Psiholog Manuela Capalb

  • Telefon: 0790733335
  • Localitate: Constanta (Constanta)
  • Loc de muncă actual: Centru de Psihoterapie si Dezvoltare Personala -The Orlov
  • Specialitate: Psihologie
  • Specialitate secundară: Psihoterapie
Manuela Capalb

"Între posibil și imposibil stau două litere și o stare de spirit" - Charles de Gaulle

 

Cine sunt eu?

 

Întreaga mea experiență de viață de până azi m-a ajutat să devin cine sunt. După un lung proces de cunoaștere a propriei persoane, am ajuns la o înțelegere profundă a ființei care sunt azi.

Sentimentul valorii de sine ne este confirmat adesea din exterior. Uneori știm ce garantează aprobarea și acceptarea celor din jur și astfel ne străduim să ne comportăm întocmai, însă putem avea sentimentul că ne pierdem contactul cu noi înșine.

Mi-am acordat permisiunea de a gândi și regândi pe cont propriu, aici și acum, adecvat contextului și posibilităților reale, conștientă de efortul pe care trebuie să-l depun de a renunța la pattern-uri, la convingerile limitative și la ideile preluate din mediul familial. Am învățat că viața are propriile condiții și că nu putem evolua cu o minte aflată în derivă.

De asemeni,am învățat, dezvoltându-mi latura empatică, că în spatele fiecărui comportament există o intenție pozitivă. Am învățat că stările pe care le experimentez sunt consecințele gândurilor mele, că doar propriile convingeri îmi influentează și determină comportamentul și am învățat că toți oamenii cu care intru în contact sunt oglinzi ale mele, părți din mine, frânturi ale ființei mele. 

Sunt un om pe care curiozitatea l-a purtat pe cărări întortocheate ale experiențelor și trăirilor emoționale. În felul acesta am experimentat și eșecul și succesul. Mi-am trăit atât fricile cât și visele cu aceeași aviditate.

Drumul meu pe calea psihoterapiei a început cu deslușirea propriului mister și a continuat cu dorința de a oferi mai departe experiența libertății propriei vieți.

Modelarea mea ca psihoterapeut a însemnat mai de grabă “cum” și mai puțin “de ce” .

Interesul meu s-a axat atât pe proces cât și pe conținut. A fost o artă a împletirii abilitaților deja existente cu cele dobândite prin prezență și implicare activă în înțelegerea și aprofundarea psihicului uman.

În cadrul relației terapeutice te voi însoți pe drumul cunoașterii de sine, explorând împreuna interiorul tău pentru a vedea ce știi deja, dar nu știi că știi.

Hai să creăm împreună acea stare de grație în care clipa prezentă înghite umbrele trecutului și angoasele viitorului. Și pentru că drumul poate fi lung, îți las un mesaj care să fie legământ al relației noastre.

 

Mesaj către tine, călătorule

 

Bucuriile, victoriile și succesele tale nu-mi vor aparține, dar mă voi bucura sincer când te voi vedea zâmbind;

N-am să te pot opri să faci un pas greșit, nu am să judec deciziile pe care le vei lua

Nu îți voi putea schimba trecutul și nici viitorul,

Nu voi putea trasa pentru tine limite între care să acționezi,

Nu am să te pot feri de suferință atunci când durerea îți va frange inima

Dar te pot însoți pe drumul tău până ce va străluci în tine lumina propriei ființe.

 

Competențele mele

 

Alaturi de experiența și procesul propriu de dezvoltare și cunoaștere îți ofer sprijinul meu profesional.

Astfel, sunt absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Comunicării.

Pregatirea psihoterapeutică este susținută de formarea mea în psihoterapie integrativă în cadrul Asociației Române de Psihoterapie Integrtivă (ARPI), o abordare care îmi ofera posibilitatea sa înțeleg complexitatea naturii umane.

Cred în procesul continuu de cunoastere și perfecționare și de aceea am participat la numeroase sesiuni de dezvoltare personală, schimburi de experiență, conferințe din sfera psihologiei și a psihoterapiei precum și diverse ateliere cu teme de interes: abordarea cognitiv-comportamentală, programare neurolingvistică, abordarea psihoterapeutică a convingerilor limitative, etc.