară evaluarea psihologică sau psihiatrică. Multe cupluri apelează la această metodă de obținere a plăcerii sexuale și, de cele mai multe ori, nu sunt periculoase, cei implicați cunoscând foarte bine limitele jocului în care au intrat. Cu toate acestea, intensitatea sadismului poate stabili diagnosticul de tulburare psihiatrică. [6]

Multe dintre persoanele care suferă de forma severă a acestei parafilii fantazează asupra obținerii suferinței din partea celuilalt cu sau fără consimțământul informat al acestuia. Practic, fără consimțământul partenerului reprezintă o formă de agresiune ce poate fi pedepsită de lege. Trebuie specificat că nu este sinonim cu violul (ce reprezintă un complex de putere și dorință sexuală manifestate asupra victimei). [6]

Sadismul devine periculos atunci când este asociat tulburării antisociale de personalitate. [6]

Pedofilia

Definește direcționarea unor fantezii, nevoi sau comportamente sexuale spre adolescenți sau pre-adolescenți (vârstă mai mică de 13 ani). Diagnosticul se va stabili în momentul în care persoana este mai mare de 16 ani sau este cu 5 ani mai mare decât partenerul minor care devine ținta fanteziilor sale erotice. [6]

Prin faptul că provoacă o traumă celor din jur este considerată o tulburare psihiatrică. Este dificil să se realizeze diferența între implicațiile legale și cele psihiatrice și depinde foarte mult de cultura din care provine individul. [6]

Mulți dintre pedofili sunt bărbați, atracția putând fiind canalizată atât spre fete, cât și spre băieți; cu toate acestea, majoritatea pedofililor preferă angrenarea în activități erotice cu pesoane de sex opus. În majoritatea cazurilor, pedofilul este un cunoscut (membru al familiei, părinte vitreg sau persoană cu autoritate), iar privitul sau atinsul prevalează contactul sexual propriu-zis. Pedofilii pot fi atrași fie numai de copii, fie și de adulți, iar unii sunt atrași doar de cei cu care au relații apropiate. [3]

Criteriile DSM-5 de diagnostic al pedofiliei sunt:
existența fanteziilor, a nevoii, a comportamentelor sexuale recurente și de intensitate crescută ce implică pre-adolescenți sau copii (vârstă mai mică de 13 ani) prezente pentru o perioadă mai mare de 6 luni;
persoana a acționat în virtutea acestor nevoi sau este profund debilitată de ele;
persoana are o vârstă mai mare de 16 ani sau este cu cel puțin 5 ani mai mare decât copilul ce-i este țintă. [3]

Legat de ultimul punct, este de menționat faptul că sunt excluse persoanele la finalul perioadei de adolescență care sunt implicate emoțional în relații cu persoane de 12-13 ani. [3], [6]

Asocierea cu tulburarea antisocială de personalitate conduce la violuri sau alte acte cirminale. În privința evoluției, pedofilia este considerată a fi o afecțiune psihiatrică cu tendința la cronicizare, iar comorbiditățile sunt reprezentate de abuzul de substanțe sau depresie. Totodată, se poate asocia cu deficit de atenție, tulburări anxioase sau tulburare post-traumatică de stres. [3], [5], [6]

Conform unor studii, molestarea copiilor pare să nu fie strâns corelată cu tendințele sexuale pedofile, ci cu alte aspecte psihopatologice din caracterul persoanei la care s-a diagnosticat și această parafilie. [4]

În istoricul pedofililor se identifică de foarte multe ori tulburări de funcționare a familiei, abuzuri sexuale sau conflicte maritale. Alți factorii de risc pentru dezvoltarea acestei tulburări psihiatrice sunt reprezentați de:

• dificultățile de atașament;
• disfuncțiile sexuale;
• tulburările emoționale;
• dezinhibiția generată de deficitul de empatie;
• abuzul de substanțe. [3], [5]

Diagnosticul pedofiliei este unul clinic, singurul indicator putând fi utilizarea excesivă a pornografiei infantile. Merită a fi menționat că, deși ilegală, vizionarea de materiale cu conținut pornografic infantil nu reprezintă un criteriu de diagnostic cert. [6]

Dacă personalul medical are cunoștință că astfel de acte au fost comise de un adult aflat în îngrijire, obligația acestuia este de a anunța organele legii. [6]

Diagnostic

Medicul psihiatru și psihologul clinician sunt cei care diagnostichează comportamentele sexuale de tip parafilic. Ulterior, în echipa de tratament pot fi incluși psihoterapeutul sau cadre medicale din alte specialități, în cazul în care este vorba despre o boală care a generat parafilia. Diagnosticul urmărește: obținerea unui istoric sexual detaliat al pacientului, informații legate de partenerii sexuali, funcționarea sexuală a individului, istoricul medical și psihiatric pentru determinarea comorbidităților psihiatrice sau a problemelor medicale asociate. [3]

Diagnosticul obiectiv implică utilizarea unui test poligraf în momentul expunerii istoricului medical, măsurarea timpilor de reactivitate vizuală la stimuli cu caracter specific comportamentului parafilic, pletismografia peniană sau vaginală la stimularea sexuală. [3]

De asemenea, după culegerea datelor, este necesar să se realizeze diagnosticul diferențial cu afecțiuni medicale capabile să imite simptome tipice de parafilie:

• leziuni cerebrale ce interesează lobii frontali și temporali (implicați în reglarea libidoului) ;
• sindromul Klüver-Bucy;
• sindromul Kleine-Levin (disfuncție hipotalamică) ;
• afecțiuni neurologice (boala Alzheimer, boala Huntington) ;
• afecțiuni endocrinologice;
• efecte adverse ale unor medicamente (în special, folosirea agoniștilor dopaminergici). [1], [3], [6]

Dacă unei persoane i se spune că are o anumită parafilie nu înseamnă că este necesar să fie calificată drept bolnavă sau un potențial pericol pentru sine sau pentru cei din jur. [10]

Tratament

În privința tratamentului pentru formele grave de parafilie, multe studii au arătat că o eficacitate maximală este atinsă atunci când se combină terapia medicamentoasă cu terapiile psihologice. Tratamentul urmărește mai curând reducerea și controlul comportamentului sexual deviant decât anularea acestuia. [2]

Tratamentul medicamentos antiandrogenic va fi rezervat persoanelor care prezintă un comportament sexual deviant, manifestat prin riscul de rănire a celorlalți. Antiandrogenii reduc intensitatea erecțiilor, a fanteziilor sexuale sau a stimulării nevoii de implicare în relații sexuale. Reducerea nevoilor sexuale a fost sesizată și în cazul utilizării unor antidepresive (inhibitori selectivi de recaptare ai serotoninei). [2], [3]

În privința tratamentului psihologic, au existat mai multe metode prin care s-a încercat reducerea comportamentului parafilic de intensitate psihiatrică. Metodele comportamentaliste alese în acest scop au cunoscut două direcții: condiționarea negativă și condiționarea pozitivă. Pe de o parte, condiționarea negativă presupune asocierea unui stimul neplăcut (miros, imagine, sunet) cu nevoia de exercitare a comportamentului deviant. De cealaltă parte, condiționarea pozitivă își propune să ajute pacientul să dezvolte comportamente alternative sau să-și însușească diferite abilități sociale pentru rezolvarea conflictelor interne. [2]

Terapia cognitivă este una dintre tehnicile ce a dat rezultate în tratarea tulburărilor parafilice, scopul fiind acela de restructurare a modelelor distorsionate de gândire și antrenarea empatiei. Terapeutul va încerca să ajute pacientul să conștientizeze că victima nu este obligată să-i satisfacă nevoile sau dorințele sexuale și, totodată, îl va ajuta pe pacient să încerce să se pună în locul victimei. [1], [2]

În continuare, vor fi prezentate pe scurt tipurile specifice de tratament adresate celor mai comune parafilii.

Fetișismul
Tratamentul formelor debilitante de fetișism include psihoterapia, medicația sau asocierea celor două. Studiile realizate pe administrarea de inhibitori selectivi de recaptare ai serotoninei la persoanele cu aspecte clinice au dovedit o eficacitate îndoielnică. [6]

Fetișismul transvestic
Tratamentul formelor clinice de fetișism transvestic presupune apelarea la grupuri de suport și psihoterapie. Din pricina stigmei, mulți evită să se prezinte la medic, iar uneori, la aceeași persoană, pot coexista alte tulburări psihiatrice: abuz de substanțe, disforia de gen, depresia. [6], [11]
Terapia de grup poate fi o bună variantă pentru cei care apelează la serviciile medicale. Psihoterapia individuală se va ocupa cu precădere de aspectele legate de autoacceptare și de modularea comportamentelor la risc. Medicamentele nu și-au dovedit eficiența în tratarea acestei forme de parafilie. [6]

Exhibiționismul
Tratamentul, atunci când este necesar, se referă la psihoterapie, grupuri de suport sau la medicație psihotropă precum inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei. Cele mai eficiente sunt asocierile dintre metodele enunțate. Atunci când terapia se dovedește a fi ineficientă, se poate recurge la medicație antiandrogenică pentru reducerea nivelului de testosteron și eliminarea libidoului. Agoniștii de GnRH (hormon eliberator de gonadotropine) și medroxiprogesteron acetatul sunt două tipuri de medicamente ale căror utilizare a oferit unele rezultate pozitive.
Ratele de recidivă sunt crescute, iar răspunsul la tratament se va măsura prin pletismografie peniană, declarațiile persoanei și înregistrările poliției cu privire la arestări. [6]

Voyeurismul
Tratamentul aplicat atunci când parafilia atinge intensitate clinică este similar exhibiționismului. [6]

Frotteurismul
Tratamentul este reprezentat de combinația dintre psihoterapie și terapie comportamentală, iar, pentru reducerea eficientă a impulsurilor sexuale, dacă acestea reprezintă un pericol, se poate administra medroxiprogesteron acetat. Având o evoluție cronică, multe dintre aceste persoane vor căuta indivizi cu aceeași parafilie. [9]

Masochismul și sadismul
S-au încercat mai multe metode de tratament pentru cazurile severe, fără ca acesta să aibă vreun rezultat. [6]

Pedofilia
În linii mari, tratamentul pedofiliei implică: psihoterapie, tratamentul comorbidităților, medicație (inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei, antiandrogenice).

Psihoterapia de lungă durată, individuală sau de grup se poate dovedi a fi eficientă atunci când se asociază unui tratament multimodal care să cuprindă: antrenamente de comportament social adecvat, tratarea comorbidităților fizice și psihice și tratamentul medicamentos.

 

Unele persoane cu această parafilie pot răspunde la tratament și, astfel, să se poată face reintegrarea socială. S-a observat o șansă mai mare de recuperare în rândul celor care nu au asociat alte afecțiuni psihice, mai ales tulburări de personalitate. [6]

Medroxiprogesteron acetatul și cyproteronul sunt două medicamente care inhibă eliberarea hormonilor sexuali, scăzând astfel producția de testosteron, fapt ce conduce la reducerea libidoului. Agoniștii de GnRh sunt o alternativă, mai ales că există forme de eliberare prelungită. Tratamentul medicamentos trebuie administrat pentru o perioadă mai lungă de timp, rata de reapariție a fanteziilor și a nevoilor sexuale cu tentă pedofilă fiind mare la câteva luni de la întreruperea medicației. În cazul femeilor, efectele tratamentului cu antiandrogeni nu sunt cunoscute cu exactitate. [6]