Osteocondrodisplazia

Osteocondrodisplazia este un termen folosit pentru a descrie un grup de peste 200 de afecțiuni caracterizate prin anomalii osteocartilaginoase cu transmitere genetică, ce se manifestă prin anomalii de formă sau lungime a oaselor membrelor, coloanei vertebrale sau cutiei craniene și anomalii radiologice. Alte denumiri ale acestei afecțiuni sunt sunt displazia scheletală sau osteocondrodistrofia. (1, 2, 4)

Clasificare

Apar de obicei în perioada fetală:

• acondrogeneza
• osteopetroza
• osteogenesis imperfecta
• hipofosfatazia
• condrodisplazia
• displazia tanatoforică
• polidactilia cu coaste scurte (tipul Majewski și Saldino-Noonan)
• displazia dissegmentală (tipul Silverman-Handmaker)
• displazia camptomelică

Apar frecvent în perioada fetală:

• distrofia toracică asfixiantă (sindromul Jeune)

Apar ocazional în perioada fetală:

• displazia diastrofică
• dorfismul metatropic
• displazia Kniest
• sindromul Ellis-van Creveld (2, 4, 6, 7)

Epidemiologie

Incidența generală a displaziilor scheletale este de 1 la 4.000 nașteri. Displaziile scheletale fetale apar la 0,95 din 10.000 nașteri. Cele mai comune displazii scheletale sunt displazia tanatoforică (62% din totalul displaziilor scheletale letale), acondroplazia (cea mai comună displazia scheletală non-letală, cu o frecvenșă de 1 la 26.000 nașteri), acondrogeneza, osteogenesis imperfecta. (1, 7)

Diagnostic clinic

Displaziile scheletale sunt adesea diagnosticate în perioada neonatală sau în prima copilărie, însă pot fi diagnosticate și în adolescență. Elementele clinice sugestive sunt reprezentate de statura mică disproporțională, care poate fi cauzată de:

• scurtarea segmentelor proximale (humerus și femur) - în acrondrodisplazie, hipocondrodisplazie, displazie diastrofică
• scurtarea segmentelor distale (metacarpiene, falange) - în acordodiastoză, diastoză periferică
• scurtarea segmentelor mijlocii și distale (antebraț și mâini) - în displazia acromesomelică
• scurtarea elementelor mijlocii (antebraț, gambă) - în sindromul Robinow, sindromul Reinhardt-Pfeiffer
• scurtarea unui membru în întregime- în acondrogeneză, sindromul Roberts
• scurtarea trunchiului- în sindromul Morquio, displazia metatrofică

În general, pacienții cu statură mică disproporțională sunt diagnosticați cu displazii scheletale, în timp ce pacienții cu statură mică proporțională sunt diagnosticați cu afecțiuni endocrine, nutriționale sau alte defecte non-scheletale. Ca excepții, hipotiroidismul congenital poate determina statură mică disproporțională, iar osteogenesis imperfecta și hipofosfatemia se pot manifesta cu proporții corporale normale.

Statura mică disproporțională poate fi inaparentă clinic, astfel încât sunt necesare măsurători antropometrice. (2, 3, 4, 6, 7)

Diagnostic paraclinic

Biologic - investigații biochimice, hematologice, imunologice
Imagistic - ecografie, computer-tomografie, IRM, ecocardiogramă
Studii moleculare și genetice (4)

Diagnostic diferențial

Necesită un istoric familial adecvat, un examen fizic complet și investigații paraclinice amănunțite.

Diagnosticul diferențial include:

• afecțiuni endocrine
• afecțiuni metabolice
• anomalii cromozomiale (2)

Principalele osteocondrodisplazii

Acondroplazia este o afecțiune cu transmitere autosomal-dominantă în 10% cazuri și în 90% din cazuri este determinată de mutații de novo. Este determinată de mutația genei pentru receptorul factorului de creștere fibroblastică-3 de pe brațul scurt ar cromozomului 4. Copiii homozigoți prezintă o formă severă de boală, cu deces de obicei în perioada infantilă prin insuficiență respiratorii determinată de dimensiunile reduse ale cutiei toracice.Cei heterozigoți au un prognostic mai bun. Înălțimea maximă în perioadei de adult este de 131 cm la bărbați și 124 cm la femei.

În asociere cu deficitul de creștere, acondroplazia se mai manifestă cu megalocefalie, hiperlordoză lombară, scurtarea proximală a membrelor (femur și humerus), acanthosis nigricans.

Anomaliile radiologice includ modificări ale vertebrelor (formă cuboidă, îngustarea distanței imterpediculare la nivel lombar), dimensiuni reduse ale crestelor iliace, dimensiuni reduse ale formaen magnum, stenoza canalului vertebral.

Hipocrondroplazia are transmitere autosomal-dominantă și este cauzată de mutații ale aceleiași gene ca în cazul acondroplaziei, însă un tip diferit de mutație. Înălțimea în perioada adultă este de maximim 120-150 cm.

Osteogenesis imperfecta este o afecțiune cu transmitere autosomal-dominantă cauzată de mutații ale genelor COL1A1 sau COL1A2. Are o incidență de 1 la 20.000 nașteri. Se manifestă prin statură mică, fracturi pe os patologic, scolioză, deformări ale craniului, deficit de auz, anomalii dentare, colorația albăstruie a sclerei, hiperlaxitate articulară, dislocații articulare, calculoză renală, prolaps de valvă mitrală, macrocefalie, hidrocefalie. (1, 3, 4, 5, 6)

Tratament

Este simptomatic și include intervenții ortopedice. Transplantul de măduvă osoasă poate fi indicat când se asociază deficite imune congenitale, mucopolizaharidoze, lipidoze, osteopetroză, boala Gaucher. (4, 6)