Osteoblastomul

Osteoblastomul este o leziune osoasă benignă, uneori agresivă local. Este asemănătoare osteomului osteoid din punct de vedere histologic, de care se diferențiază cu greu, de obicei prin dimensiune (osteoblastomul este mai mare de 2 cm, iar osteomul osteoid are dimensiuni sub 1 cm) și prin gradul de agresivitate locală. (1, 3, 9)

Epidemiologie

Osteoblastomul este o tumoră rară, reprezentând aproximativ 3,5% din totalul tumorilor osoase benigne și mai puțin de 1% din totalul tumorilor osoase (benigne și maligne). Vârful de incidență este între 15 și 20 ani, majoritatea pacienților fiind diagnosticați înainte de vârsta de 30 ani. Este mai frecventă la sexul masculin, raportul B/F fiind de 2/1. Este de 20 ori mai rar decât osteosarcomul și de 4 ori mai rar decât osteomul osteoid. (1, 2, 5)

Diagnostic

Clinic

Vârsta cea mai frecventă de diagnostic a osteoblastomului este de aproximativ 30 ani. Unul dintre primele simptome care apare este durerea persistentă, ce se agravează progresiv, mai puțin severă decât cea cauzată de osteomul osteoid și spre deosebire de durerea dată de acesta, nu este calmată de administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene (în special aspirina). Alte manifestări includ tumefierea locală, vizibilă sau palpabilă, deficit funcțional (în special în localizările proximale articulațiilor), fracturi pe os patologic.

Atunci când este localizat la nivelul coloanei vertebrale, pot fi prezente și simptome neurologice (în 50% din cazurile cu localizare spinală), determinate de compresiunea medulară sau a rădăcinilor nervilor spinali. De asemenea mai pot fi prezente diformități ale coloanei vertebrale, precum scolioză, cifoză, torticollis. (4, 7, 8, 9)

Imagistic

Radiografia
Aspectul radiografic al osteoblastoamelor consă în prezența unei leziuni circumscrise sau ovale la nivelul osului cortical în 2/3 din cazuri și medular într-o tremie din cazuri când e localizat la nivelul diafizei oaselor lungi și la nivelul segmentelor posterioare când este localizat la nivelul coloanei vertebrale. Leziunea este radiotransparentă central, cu o margine osteosclerotică, de obicei cu dimensiuni mai mari de 2 cm, fără reacție periostală importantă și fără întreruperea corticalei osoase.

Uneori, osteoblastoamele pot avea caracteristici ce ridică suspiciunea de malignitate, precum distrucție corticală și invazie a țesuturilor moi adiacente (mai ales în cazul osteoblastoamelor agresive ce asociază și prezența unei componente chistice).

Computer-tomografia
Este utilă mai ales preoperator pentru descrierea leziunii, a dimensiunilor și extensiei acesteia, mai ales în cazul celor localizate la nivelul coloanei, unde imaginile radiografice permit o descriere mai restrânsă.

Imagistica prin rezonanță magnetică
Este investigația cu cea mai buna sensibilitate pentru aprecierea compresiunii/ invaziei măduvei spinării și a țesuturilor moi.

Scintigrafia osoasă
Identifică prezența unei captări puternice a radionuclidului la nivelul leziunii, însă specificitatea este redusă, acest aspect putând apărea și în alte tipuri de leziuni osoase. (1, 4, 5)

Anatomopatologie

Macroscopic
Osteoblastomul afectează cel mai frecvent coloanal vertebrala (40%), în special segmentele sale posterioare, însă uneori și corpii vertebrali. Alte locații sunt reprezentate de oasele lungi- la nivelul diafizei sau metafizei (30%), în special femur și tibie, oasele mici ale mâinii și piciorului, oasele feței, calota craniană, pelvisul, claviculele, scapula și coastele.

Cel mai frecvent, fragmentul bioptic se obține prin puncție biopsie, și mai rar pe cale chirurgicală. Puncția aspirație cu ac fin nu este indicată.

Histologic, osteblastomul este format din osteoblaste cu producție activă de material osteoid și țesut osos primitiv, cu trabecule osoase imature, țesut conjunctiv intens vascularizat și activitate mitotică minimă. Este esential diagnosticul diferențial cu osteosarcomul prin absența matricei cartilagioase prezente în osteosarcom, absența invaziei în țesuturile moi adiacente și indicele mitotic redus al osteoblastomului. (5, 7, 8)

Stadializare

• Stadiul 1 - osteoblastomul latent - este decoperit incidental, cu ocazia unor explorări indicate pentru alte cauze, fiind asimptomatice.
• Stadiul 2 - osteoblastomul activ - sunt tumori cu creștere lentă, ce nu întrerup corticala osoasă și se pot însoți de disfuncții mecanice sau fracturi pe os patologic. În acest stadiu sunt diagnosticate majoritatea obsteoblastoamelor.
• Stadiul 3 - osteoblastomul agresiv - sunt tumori cu creștere rapidă, la limita dintre osteoblastom și osteosarcom și sunt simptomatice. Asociază adesea o componentă chistică. Are risc mai mare de recurență comparativ cu cel din stadiul 2. Microscopic, majoritatea caracteristicilor sunt asemănătoare, însă osteoblastomul agresiv are obsteoblaste de dimensiuni mai mari cu citoplasmă abundentă, eozinofilă. Sunt agresive local, dar nu metastazează. (6, 9)

Diagnostic diferențial

• Osteosarcomul - este o tumoră osoasă malignă, ce metastazează precoce la nivel pulmonar, și apar cel mai frecvent la vârsta adolescentă. Diagnosticul diferențial, mai ales cu forma agresivă, se face histologic.
• Osteomul osteoid - este o tumoră benignă a osului ce determină durere, în special nocturnă, ce se ameliorează la administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene. De obicei are dimensiuni mai reduse decât osteblastomul, și rar crește în dimensiuni.
• Chistul osos anevrismal - este o tumoră benignă a osului ce apare în special la adolescenți, cel mai frecvent la nivelul vertebrelor și al genunchiului.
• Tumora cu celule gigante - este o tumoră agresivă rară, cu incidența maximă între 20-40 ani, localizată mai ales epifizar. (3, 4, 7)

Tratament

Tratamentul medical

Radioterapia sau chimioterapia nu sunt în general indicate în acest tip de tumori, întrucât raportul risc beneficii nu este favorabil, cunoscându-se existența osteosarcomului postiradiere apărut după radioterapia aplicată unor tumori benigne.

Tratamentul chirurgical

Pentru osteoblastoamele aflate în stadiul 2, tratamentul constă în chiuretaj urmat de grefare osoasă, iar pentru cele aflate în stadiul 3, rezecție completă în țesut sănătos, care este de obicei curativ. (1, 2, 6)

Prognostic

Osteoblastomul are o rată de recurență de aproximativ 10-20%, atribuită rezecției chirurgicale incomplete. Recurența apare de obicei în primii doi ani post-operator, peste 2 ani fiind foarte rară. Sunt mai frecvente în cazul localizării vertebrale și în cazul formelor agresive. (1, 6)