Trăiește magia energiei universale! Ești propriul tău vindecător și al celor dragi ție!
ROmedic Cabinete medicale Alba Iulia Cabinete Medicină alternativă și naturistă Medicină alternativă și naturistă Alba Iulia

Terapie craniosacrală-vindecarea depresiei și anxietății

Autor: Horatiu-Flaviu
Terapia CranioSacrală – un remediu eficient în combaterea și vindecarea depresiei, boala secolului!
Ce este depresia?
Cu toții am auzit la un moment dat în viață despre depresie, iar unii dintre noi chiar am trecut prin așa ceva. Nu este un lucru plăcut sau de luat în derâdere. Depresia nu este o simplă stare de disconfort sau o supărare trecătoare. Depresia este o afecțiune care se manifestă ca un dezechilibru chimic la nivelul creierului.
Creierul aflat în depresie nu poate produce destulă serotonină și dopamină, hormonii care reglează buna-dispoziție. Astfel, cei suferinzi de depresie nu se pot motiva să facă absolut nimic și se află într-o perpetuă indispoziție și incapacitate de funcționa la parametri normali.
Cum recunoaștem un om care suferă de depresie?
1. Persoana în cauză a devenit mai retrasă față de cum era înainte – nu mai iese atât de des cu anturajulfamilia și prietenii, nu răspunde la telefon și nu mai comunică cum o făcea înainte;
2. Cel suferind nu mai are aceeași rutină, nu mai practică aceleași ritualuri zilnice, obișnuiește să doarmă foarte mult și uneori refuză să se ridice din pat;
3. Persoana a devenit apatică, manifestă stări inexplicabile de anxietate și are impresia că cineva vrea să o rănească;
4. În situațiile extreme, pacientul suferind va recurge la tentative de suicid în urma unor scenariiîn mintea acestuia ca urmare a unei senzații de inutilitate totală a existenței sale.
Cum ajută terapia Craniosacrală la tratarea depresiei?
Sistemul craniosacral este, de fapt, primul înveliș al sistemului nervos central, având ca puncte extreme craniul și osul sacral. Terapeutul efectuează atingeri ușoare în puncte cheie de-a-lungul sistemului craniosacral (cap și coloană vertebrală), eliberând încordările și contracturile resimțite la acest nivel.
În tot acest proces, terapeutul reușește să redea funcționalitate sistemului nervos central, restabilindu-i funcțiile normale. Astfel, principala cauză a apariției depresiei, adică stresul, este pus sub control.
Axul hipotalamo-hipofizar-suprarenal, adică glandele endoncrine din corp ce controlează reacția la stres, sunt readuse la o funcționalitate normală. În cazul depresiei, aceste glande devin disfuncționale, creând senzații de stres în mod continuu, fapt ce contribuie și declanșează starea de depresie.
Optând pentru terapia Craniosacrală, pacientul suferind va simți o eliberare treptată din starea de neputință și se va simți din nou funcțional. Echilibrul la nivelul sistemului nervos va fi restablilit, iar producția de dopamină și serotonină va intra în parametri normali.
Împreună cu alte terapii complementare, suplimente naturale, meditație, reiki, Coaching & NLP, întregul complex simptomatologic și cauzele depresiei vor fi tratate, pacientul putând din nou să se bucure de viață.
Depresia nu trebuie să fie o sentință la o viață lipsită de sens! Depresia poate fi tratată, iar cei suferinzi pot reveni repede la o viață normală.
Terapie CranioSacrală în Alba Iulia: strada Veneția 3, Alba Iulia, jud. Alba, tel : 0747-080238, e-mail: horareiki@gmail.com
 
Programare