Malacoplakia colonică

Malacoplakia reprezintă o afecțiune inflamatorie cronică rară, care afectează cel mai frecvent tractul genito-urinar și se caracterizează microscopic prin acumulare de macrofage. Malacoplakia poate apărea și la nivelul altor organe și sisteme precum: tract gastrointestinal, pancreas, ficat, ganglioni limfatici, țesut osos, piele, tract respirator, creier. Tractul gastrointestinal reprezintă al doilea cel mai frecvent sediu al malacoplakiei după tractul genito-urinar.

Etiopatogenie

Etiologia malacoplakiei colonice nu este cunoscută în totalitate, precum și mecanismele fiziopatologice ce duc la apariția bolii. Se presupune însă că boala apare prin fagocitarea de către macrofage a microorganismelor, dar pe care nu le pot digera. Printre microorganismele implicate în apariția malacoplakiei colonice se numără bacterii precum Escherichia coli, Proteus mirabilis, Mycobacterium tuberculosis, Staphylococcus aureus, Shigella boydii sau fungi precum Paracoccidiodes brasiliensis. Au mai fost enumerate și alte mecanisme ce ar putea duce la apariția malacoplakiei colonice: imunosupresie, afecțiuni ereditare sau neoplaziile. În cele mai multe cazuri raportare, malacoplakia colonică se asociază cu prezența adenocarcinomului colorectal. (1-6)

Manifestări clinice

Manifestările clinice ale pacienților cu malacoplakie colonică sunt nespecifice, unii pacienți putând fi asimptomatici, iar alții pot prezenta o serie de simptome care relevă prezența unei afecțiuni a tractului gastrointestinal. Manifestările clinice sunt variabile și constau în disconfort abdominal, diaree, rectoragie, ocluzie intestinală, greață, vărsături, febră. (1, 3, 4, 5)

Diagnosticul malacoplakiei colonice

Examenul colonoscopic cu prelevarea unei biopsii din aria de leziune urmată de examinarea anatomopatologică a fragmentului de țesut prelevat reprezintă principala metodă de diagnostic a malacoplakiei colonice. Tranzitul baritat, tomografia computerizată și ultrasonografia transrectală pot fi utilizate în vederea evaluării gradului de extensie al bolii. Malacoplakia poate afecta segmente ale colonului sau boala se poate prezenta sub forma unei afectări difuze. Cele mai frecvente segmente afectate sunt rectosigmoidul și cecul. În stadii inițiale, la nivelul colonului pot fi observate plăci de culoare gălbui, iar în stadiile de boală avantasă sunt observate plăci de dimensiuni variate, de culoare gri-cenușii, ce preintă la periferie o arie de hiperemie, iar centrul acestor plăci este ulcerat. Uneori pot fi prezente fistule ceea ce poate duce la confuzii cu boala Crohn. La examenul microscopic al țesutului prelevat se pot observa acumulări de macrofage (celule von Hansemann) care conțin intracitoplasmatic calcificări (corpi Michaelis-Gutmann).

Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial al malacoplakiei colonice se face cu:

• colita ulcerativă;
• boala Crohn;
• sarcoidoză;
• boala Whipple;
• sindromul Chediak-Higashi;
• afecțiuni neoplazice: adenocarcinom de colon, limfom. (1-6)

Tratamentul malacoplakiei colonice

Rezecția chirurgicală a segmentului colonic afectat reprezintă tratamentul curativ în malacoplakia colonică limitată. Pentru pacienții ce nu sunt candidați pentru tratamentul chirurgical al malacoplakiei colonului, poate fi folosită terapia farmacologică. Tratamentul medicamentos constă în administrare de betanecol, un agonist colinergic, cu scopul de a crește cantitatea de guanozin monofosfat ciclic din interiorul macrofagelor, în vederea creșterii capacității acestora de a digera bacteriile fagocitate. Folosirea acidului ascorbic a fost evidențiată ca având efecte în tratamentul malacoplakiei colonice.

Tratamentul antibiotic poate reprezenta o opțiune în cazul pacienților cu malacoplakie colonică. Se recomandă administrarea de trimetoprim-sulfametoxazol, rifamicină, sau ciprofloxacină care au rolul de a penetra în interiorul macrofagelor și de a distruce bacteriile fagocitate. Durata tratamentului antibiotic este variabilă în funcție de gradul de afectare al colonului, de localizare sau de prezența complicațiilor (abcese). Aceasta poate varia între câteva săptămâni, iar în unele cazuri tratamentul antibiotic s-a extins până la trei ani. (1, 3, 4, 6)