Mâncatul compulsiv

Mâncatul compulsiv (Binge eating disorder – BED, în limba engleză) este o tulburare de alimentație recunoscută în mod oficial în 2013, odată cu publicarea în ediția a V-a a Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-V).

În spatelele acestei modificări față de ediția precedentă, DSM-IV (datând din 1994), stau peste 1000 de cercetării științifice care au probat validitatea mâncatului compulsiv ca tulburare psihică.

Deși recunoașterea supraalimentației ca tulburare psihică este recentă, în viața de zi cu zi, tulburarea mâncatului compulsiv este o luptă dusă de sute de mii de persoane din toată lumea.

În Statele Unite ale Americii, mâncatul compulsiv este cea mai întâlnită tulburare de alimentație, atât la femei, cât și la bărbați.

O statistică a Institutului American pentru Sănătate Mintală arată că în majoritatea cazurilor diagnosticate, tulburarea mâncatului compulsiv este o problemă de lungă durată, pe tot parcursul vieții.
Media de vârstă pentru mâncatul compulsiv este de 25 de ani, deși majoritatea episoadelor debutează în adolescență. (7)

DSM-V definește mâncatul compulsiv ca existența unor episoade recurente în care se consumă o cantitate mare de mâncare într-o perioadă scurtă (prin comparație cu modul în care majoritatea persoanelor mănâncă în mod curent).

În timpul episoadelor de mâncat compulsiv, persoana afectată se simte lipsită de control asupra cantității de mâncare pe care o consumă și tinde să mănânce foarte repede, indiferent dacă este într-adevăr înfometată sau nu.

Adesea, după un episod de mâncat compulsiv, apar sentimentele de vinovăție, rușinare, stinghereală, dezgust față de propria persoană. Din acest motiv, majoritatea persoanelor ce suferă de această tulburare se ascund de familie și prieteni și mănâncă pe ascuns.

Mâncatul compulsiv ascunde de obicei o stare profundă de tristețe și de neputință a persoanelor afectate.

În DSM-V se subliniază faptul că mâncatul compulsiv nu trebuie suprapus peste ideea de supraalimentație.
Supralimentația este mai degrabă sporadică și voluntară și determinată frecvent de poftele alimentare, varietatea felurilor de mâncare, obiceiurile sociale, programul de zi cu zi, plictiseală ș.a. (1)

Semne și simptome

Așa cum precizam, diferențierea tulburării mâncatului compulsiv de supraalimentație este adesea problematică.

În principiu, se poate vorbi despre existența tulburării mâncatului compulsiv în cazul în care episoadele se repetă cel puțin o dată pe săptămână, pe durata a minimum trei luni.

Care sunt semnele specifice mâncatului compulsiv:

• episoadele de mâncat compulsiv se repetă de-a lungului unui interval relativ scurt de timp (aproximativ 2 ore)
• persoana mănâncă lacom, mult mai repede decât ar mânca în mod normal
• persoana mănâncă mult, până când intervine o senzație de disconfort, din cauza preaplinului
• persoana afectată mănâncă mult chiar și atunci când nu îi este foame (a nu se confunda cu ronțăitul sporadic)
• apare preferința constantă de a mânca singur, deoarece există sentimentul de rușine față de cantitatea de mâncare ingerată; adesea, persoana mănâncă pe ascuns (mult și repede, pentru a nu fi descoperită)
• în timpul mâncatului compulsiv, persoana resimte plăcere, siguranță, se simte alinată, însă imediat după instalarea senzației insuportabile de preaplin, aceste stări dispar
• în urma episoadelor de mâncat compulsiv, apare un sentiment de vinovăție și autodispreț
• persoana se simte constant tristă și deprimată din cauza abuzurilor alimentare
• spre deosebire de bulimie, persoana nu recurge la mecanisme de compensare prin provocarea voluntară a vărsăturilor sau prin antrenamente fizice extenuante (vezi dependența de sport).
  
• mâncarea este folosită ca un mijloc de evadare, recompensă, refugiu într-o situație stresantă, singurătate, stare emoțională subredă sau ca mecanism de gestionare a stresului. (2)

Cauze și factori de risc

Ce anume poate determina „alunecarea” unei persoane către mâncatul compulsiv? Ce anume determină acest tip de tulburare alimentară?  Deși specialiștii intuiesc care sunt factorii ce influențează mâncatul compulsiv, modul exact în care aceștia intervin este în multe situații dificil de înțeles pe deplin. (3)

Un studiu din 2000 indică o anumită implicare a factorilor genetici în predispoziția de a suferi tulburări alimentare precum bulimia și mâncatul compulsiv. Un studiu publicat în 2006 în Arch Gen Psychiatry menționează că ar putea fiimplicate și complicațiile la naștere și chiar starea de sănătate a mamei în timpul sarcinii. 25.

Tulburarea mâncatului compulsiv poate să apară și pe fondul depresiei, anxietății generalizate, tulburării obsesiv-compulsive, tulburării de stres post-traumatic sau a tulburării de tip borderline, conform Asociației Americane pentru Psihiatrie.(4)

Conflictele familiale, nemulțumirile din viața sentimentală, instabilitatea financiară, insatisfacția profesională sunt de asemenea factori ce pot crea contextul „favorabil” pentru mâncatul compulsiv.

Unele persoane ajung să se refugieze în mâncare după ce au experimentat o traumă emoțională puternică ce le-a perturbat echilibrul psihologic: ieșirea dintr-o relație de lungă durată, decesul unei persoane dragi, divorțul părinților, violența domestică, abuz sexual.

Stresul cronic, presiunea socială și o stimă de sine scăzută  pot să intervină în acest angrenaj, transformând episoadele de mâncat compulsiv în mecanisme de recompensă pentru neîmplinire, monotonie și chiar singurătate.

Într-un comentariu publicat în 2011 în Jurnalul American pentru Nutriție și Dietetică, se corela numărul crescut al persoanelor care suferă de tulburări alimentare cu mediul așa-zis „obezogenic” în care trăim.

Societatea actuală este marcată de o activitate fizică sedentară, apetența pentru mâncăruri bogate caloric, multitudinea de soluții fast-food (dezechilibrate energetic și nutrițional), obiceiuri „leneșe” și facilități care alimentează acest ciclu (autoturisme proprii, scări rulante, ascensoare, aparate dotate cu telecomenzi, electronice) și modalități de distracție și relaxare statice (televizor, computer, consolă de jocuri, DVD player ș.a.)

În aceste condiții, consumul de energie, tot mai redus, este depășit aportul alimentar constant și crescut, rezultând un ciclu vicios între stil de viață, obezitate, nefericire și în continuare, alterarea constantă a obiceiurilor alimentare. (6)

Greutatea corporală ridicată și compararea cu modelele sociale acceptate de frumusețe (trup atletic, subțire, lipsit de rotunjimi și imperfecțiuni) converg într-un vârtej nesfârșit al dietelor.

Încercarea de a reechilibra alimentația și de a ajunge la o greutate sănătoasă e necesară și binevenită, însă în prea multe cazuri fie obiectivele, fie căile de atingere sunt fundamental greșite.
Dorința expresă de a căpăta un trup atractiv, acceptat, validat și dietele extrem de stricte, fundamentate adesea pe principii ilogice și nerealiste sunt cei doi factori principali care leagă „cura de slăbire” atât de strâns de mâncatul compulsiv.

După o perioadă draconică, cu multe restricții alimentare (excluderea totală a alimentelor preferate, consumul exclusiv al unor grupe de alimente, cantități absurd de mici ș.a.), persoana poate refula în episoade de mâncat compulsiv, în care, ca într-o eliberare, consumă tot ce-i apare în cale.

Ulterior, apare sentimentul profund de vinovăție, urmat de o altă perioadă de dietă strictă (pentru a repara daunele produse prin episodul de mâncat compulsiv) și ciclul continuă.

Relația mâncatului compulsiv cu dietele drastice include și experiențele din trecut, în care persoana a fost ridiculizată și marginalizată din cauza greutății.

Se pare că și personalitatea și temperamentul individual pot avea o oarecare contribuție în tendința de a dezvolta tulburări alimentare.
Într-un studiu făcut la Universitatea din Georgia (S.U.A.), efectuat pe 233 de participanți, s-a constat că persoanele cu un temperament impulsiv sunt mai vulnerabile în fața obiceiurilor alimentare excesive.

Consecințele mâncatului compulsiv

Urmele mâncatului compulsiv se resimt atât la nivel fizic, cât și psihic. Un studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 12 țări, printre care și România, publicat în 2013, arată că efectele acestei tulburări alimentare sunt de lungă durată și pot fi comparabile cu cele ale bulimiei.

Efecte fiziologice

Din cauza cantităților mari de mâncare consumate într-un timp scurt, aportul de calorii este adesea mult peste necesarul energetic al persoanei care suferă de mâncat compulsiv. Prin recurența acestor episoade, riscul obezității este mare. De altfel, se pare că 60% din persoanele care suferă de această tulburare sunt supraponderale sau chiar obeze.

Obezitatea, după cum este bine-cunoscut, atrage o serie de consecințe majore pe termen lung: risc de boli cardiovasculare și diabet, tulburări de natură hormonală, cancer.

Efectul nociv este potențat nu doar de numărul mare de calorii, ci și de faptul că alimentele consumate în timpul episoadelor de mâncat compulsiv sunt adesea dezechilibrate nutrițional (abundă în sare, zahăr, grăsimi, arome).

De altfel, un studiu din 2012 publicat în International Journal of Obesity arată că mâncatul compulsiv, cel puțin în cazul copiilor, este asociat cu un risc ridicat de a a dezvolta sindromul metabolic – un cluster de factori de risc pentru boli cardiovasculare, diabet, atac vascular cerebrale. (12)

O altă cercetare publicată în 2009 în aceeași publicație, desfășurată pe aprox. 4000 de subiecți, arată că persoanele care sufereau de tulburarea mâncatului compulsiv manifestau cu preponderență, tulburări gastro-intestinale: dureri abdominale, balonare, constipație, reflux gastric, din cauza cantităților mari de mâncare consumate cu rapiditate și a digerării insuficiente a alimentelor. (13)

În funcție de compoziția alimentelor consumate, mâncatul compulsiv poate atrage disfuncții renale, hepatice, hipercolesterolemie.

Efecte psihologice și sociale

Episoadele de mâncat compulsiv sunt urmate aproape inevitabil de procese ce conștiință, vinovăție, anxietate și tristețe.

Dacă în timp ce mănâncă, persoana simte că nu se poate controla, după ce apare senzația de preaplin, persoana își analizează cu luciditate comportamentul.

Concluziile la care ajunge („sunt dezgustător”, „nu sunt demn de respect”, „nu am niciun control asupra vieții mele”, „trăiesc pentru mâncare”) sedimentează starea de stinghereală, retragere și creează terenul propice unor tulburări psihice (anxietate, depresie).

Persoanele care suferă de mâncat compulsiv pot experimenta, din cauza stimei scăzute de sine și a fricii de a nu fi respins din cauza cantităților mari de mâncare consumate, o dificultate de a-și găsi un loc de muncă, de a-și face prieteni sau de a-și găsi un partener.

Studiul OMS, efectuat pe 22,635 de adulți din 12 țări, arată că numărul mare al cazurilor de depresie, anxietate, diabet și totodată al zilelelor de muncă pierdute, dificultatea de a găsi un loc de muncă și chiar suicidul sunt elemente care fac din mâncatul compulsiv o problemă cu un cost imens – individual și colectiv, pentru societate.

Soluții de tratament

Tulburările alimentare trebuie să fie tratate cu toată seriozitatea necesară – nu sunt simple alegeri personale, ci afecțiuni psihologice ce necesită suport și tratament, având în vedere implicații asupra sănătății fizice și mintale

Ignorarea și nedepistarea tulburării mâncatului compulsiv este, de fapt, unul din factorii care îngreunează accesul la ajutor adecvat.

S-a descoperit că modificările neurochimice asociate cu episoadele de tulburări alimentare sunt similare cu cele care apar în cazul abuzurilor de substanțe. Astfel, poate fi înțeles de ce gestionarea unei tulburări alimentare este apropiată de confruntarea cu o dependență, notează un studiu din Renfrew Perspect, 2010.

Nu există un tratament standard pentru tulburarea mâncatului compulsiv; se pot alcătui diverse planuri de tratament, care să țină cont de particularitățile și necesitățile persoanei afectate.

În principiu, consilierea psihologică este considerată primul pas în abordarea mâncatului compulsiv. Terapia cognitiv-comportamentală, cea interpersonală sau chiar de grup pot oferi rezultate bune în identificarea și modificarea tiparelor greșite de gândire și a obiceiurilor distructive.

E necesară însă o deschidere din partea pacientului, începând prin acceptarea faptului că există o problemă ce necesită rezolvare și continuând cu receptivitatea la indicațiile și abordările psihoterapeutului.

E indicată prezentarea la medicul de familie, pentru o evaluare generală a stării de sănătate și o identificare a posibilelor probleme de sănătate (prin analize și investigații clinice).
Este posibil să fie necesară și intervenția psihiatrului, care poate prescrie antidepresive sau anticonvulsive, după caz.

Un nutriționist specializat pe tulburări alimentare poate sugera un plan alimentar accesibil, corelat cu așteptările pacientului și cu dificultățile pe care le are în controlul mâncatului compulsiv.

În relația cu nutriționistul este importantă și etapa de monitorizare; specialistul în dietetică trebuie să ofere suport, înțelegere și atenție față de evoluția pacientului și să-l încurajeze când apare tendința de a cădea din nou în episoadele de mâncat necontrolat.

În afară de abordarea terapeutică specializată, depășirea tulburării poate fi exersată și prin anumite măsuri și obiceiuri:

• adoptarea unor mese regulate și organizate Omiterea unei mese (intenționat sau din cauza programului de lucru) contribuie la creșterea senzației de foame de-a lungul zilei, existând riscul unui episod de mâncat compulsiv cu prima ocazie în care vine ora mesei. De aceea, trebuie planificate pe durata zilei 3 mese regulate și două gustări sănătoase, pentru a nu lăsa senzația de foame să se instaleze.

• înlăturarea tentațiilor Se știe că e dificil să reziști tentației de a mânca prea mult, dacă ai prin preajmă alimente gustoase, dulciuri și snack-uri. Astfel, e necesar ca ispitele alimentare să fie ascunse vederii, în locuri mai greu accesibile, astfel încât să uitați de ele.

• planificarea cumpărăturilor și a meselor Graba de zi cu zi, mâncatul pe fugă și cumpăratul alimentelor de pe o zi pe alta pot întreține mâncatul compulsiv. Ideea este de a cumpăra conștient, odată pe săptămână, alimentele necesare și de a planifica în avans mesele pentru a doua zi, pentru a nu exista tendința de a recurge la soluții rapide și nesănătoase, dar foarte gustoase și tentante. De asemenea, se poate face aprovizionarea cu gustări sănătoase, pentru momentul în care apare dorința necontrolată de a mânca: fructe, batoane de cereale integrale, iaurt, nuci.

• luatul mesei alături de familie sau prieteni Episoadele de mâncat compulsiv apar în singurătate, departe de ochii celorlalți, din cauza sentimentului de jenă și stinghereală față de această tulburare. Acesta e motivul pentru care trebuie exploatată orice ocazie de a mânca alături de familie, prieteni, colegi și evitarea meselor luate în singurătate. (9)

• evitarea cu orice preț dietele Ideea de dietă este strâns legată de cea de restricție. Restricțiile generează frustrări și pofte intense ce pot regula în episoade de mâncat compulsiv. În locul unor reguli prea stricte, e indicată asumarea unui stil de viață echilibrat, în care orice e permis în cantități mici, iar alimentele sănătoase sunt prioritare.
  

În depășirea tulburării mâncatului selectiv sunt importante, pe lângă intervenția psihologului/psihiatrului și a medicului nutriționist și sprijinul moral acordat de familie, care trebuie să asigure un climat caracterizat de înțelegere, acceptare și grijă.