Misofonia

Secolul în care trăim își pune amprenta din ce în ce mai mult pe caracterul fiecărei persoane în parte. Stresul, orele de muncă prelungite, sarcinile numeroase cărora trebuie să le facem față, toate duc la îmbogățirea listelor de afecțiuni medicale cu unele noi, caracteristice lumii moderne. Nervozitatea, oboseala, iritabilitatea, dispoziția proastă sunt doar câteva dintre acuzele frecvente pe care oamenii le relatează în zilele noastre. Asociat cu stresul și oboseala, un simptom relativ nou, dar supărător, începe să afecteze din ce în ce mai multe persoane; este vorba despre toleranța scăzută la anumite zgomote din mediu.

Zgomotele pot duce atât la afectarea auzului, cât și la probleme mai puțin evidente, așa cum sunt cele de natură emoțională. Toleranța la zgomot este o caracteristică care variază de la individ la individ. Persoanele cu un prag senzorial mai scăzut discriminează mai bine sunetele din jur, dar în același timp tolerează mai greu zgomotele din mediu, zgomote care, deși în cazul altor oameni trec neobservate, în cazul de față pot cauza mari neplăceri. (1)

Ce este misofonia?

Orice persoană care constată că este deranjată de anumite sunete, care celor din jur nu le creează niciun disconfort, ar putea să ia în considerare că poate suferi de misofonie. Misofonia este o afecțiune care constă într-o aversiune față de unele sunete și este una dintre noile probleme ale lumii moderne, studiată și dezbătută în ultimul timp. Încă neîncadrată în ghidurile de diagnostic al bolilor, misofonia este pusă în relație cu oboseala accentuată și cu stresul resimțit în timpul zilei. Sunete care în mod normal nu deranjează, pot fi resimțite ca deosebit de supărătoare pentru cineva cu misofonie. Mestecatul alimentelor, ronțăitul, sorbitul ceaiului, respirația celor din jur, tastatul, râsul, bătăile cu creionul în birou, zgomotul tocurilor pe podea, claxonul mașinilor din stradă pot cauza adevărate neplăceri și pot fi o distragere serioasă pentru anumite persoane.

Majoritatea dintre noi recunoaștem că uneori avem o aversiune fața de sunetele produse de alte persoane și că acestea ne perturbă capacitatea de a ne concentra. Dar ce e de făcut când această aversiune devine atât de severă încât perturbă orice activitate? În unele cazuri, simptomele sunt atât de severe, încât persoanele afectate nu pot mânca laolaltă cu alți oameni, nu pot dormi cu altcineva sau le este aproape imposibil să împartă biroul cu alți colegi, fiind excesiv de distrași de toate zgomotele produse de persoanele din jurul lor. Cu alte cuvinte, viața socială poate fi serios afectată, ajungându-se la evitarea oricăror situații sociale și, deci, la izolare.

Care sunt cauzele misofoniei?

Afecțiunea a fost puțin studiată până în prezent, deoarece nici relatările de la persoane afectate nu au fost numeroase în trecut, fie din cauză că până acum misofonia nu a fost considerată o situație importantă, fie că stresorii sociali nu erau atât de numeroși încât oamenii să resimtă un disconfort psihic accentuat. Odată cu intensificarea situațiilor de stres cotidian, numărul celor care se adresează specialiștilor, cerându-le ajutor, a crescut semnificativ. S-a constatat că afecțiunea începe în adolescență și că se poate regăsi la mai mulți membri ai aceleiași familii, de unde se poate deduce și o condiționare genetică.

Programul de lucru încărcat, responsabilitățile ridicate, problemele emoționale și de familie sunt adesea prezente în cazul celor cu misofonie. Cei cu personalitate rigidă și compulsivă, depresie sau anxietate, au de asemenea tendința de a fi foarte deranjați de zgomotele din jur.

Zgomotele ambientale creează persoanei cu misofonie un adevărat disconfort psihic. Aceasta devine anxioasă, iritabilă, irascibilă, își intensifică capacitatea de a-și orienta atenția spre zgomotul deranjant, dar pierde din capacitatea de a se concentra asupra sarcinilor sale, iar tensiunea resimțită poate atinge un nivel atât de ridicat încât să asistăm la o izbucnire impulsivă și agresivă a persoanei în cauză.

Cum se manifestă misofonia?

Studiile au arătat că persoanele cu misofonie au în comun faptul că un stimul auditiv le provoacă o reacție fizică imediată, manifestată prin aversiune, furie, dezgust și impulsivitate, care poate merge până la agresiune fizică sau verbală, orientată împotriva sursei zgomotului. În ghidurile actuale de clasificare a bolilor de natură psihiatrică, afecțiunea nu se regăsește încă, iar simptomele ei nu pot fi încadrate ca aparținând tulburării obsesiv-compulsive sau tulburărilor de control al impulsului. Medicii derulează studii pentru stabilirea unor criterii precise de diagnosticare și încadrare ulterioară.

Au fost propuse spre aprobare o serie de criterii pentru încadrarea misofoniei, pentru ca această afecțiune să fie tratată cu seriozitate și manageriată adecvat. Aceste criterii includ:

• A. prezența sau anticiparea unui sunet specific produs de către un om (mestecat, respirat) provoacă aversiune și impulsivitate persoanei afectate, care de la iritabilitate și dezgust poate ajunge brusc la furie;
• B. individul are impresia că își va pierde autocontrolul, iar izolat, pot exista izbucniri agresive;
• C. persoana afectată realizează că furia pe care zgomotul o cauzează este excesivă, nejustificată și disproporționată în raport cu intensitatea zgomotului cauzator;
• D. pacientul are tendința de a evita situațiile cu potențial misofonic, sau, dacă nu le evită, resimte furie, dezgust sau disconfort în situația dată;
• E. furia resimțită sau tendința evitantă provoacă disconfort marcat și interferează cu activitățile cotidiene;
• F. simptomele pacientului nu pot fi atribuite altei afecțiuni, precum tulburarea obsesiv-compulsivă (aversiunea resimțită de o persoană care se teme de contaminare) sau tulburarea de stres posttraumatic.

A fost elaborată și o scală de evaluare a severității simptomelor din misofonie, numită Scala Amsterdam pentru evaluarea misofoniei. Acesta cuprinde șase întrebări despre timpul petrecut cu atenția îndreptată spre sursele de zgomot, interferența cu viața socială, nivelul de furie, capacitatea de a rezista impulsului, capacitatea de autocontrol împotriva furiei și timpul petrecut evitând situațiile cu potențial misofonic. Un scor de 0-4 puncte indică simptome de intensitate foarte redusă, 5-9 puncte indică simptome de intensitate ușoară, 10-14 puncte -simptome de intensitate moderată, 15-19 puncte - intensitate severă, iar 20-24 puncte simptome de extremă intensitate (2).

Cui se poate adresa persoana afectată de misofonie?

Pentru a fi considerată o afecțiune de natură psihologică, trebuie să fie excluse bolile legate de auz, iar pentru acest lucru persoana în cauză trebuie să aibă parte de un control otolaringologic sau neurologic (3). Dacă aceste examene nu relevă nimic neobișnuit la nivel auditiv, cel afectat se poate adresa unui medic psihiatru, unui psiholog sau unui psihoterapeut, pentru că, cel mai probabil, afecțiunea sa este de natură psiho-emoțională. Specialistul va trebui să îl ajute să găsească factorul emoțional stresant, să facă față nivelului ridicat de stres și să îl îndrume spre recăpătarea echilibrului interior.

Cum se poate trata misofonia?

Tratamentul afecțiunii este unul bazat pe suport psihoterapeutic. Psihoterapeutul vine în sprijinul pacientului spre a-l ajuta să reducă nivelul de stres la care este supus și pentru a-l învăța cum să disocieze sunetele din jur de emoțiile negative stârnite la auzirea lor. De regulă sunt folosite tehnici de terapie cognitiv-comportamentală, iar ședințele săptămânale sunt adesea realizate în grupuri. Ședințele terapeutice se pot întinde pe o durată de mai multe luni, dar rezultatele nu întârzie să apară. Scopul fundamental va fi acela de a reda confortul psihic pacientului și de a-l ajuta să facă față cu bine lumii zgomotoase în care trăim.